Înflorire

Etichete

ciresi infloriti, copac inflorit, papusa de carpe, Poezie, primavara

Stampă: Woon Kwon

M-ai făcut din flori de cireş
– S-a împrimăvărat într-o clipă –
Şi m-ai scris printre stele
copac înflorit.

Demult, am avut o păpuşă de cârpe
Cu ochi safirii
Şi păr de mătase căpruie
lucind potolit.

De la ea am aflat prima dată
Că viul poate fi o părere
Şi nemişcarea un truc;
Că mama-i, ea însăşi,
Dumnezeiască putere

Şi că oriunde m-aş duce

N-am încotro să mă duc.

Tot ea mi-a şoptit că exişti

Şi ne vom întâlni negreşit.

Am jucat nemişcarea de câteva ori
M-am jucat şi de-a viul, convingător.
Chiar şi pe mine m-am păcălit
Şi pe oricine-a mai vrut. Istovit,

s-a întors sufletul la mine
ca un cal răpciugos, gârbovit;
Când vrei doar să ai, să posezi,
Ţi se ia şi ce n-ai avut, tot.

Am stat în frigul desăvârşit
Aşteptând să mă sting.
Oasele-au trosnit ca butucii în foc
Ţiuind.
Celulele s-au adunat bumbişori
Şi-au pornit să irumpă-n mireasmă,
Corolă, pistil şi stamine
Desăvârşită splendoare –
nici nu se poate grăi.

Ce-o să fie acum? – nu pot să nu-ntreb.

Poate-o pală de ger ce va stinge oricare floare.

Poate crude cireşe, necoapte, smulse de vânt.

Va fi ce-a fost scris să ne fie,

Cu un singur cuvânt.

Iezerul

Etichete

iezer, poem, Poezie, zana

Mă cufund în sufletul tău
Ca o nimfă în iezer.
Pe lespezi, în soarele aspru
Lepădată, e viaţa cea veche
Un peplum destrămat şi rărit.

Mă-mbraci în dantele de spumă
Strângându-mi conturul incert
În cercuri timide, desenate în joacă,
În jurul trupului meu
Devenit atât de uşor.
M-ai primit şi-ai urcat către cer
Cu cât am dislocat eu din tine.
Aş putea chiar să zbor,
Rază grea de lumine
Sau să cobor
Până-n prima ta amintire

când m-ai visat.

N-o să mai ies niciodată din apă
Pe unde-am intrat;
S-ar putea ca deja să mă fi dizovat
Între mrejele celulelor tale
Şi pulsez ca o inimă albă
Lângă inima bună a ta.

Nu înţeleg cum ai avut atâta răbdare
Şi de unde-ai ştiut că voi veni într-o zi
Dacă mă aştepţi atât de intens.
Şi nici nu ştiu cine ţi-a vestit
Că exist, undeva, pentru tine.

Ce va fi de aici înainte?
Nu ştiu şi nu-mi pasă.
Astăzi sunt în deplinătate acasă
Şi, pentru prima dată,
Am înflorit din toate puterile
Ca un lotus sălbăticit de tristeţe.
Oglindindu-mă-n apa ta fermecată
şi luminând până-n capăt de univers,
Am oprit toţi sorii din asfinţit.

N-am ştiut
Cât e de simplu
Să fii fericit.

Tata

Etichete

Poetry, Poezie, viata asa cum e

Zăpada s-a dus.

Vin semnele recunoştinţei copacilor

Pupi orbi ai vieţii triumfătoare.

Răsăritul s-a suit pe deal

Mai devreme şi se uită

Superior în apus.

Iarba se topeşte încâlcită

Ca semnele celţilor,

Ea va muri.

Curând, alte suliţi vor învinge

Cu trupul lor verde

Atracţia.

Aceeaşi forţă a ierbii,

Aceeaşi forţă a omului,

Amândouă năzuiesc spre-al lor trup.

Un bulgăre roşu urmat de-un bulgăre alb

Le veghează venirea.

Iarba poate să urce cât un stat de copil.

Omul iese din om să-şi oprească urcuşul

Poate iarba visează intens şi-n trezie

Omul a văzut într-o clipă

Spicul de iarbă plângând

S-a oprit, fulgerat, din murire.

Semnul

Etichete

apa, apa cristalizeaza in forma de fulg, cristal, fulg, inger, inger de zapada, memoria apei, Poezie

Am văzut un înger
Pe jumătate înger.
Stătea pe un dâmb de cristal, în livadă.
M-am apropiat ca un fur
Cu privirea-ntr-o parte
Să îl pipăi cu mâna
Să văd în ce fel îmi răspunde.
Şi-a răsfirat penele toate
Fiecare fulg era precum bradul în ger.
– Eşti de gheaţă? – am murmurat,
Atingându-l cu indexul pe degetul alb, delicat.
Nu mi-a zis nimic
Doar şi-a coborât pleoapele îngreunate.
M-am uitat, în jur, după vreascuri,
Le-am adunat, în grabă, verzi şi uscate,
Am scăpărat din amnar.
În pălălaia albastră
S-a desfăcut – nu ştiu cum – o fereastră.
În rama de aur arzând
Sta o femeie nespus de frumoasă.
Am ştiut cine este fără să-ntreb.
„Am venit să îl duc înapoi…”, a şoptit, cu glas moale.
– Se va aprinde cu totul – am gândit, fără glas.
Îngerul cel pe jumătate a păşit pe jăratec cum pe zăpadă.
Aripele i s-au făcut fulgi de ger.
……………………………………………………………………
Nu mai am nimic de la el.
Doar semnul albastru, pe deget
Şi focul care, de-atuncea, arde doar în formă de cadră.

Căline roşii

Etichete

calina rosie, Poezie

Am întâlnit

În crângul din capătul copilăriei

O zână.

Era căţărată într-un arin

Cânta încetişor şi doinit

Şi azvârlea căline dintr-un mănunchi

Una câte una în apă.

Aş fi vrut să-mi arunce şi mie

Ştiam că-s amare

Dar una aş fi mâncat

Cu gândul că-i fermecată

Şi m-aş face, deodată, mare.

– Îmi dai şi mie-o călină?… – am îndrăznit,

Cu glas tremurat.

Cuvintele s-au împărţit în crâmpeie

Sunetele s-au cufundat şi ele în apă.

Am rupt o nuia de răchită

Am căutat să prind cu frunzele ei

Boaba cea roşie.

Luciul de iaz s-a prefăcut în oglindă.

Pe ea, s-au adunat călinele în cerc roşu aprins.

Pân’-la-nserat am înroşit dealul

Cu vărguţa şi cercul

Ca-n cea mai deplină iubire.

Şi astăzi mai scot din scrin, câteodată,

Nuiaua şi cununa cea de rubin.

Toate se-nşiruie tandre …

Pietrele sângerii, oamenii, zilele

Iar universul devine calin.

CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin.
Sursa: DEX ’98

Update: Timpul (această convenţie care nu acoperă nimic) nu-mi mai permite să păstrez activitatea bloggeristică la parametrii de până acum. Asta nu înseamnă că nu voi scrie şi nu voi citi cu aceiaşi bucurie ca până acum, doar că … mai rar. Vă doresc un an fără mari tulburări, liniar şi calm, şi cu câteva bucurii dacă va fi posibil. Vă mulţumesc tuturor pentru urări.

Scrisoare

Etichete

literatura, Lumina, Poezie, snow, snowangel, viata asa cum e, zapada

Moartea îmi lasă scrisori în zăpadă.

La capătul străzii, „la piatră”*,

Am găsit un hrisov tăiat în formă de cruce

Lângă o lotvă** de sânger.

Slovele mov clicăresc în albul cel alb

Cum iodura pe un petec de vată.

E frig ca în preajmă de stea părăsită.

Aş vrea să pot plânge

Dar toată apa din mine a-ngheţat ca de fier.

Îngenunchez ostenită.

Dau să rostesc rugăciunea

Şi un val ruginit mă copleşeşte cât ai clipi.

Şuvoaiele roşii se întind peste semne,

Acum pot citi.

Ating cu degetul fiecare cuvânt…

Din fiecare, pe rând, se iveşte un înger în carne şi oase.

Inima a tăcut fermecată;

Unul dintre ei, al patrulea, mă priveşte în ochi, se întoarce

Şi îmi arată cu degetul semnul lui şase.

Mă întind îngrozită,  iau slova şi o întorc.

Toată zăpada se-aprinde ca la un semn

Genunchii sunt lipiţi de pământ, nu-s ai mei, nu m-ascultă,

În palmă, semnul de jar se roteşte

închipuind o spirală pirogravată pe lemn.

*la piatră = locul în care se aduna toată copilărimea de pe strada noastră şi cele adiacente. Era situată aproape de intersecţia străzii Cărămidăriei cu Şerpuită. Nu ştia nimeni cine şi de ce adusese acolo pietroiul acela uriaş, lângă stâlpul de iluminat unde ne adunam seara precum cărăbuşii, să spunem tot felul de poveşti inventate sau adevărate. Astăzi piatra nu mai e acolo. A fost acolo întreaga mea copilărie.

**lodvă = [ LÓDBĂ, lodbe, s.f. (Reg.) ]Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s.f.] – Din ucr. lodva.

Update:

Varianta iniţială a poemului

Moartea îmi scrie scrisori pe zăpadă

La capătul străzii, la piatră,

Mi-a lăsat un înscris în formă de inimă.

Slovele mov sclipesc fosforescent în albul zăpezii

E frig ca pe-o stea întomnată.

Aş vrea să pot plânge

Dar apa din mine-a-ngheţat vinovată.

Dau să vorbesc şi gura se umple de sânge

Şuvoaiele roşii se preling peste semne

Acum pot citi.

Ating, cu degetul, fiecare cuvânt,

Din fiecare, pe rând,

Răsare câte un înger albastru

care îmi spune ceva.

Nu ştiu auzi iar zăpada nu-i nea.

Reiner Maria Rilke – Toamna

Etichete

Caderea, Culture, literatura, Poetry, Poezie, Reiner Maria Rilke

Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parcă veştejesc grădini în ceruri,
cu gesturi de negare cad, de-a rândul.

Iar nopţile, cum cade greu pământul
din toate stelele, într-o însingurare.

Noi toţi cădem. Şi mâna asta, iată.
Căderea, vezi, e-n toţi şi în oricine,

Şi totuşi, este Unul care ţine
nespus de blând, pe mâini, căderea toată.

Poem de care mi-am amintit din cauza lui.

Cei 26 000 de români din Canada ai consulului Naumescu

Etichete

28 000 de voturi in Canada, Canada, jurnal de scriitor online, Poezie, politica, politics, Romania, România trezeşte-te!

Într-o întâlnire a consulului general al României în Canada, Valentin Naumescu, cu primarul oraşului New Westminster City Hall din 24 iunie 2009, acesta avansează ideea că 26 000 de români trăiesc în British Colombia. Pe această afirmaţie s-o fi bazând numărul de buletine de vot trimise în Canada, respectiv 15 000.

Diamant sub un munte de sare

Etichete

Culture, literatura, Poetry, Poezie

from blog de: Gabriela Savitsky

Te iubesc

cu  o iubire mai presus de puterile mele.

Degeaba se scălâmbăie realul la mine

şi-mi face semne prietenoase prin geam

şi iarna a desenat lanţuri de fulgi

până în cerul de ger.

Toate îmi par de un soi efemer şi,

între toate destinele de ales,

eu doar pe tine te am.

Te iubesc cu o putere de diamant

copleşit sub un munte de sare.

Fierăstraiele taie cu râvnă tunele piezişe

dinspre real spre eres.

Eu am uitat în ce fel arată lumina

şi câtă-ntinare alungă-n cotloanele reci răsăritul…

Îmi e dor de tine.

Nu eşti.

Nici nu vii,

Nici nu pleci.

Am murit.

Nu pot dragostea s-o desfac din inima mea

Cum ai scoate fasolea din teci.

Am stins viaţa din mine, încet,

ca pe-un opaiţ, micşorându-i fitilul

şi tot am uitat, ce-am ştiut.

Ca o coală neatinsă de privirea celui pregătit să o scrie,

eu m-am făcut.

Dragul meu,

e aproape senin.

Şi după  noaptea aceasta,

şi după cele ce vin,

dragostea mea e acolo, cu mine,

pe o parte de piatră proscrisă,

şi nu este nimic de făcut.

Dragostea este la fel ca şi moartea.

Fără trecut.

Variante de lucru

Etichete

guvernul Johannis, Johannis presedinte, jurnal de scriitor online, Poezie, politica, România trezeşte-te!, Traian Basescu

Mi-a venit o idee năstruşnică.

Dacă PD-L-ul n-ar fi sinucigaş, ar putea să susţină şi el, în parlament,  guvernul Klaus Johannis. Cum Txxxxx şi-a luat brevetul de navigaţie, şi-a aranjat fetele pe viaţă, este asigurat. Ar putea avea şi PD-L-ul instinct de conservare şi ar putea renunţa la candidatura unui ins absolutamente compromis.

Nu ştiu cât de oportună este acum, cât de pregătită este clasa politică şi populaţia, dar cred că ne putem gândi cu aplicaţie la varianta Klauss Johannis preşedinte al României.

Dacă nu vrea ca în următoarea perioadă să fie nimicit, PD-L-ul poate oferi ieşirea din această criză politică.

Novo ordo seculorum

Etichete

blestem, bob de mustar, Dumnezeu, Iisus, ingeri, ingeri cazuti, Lucifer, lupta cu fiara, novo ordo seculorum, Pescarul de oameni, Poezie, secta, semnul fiarei, semnul lui Dumnezeu

Se dedică Sibillei

Vine o vreme în care

Îngerii cad seceraţi;

Cerul se-nchide şi n-are

Vântul odihnă de marţi.

Peştii se-aruncă-n harpoane,

Tatăl copilu’-şi vânează,

Foamea-i o foame de carne,

Apa din vas sângerează.

Slovele cad din cuvinte,

Predica urcă pe rug.

Tot a fost scris dinainte.

Cine se smulge din jug? …

Spaima e rece şi mută,

Singuri cu sine suntem,

Omul pe om nu-l ascultă.

Am coborât în blestem.

Ca-ntr-o armată de ceară,

Semnul se-nfige, de jar.

Primiţi mai lesne o fiară,

Decât să iubiţi un Pescar?

(imaginea am găsit-o aici )

Destin

Etichete

China, Dinastia Ming, elegie, Ming, poeme cu forma fixa, poeme de dragoste, Poezie, portelanuri din dinastia ming

(imaginea preluată de aici)

Un miliard de zile îmi pare c-au trecut

De când, pierzând credinţa că are sens să fii,

Transfigurată-n linii, pe-un vas străvechi de lut,

Am adormit în lacrimi ştiind că nu mai vii.

În treacăt, fără ştire, conturul mi-ai atins.

Din somnul meu albastru am tresărit şi-am vrut

Să îţi răspund aşijderi dar m-am izbit de vis,

O mână desenată a stat în albul mut.

Te văd, îţi sorb mireasma şi-aievea te aud…

De-aş aduna lumina şi-aş frânge-o ca pe-un crin,

Vei căuta să afli de scrie în Talmud

Cum oare-i dezlegarea pentru acest destin?

Cealaltă parte a lunii

Etichete

gavrosh.wordpress, Poezie

Astăzi m-am uitat,

prima dată, la cealaltă parte a lunii.

Până acum, niciodată nu m-am gândit la ea.

Nu ştiu de ce, dar printr-o-ntâmplare,

Am aflat că şi dincolo

Astăzi e un fel de aici…

Suntem o lume-n oglindă

a unei alte oglinzi

şi, în întunericul nopţii,

oftăm aproape la fel.

Eu locuiesc într-un regat de cristal

în care fac piruete şi plâng.

Tu stai într-un turn de ardezie

şi arunci pietricele în apă.

Singurătatea, ca o boală profundă,

îmi vorbeşte în ambele urechi deodată.

Pe cealaltă parte a lunii

Tu stai într-o poiană smălţuită cu flori;

în spate se vede o culme domoală.

Rupi iarbă distrat şi te uiţi la nori.

În timp ce faci asta, aici e întuneric şi frig.

Nu suntem de aceeaşi parte

Şi nu avem timp.

(preluare de pe blogul „gavrosh” pe care l-am şters)

Visul

Etichete

copil, dream, literatura, Mama, Poezie, rochie de mireasa, trusou, visul

Imaginea am descoperit-o aici, după lungi și minuțioase căutări… Mulțumesc -X- că mi-ai reamintit să spun de unde e.

Am mai visat odată acest vis

Pe care-l visez, iată, acum.

Se făcea că pășeam pe un drum

Pietruit cu pavele de-un albastru metalic:

poate tuf, poate scrum.

Purtam rochia mamei, cea albă,

gâtuită în talie ca sticla de lampă.

Alergam cu picioarele mici – nededate –

în pantofii prea mari și cu tocuri prea ‘nalte.

Coroana, împletită stângaci dintr-o sârmă de cupru

pe cercul căreia prinsesem, a voal, o basma transparentă,

se rostogolise  – cerc lucitor – undeva.

Unde mă duc și de unde vin

Nu se știe…

Cred că nu-i om să poată afla.

Cineva sau ceva huruie să mă ajungă

Vuietul răsună din toate zările și de sub pământ.

Nici nu am vreme destulă să mă înspăimânt.

Îmi scot, din fugă, pantofii,

unul câte unul, sprijinind tocul de ieșitura pietrei

și aruncându-i cât colo, pe rând.

Fug și simt piatra potrivindu-se sub calcâie.

Acum îmi e frică.

Inima s-a urcat speriată în gât.

Zornăindu-și solzii de tablă și ghinturi

M-a ajuns, a fugit cu mine o vreme și s-a pierdut.

În rama luminată am văzut, din fugă,

chipuri însuflețite vorbind cum vorbesc și peștii-n acvariu

râzând cu capul lăsat pe spate

ca personajele fanate din filmul mut.

Într-una din cadre,

Ca-ntr-o fantasmă a lui deja vu

M-am văzut pe mine, dar altfel,

cu rochie învoaltă din foi de tu-tu,

cu diademă adevărată pe frunte

și mănuși lungi de dantelă, brodate.

La urechi, două boabe mici de cristal

joacă vesele, din robia nemișcării scăpate.

Femeia aceea se uită la mine uimită.

Eu mă uit la ea cu gura uscată.

Un val de căldură îmi urcă pe șira spinării și se răcește în creștet.

Preț de-o privire și ne-am înțeles.

Nu știm cine pe cine visează.

Cine-i real și cine-i eres.

(din volumul Cartea de Cristal, în curs de scriere 😀 )

Răsărit

Etichete

Doamne, Gradina, inteleptii, literatura, Poezie, Rai, Rasarit

Soarele se întinde peste pământ

ca un ort

lipit de ochiul de mort.

Am un ceas de aur în inimă,

Azi îmi arată amiaza.

Are acele perfect suprapuse.

Nu mai ştiu care-s eu şi care e treaza;

nici câte zile sunt duse.

Ziua se-ntinde amorfă până în veac.

Eu stau ca un pom de cristal în zăpadă.

Am vrut o poveste,

Am uitat-o şi n-a mai fost scrisă…

Dragostea mea mă prinde de mână

numai în vis.

Niciodată n-a stat cu mine la masă,

Nu ne-am plimbat fără ţintă,

Nu am râs fără rost,

N-am privit cum se-ntinde apusul,

cu dorinţa aprinsă…

„Nu se poate trăi fără dragoste”

au zis înţelepţii cu ochi de lumină.

De ce ne-ai lăsat în Grădină?

Ce-ai folosit, Doamne,

Când oasele, de neiubire,

Ni s-au albit?…

Pe care stradă va fi stat Rahmaninov?

Etichete

Poezie, Rahmaninov, strada Rahmaninov

Suflete,
Greu de-atâtea ipoteci
Pe iubiri străvezii,
Pe alcooluri, orgii,

Pe îmbrăţişări fugare şi reci…
Ce mai faci, prinţul meu diafan, nestemat,
Rătăcit prin hrisoave fantaste?,
Smuls din miezul tandreţii, bărbat,
Cine-ţi dezleagă cabala privirii măiastre?

Am urcat într-o zi într-un pom interzis
Cu o raniţă plină de foame.
Ce-am făcut, nebunatici, cu rodul promis,
De-am stârnit zeul rău din icoane?

Am ornat un destin alungit, irizat,
Cu o notă pe-o clapă perfectă,
Un pian şi-a uitat râsul dezacordat
Între noi, ca o ploaie defectă.

Înaintăm printre acorduri mov.
Am ars egali în genele luminii.
În care crâng ne-aşteaptă heruvimii?
Pe care stradă va fi stat Rahmaninov?

 

Ziua bradului de noapte – Dorin Liviu Zaharia

Etichete

a treisprezecea ursitoare, aniversarea lui Horia Blidaru, Bradul de noapte, cartea s-a deschis, Cella, Dorin Liviu Zaharia, Poezie, treisprezece, ursita, ursitoarele, Ziua

Dorin Liviu Zaharia – Ziua bradului de noapte

 

Cartea s-a deschis la primul rând;

erai mâzgălit şi puţin tuns,

de formă hazliu şi trist în fond…

 

Bună dimineaţa, brad ascuns!

După-atâta pădure şi gând,

am pus piua şi nu ne-am mai plâns;

îţi vom şterge bruma în curând!

 

În aceeaşi scorbură am pătruns,

eram dulci şi-aveam un aer frond…

N-am fost niciodată fulg de-ajuns!

 

Pâinea ultimului vagabond

cu dulceaţă de noroc am uns;

ne-am văpsit şi sufletul în blond,

după ce de-o vârstă am ajuns…

 

Cer şi lut ne cheamă mai afund;

ne-am trezit şi mâna ne-am întins:

vom fi brazi sau păsări în curând,

dar focul e mulcom şi-aproape stins…

 

Jar la vad de râu o stea-i pe grund.

Noapte bună, fată de brad nins!

A fost ziua ta şi-am să te-ascund

în tăcerea care m-a surprins.

La mulţi ani!

Etichete

8 Martie, literatura, Mama, Poezie, poezii de 8 Martie, viata asa cum e, Ziua Mamei

Sărut mâna, mamă!

Sărut mâna mamă,

Leagăn de aur,

răsuflare răcoroasă pe rană.

Te rog să mă ierţi…

Nu-ţi calc pragul cu anii

Nu te sun. Nu mă cerţi.

Ca un abur de raze

eşti în tot şi în toate…

Sunt departe.

Dară castanii din curte încă mă ştiu,

Nu-i aşa?

Ştiu că te uiţi pe fereastră ceasuri întregi,

În neştire…

La radio, cineva glăsuieşte o ştire

Cum că fiica ta,

un nume oricare,

A făcut şi a dres…

Tu mă vezi între vis şi eres,

Cum umblu desculţă prin iarbă

În rochiţa albastră…

Pe sticla de la fereastră,

Ţi-am scris primul poem

Cu un cui ruginit.

M-ai adus în lumea aceasta, din Răsărit,

Şi m-ai pus în Lumină.

Mi-e tare dor, mamă,

De vorba ta lină.

De liliac şi bujori…

Tu ai plâns până-n zori

Neştiută de nimeni

De prea multe ori.

Sărut mâna,

Mama mea de Lumină…

Pentru toate mămicile din lume, pentru toate femeile, pentru noi. Să avem parte de mângâiere, tandreţe, bucurii, atenţie şi grijă.

Mulţumesc, iubită mamă – Mirabela Dauer

Scris pe zăpadă

Etichete

chipul din fantana, Dumnezeu, Dumnezeu a vorbit, fantana, literatura, poem, Poezie, scris pe nisip, scris pe zapada

Foto: Alex Mazilu

Deşi nu mai este nimic sfânt,

aici, pe pământ,

Te iubesc mai departe cum te iubeam.

Un soare calp aleargă peste zăpadă

Cu tot cerul întreg în spinare,

fără să-l vadă.

M-am uitat, mai demult, în fântână.

Am crezut că sunt eu;

Când am privit mai atent,

Era Dumnezeu

cu-n mănunchi de zambile în mână.

A zâmbit potolit şi mi-a zis nişte vorbe…

Cum din apă nu poţi citi,

Am crezut că m-a dojenit.

Tot încerc să-mi amintesc ce mi-a spus;

Am scris pe zăpadă miliarde de slove

Şi pe nisip şi pe apă,

Altă cale să aflu, nu văd.

Ştiu că ţi-e greu lângă mine

şi că-i prăpăd,

Dar nu-i putere să mă poată opri.

Sabia

Etichete

cruce, literatura, piatra, Poezie, sabie, vin

Eu scriu cu un vin pe o sabie.

Vântul s-a oprit în salcâmi,

Îşi ţine respiraţia calm.

Ridicaţi-vă dintre lucrurile netrebuitoare,

Ridicaţi-vă!

Daţi de mâncare omizilor

Şi dereticaţi-vă inima.

Eu scriu cu vin pe o sabie

care-i încă în teacă.

Lăsaţi răsăritul la locul sortit,

nu smintiţi florile de cais

şi nu puneţi pietre pe cruce.

În timp ce scriu,

lacrimile se-amestecă-n vin.

Iertarea se înfăşoară, ca un papirus,  în jurul dimineţii.