Etichete
atropina, Calciu, detinut sedat, haloperidol, inchisoare, infirmerie la penitenciar, jurnal de scriitor online, literatura, medici, povestiri de la Zorro, prison, relatari fanteziste, România trezeşte-te!, Traian, tranchilizante, viata asa cum e
Deținutul cu numărul 2211 își reveni în simțiri încet, de parcă l-ar fi purtat spre suprafață, tocmai din fundul oceanului, o sirenă cu forme ațâțătoare. Întinse mâinile s-o cuprindă.
– Ce faci, băi gunoiule, mă pipăi? auzi ca prin vis o voce baritonală.
”Asta nu-i sirenă! Poate siren…” își zise el în mintea fulgerată de mii de ace. ”Dacă există siren… Să-l întreb.”
Dădu să deschidă gura și să spună ceva. Brusc, o durere sfâștietoare îi sfârtecă vintrele și îi explodă în cap. În mod paradoxal, durerea îl readuse și mai mult în simțiri.
– Ai vise erotice, bulangiule? Hî? Unde te crezi aici? În vreun port? Ți s-au încheiat drumurile, găozarule! Aici e capătu’ tău! adăugă vocea care-i părea de-acum familiară și devenise bună, odată ce-l ținea legat de realitate.
– Mai pune-i o fiolă de calciu, se auzi o altă voce, neutră. Și bagă-i două miligrame de atropină că mai mierlește p-aci… N-am chef de mortăciuni, cu presa în incintă. Să vină ăia și să-mi bage microfonul în nas că ce se-ntâmplă, că neglijență, că asasinat, că mă-sa mare…
Celălalt îi urmă întocmai instrucțiunile. Meticulos, dădu două bobârnace unei fiole cu lichid transparent, o privi în zare, și-i rupse gâtul. Atașă un ac de unică folosință scos din teaca de nylon, seringii, o cumpeni și trase pistonul urmărind cum lichidul trece dintr-o incintă în alta. ”Al dracu’ și Arhimede ăla! Cum își dete el seama că vasele co- … ” Dar nu-și mai termină gândul, pentru că pacientul – deținut începu să trepideze pe patul de campanie învelit cu mușama vineție, săltându-și trupul încordat în mod ritmic, prins doar în cele patru capete în care era imobilizat cu curele prinse de membre, de parcă ar fi fost un cearceaf pe care-l scutură doi copii ținându-l de colțuri.
– Ți-am zis că ăsta ne face surpriza! Pune-i repede atropină! Bagă-i în venă direct! își pierdu calmul cealaltă voce.
– Îi pun acum. Lasă-l că nu moare, dă-l dreacu’! replică baritonul și renunță la seringa pe care-o avea în mână, luând o alta. Repetă ca un mecanism aceleași mișcări, înfipse acul într-un flacon, îl ridică, trase pistonul, se uită în lumină să nu aibă aer, împinse o picătură de lichid prin ac, legă repede garoul ținând un capăt cu gura și înțepă vena care lăsă o picătură rubinie. În câteva secunde pacientul răstignit pe pat încetă să se mai bâțâie și leșină din nou.
– Ia-i o tensiune, să vedem cum e, recomandă colegul.
– I-aș lua tensiunea cu două fire băgate-n priză lu nenorocitu’ ăsta care voia să mă lase pe mine fără loc de muncă! Aia i-aș face! E păcat să spurce pământul așa o lighioană.
– Da, bă, sunt de acord cu tine, da’ nu acum.
– Mai stricăm medicamentele pe-un cadavru umblător… Spune și tu dacă Statul ăsta e drept. După ce l-ai furat, l-ai jupuit, l-ai jecmănit, l-ai belit, el te ține în viață! Îți dă mâncare și cazare pe de-a moaca, bașca asistență medicală! Nu era mai bine ca pe vremea lui Țepeș? Ai greșit, tătică? Țac! În țeapă! Ce să mai consume aerul patriei…
În timp ce gura-i turuia într-una, malacul cu voce baritonală meșterea în continuare destupând sticluțe, amestecând lichide felurite în seringă, punând ordine în ce desfăcuse și aruncând într-o găleată albastră de plastic ce nu-i mai era de trebuință. Celălalt, un ins rotofei cu început de calviție și figură bonomă, cam la vreo 55-58 de ani, îl privea cu coada ochiului, zâmbind, în timp ce se ocupa de un alt pacient care stătea cu ochii mari lărgiți și cu privirea ațintită-ntr-un punct fix din tavan, părând să fie absent din această lume.
– Ia-i pus și niște haloperidol? Parcă așa mi s-a părut… întrebă rotofeiul, neutru.
– I-am pus zece picături să nu-mi facă spume pe-aici… Dă-l în mă-sa. Lu ăsta i-aș băga o țepușă în inimă, drept să-ți spun și nu mi-ar fi milă deloc. Nici n-ai ce tranșa… Parcă-i o schijă… Ce dracu’, ăsta n-a mâncat nimic la viața lui?
– Am auzit că-i plăceau ardeii umpluți făcuți de nevastă-sa, săraca… replică rotofeiul, cu același zâmbet lipit de chip.
– Cred că și Poșta-i plăcea lu’ restu’ ăsta uman! Ia uite!!! S-a căcat pe el! se indignă malacul scârbit. Io-l dezbrac și pun furtunul pe el! Futu-ți adineaurea mă-tii de spart! și, într-adevăr, smulse hainele de pe deținutul aflat în stare de inconștiență, ieși cu ele pe ușă, se întoarse, cuplă un furtun pe care-l înhăță dintr-un raft la robinet, răsuci rozeta și îndreptă jetul către trupul gol și inert de pe patul metalic îmbrăcat în mușama scorojită.
– Ia uite, ăsta nici cuc nu are! A zis bine doctoru’! … O fi femeie, mai știi? se minună malacul, izbucnind în hohote.
– Dacă-i plăcea Poșta … e cam clar, adăugă colegul.
”Unde dracu sunt? În Levant? Că pe ocean nu se-aud atâtea voci… Cred că am murit… Ba cred că-s pe ocean totuși… atâta apă… Oare fetele au scăpat din incendiu?… Că de nevastă-mea puțin îmi pasă…” fabula deținutul, cu mintea întoarsă pe dos, ca un foi de bovină în mâinile măcelarului.
(Va urma, desigur) Update făcut la sugestia lui Cell61, evident.
