Istorie. Sfârşitul unui regim

Etichete

ciuma portocalie, PD-L, pedelicii

Imagine de aici

Regimul Băsescu (Get out common tike!) s-a legitimat încă de la început prin şmecherii, începând de la înlocuirea cu lacrimi de crocodil a lui Theodor Stolojan drept candidat al Alianţei DA de către şucarul Băse’, în 2004.  Întreaga elită intelectuală a căzut pe spate, sedusă de hăhăitul, înjurăturile şi discursul lui grosier. Până la un punct, este explicabilă această fascinaţie a literaţilor, a oamenilor cultivaţi şi rafinaţi pentru inşi vulgari, inculţi şi potenţial violenţi, exact pentru că asemenea indivizi ajută echilibrului interior al celor care plutesc printre concepte abstracte, idei şi noţiuni aproape imposibil de înţeles pentru profani.

Mai apoi, stilul chisnovat şi presărat cu insanităţi al prezidentului a cucerit inimile şi minţile tot mai multor români. Băse era cool, se lupta cu corupţia, avea ac de cojocul celor 322, dubla salariile profesorilor, îşi băga picioarele-n el de Parlament, comanda referendum-uri, urechea judecătorii, numea pe cine voia el unde voia el, era mare, era factotum, era infailibil! Era ireal!

Şi ireal s-a dovedit pentru că baloanele lui de încercare, lansate din curtea PD-ului brănduit şi rebrănduit, s-au dovedit nişte biete … băşini puturoase. Marele Jucător s-a transformat într-o penibilă mazetă.

Toată abureala cu criza şi cu centura de siguranţă şi cu grasul de la buget şi cu slabul de la multinaţionale şi cu pensiile nesimţite şi cu doctorii şpăgari, cu judecătorii mafioţi şi cu politicienii (cei care nu i se supun) corupţi şi fără coloană vertebrală, cu şcoala care scoate filozofi pe bandă rulantă, s-a risipit şi a lăsat vederii poporului marele rapt petrecut din 2005 încoace, sistemul statului mafiot abia înfiripat de PSD (mic şi modest copilaş) şi dus la perfecţiune de PD-L, ridicat la rangul de guvernare autocratică. Pentru că în spatele discursului antisistem al lui Băsescu s-au iţit mereu capetele băloase ale balaurilor portocalii, poftind la câte o parte a societăţii, la câte o halcă din bugetul ţării, înghiţind-o pe nemestecate.

Însă, de la o vreme, puterea a început să se transforme în nisip şi să-i curgă printre degete…

Jinduind la modificarea Constituţiei – trăgând cu coada ochiului la vecinul Vladimir Putin, ridicându-se pe vârfuri şi bombându-şi pieptul schilav în oglindă – „preşedintele tuturor român’lor” a ordonat Marea Racolare pusă în operă de Generalul Izmană. Nu i-a reuşit.

Cu ochii sclipind pofticios după comision, s-a transformat în lobbystul Gabriel Resources pentru privatizarea urgentă, pe nimic, a Roşiei Montane. Replica vehementă a societăţii civile l-a descumpănit. Iar a ratat.

A mânărit, a şantajat, a colportat, a denigrat, astfel încât Curtea Constituţională să devină căţelul lui de companie. Nu i-a reuşit.

A încercat să convingă (prin metode specifice) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării că avem urgentă şi neapărată nevoie să achiziţionăm 28 de avioane F16 second hand, dar n-a fost suficient de explicit.

A făcut presiuni, a intervenit în actul de justiţie, a ameninţat dorind să-l vadă pe Adrian Năstase la închisoare. Nu i-a reuşit. Nici judecătorii şi nici procurorii nu sunt cozile lui de topor.

Între multele acţiuni de lobby pentru firmele mafiei celor Doi Cocoşi, ultima i-a fost fatală. Încercarea de privatizare a sistemului medical – ce urma să fie depus cu pasive şi active în pălmuţa înmănuşată delicat a Elenei doamna – s-a oprit într-un om. Într-un „arab, care nici măcar nu e creştin” –  vorba lui Becali. (A propos, unde e Autoritatea pentru Combaterea Discriminării, vrăjeala aia de adunaţi cu nicio treabă? Nu se autosesizează? Sigur, ar trebui să se autosesizeze şi pentru „chiorul”, „piticu”, „javră ordinară”!) 

Raed Arafat este piatra de care şi-a rupt Băsescu dinţii.  Restul depinde numai de noi.

 Pinguri: Roxana Iordache, Ioan Usca, Gabriela Elena, Luna pătrată, Teo Negură, Cosmin Ştefănescu, Daurel, Don Quijote, Pluta cu paparude, Lecturi recenzate.

O recomandare: Corina.

Opoziţia – moluscă

Etichete

camera deputatilor, Casa Poporului, Constitutia Romaniei, Motiune, Opozitie flasca, parlament, PD-L, PNL, PSD, ruleta ruseasca, Senat, sperjur, UNPR

Salvador Dali – Canibalism de toamnă

Recunosc, m-am „talibanizat” începând cu 2009.  După jocurile de picere pe poante şi-n genunchi, jocuri necesare şi suficiente pentru ca Mircea Geoană să nu ajungă Preşedinte (nu reiau aici motivele, nu-mi place Geoană, dar chiar dacă ne-ar fi vândut americanilor mai abitir decât ne vinde Băsescu ungurilor, americanilor, şi cui face oferte, n-ar fi putut fi atât de nociv pentru România) mă deprimă de-a dreptul modul în care se practică politica în România. Această grozavă defilare a orgoliilor prin dreptul ţarcului în care stăm noi, noi cei care i-am trimis în Parlament să ne facă legi care să degajeze soluţii pentru vieţuit, ne-a adus în prăpastie. Nu i-am trimis în parlament pe Pavel, pe Ion şi pe  Ilie crezând că ei vor deveni vajnici apărători ai interesului naţional, că nu vor putea dormi noaptea de grija noastră şi îşi vor petrece 12 ore pe zi studiind şi calculând cum să ne facă nouă traiul lesnicios şi statul funcţional, nu suntem chiar aşa de naivi, deşi, ei, cunoscându-şi calităţile, aşa îşi închipuie. Ştiam, desigur, că pe lângă activităţile de ales al neamului, are fiecare câte o afacere, are interese, are o încrengătură de neamuri care trebuie mulţumită. Dar am presupus – pentru asta am făcut efortul de a merge până la secţia de votare într-o zi în care puteam să citim sau să ne plimbăm – că vor acorda un minim de atenţie comunităţii din care provin. Parlamentul (să nu generalizăm, totuşi), o bună parte a lui, este o societate pe acţiuni. Este o bursă unde se trafichează votul contra dividende. Contra cotă parte. Aş avea curaj să spun că este o firmă controlată de o mafie transpartinică. O maşină de votat legi pentru interesul lui X sau pentru interesul lui Y (firme, oameni de afaceri, multinaţionale) în defavoarea sau chiar împotriva celor care i-au desemnat  în cea mai înaltă demnitate a statului român.

Majoritatea ad-hoc creată legiferează după bunul plac într-o unanimitate comunistoidă, estimp ce opoziţia se scarpină în nas sau vituperează de formă pe la televiziuni, ridicând din umeri a neputinţă. Păi ei ce să facă? Sunt în minoritate! N-au ce să facă! Aşa e-n democraţie, minoritatea se supune majorităţii. Dar noi nu am trimis – prin votul nostru – aceste personaje în parlament  ca să ridice din umeri! Nu i-am desemnat să ne spună că ei nu ne pot apăra împotriva abuzurilor unui stat criminal. Noi nu am votat de aşa manieră încât guvernul să ajungă să fie condus de maghiari! Când maghiarii au câştigat un procent de aproximativ 7 % din voturile noastre! De ce avem un guvern maghiarizat, care abia scheaună de sub bocancul lui Viktor Orban? De ce parlamentarii PSD, PNL, PC nu le invalidează mandatele celor care au dezertat, care au fost aleşi sub un mandat pe care apoi l-au părăsit?

Cum e posibil să mergi în Parlament, la serviciu, cum ar veni, şi să nu lucrezi? Adică să stai lipit cu curul de banca aia şi să te uiţi în zare ca un oligofren, prefăcându-te că nu auzi nimic? Care cetăţean al acestei ţări merge la serviciu şi îşi permite să nu lucreze fără să fie pasibil de nicio sancţiune? Sunt aceste râme portocalii cu dungi inexpugnabile?

Au obosit aseară stimaţii noştri parlamentari. N-au mai avut snagă să susţină o declaraţie, adoptarea unei simple declaraţii care să desfidă afirmaţiile extremiste şi şovine ale premierului ungar. Cum să-şi strice ei încrengăturile de afaceri şi prieteniile de 20 de ani cu colegii? Ne tachinăm puţin dar nu rupem lanţul de iubire. De iubire de bani, desigur. Cum a reuşit Băsescu (care o fi el nebun, dar nu e prost) să-i dreseze pe aceşti inconştienţi care au jurat pe Constituţia ţării şi pe Biblie că vor apăra legile, integritatea teritorială, drepturile cetăţenilor, să devină sperjuri? Cu ajutorul dosarelor penale şi a setei lor neostoite de bani. Deci avem un corp de parlamentari puşcăriabili (nu toţi). Să nu mai vorbim de cvartetul de coarde pentru buget şi „ai noştri” care concertează în sediul Guvernului.

Dacă nu se trezesc de pe dumnealor,

cine mai merge la vot este trepanat. Să fie clar. Să se aleagă  ei singuri între ei, ca la ruleta rusească.

Presupun că sunt în asentiment: Teo Negură, Theodora Marinescu, Mirela Pete, Băsescul, George Valah, Link-Ping, Rinder Răzvan Cătălin, Ioan Usca, Alegerea Sophiei, Supravieţuitor, G1b2i3, Sfinx777, Nea Costache, Gabriela Elena, Baronul Barbu.

Planul lui Băsescu

Etichete

Adrian Nastase, berceanu, Blaga, Elena Udrea, Frunzaverde, PD-L, Romania, Traian Basescu, traian basescu in inchisoare, Videanu

Adrian Năstase publică pe blogul personal un articol. Citiţi-l şi meditaţi. Şi acţionaţi, dacă aveţi posibilitatea. Popularizaţi-l. România e în mare cumpănă, aici nu mai e vorba de PDL, PSD, PNL, servicii sau mai ştiu eu ce.

Iată articolul. Citiţi-l şi daţi mai departe!

„Am primit zilele acestea, o analiza interesanta referitoare la ultimele evolutii politice. Iata o parte din acest text:

T.BASESCU si apropiaţii sai acţionează in prezent după un plan care vizează menţinerea la putere a sa si a PDL.

Planul respectiv cuprinde intre altele si următoarele elemente de strategie:

I. Actiuni la nivelul PDL

1. Diminuarea constanta a puterii si influentei lui V. BLAGA si a apropiaţilor sai, “pana la limita menţinerii unităţii partidului”;

2. “Trecerea in afara puterii de decizie “a lui V. BLAGA, R. BERCEANU, A. VIDEANU si a altora care nu se aliniază intocmai ideilor si acţiunilor lui T.BASESCU si E.UDREA. Un accent deosebit se pune pe preocuparea de a nu permite coeziunea si funcţionarea recent createi USL.

3. In acest context, se acţionează ca E.UDREA sa detina cat mai multe prerogative la nivelul PDL si in plan guvernamental.

In acest scop, liderii din teritoriu au fost informaţi “pe cai adecvate” despre faptul ca E. UDREA ar urma sa preia conducerea PDL, sa devină prim ministru sau sa acceada la alte funcţii in stat.

4. Pentru dezvoltarea grupului din jurul lui T. BASESCU si E. UDREA se pregătesc condiţiile pentru oferirea de funcţii in PDL si in “viitorul guvern”, lasandu-se “in ofsaid” greii din partid care se impotrivesc grupului respectiv.

5. La nivelul serviciilor secrete, procuraturii, justiţiei, etc. s-au lansat informaţii privind “riscurile” la care se vor expune foarte mulţi in cazul in care T. BASESCU si PDL vor pierde puterea. Pe aceasta linie, se va trece la masuri de promovare, cointeresare materiala, si punctual, la şantajarea celor care “nu tin aproape” din cadrul instituţiilor respective.

6. Vor fi exploatate datele existente si se vor obţine noi date care sa fie folosite la nevoie impotriva celor care, prin acţiunile si poziţiile lor, ar putea afecta “unitatea partidului in jurul lui T. BASESCU”, inclusiv celor care s-ar pregăti sa părăsească PDL. In acest sens, sunt atent monitorizate contactele cu reprezentanţi ai PSD, PNL si PC.

7. In perspectiva alegerilor din PDL, au fost elaborate mai multe soluţii alternative:

– se vor pregăti pentru a candida la preşedinţia PDL mai multe persoane care ar putea ceda, in final, in favoarea ELENEI UDREA;

– intrarea concomitenta in cursa a ELENEI UDREA si a lui GH. FALCA iar, in cazul in care condiţiile vor permite, retragerea acestuia din urma in favoarea primei;

– in cazul in care evoluţiile vor fi in defavoarea acestui obiectiv, se va acţiona de la inceput, pentru susţinerea realegerii lui E. BOC la conducerea PDL.

8. In perioada urmatoare, pe fondul acţiunilor anticoruptie, vor fi “sacrificaţi” unii membri ai PDL, care urmează sa fie deferiţi justiţiei pentru diferite fapte penale.Arestarile pe linia vămilor intra in acest context.

Sunt vizaţi:

– principalii oponenţi ai ideilor lui T. BASESCU si E. UDREA, care sunt cunoscuţi cu fapte ilegale;

– cei care, in ciuda averilor mari acumulate, “au contribuit insuficient la bugetul PDL”;

– cei care au conexiuni de afaceri cu V. BLAGA sau cu alti principali oponenţi ai cuplului T. BASESCU-E. UDREA;

9. La nivelul unor lideri din PDL, se fac comentarii negative privind iniţiativa recalculării pensiilor. Evenimentul este calificat ca o “gafa de proporţii”, cu consecinţe grave pentru PDL, principalul vinovat fiind considerat T. BASESCU. Acesta a dispus masuri de incetare a acestor comentarii, teama principala fiind aceea ca va fi afectata dezvoltarea grupului care ar trebui sa se construiască in jurul lui T. BASESCU si E. UDREA.

II. Actiuni la nivelul altor partide

1. Pentru menţinerea UNPR in sfera de influenta a lui T. BASESCU, s-au dispus masuri de “rezolvare a problemelor penale” cu care sunt cunoscuţi unii membri ai acestui partid.

“Finalizarea” acestor probleme urmează sa se producă efectiv cand PDL isi va asigura menţinerea la putere. Pana la momentul respectiv sunt menţinute condiţiile de şantaj asupra celor in cauza;

2. S-au dispus masuri care sa stopeze revenirea in prim-planul vieţii politice romaneşti a lui A. NASTASE si C. P. TARICEANU. Vor fi lansate inclusiv diversiuni la nivelul celor doua partide;

3. Se vor analiza cu atenţie diferentele de opinie existente la nivelul unor lideri PSD si PNL, cu scopul impiedicarii unei bune evoluţii a USL si chiar spargerea acestor partide;

4. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist la adresa grupurilor ILIESCU-NASTASE, V.PONTA, M.GEOANA, C.ANTONESCU, C.P.TARICEANU, L.ORBAN etc, cu scopul de a crea disensiuni intre grupurile respective, dar mai ales intre conducerile celor doua partide;

5. Se vor iniţia acţiuni de provocare pentru a se putea proba infracţiuni ca: mita, fals si uz de fals, abuz in serviciu etc, fiind vizate firme gestionate sau care au legaturi directe cu lideri ai opoziţiei.

6. Pentru discreditarea pe plan extern a USL se va acţiona pentru informarea instituţiilor europene despre activităţile ilegale comise de către lideri ai uniunii respective.

7. Au fost prevăzute fonduri pentru cointeresarea unor personalităţi ale societăţii civile, sponsorizarea unor ONG-uri etc, in scopul folosirii acestora, in tara si in strainatate, de a “ataca si contracara” acţiunile USL si de a compromite liderii acestei uniuni;

8. Principalele iniţiative ale lui V. PONTA si C. ANTONESCU vor fi puse in “directa conexiune” cu preocupările lui I. ILIESCU, A. NASTASE, V. HREBENCIUC si alti grei din PSD. Se va urmări acreditarea ideii ca aceştia impreuna cu C.P.TARICEANU “vor pune mana pe USL” iar PNL va fi “inghitit” de PSD;

9. Vor fi exploatate unele frustrări ale lui M. GEOANA cu scopul de a-i tempera criticile la adresa lui T. BASESCU si de a-l folosi impotriva lui V. PONTA,  A. NASTASE, I. ILIESCU si altii. Se va apela inclusiv la şantaj pentru a-l determina sa aiba o poziţie” cat mai favorabila PDL”.

10. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist si se va acţiona pe linia DNA pentru compromiterea unor primari PSD si PNL cu scopul final de a “sufoca” principalele centre de putere politica din tara ale celor doua partide. Argesul a fost doar un test;

11. Vor fi selectaţi patronii unor firme care au conexiuni cu liderii USL, vor fi ascultaţi prin mijloace tehnice cu scopul de a se ajunge la posibile fapte ilegale comise impreuna cu V. PONTA, C. ANTONESCU si persoane din anturajul lor;

12. Prin declanşarea campaniei de arestări la nivelul vămilor din România, T.BASESCU urmăreşte mai multe obiective si anume:

– sa-si creeze o imagine pozitiva de iniţiator si luptător impotriva corupţiei;

– sa scoată “la suprafata” vinovati care au conexiune cu oponenţii sai si ai ELENEI UDREA. Sunt vizaţi in mod direct V. BLAGA si apropiaţii sai, pentru a fi determinat la nevoie (V. BLAGA) sa renunţe la candidatura pentru preşedinţia PDL;

– sa se identifice martori si alte probe pentru “compromiterea” lui C.P.TARICEANU si a lui A. NASTASE cu scopul stopării revenirii lor in prim-planul vieţii politice romaneşti;

– sa obtina date cu caracter compromiţător despre alti lideri USL.

III. Actiuni la nivelul electoratului

1 . Organizarea de sondaje, acţiuni de propaganda etc. care sa evidenţieze “creşterea” in procente a PDL la cote care de fapt sa fie atinse prin furt electoral. Este mai mult decât edificatoare maniera in care A.VIDEANU a precizat recent “creşterea constanta” in sondaje a PDL. Aceste”previziuni” fixeaza, de fapt, cotele care vor fi atinse prin acţiunile de furt;

2. Strategia dupa care se va acţiona pe linia celor prezentate mai sus conţine intre altele următoarele:

– proiectarea in mentalul populaţiei a creşterii constante in sondaje a PDL pana la un nivel “sensibil apropiat” de cel al opoziţiei;

– pe măsura ce se desfăşoară procesul electoral, populaţia va fi “ţinuta la curent” cu existenta unei “diferente minime” intre PDL si USL in favoarea opoziţiei;

– pana la momentul incetarii votării, aceasta diferenţa va scadea, iar prin tehnica de fraudare, in final PDL “va devansa” USL cu un număr mic de voturi pentru a da credibilitate falsului proces;

3. Elementul de noutate al acestor preocupări il constituie modificarea legislaţiei privind organizarea alegerilor, cu accent pe votul prin corespondenta. Introducerea acestui sistem are in vedere doua aspecte:

– furtul de voturi din afara României ca intenţie de principiu;

– asigurarea mecanismului cu care spre finalul procesului de votare se va “ajusta” acea mica diferenţa, respectiv trecerea ei in favoarea PDL.

4. Prin promovări in plan politic, oferirea de funcţii la nivelul unor instituţii de stat si chiar şantaj, vor fi create noi centre de influenta la nivelul unor firme, companii etc. care sa promoveze metodele si formele practicate de PDL pentru atragere de electorat.

5. Declanşarea masurilor de racolare a unor primari si consilieri ai opoziţiei de la sate pentru a accepta atragerea votanţilor si falsificarea unor documente in favoarea PDL. Acest truc presupune:

– o intelegere care sa arate o prezenta mult mai mare la vot decât cea reala;

– impartirea falsa pe partide a numărului participanţilor la vot cu un avantaj cert pentru PDL.

– “logica” acestor falsuri in comun are la baza ideea de”a da bine la nivelul conducerilor partidelor respective”;

– intrarea, pe baza interesului material in aceste mecanisme, presupune o compromitere din care cei atraşi sa nu mai poată iesi;

– falsificarea documentelor de identitate a unor persoane pentru a vota in mai multe localităţi;

– folosirea numelor unor persoane plecate din tara, a persoanelor cu handicap, bătrâni sau bolnavi care nu se pot deplasa si trecerea lor in contul PDL;

– identificarea studenţilor plecaţi din cămine cu scopul consemnării lor ca votanţi in favoarea PDL, in principal prin falsificarea sau înlocuirea unor procese verbale;

6. Rezolvarea unor probleme de infrastructura, sănătate, dosare penale etc. in localităţile rurale, cu condiţia ca populaţia sa accepte votarea in favoarea PDL. Mecanismul a funcţionat cu succes la alegerile anterioare, cu interesul si acceptul primarilor si consilierilor corupţi din opoziţie.

7. Actiuni de descurajare pentru neparticiparea la vot a electoratului opoziţiei cu mobilizarea totala a militantilor PDL.

8. Angrenarea unităţilor de jandarmi pentru inlocuirea documentelor si a sacilor cu voturi inainte de a se ajunge la locul centralizării.

9. Constituirea unor noi partide, satelit, care se vor inscrie in cursa electorala. Scopul este acela de dispersare a electoratului si in final, sprijinirea PDL.

10. Ca element de psihologie sociala, T. BASESCU insista pe continuarea masurilor de austeritate si chiar aducerea majorităţii populaţiei in pragul foametei, sub legendele crizei economice, urmând ca in pragul alegerilor locale sa se procedeze la “relaxarea” acestei situaţii si chiar la pomeni electorale.

Aceasta diversiune are in vedere:

– crearea unei stări de disperare a populaţiei;

– proiectarea ideii ca masurile austere au fost de stricta necesitate, cu avantaje pe termen lung in favoarea populaţiei sărace;

– scoaterea la iveala a unor rezultate bune ale masurilor luate cu consecinţe in creşteri salariale, condiţii de munca, ajutoare etc. in pragul alegerilor.

– “iniţiatorul si susţinătorul” acestor masuri de “salvare a romanilor” va fi T. BASESCU.

11. Principala preocupare a lui T. BASESCU, in contextul acestor acţiuni, este asigurarea organizării alegerilor de către actuala putere dar mai ales de a se salva de la o eventuala suspendare si scoaterea sa in afara vieţii politice.

*

*           *

Atacul ANI asupra liderilor sindicali are ca scop deturnarea atentiei de la responsabilitatea PDL privind coruptia din vami si “fragezirea” liderilor sindicali in perspectiva unor miscari sindicale si a modificarii Codului Muncii.

Vom vedea, impreuna daca aceste scenarii vor fi puse in aplicare…”

Un congres aproape inutil

Etichete

basescu, boc, congresul PSD, greva de la finante, guvernarea PSD in 100 de masuri, motiunea de cenzura, PD-L, revolta la Finante

Foto: Alice Drogoreanu

Deşi sunt un om cu afinităţi de stânga, adunarea de ieri de la Sala Palatului m-a dezamăgit şi m-a întristat. O desfăşurare de forţe – unele îmbuibate, cu burţi revărsate şi cefe cu colăcei, iar altele vlăguite, cu ochii pierduţi în gol  –  care n-a prea slujit la nimic şi care n-a reuşit să se constituie într-un eveniment. Sigur, congresul era anunţat şi pregătit de multă vreme. Mobilizarea celor 5 000 de membri PSD şi militanţi, în condiţiile în care România este portocalie – chiar dacă popularitatea guvernării pedelisto-udemeristo-independente, în sondajele de opinie, nu trece de 10% – a fost împovărătoare pentru fiecare individ (mai puţin pentru cei cuprinşi, pentru care politica e un mijloc şi nu un scop) şi obositoare pentru restul resemnaţilor care, din 2004 nu fac decât s-o încaseze. Pentru pesedistul simplu, fără averi dobândite miraculos, care nu face parte din consilii de administraţie, starea lui politică a devenit o povară şi o piatră atârnată de gât. Asta când ecusonul (imaginar) cu trei trandafiri nu-l transformă de-a dreptul în ţintă. Întreaga administraţie (cu câteva mici decupaje în câteva zone) este portocalie. Ei taie, spânzură, determină, fac, desfac, dreg, împart şi adună bani. Pesediştii sunt un fel de paria nevolnici, buni să încaseze şuturi din toate părţile, să fie umiliţi şi trataţi ca nişte fiinţe anormale (adică cum, când tot omul normal la cap este pedelist măcar de formă, tu să te încăpăţânezi s-o ţii langa cu pesedeul?). Pentru că politizarea administraţiei româneşti actuale a luat forme groteşti – ca să-l citez pe domnul Iliescu. Dacă acest congres ar avea o minimă justificare, aceasta s-ar traduce prin discursul preşedintelui de onoare al acestui partid, Ion Iliescu. Fără discursul dumnealui, congresul putea foarte bine să lipsească sau, în fine, n-ar fi avut niciun rost. Ştim, evident – deşi speranţele s-au micşorat ca lumina-n opaiţ – că PSD-ul se pregăteşte să guverneze într-un viitor imaginar. Ştim că se pregăteşte şi să propulseze un candidat la preşedinţie, la momentul potrivit. Modificarea statutului şi aprobarea programului de guvernare în 100 de puncte sunt paralele cu realitatea imediată a României şi ne dezvăluie un PSD aflat cu capul în nouri şi cu picioarele-n Germania sau în Suedia. Pentru că România reală e în pragul disoluţiei şi cetăţenii ei în pragul extincţiei prin pauperizare, înfometare şi deznădejde. În acest context sumbru, discursul inspirat, plin de elocinţă şi estetism al domnului Ion Iliescu aduce cu vorbirea în pustie a patriarhului Moise.

Administraţia românescă s-a mafiotizat eminamente în anii din urmă şi a ajuns la ticăloşia maximă sub acest guvern care este etalonul incompetenţei şi cretinismului ca forme de guvernare. Deşi ne-am îndatorat ca niciodată în istoria noastră organismelor internaţionale, banii împrumutaţi au dispărut fără urmă. Nimeni nu întreabă, nimeni nu ştie unde sunt cele 13 miliarde de euro. Sau ştie cineva? Nicio investiţie notabilă, nicio măsură de relansare economică, investitorii străini hăituiţi şi vânaţi prin măsurifiscale  arbitrare şi prin instabilitate fiscală, un stat tot mai slăbit şi tot mai prădat, cu funcţionari famelici împinşi spre disperare, cu o şcoală românească dispreţuită chiar de conducerea ei, cu spitale semănând mai mult cu lazareturile – fără medicamente şi fără personalul adecvat – de parcă România s-ar afla în faţa unor hoarde năvălitoare puse pe jaf şi împilare, şi nu în faţa unui guvern român.

Cancerul din administraţia românească – cancer ce s-a dezvoltat pe tăcute şi pe neştiute şi pe nevăzute  – a irumpt săptămâna trecută la Ministerul Finanţelor. Am putut vedea şi înţelege, în toată „splendoarea lui”, puroiul unui sistem clientelar, sistem adus la desăvârşirea lui neagră de coropişniţele portocalii care au statuat şi promovat relaţiile mafiote în chiar sistemul circulator al statului. Do ud des (Dă şi ţi se va da) este norma juridică după care se acordă suplimentele financiare într-un sistem în care funcţionarii sunt ţinuţi în sclavie şi la latitudinea şefilor politici printr-un mecanism de salarizare care e o batjocură. Astfel, pentru a primi acei bănuţi care să le întregească veniturile, cei mai mulţi dintre angajaţi restituie şefului o sumă de bani, sumă ce se colectează în fiecare instituţie şi este vărsată, lunar, în vistieria partidului conducător. Răscoala de la Finanţe este un accident în peisajul revendicativ românesc. Sindicatele au dispărut, s-au fărâmiţat, iar lideraşii lor locali sunt subordonaţi şi obedienţi conducătorilor de instituţii. Nicio mişcare grevistă nu se poate articula, pentru că, la declanşarea ei, în instituţii se alcătuiesc liste de prezenţă şi zilele de grevă sunt tăiate sau considerate absenţe nemotivate, iar cei mai vocali dintre contestatari sunt ameninţaţi că vor fi puşi pe liber. Nu mai insist asupra aerului irespirabil şi a totalei ticăloşii şi incompetenţe din instituţiile publice din România actuală; acest sistem va face implozie curând.

Trăim într-o ţară-n derivă. Conduşi şi administraţi de nişte cretini cu creiere de gumă care ne împing încet-încet în prăpastia disoluţiei ca stat şi fărâmiţării teritoriale şi de-un om care nu-i întrutotul sănătos. În alt registru, Partidul Social Democrat  – prin conducerea lui – este la fel de rupt de realitate şi la fel de surd şi orb la nevoile reale ale poporului şi la necesitatea de a opri şi înlătura acest sistem nebunesc şi criminal, de parcă ar trăi şi ar teoretiza într-un acvariu izolat adiabatic de societatea românească.

Nu avem decât să aşteptăm ca biologia să rezolve ceea ce nimeni nu e în stare să rezolve.

Jurământ

Etichete

Adrian Nastase, Elena Udrea, Emil Boc, Guvern, jurnal de scriitor online, Life, PD-L, politica, politics, presedintele Romaniei, PSD, Romania, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e

La învestirea în cea mai înaltă funcţie a statului, persoana aleasă pentru această supremă demnitate depune un jurământ cu mâna dreaptă pe Biblia şi Constituţia statului respectiv.

Preşedintele Federaţiei Ruse rosteşte următorul  jurământ:

În timpul îndeplinirii datoriilor de Preşedinte al Federaţiei Ruse, jur să respect şi să apăr drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor, să respect şi să protejez Constituţia Federaţiei Ruse, să apăr suveranitatea şi independenţa, securitatea şi integritatea statului şi să slujesc cu credinţă poporul.”

Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii rosteşte, la învestire, un Legământ cu naţiunea numit „Legământul funcţiei„, care constă într-o fraza de doar 25 de cuvinte:  „Jur (sau afirm) solemn că voi îndeplini cu credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi voi menţine, proteja şi apăra Constituţia Statelor Unite cum voi putea mai bine.„

Jurământul Preşedintelui Republicii România are următorul conţinut:

„Jur să-mi dăruiesc toata puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Am folosit cele două exemple ilustre, pentru că Jurământul (Legământul Sacru cu poporul) are o lungă tradiţie în istorie şi izvorăşte din legămintele Evului Mediu. Când, prin jurământ de credinţă, cavalerii şi nobilii îşi declarau supunerea, loialitatea şi vasalitatea faţă de un nobil, de un stăpân. Încălcarea jurământului de credinţă era egală cu dezonoarea şi pierderea vieţii.

În contemporaneitate, jurământul a devenit simbolic şi s-a golit de sacralitate. În cazul Republicii România, s-a golit şi de sens şi de conţinut. Pentru că actualul preşedinte a scuipat, şi-a suflat mucii (aş mai folosi şi alţi termeni mai scabroşi însă n-o fac din respect pentru blogul meu) pe acest Jurământ.

„(…) pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român” se traduce în viziunea preşedintelui nostru cel sperjur în „propăşirea spre Cer” prin exterminarea poporului său.

„(…) să respect Constituţia şi legile ţării” însemnă, în viziunea acestui decrepit cu nervii ţăndări şi cu suportul fizic al minţii sale răsfirate grevat de toate boalele, să-şi umfle buzunare şi conturile pe spatele poporului român, el şi camarila lui pedelistă.

„(…) să apăr drepturile fundamentale ale cetăţenilor” – jură domnul preşedinte portocaliu şi cu fierea revăsată până-n albul ochiului îi învrăjbeşte pe români împotriva românilor. Dreptul fundamental la muncă este încălcat prin simpla realitate că preşedintele se interpune în guvernare şi hotărăşte câţi oameni trebuie să muncească, pentru că există limitări şi economice şi guvernamentale ale dreptului de a munci – singura alternativă este aceea de a pleca în Europa să slugărim şi să ne umilim pentru pâinea cea de toate zilele. Dreptul la viaţă privată este încălcat pentru că ne sunt ascultate telefoanele şi ne este interceptată corespondenţa electronică. Dreptul la educaţie este încălcat prin diminuarea posturilor din învăţământ, prin decimarea programelor şcolare, prin umilirea sistematică a dascălilor, prin sărăcirea părinţilor, printr-un plan bine pus la punct de slăbire a fibrei poporului român, lovind la bază, în copii. Dreptul la libera exprimare a opiniilor este îngrădit prin ditirambele dirijate împotriva posturilor de televiziune care nu-i laudă măreaţa personalitate şi ilustrele-i realizări, care nu-i hrănesc orgoliul nemăsurat de paranoic.

„(…) jur să apăr democraţia, integritatea, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.” – spunea Traian Băsescu, aproape podidindu-l plânsul.

„Lăsaţi-l dracu, e-un actor!” –  am citat noi dintr-un superb poem al lui Adrian Păunescu, cu o mică speranţă că la al doilea mandat (ultimul, în ordine Constituţională, dacă nu cumva modificarea preconizată a Constituţiei va fi un pretext pentru tipicul salt grupat înapoi 360°), zurbagiul va face un minim efort de a deveni echidistant.

Astfel, din dorinţa de apărare a suveranităţii, ne-am trezit cu economia făcută cioburi, cu maţul gros al bugetului conectat la gurile pedeliştilor de Curte prin care vine în valuri hrana cea atât de necesară corpului unui partid putred şi canceros, cu un împrumut înrobitor la aproape-defunctul  Fond Monetar Internaţional drept „centură de siguranţă”. Centură de siguranţă care s-a transformat într-un soi de zgardă ce se strânge la orice mişcare voit independentă. Trebuie să executăm întocmai comenzile stăpânului (board-ul FMI) altfel vom sfârşi în chinuri.

Cum Executivul (id est Traian Băsescu) nu doreşte să ia nicio măsură de redresare economică (pentru ca nu cumva să supărăm „stăpânul”), vom ajunge în incapacitate de plată. Incapacitatea de plată se va traduce prin dinamitarea „unităţii şi integrităţii teritoriale a României”, pentru că neavând cu ce plăti, vom plăti cu teritorii din actualul stat România, respectiv cu Transilvania. Şi, poate, cu Moldova (cea de dincoace de Prut) şi cu Banatul (cel vestit pentru zăcămintele de uraniu atât de necesare viitorului civilizaţiei).

Astfel, cu un preşedinte scelerat, sperjur, cinic, cu o jigodie implantată şi conectată la aparate de Serviciile Speciale care au ajuns un soi de ţucal atârnat de dosul prezidenţial, se pune în operă întocmai şi la timp „planul dinainte stabilit”.

În tot acest timp, noi suntem asmuţiţi unii împotriva altora, cei cu pensii mici împotriva celor cu pensii mari, copiii împotriva părinţilor, dascălii împotriva medicilor şi poliţiştii împotriva securiştilor ( norocuţ (?!) armată nu mai există), mamele împotriva bunicilor, bugetarii împotriva privaţilor, bloggerii împotriva jurnaliştilor, televiziunile una împotriva alteia; poporul român este spart ca o oglindă veneţiană ale cărei cioburi nu vor mai putea fi lipite niciodată la loc.

Sntem capabili să ne ridicăm? Există un lider providenţial în stare să ridice România în picioare? Va înceta Opoziţia să se canibalizeze (observ că odată ajunşi în funcţii de conducere, liderii formali ai partidului „primesc” împreună cu fucţia şi o filoxeră în ureche – şi mă refer aici la orgoliosul Crin Antonescu – ce a devenit „altcineva” de când e preşedintele PNL)? Suntem în stare să ne scuturăm din minte ideile introduse cu tolcerul prezidenţial? Mai suntem oameni, sau suntem roboţii unui sistem criminal? Acestea sunt întrebările mele şi îl rog pe fiecare cititor să treacă – cu un efort de voinţă – zidul prejudecăţii că „nu-i nimic de făcut”. Orice altceva e infinit mai bine decât această guvernare şi decât acest preşedinte. Români! Treziţi-vă!

Îi felicit pe cei care sunt deja treji: Noaptebunăcopii, Supravieţuitor,  Cristian Lisandru, Ioan Usca, Lucia Verona,  Băsescul, Român frustrat, şi către cei care dau semne că s-ar trezi: Atitudini, G1b2i3, Link-Ping, Elisa, Orry, Gabitzu, Theodora0303, Dumitru Agachi, Cristian Dima, Gabriela Elena (La mulţi ani, Om frumos!), Dan Pătraşcu.

Dragă Stolo umblă iar la neferoase

Etichete

Draga Stolo, PD-L, Rosia Montana

Autor: Ilie Chelariu

În anul 2007, doi senatori, peremistul Gheorghe Funar şi udemeristul Peter Eckstein Kovacs (acu’ boitar la baciul cotrocean), au venit cu o propunere legislativă care cerea interzicerea folosirii cianurilor în minerit, ţinta fiind, evident, tunul de aur de la Roşia Montană. Am aplaudat iniţiativa, la fel ca aproape toate partidele şi civilii (minus liicenii şi patapievicii bugetari), başca Patriarhia şi Academia Română! Doar portocalii au tăcut în cucuruz, semn că ştabii lor şi-au băgat, şi ei, deştele în borcanul cu miere aurie al corporaţiei care, după semnarea actelor cu statul român cel bou, a ajuns principalul agent imobiliar din zonă. Miere de miere, că la un tun de patru miliarde de cocoşei comisionul tre’ să fie pe măsură, nu? Ce vor să facă pseudocanadienii şi bucureştenii la Roşia Montană e de înţeles, că doar mai aproape dinţii decât părinţii, nu? Dădură dâmboviţenii jumătate de Ardeal şi Basarabia fără să tragă un glonte, darămite o comună pierdută în creierii Apusenilor! Dar, totuşi, e bine de ştiut că în afară de o megabaltă cu otravă, cam o treime din acidul cianhidric care ar rezulta la cianurarea din uzina de procesare s-ar degaja în aer! Pentru cei care au chiulit la chimie şi istorie, anunţăm că acidul cianhidric este declarat gaz toxic de luptă în Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, deschisă spre semnare la Paris, în 1993! Ba a fost utilizat şi în camerele de gazare de la Auschwitz sub denumirea de Cyclon-B! Anul 2007 a fost an bisex pentru viitoarele ghiuluri provenite din goldanul speciei neprotejate numită papagal de Apuseni (că moţii lui Avram Iancu au plecat, demult, în cărţile de istorie). Pe de o parte, DNA a deschis o anchetă tradiţională, adică de frecat menta, în care a băgat vreo trei directoraşi (mai bine-l chemau pe taxatorul Tăriceanu), care însă a cam intrat în ceaţă (portocalie). Dar tot în acel an, domnul Dragă Stolo, ajuns specialist în neferoase (vezi îmbârligătura cu aluminiul şi ruşii la Slatina), ajungea europarlamentar, lucru mare pentru viitoarea fabrică de ghiulane şi ceasuri de aur guvernamentale. Recent, fără să-l întrebe nimeni nica, europarlamentarul Theodor Stolojan a simţit nevoia să reprezinte poporul român şi a trimis o scrisoare tuturor colegilor de aceeaşi culoare din alte ţări decât aia în care se află Roşia Montană, în care le explica faptul că otrăvirea Tisei din anul 2000 s-a întâmplat din cauza naturii potrivnice sau că cianura se foloseşte şi la fabricarea blugilor şi a fotografiilor, şi că el simte nevoia să-i informeze despre chestiile astea… În concluzie, înţelegem noi, să nu se sperie dacă guvernul portocaliu va da verde la înnegrirea Apusenilor, că doar munţii noştri aur poartă, iar investitorul plusează din poartă-n poartă, nu? E frumoasă ţara în care oamenii îşi investesc banii în maşinile fiilor aleşilor, şanţurile autostrăzilor-fantomă, megabisericile de mântuit sau cerceii directoarei de la Regia Drumuri Naţionale cu Gropi. În care în depozitele portului Constanţa miroase mai tare a brad decât la cabana Trei Brazi (că atâţia, plus un kaka sub ei, au mai rămas acolo). În care, dacă treci prea încet pe zebră, rişti să mori în pumnii vreunui puţoi agresiv de bani-gata. În care cianura a devenit prioritate a guvernului şi a europarlamentarilor. Parafrazându-l pe Păstorel Teodoreanu, un amic care face gargară verde pe la Roşia Montană a concluzionat cam XXX: „În ţara asta rău făcută, rahaţii *ut în loc să pută”.

Hai să facem speculații

Etichete

Adrian Nastase, BEC, dictatura basescu, jurnal de scriitor online, Mircea Geoana, News, PD-L, PNL, politica, politics, procente la vot, PSD, Romania, România trezeşte-te!

Considerăm că trendul rezultatelor alegerilor prezidențiale se va menține. Și că Traian Băsescu obține un nou mandat. Nu stăm să analizăm trădarea, jocul la două capete și malversațiunile unor grupuri chiar din PSD. Dacă Traian Băsescu a câștigat, va cere revizuirea Constituției, parlament unicameral și limitarea numărului de parlamentari la 300. Sporirea puterilor prexidențiale între care posibilitatea de a demite primul ministru. Deci vom avea alegeri anticipate. Alegerile, organizate de un guvern majoritar PD-L, devine evident de cine vor fi câștigate. Deci în următorul an ne vom juca de-a alegerile.

În acest timp, criza economică va deveni acută. Vom dispărea 150 000 de posturi de bugetari. Există riscul ca pensiile să nu mai poată fi achitate, fondul de pensii aflându-se la fundul sacului. Cu încă un milion de șomeri se va îmbogăți zestrea economică a acestei țări.

În acest timp, PSD se va reorganiza. Mircea Geoană va părăsi președinția partidului, conducere preluată – după toate aparențele – de Adrian Năstase. Cum România va intra în recesiune, polarizarea socială se va accentua și vor crește nemulțumirile și îndatorarea populației. Până la mișcări sociale de amploare nu-i decât un pas. Cred că Uniunea Europeană nu va rămâne insensibilă la aceste realități și este posibil să fim invitați politicos (sau nu) să părăsim conclavul țărilor civilizate. Pe fondul acestor tulburări (reprimate de autoritățile coercitive într-o măsură mai mică sau mai mare) stabilitatea României va fi, evident, în pericol.

Este posibil să avem un an extrem de tensionat și ne vom afla curând în fața unei opțiuni: dictatură sau democrație?

Update: Rezultatele BEC la ora 11, după numărarea a 99,13% din voturi, Traian Băsescu – 50.37%; Mircea Geoană – 49.62%.

Cine seamănă vânt

Etichete

Emil Boc, guvern Johannis, jurnal de scriitor online, o noua revolutie, parlament, PD-L, politica, PSD, România trezeşte-te!, Traian Basescu

Traian, Traian Băsescu s-a pus de-a curmezişul Parlamentului găzduit în Casa Poporului. Ca o ironie a istoriei. În numele poporului. De care vă asigur că nu-i pasă; pentru ei, pentru unii dintre politicieni, noi suntem pulimea, masă de manevră pentru accesul lor la bisnisul politic personal.

Nu ştiu dacă să ne îngrijorăm, să ne enervăm sau să rămânem impasibili. El, Preşedintele tuturor românilor nu vrea să avem guvern adevărat, preferă această pastişă apoasă. Cu jumătate de jumătate de guvern care doar administrează ce se află – adică sărăcia – nu contăm în economia jocurilor politice europene. Traian Băsescu ne-a izolat, ne-a arestat la domiciliu în propria noastră ţară şi urmează să ne înfometeze. Zicea un bun prieten: „Să dea Dumnezeu să fie cald în decembrie”. Pentru că de luna viitoare nu vom mai avea salarii şi nu vom mai avea pensii. Preşedintele nostru ne-a avertizat. Delegaţia Fondului Monetar Internaţional vine mâine şi nu are cu cine să discute. Nu are cine să se prezinte valid din partea guvernului român la aceste negocieri. Pe cale de consecinţă, următoarea tranşă a împrumutului nu va veni la timp.

Suntem la debutul colapsului economic al României. Vor urma mişcări sindicale ample şi am o vagă bănuială că urmează o revoluţie. Una la fel de reală ca aceea care a dus la căderea regimului Ceauşescu. Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Băsescu. Băsescu care, de frică să nu piardă susţinerea partidului său de suflet şi portofel  în campanie, nu are curaj să respecte Constituţia şi să numească premierul pe care noua majoritate parlamentară care a dus la căderea guvernului Boc II l-a propus.

Dacă nu reuşeşte să strecoare PD-L-ul la guvernare, Traian Băsescu ar face bine să-şi dea demisia şi să nu mai candideze. Terminatorul atâtor guverne va sfârşi canibalizat politic de propriul partid.  Un preşedinte incapabil să-şi onoreze rolul de garant al Constituţiei şi de echilibru între puterile statului. Un om obsedat de putere şi de conflictele din care îşi hrăneşte nebunia.

Nu credeţi că ar fi nevoie de o comisie de psihiatri pentru o mică evaluare a domnului preşedinte?

În sfârşit!

Etichete

BOC2, capitala culturala a Europei, Ceausescu, Comandant Suprem, decembrie 1989, Emil Boc, formarea guvernului, guvern apolitic, guvern de tehnocrati, guvernul Boc este demis, jurnal de scriitor online, Klaus Johannis, marti 13, motiunea de cenzura a trecut, PD-L, PNL, politica, presedinte, Prim Ministru, primarul Sibiului, PSD, regim totalitar, republica Romania, Revolutia din decembrie 1989, Romania, România trezeşte-te!, Sibiu, UDMR

Marţi, 13 octombrie 2009, guvernul PD-L-ist Boc II s-a rostogolit pe scările parlamentului României, hodorogind ca o bute goală.

În bute au început să exale mirosul specific enzimelor de fermentare, merele doamnei Udrea, fost ministru al Fu-Turismului şi al Mediului, Apelor, Pădurilor, Mumei Pădurilor şi a tot ce mişcă-n ţara asta şi poate fi ascultat/filat de către onor Serviciile Speciale aflate în slujba dumneaei. Până azi.

Marmura de la Ruşchiţa (Caraş-Severin) a domnului ministru (fost ministru, pardon!) Videanu, fotomodelul guvernului băsescist Boc, nu poate să exale nimic, poate doar un miros vag de concesionare pe 9999,99 ani, miros comun cu firmele de căpuşat energia de la stat pentru „noi şi-ai noştri”, de borduri şi păcură.

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe demisiile miniştrilor PSD şi pe revocarea ministrului de Interne şi nici n-apucă Bocdoiul să dea afară tot ce bate în roşu şi are o funcţie oricât de neînsemnată în întreaga administraţie românească în sate, cătune şi provincie, şi rămăşiţa acestui guvern contra naturii a fost neutralizată.

Visul PD-L-iştilor (a unora, a „preşurilor” lui băsescu) chiar  de la începutul  alianţei acesta a fost. Obsesia lor din care şi-au hrănit zgârcenia şi parcimonia în a distribui echitabil fondurile bugetare, deopotrivă cu docta incompetenţă (şi nu pot să nu-i „vizualizez” pe Pogea sau pe Ridzi) şi mai ales această hămeseală furibundă în a căpărî sursele de finanţare a campaniei electorale i-au dus la pierzanie.

Cred că în acest partid confiscat de locotenentul Boc şi aşternut la picioarele lui Băsescu există şi oameni. Şi nu doar cred ci chiar ştiu că există. Unii dintre ei nu au creiere de cyborg, nu  funcţionează  ca un sistem de anticipare a ceea ce urmează să comită gândirea prezidenţială. Mă uimeşte imensa răbdare a acestor oameni care nu şi-au pierdut nici raţiunea, nici simţul politic şi nici bunul simţ. Este posibil ca 10 oameni, să zicem, să fie tâmpiţi, papagali, preşuri, vase în vomitorium-ul prezidentului. Dar este absolut de necrezut că 30 de oameni, sau 40, şi-au extras coloana vertebrală şi-au lăsat-o la uşa sediului din Modrogan, că nu văd decât lumina farului călăuzitor, că nu mai trăiesc în lumea aceasta. Nu cred că în totalitate PD-L-ul este un partid de sinucigaşi, o altă variantă a sectei AUM şi că vor să iasă din politică împreună cu Traian Băsescu.

Fără Traian Băsescu, fără influenţa lui malefică şi apetitul lui pentru conflicte, cred că această alianţă PSD – PD-L ar fi funcţionat. Ţara ar fi fost guvernată şi poate că nu am fi resimţit atât de violent criza economică. Poate cu un alt premier – un om normal şi nu o curea de transmisie a bolnavei de putere voinţe prezidenţiale – am fi avut alegeri normale, fără încrâncenare şi ura aceasta care sluţeşte România.

Pentru a ajunge la această stare de fapt, la această re-brand-uire a lui Ceauşescu care era şi Preşedinte, şi Prim-Ministru, şi Comandant Suprem al Forţelor Armate şi Cel Mai Iubit, şi Cel Mai Stimat, au murit în decembrie 1989 tinerii ???

Sfătuitorii domnului Băsescu (aflat la finalul celui mai stupid mandat la Preşedinţia României din întreaga noastră istorie ca republică) ar trebui să ştie că poporul român iartă dar nu uită!

Nu cred că există între românii conştienţi de calitatea de cetăţean român destui care să-l regrete pe Ceuşescu în aşa măsură încât să şi-l dorească clonat şi exprimat prin băsescu.

Un adevăr – fie el şi minor – este mai convingător şi mai legitim dacă este exprimat de mai multe voci, cu mai multe nuanţe, decât greţoasa şi inepta  unanimitate pe care şi-o doreşte băsescu. Sentimentalizând în emisiuni de divertisment pe leitmotivul sacru al românului, „mama”, băsescu împreună cu cei câţiva aghiotanţi fără creier din PD-L, chiar ne iau drept proşti. Cine îşi implica mama utilizând-o ca pe o hârtie de prins muşte pentru a câştiga voturi şi a poza în fiul iubitor, nici nu merită să se fi născut.

Acest accident al istoriei noastre, această mică aventură a democraţiei pe drumul totalitarismului populist, este pe cale să se încheie.

Crizele preşedintelui

Etichete

Antena 3, Chivas, Clisura Dunarii, Constitutia Romaniei, Dan Nica, Dana Grecu, jurnal de scriitor online, La Ordinea Zilei, Mircea Geoana, PD-L, politica, presedinte Alcoolic, presedintele Romaniei, PSD, Romania, România trezeşte-te!, tata prostituatelor si al pestilor, trafic de droguri, Traian Basescu, Viorel Hrebenciuc

(Poate n-ar fi greşit, dacă tot modificăm Constituţia României, să schimbăm şi stindardul … )

Update: Prin amabilitatea şi priceperea Luciei Verona, am primit stindardul potrivit pentru România sub Băsescu.

Că sunt de orgoliu sau de fiere, preşedintele nostru de acum ne-a obişnuit săptămânal cu câte o criză. O vreme mai îndelungată ( de când cu scandalul armelor) a tăcut strategic până s-a golit sacul cu informaţii iar noi am devenit suspicioşi. Era cât pe-aici să credem că s-a pocăit sau a devenit un om politic ceva mai rafinat. Aiurea, de unde rafinament în preajma trocii? Plină ea cu Chivas sau cu rujuri şi alte sulimanuri, preajma preşedintelui este învăluită în aburi otrăvitori care-l fac, în permanenţă, arţăgos şi încordat. M-am întrebat şi eu de unde vine apetitul pentru scandal al acestui bărbat mărunţel care-a stat ani de zile pe mări şi oceane, limitat la spaţiul vaporului şi condiţionat să relaţioneze cu oameni care, prin natura obiectivă a statutului profesional, îi erau subordonaţi. De aici cred că i se trage preşedintelui nostru pasiunea pentru subordonare şi unanimitate şi lipsa desăvârşită a vocaţiei dialogului. Să lăsăm psihanalizarea individului şi să coborâm în agora, călcând cu grijă să nu ne murdărim.

Aflăm de la Viorel Hrebenciuc, invitatul de astăzi al Danei Grecu La ordinea zilei că preşedintele Traian Băsescu conduce un sistem mafiot în România. Legăm această pasiune pentru ilicit, pentru acte ilegale şi subversive a preşedintelui de popasurile în porturi de pe vremea când era comandant de vas şi, forţat de nevoia de a dobândi, făcea contrabandă cu tot ce se putea comercia pe unde ancora. De aici poate şi uşurinţa cu care a sugerat că ar fi benefică legalizarea drogurilor uşoare, pentru ca traficanţii să nu mai fie sâcâiţi de spectrul ilegalităţii. De unde-i vine preşedintelui nostru aplecarea către condiţia umilă a prostituatelor şi dorinţa de a da un statut legal acestei îndeletniciri, nu putem bănui. Sau putem bănui.

Criza guvernamentală de care avem parte este consecinţa directă a întâlnirii CEx a PD-L de la sfârşitul săptămânii trecute. Atitudinea şi deciziile ministrului de interne Dan Nica au călcat pe vârful cozii diverse grupuri de interese care meşteresc la rotunjirea purcoiului de galbeni necesar în campania electorală a preşedintelui. Marele specialist în drept constituţional, doctor în ştiinţe juridice şi premier de alamă în România, a şi pus în operă dorinţa cârmaciului şi a camarilei care-şi vede ameninţate bisniss-urile.

Cu simţul realităţii defazat nu ştim din ce cauză, Traian Băsescu nu s-a aşteptat la o reacţie atât de dârză a PSD-ului. Acum încearcă să tragă de timp pentru a avea răgazul pentru încropirea unei majorităţi parlamentare care să susţină un guvern minoritar PD-L – UDMR.

Există premize suficiente ca PD-L-ul să-şi abandoneze binefăcătorul de mai demult, care-i împinge acum la pieire. După cum stau acum lucrurile, cu un premier – goarnă fără personalitate, creier, cuvinte proprii sau rudimente de gândire, e greu de presupus că am fi la capătul crizei. Suntem doar în debutul ei.

Populism şi futurism în politica dâmboviţeană

Etichete

Cotroceni, Crin Anonescu, droguri usoare, Guvern, Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, land of choice, legalizarea prostitutiei, Mircea Geoana, modificarea Constitutiei, Modrogan, PD-L, PNL, politica, presedintele tuturor romanilor, PSD, referendum, reforma constitutionala, Romania, România trezeşte-te!, Tariceanu, Traian Basescu

Ori că l-au lăsat din braţe, ostenite de-atâta adversitate şi încăpăţânare, o parte deloc neglijabilă a Serviciilor, ori că Chivasul i-a întunecat rău acea parte a viscerelor cu care ia decizii, „Preşedintele Tutulor Român’lor” – id est Traian Băsescu – o dă în bară din ce în ce mai des.

Gurile rele pun reacţiile dezlânate şi necontrolate ale şefului statului nostru de drept pe seama sondajelor sincere. Unde procentele dumnealui nu sunt unele confortabile ci mai degrabă unele dătătoare de fiori reci pe şira spinării operate la Viena. Adversităţii mocnite şi încă temătoare din sânul propriului partid i s-a adăugat şi o guvernare ex-cep-ţio-na-lă. Lăcomoşi şi cam ilogici, pedeliştii şi-au upgradat ministerele bănoase, lăsând PSD-ului ministerele sociale cu sindicatele aferente, destul de puternice în economia administrării puterii. Se va vedea curând cât de puternice.

Despre primul ministru chiar nu e nimic de spus. Trompeta băsesciană a răguşit morfolind aceleaşi fraze trâmbiţate şi ele din duhoarea maţului gros, nicidecum filtrate măcar prin neuronul de măsură al supuşeniei româneşti.

Politica românească s-a defăimat, s-a bagatelizat, a căzut într-o pernicioasă necontenită injurie publică în spatele căreia se practică şoapta complice şi făcutul cu ochiul. Bisnissul transpartinic bate orice adversitate fie ea doctrinară, de incompatibilitate, sau morală. Nu există nimic sfânt în politica românească. În toate partidele se mişculează şi se mişcoteşte pentru cotonogirea liderului formal. PNL-ul îl faultează pe Crin – plăpândă floare aeriană ce vrea să-şi exhale otrăvurile nimicitoare în faptul zilei. Nimic mai greşit. Înlăturarea lui Tăriceanu de la conducerea partidului, cunoscut ca opozant fervent al preşedintelui în funcţie – în speranţa unui ipotetic acces la putere după alegerile prezidenţiale – a fost o greşeală. Crin nu are anvergură de preşedinte de partid, îmi pare rău să constat. Aşa încât mirobolanta floare a politicii liberale se ofileşte înconjurată de spinii confraterni.

Nici PSD-ul nu se află mai prejos în concursul naţional de defăimare şi paintball. Pe de o parte, frisonul baronilor teritoriali animat de perspectiva de a dansa tot cu Băsescu şi anul viitor, îi imprimă preşedintelui partidului o mişcare giratorie. Nevoit să-i mulţumească pe toţi şi să aţină în lupta pentru candidatură, Mircea Geoană, deşi a făcut progrese remarcabile, rămâne tot neconvingător, un lider gonflat şi imberb, cu pusee adolescentine.

Apariţia duduitoare a fostului secretar general al partidului, cadrist călit în hăţişurile şi mlaştinile administraţiei, Octav Cozmâncă, a pus neuronii multora în alertă şi a crescut doza de adrenalină pe cap de pesedist de frunte. Cunoscându-i în amănunt pe cei mai mulţi dintre liderii actuali ai partidului, bomba Cozmâncă ar putea duce partidul la o implozie în care mulţi şi-ar pierde vestmintele acoperitoare ale unor trupuri politice neconforme cu imaginea de pe televizor. Astfel că partidul social democrat, care cică s-a reformat până la genunchiul broaştei, înlăturând exact membrii cu coloană vertebrală şi promovându-se fiecare pe sine, s-ar putea vedea scindat între Mircea Geoană, candidatul formal, preşedintele partidului care în mod automat trebuie „să-şi asume candidatura la Preşedinţie” – şi am citat din clasici – şi Sorin Oprescu, fost membru PSD care a diagnosticat, la anterioarele alegeri ale partidului desfăşurate într-un formalism puturos (după părerea mea), plăgile de care suferă acest partid zis „de stânga”.

Parcă aş fi scris eu cele cinci pagini ale scrisorii pe care a adresat-o  Octav Cozmâncă conducerii partidului. Pentru că Partidul Social Democrat nu mai reprezintă pe nimeni. Poate pe sine. Deşi nici de asta nu putem fi siguri, pentru că şi acolo, ca în întreaga societate românească şi-a făcut loc morbul egoismului, al individualismului, al lui „scapă cine poate”. „Fiecare pentru sine” nu poate reprezenta în niciun caz comandamentul unui partid al celor mulţi.

Despre PD-L, care nici nu este un partid ci doar o haită de fiare (unele flămânde, altele îmbuibate dar cu instinctul turbat de a ucide de plăcere) sub comanda unică a preşedintelui bănuit de trafic cu arme, nu avem a spune prea multe. Încercarea de a scoate PSD-ul de la guvernare forţând asumarea răspunderii pentru două legi esenţiale pentru bunul mers al societăţii româneşti a eşuat. Cum eşuată pare şi guvernarea. Blamarea miniştrilor PD-L prinşi cu mâna-n buzunarul contribuabilului, unul pentru ungerea fiicei prezidenţiale amatoare de droguri uşoare ca europarlamentar şi altul, cel de la ministerul futurismului, pentru tupeul cu care-şi face imagine în contul aceloraşi bani irosiţi promovând, cică, o „Land of  Choice” pe cale de a sucomba sub ploaia de politici amatoristice şi smucite, au pus o lumina murdară în geamul din Modrogan. Or fi „zoaiele” la care se referea ingenuul nostru prezident? Atmosfera în partid e una ostilă actualului preşedinte, iar în cazul în care acesta nu va intra în cursa prezidenţială şi nu va câştiga, soarta partidului va fi pecetluită. Aşa cum vânează ei astăzi orice suflare de pesedist sau de penelist care li se opune, vor fi vânaţi şi ei şi nimiciţi în orice cotlon s-ar ascunde. Nici măcar PSD-ul în perioada lui de glorie paranoidă (şi mă refer aici la anii 2003-2004) nu a făcut atâta rău celor care nu „erau de-un sânge” cu el. Luând în calcul şi varianta în care Traian Băsescu nu va aquiesa al doilea mandat, tropotul copitelor şi fâşâitul ghearelor care l-ar vrea sfâşiat acum se aude hăt înafara partidului. Traian Băsescu va pierde funcţia de preşedinte în această toamnă şi pierderea aceasta va fi contabilizată şi resimţită mult mai acut de partidul dumisale decât de el însuşi care-şi va lua goeleta şi va pleca în Paraguay.

Înnebunit să recâştige încrederea şi voturile „poporului” băsescist, preşedintele nostru, natură conflictuală şi certamente alcoolică, s-a repezit mai întâi la justiţia care nu vrea să-l „lege” pe marele şi singurul lui adversar politic redutabil, Ion Iliescu. Ostilitatea celei de-a treia puteri în stat nu e de neglijat mai ales în perspectiva alegerilor ce vin, cu atât mai mult cu cât judecătorii sunt, prin lege, preşedinţii birourilor electorale. O mişcare viscerală eminamente perdantă şi neinspirată, după multele altele ce ne-au pigmentat cenuşiul crizei în aceşti ani de restrişte socială şi politică.

Căpătuirea materială a fetelor nici nu este atât de blamabilă într-o lume balcanică în care şpaga ţine loc de regulă. Nici măcar înscăunarea presupusei sale prietene ca ministru nu a şocat morala unei societăţi îngăduitoare cu asemenea manifestări de bunăvoinţă voievodală.

Dar să te iei la harţă cu două dintre veritabilele puteri în stat (Parlamentul şi Justiţia) şi cu una nonformală dar cu atât mai periculoasă – şi am numit aici Presa – este curată nebunie.

Este limpede că România trebuie să iasă din această izolare în care-a înghesuit-o cu „abilitatea” uluitoare a unui neghiob actualul accident politic aflat în funcţie la Cotroceni. Este limpede că adâncurile „Lacului rusesc” ascund vietăţi de pradă la care noi nici cu gândul nu gândim. Ipoteticul sprijin al Marelui Licurici (atâta vreme cât marele Licurici s-a întunecat) vine să-i dea cu Axa-n chelie zurbagiului carpatin, acum când pe ţambalul scuturilor antirachetă s-a aşternut batista unei abile şi strategice diplomaţii.

Singur, părăsit de proprii partizani, nesigur şi disperat, Traian Băsescu culege ce-a semănat în cinci ani de smucituri politice şi diplomatice. Adică, furtună. O furtună căreia nu-i va putea face faţă cu muşii cu care a spălat puntea în aceşti ani.

Un comentariu

Etichete

Adrian Nastase, Buget, dictatura, disolutia Statului de Drept, impartire buget, Ion Iliescu, Mircea Geoana, modificarea Constitutiei, PD-L, politica, PSD, România trezeşte-te!, Traian Basescu

L-am scris pe blogul domnului Ion Iliescu şi, pentru că indignarea mea e atât de mare încât aş umple universul cu protestul meu împotriva unei politici făcute la tarabă în numele unor nevinovaţi, îl reiau şi aici.

Domnule Preşedinte Ion Iliescu,

În România se manifestă şi domneşte anarhia. În zadar se indignează locatarul vremelnic (la cum stau lucrurile acum, şansele lui de a-şi prelungi cu încă un mandat şederea sunt vizibile) de la Cotroceni, nu presa este aceea care creează şi întreţine anarhia, ci însăşi organismele statului sunt inapte pentru decizie fermă. Fără excepţie cred, au fost promovaţi în funcţii de decizie „oameni de paie”, paţachine puse de ţărani la capătul ogorului să sperie ciorile şi iepurii. Aceste personaje se subordonează total acelora care controlează reţelele de jefuire a ţării.

Politica a devenit, la noi, preponderent un mijloc de înavuţire personală şi nu o profesiune în slujba cetăţeanului. Tinerii sunt scârbiţi de realitatea din România, cred, fără excepţie. Visele lor de a-şi exercita profesia, de a-şi construi un drum firesc în viaţă se izbesc de arbitrariu, corupţie, incompetenţă şi mitocănie. Unii semnează „pactul cu diavolul”, îşi încovoaie coloana, învaţă să mintă, să se strecoare, să linguşească, să colporteze, să nu aibă scrupule, iau încet-încet forma vasului în care sunt puşi, adică forma societăţii în care trăiesc. Alţii, puţini, încearcă să-şi salveze demnitatea, îşi apără principiile şi intră în „moara” spinărilor curbate. Pentru că a avea principii în România de astăzi, domnule Preşedinte, este un delict!

Bătrânii sunt umiliţi şi decimaţi de către stat, prin politica pensiilor – care nu ţine pasul cu majorările costurilor coşului zilnic -, prin absenţa unui program clar de compensare a medicamentelor şi, mai ales, prin atitudinea de respingere generală. În competiţia pentru viaţă, declanşată de cei care ne conduc, vârstnicii noştri au pierdut startul în acest război „care pe care”. Cei care au construit tot ce înseamnă mijloc de producţie, cei care au crescut generaţiile acestea de supravieţuitori care îi împing acum la margine, se văd respinşi şi ignoraţi.

Toate valorile certe ale acestei ţări sunt ignorate sau au fost determinate să „părăsească terenul” pentru că nu pot fi de acord cu regula jocului. Regula jafului general. A incompetenţei ridicate la rang de virtute. Cu cât eşti mai mitocan şi mai fără scrupule, mai interlop şi mai ticălos, cu atât şansele de a ajunge în ierarhia socială mai „sus” sunt mai mari.

Partidul social democrat – aşa zis „reprezentantul celor mulţi” – a clacat în încercarea de a frâna mafiotizarea României. Câţiva dintre corifeii social-democraţi, în numele şi cu asentimentul tăcut al celorlalţi, uu bătut şi ei palma, fie pentru o putere iluzorie (dacă stăpâneşti un morman de gunoaie, tot căutător în gunoaie te numeşti), fie în prespectiva următorului mandat al lui Băsescu când, cred ei, vor primi un premiu de fidelitate.

Cine îşi imaginează că Băsescu are scrupule depăşeşte recordul naivităţii. Băsescu vrea să-şi asigure majoritatea electorală şi absenţa unor combatanţi serioşi în campania prezidenţială, apoi va arunca PSD-ul din remorcă fără nicio remuşcare, ca pe-o zdreanţă. Dacă în acest interval şi cu concursul inept al PSD-ului modifică şi Constituţia, putem să ne luăm adio de la democraţie, libertăţi şi alte drepturi considerate de Băsescu nişte prostii.

Mi-a fost dat să văd cel mai mare şi cel mai puternic partid din România gudurându-se ca o javră lihnită pe lângă pantalonii lui Băsescu, lingându-i docil mâinile, doar-doar i-o arunca vreun oscior. Aşa ceva este inacceptabil şi asta nu e politică! E doar o colcăială de servitori care ling blidele după ce s-au ospătat stăpânii!

Convenirea celor două forţe politice aflate la guvernare de a numi prefecţi de aceeaşi culoare politică cu preşedinţii consiliilor judeţene va feudaliza România şi este o decizie stupidă! PSD-ul a căzut pofticios în această capcană a baronilor locali, însă politic decizia este o ticăloşie, pentru că preşedintele consiliului judeţean este ordonatorul principal de credite şi are la dispoziţie bugetul iar numirea unui prefect care-i execută ordinele va întări puterea preşedintelui de consiliu judeţean care va putea (de parcă n-ar face-o deja) să comită abuzuri şi ilegalităţi dacă nimeni nu-i opune şi nimeni nu-l controlează.

Din cauza existenţei mai multor centre de putere în interiorul PSD şi a fragilităţii conducerii actuale, partidul se comportă dezlânat, se contrazice şi dă impresia că este lipsit de unitate şi coordonare. Cei mai mulţi dintre fidelii acestui partid au fost dezamăgiţi de acest pact dezonorant. Şi dacă le-a trecut dezamăgirea, au fost şocaţi de uşurinţa cu care membrii guvernului au abandonat electoratul şi pe cei pe care – zice-se – i-ar reprezenta, ameţiţi de mirajul puterii, îmbătaţi de realitatea iluzorie că sunt la putere.

Alcătuirea Bugetului s-a făcut pe acelaşi principiu, al prostirii PSD-ului. Nu am date certe dar cred că jumătate din fondurile bugetului sunt ţinute la dispoziţia primului ministru şi, după ce vor mai da câteva lovituri de imagine PSD-ului, vor scoate banii de pe unde i-au pitit înjumătăţind sumele cuvenite ministerelor şi-i vor da, cu dedicaţie, acoliţilor lor politici. Astfel, PSD-ul, cu ministerele sociale pe care şi le-a adjudecat, va pierde în continuare capital politic, iar acest capital se va regăsi la PD-L.

Chiar atâta naivitate la nişte oameni politici aşa cum se consideră ei că sunt, cei din fruntea PSD-ului, nu m-am aşteptat.

Eugenia şi guvernul bo-bocilor

Etichete

Guvernul Boc, PD-L, politica, PSD, România trezeşte-te!

Nu, nu mă refer la cei doi biscuiţi alungiţi lipiţi cu un strat de cremă de cacao sau vanilie, Eugenie care costa 60 de bani, pe vremea copilăriei mele.

Mă refer la politica de exterminare aplicată pensionarilor de către acest nou guvern. Pensionarii noştri, care au construit România multilateral dezvoltată – şi nu sunt ironică deloc. Pensionarii noştri – nu vorbesc de cei de lux, care se pensionează prin legi speciale – au construit toate bunurile achiziţionate astăzi de nouă burghezie a tranziţiei. Pensionarii noştri, părinţii noştri şi bunicii noştri care abia îşi duc zilele dintr-o pensie de mizerie impozitată şi ea. Pensionarii noştri, ca nişte obiecte inutilizabile pe care guvernul Boc, adică guvernul Traian Băsescu, îi împinge cu buldozerul înspre cimitir, scoţându-i înafara societăţii. Singurii care ştiu bine meseriile pe care le-au practicat de-a lungul vieţii active, singurii care nu pot fi îndoiţi şi manipulaţi, care nu pot fi determinaţi să nu mai fie buni români. După ce societatea românească i-a folosit şi i-a stors de puteri timp de 30 de ani, îi aruncă astăzi, printr-o ordonanţă peltică a unui piţigăiat isteric şi profund prost, pe toboganul morţii. Un om care nu mai are nimic de făcut, care nu-şi foloseşte capacităţile şi abilităţile, de care nu mai este nevoie, este un om îndreptat cu faţa înspre moarte. Valoarea vieţii unui om este valoare de întrebuinţare socială a individului respectiv. Dacă aceasta nu mai există, omul nu mai are niciun rost.

Ordonanţa cu pricina a stârnit vii reacţii printre pensionarii cu notorietate sau printre mediile care pot genera o ştire inedită. Nimeni nu a descifrat sensul pervers şi profund imoral al acestei ordonanţe. Faptul că ea spune, într-un limbaj juridic abstract, următorul adevăr devenit politică de stat: „Pensionari, la cimitir cu voi! Nu mai avem nevoie de voi! Ne consumaţi bugetul inutil!” Acesta este adevărul acestei ordonanţe. Pe care a năşit-o şi a  trimis-o Traian Băsescu guvernului său, nu numai pentru definitiva compromitere a Partidului Social Democrat reprezentat în guvern ci şi pentru alte efecte. Justificarea acestei ordonanţe prin necesitatea decapitării pensionarilor de lux este o gogoriţă. Este un artificiu demagogic de dezinformare şi manipulare. Dacă voiau cu adevărat să îndrepte aceste excese modificau sau abrogau legile speciale. Efectul psihologic asupra massei este unul de descătuşare. „Uite, îi belesc pe ăia care iau şi pensii şi salarii de sute de milioane!!!” Ordonanţa creează asupra visceralului mulţimii un moment de satisfacţie sublimă. În spatele acestei satisfacţii aşteaptă rânjind efectul pervers asupra întregii societăţi româneşti. Bătrânii vor fi asimilaţi în totalitate cu un regn imoral, inutil, care încarcă în mod fraudulos nota de plată a cheltuielilor sociale. Printre altele, această ordonanţă mizerabilă este încă o lovitură (pe lângă arestarea lui Victor Atanasie Stănculescu) aplicată cadrelor militare ale defunctei Armate Române de către noile sisteme…

Manipularea societăţii româneşti prin ditirambele şi giumbuşlucurile juridice ale micuţului şi ambiţiosului Boc vor continua. Folosind lăcomia de putere, lăcomie patologică a câtorva personaje din PSD, Traian Băsescu va face ce va dori cu această ţară, având un guvern docil la dispoziţie, un Parlament obez şi greoi, ai cărui reprezentanţi vor aproba orice pentru a-şi conserva timp de patru ani privilegiile şi pentru a-şi „scoate pârleala” pentru sumele cheltuite la uninominal.

Am spus mai demult că Partidul Social Democrat este o hidră cu mai multe capete. Încep să cred că nu are capete ci doar mai multe gâturi. Iar capul este unul şi acelaşi, demontabil şi ataşabil. Al lui Traian Băsescu. Societatea românească a venit într-un moment în care democraţia, diversitatea de opinii şi pluripartidismul i se par obositoare. În percepţia publică – manipulată vag înspre acest concept – ar fi necesară doar o singură voce şi suficient un singur conducător.

Partidul Social Democrat, de la care o parte a societăţii conştiente aştepta soluţii şi coerenţă decizională, fermitate şi un proiect explicit de traversare a crizei economice, s-a comportat şi se comportă haotic, este mânat de lăcomia de putere, este dezlânat şi a intrat în subordinea retoricii juridice fără sfârşit, respectiv sub incidenţa planului lui Traian Băsescu de a recâştiga încă un mandat şi de a-şi lărgi prerogativele constituţionale. În acest demers se înscriu şi defăimarea, decredibilizarea, ridiculizarea continuă a celorlalte Puteri în Stat, cea Legislativă (Parlamentul) şi cea Judecătorească (Magistratura).  Parlamentarii şi magistraţii sunt vânaţi sistematic mediatic. În acest timp, odată cu feudalizarea României, de care am mai vorbit, conducătorii Ţinutului Secuiesc se pregătesc de autonomie.

Aştept cu interes următoarele umilinţe la care va supune Traian Băsescu partenerii mai negri şi mai urîţi ai acestei guvernări.

Un prieten îmi spunea că acest guvern este plătit să creeze anarhie şi dezordine în ţară.

Voi ce ziceţi?

Hocus Bocus Preparatus!

Etichete

Guvern, Pactul pentru Romania, PD-L, politica, PSD, Romania, Stolojan, Traian Basescu

Ieri mă gândeam să dau 3 % credit noului guvern, însă cum îl cunosc pe Traian, am zis să mă abţin. L-am văzut ieri ieşind de la întâlnirea cu pupilii lui democrat liberali şi avea faţa aceea intransigentă şi pusă pe scandal. Aşa că am zis să-mi văd de lecturi.

Acelaşi presentiment că se coace oareş’ce l-am avut şi azi.

Aşa că am dat o tură pe bloguri… am mai făcut una-alta… La ora 12 a venit confirmarea.

Cine crede că Stolojan e de capul lui şi l-a apucat aşa tam nisam din seninul cerului basarabean criza de orgoliu, se înşeală. Singurul care are autoritate asupra lui este Traian Băsescu. Traian care, ori vrea PD-L-ul în opoziţie, ştiind că urmează o iarnă dificilă, ori vrea guvernare cu UDMR-ul despre care nu le-a suflat ieri colegilor o vorbă.

Urmează încă un şir de umilinţe pentru PSD. Hai să vedem cine înghite mai multe.

Sinucidere colectivă

Etichete

clasa politica, democratie, formarea guvernului, Guvern, negocieri, PD-L, politica, PSD, Romania, Traian Basescu

Nu ştiu din ce pricină, clasa politică de la noi (cu o mică şi notabilă excepţie, care nici ea nu e integră) a hotărât să se sinucidă în public.

Toată această vânzoleală urâtă, întreagă această atmosferă de talcioc colţ cu berărie ne aruncă în plin vodevil. Nu ştii dacă să crezi sau să-ţi faci cruce apăsat, ori să izbucneşti în râs.

„Nu e prost cine cere, e prost cine dă” spune o veche vorbă populară. Preşedintele nostru şi-a scos din debara recuzita de preşedinte şi ni se prezintă acum mai curat decât serafimii şi mai heprihănit decât heruvimii, marele împăciuitor, Imparţialul şi Eminenţa Echilibrului.

Nici bine nu se va încheia ceremonia de investitură a acestui guvern sinistru, machiavelic, obţinut în pisoarele restaurantelor din Bucureşti, cu o mână pe şliţ şi cu cealaltă pecetluind înţelegerea, şi masca Marelui Imparţial va cădea. Parţial. Pentru că nu-i trebuie animozităţi pe drumul obţinerii celui de- al doilea madat. A anihilat, ţinând în mâna la vedere granulele cu proteine şi în cealaltă, la spate, juvăţul.

Cei pe care-i vedeţi acum defilând victorioşi absolviţi de flagmele în care se scăldau până ieri, prin sărutul iscariotean, sub stidardul „foamei din teritoriu” îşi semnează propria sinucidere.

Dacă există un superlativ pentru greaţă, acesta poate fi atribuit impresiei pe care o lasă echipele de politicieni negociatori care cântă acum prohodul tinerei noastre democraţii, după ce mai întâi au siluit-o barbar.