• Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Gabriela Savitsky

~ Nihil sine Deo

Gabriela Savitsky

Arhive etichetă: povestiri de la Zorro

Athanor (III)

19 Vineri feb. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in fantezii literare, literatura, Russia, viata asa cum e

≈ 40 comentarii

Etichete

activisti portocalii, Aliodor Manolea, Athanor, blogurile violete, jurnal de scriitor online, literatura, miscarea impotriva lui basescu, no basescu day, postaci portocalii, povestiri de la Zorro, relatari fanteziste, trupe de desant, viata asa cum e

(continuarea episodului anterior)

Malacul înșfăcă trupul inert al intrusului, îl aburcă pe umăr și se îndreptă spre ieșire. În drum, spațiul nefiind generos, se întâmplă să-l izbească de dulapurile de metal. La ieșire, îi zdreli spinarea de canatul de cornier al ușii. Athanor nu simțea nimic din toate acestea, nici capul zdrobit din care se prelingeau picuri de sânge pe salopeta galbenă, nici vertebrele sacrale strivite. În interiorul lui, sistemele intraseră în alertă independent de inerția encefalului inconștient, spart ca un puzzle, ce nu mai transmitea semnale chimice ori electrice.

Ieșit în lumina uscată a amiezei, malacul clipi de câteva ori și, mormăind ceva indescifrabil într-o limbă ciudată, se uită în jur întrebându-se probabil ce să facă.

Dintr-o șandrama dărăpănată situată în  capătul livezii uscate ale cărei șiruri de pomi închipuiau o imagine a disperării pure, cu crengile lor răsucite într-o implorare mută spre cer,  ieși un ins la fel de grandios ca și purtătorul de leș.

– Zdrasvitie. U nas vgastiah. (Bună ziua. Avem musafiri).

– Cred că-i mort ăla, măi Igor. Putem vorbi românește.  Unde l-ai găsit?

– Am fost și eu să verific niște circuite, în tunel. Când m-am întors, ăsta – zise, întorcând bărbia spre umărul stâng – cotrobăia prin dulapuri. I-am luat curentu’. Ce facem cu el? … A și-nceput să pută – zise Igor și-l aruncă în iarba uscată, cu o scurtă zvâcnitură a torsului.  Uite, mi-a murdărit și hainele mortăciunea dracu’! Alioșa, ce facem, îl băgăm în bazin? – întrebă scârbit.

– Să vedem cine e, mai întâi. Dacă nu-i portocaliu, de ce să stricăm acidul? De unde-o fi apărut? – spuse nedumerit Alioșa întorcându-l cu bocancul cu fața în sus și călcându-l cu celălalt pe o mână.

Athanor gemu încetișor, o durere cotropitoare îi zgâlțâise trupul în asemenea măsură încât îl aduse în simțiri.

– Ia uite că-și revine mortăciunea!  Cine ești, bă? – își însoți Alioșa întrebarea de un șpiț sub coaste, să fie mai convingător.

– Gu-… la… gul ….in… terior …. – bâigui Athanor, înotând să iasă la suprafață din apele întunecate ale inconștienței, ape care-l atrăgeau ca niște mreje. A-pă! A-pă!  adăugă el înecându-se cu saliva uscată ce-i ardea gura însângerată.

– Ăsta face mișto de noi! Auzi, Gulag! Futu-ți morții mă-tii de scârnăvie! Faci mișto? – își acompanie Igor silabele cu lovituri bine țintite în toate zonele neprotejate ale corpului. Stai că-ți dau apă imediat! I-me-diat. Stai că vezi tu gulag!

Igor trase de cheița fermoarului și urină cu generozitate peste trupul ce căuta să se ferească din calea jetului care-i părea ca de hidrant. Însă Igor reușise să-i strecoare lichidul cald și sărat în ochi, urechi și mai ales în gura uscată pe care nu și-o putea închide din pricina mandibulei care nu-l mai asculta.

– Nu-i chiar apă, dar e totuși lichid – murmură Igor, scuturându-și mădularul.

– Mi-ai compromis indiciile bă, – izbucni într-un râs sănătos Alexei, cu capul dat pe spate. Odată râsul i se frânse și sprâncenele i se ridicară. Igor, fii atent! Parașutiști! Ia-l pe ăsta și hai repede în buncăr!

– S-o crezi tu că pun eu mâna pe căcătul ăsta. S-a căcat și s-a pișat pe el! Scârnăvia dracului! – replică Igor – trăgându-și repede mănușile de cauciuc pe mâini și scoțând cu dexteritate portofelul din buzunarul interior al leșului puturos.  Îl deschise flexând mâna din încheietură.  Băi, scrot gol, de ce faci bă mișto?  –  îi trase una cu portofelul peste față muribundului pe care începuseră să se adune muște mari, albastre, care-i intrau în toate orificiile. Aici scrie Aliodor Manolea, nu Gulagul Interior! Auzi, ce nume! Aliodor!

– Igor, hai, că aterizează ăștia!

Cei doi lăsară intrusul acoperit de muște și intrară precipitați în buncăr închizând ușa metalică cu zăvorul și declanșând camuflajul. Pe cer, se legănau mii de umbreluțe de culoare violet, în toate nuanțele. De pe pământ, înșiruirea lor închipuia un șir de semne cu înțeles. Căznindu-și ochii arși de sare și de soare, Aliodor reuși să descifreze în gând textul închipuit din miile de parașute: ”no … băse-…scu day  no bă…-ses…-cu day …  no… bă…ses…cu day  no bă …ses….-cu … day”.

”Nici aici nu scap de ăștia … parcă e-un făcut” – mai gândi el și se scufundă iar în apa cea întunecată.

Athanor (II)

18 Joi feb. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in fantezii literare, literatura, viata asa cum e

≈ 66 comentarii

Etichete

jurnal de scriitor online, literatura, Neutrino, no basescu day, postacii portocalii, povestiri de la Zorro, relatari fanteziste, sisteme de telecomunicatii secrete, Vania, viata asa cum e

continuare la prima parte

După ce se holbă în întunericul răcoros și ajunse la concluzia că s-au obișnuit destul ochii, se ridică și păși cu grijă, coborând cu amândouă picioarele aduse pe rând pe fiecare treaptă. Mâinile întinse ca-n baba-oarba atinseră o suprafață rece și lucioasă. Părea să fie o ușă de metal. Împinse cu forță și se trase înapoi cu senzația de ghem rece în stomac. Rămase perplex. Într-adevăr, între el și încăperea luminată difuz se aflase o ușă metalică acum întredeschisă.

– He-ei! E cineva? – rosti cu glas înecat. Anybody here? He-llo!… – își trase pe seamă că poate au sosit deja iranienii, cine știe de când.

Cum nu primi niciun răspuns, împinse ușa metalică și pătrunse în încăpere. Aici îi dispăru prudența și simțul pericolului. Deși fusese la multe instruiri în străinătate, nicăieri, nici măcar la Washington, nu văzuse așa o aparatură. Sisteme de telecomunicații prin satelit, antene sferice, ecrane on touch dispuse pe o masă semicirculară, panouri de supraveghere, toate noutățile tehnologiei despre care doar auzise se aflau aici, la 20 de metri sunt pământ, în încăperea aceasta în care intrase din prost noroc.

Se așeză în fața unuia dintre ecrane și își lungi gâtul să citească. Nu mică îi fu mirarea când văzu:

Ioan Usca

Sfaturi pentru activiştii oranj

18/02/2010

Pictură de Mirela Pete

Activistul oranj nu va precupeţi niciun efort pentru propăşirea portocaliilor, urmărind bunăstarea materială şi spirituală a acestora şi ridicarea lor pe noi culmi de progres. În acest scop, va urma cu acribie următoarele indicaţii:

–         Va posta comentarii injurioase pe toate blogurile violet;

–          Se va folosi în acest scop de un server anonim;

–          Îşi va alege pseudonime sugestive, precum neutrino, lindicia, belerin, cetăţeanul oranj;

–          Va raporta din vreme-n vreme, pe mail, domnului băsescu: „Eu le-am scris, da’ ăştia mă tot editează ori mă dau la spam!”;

–          Îşi va alcătui un blogroll cu persoanele de mai jos, pentru a le găsi cu uşurinţă:

Belladonna

Acuvio

Ada Rus

Alexandru Marin

Alianţa Dreptei

Andra Agachi

Ardeiul zilei

Lilick

Cel Mare

Crăciun V. Florin

Dan Brad

Chat Noir

Paul G. Sandu

Chiriac Cosmin

Ionuţu

Dan Chichernea

Dragoş Sorin Nicula

Dramoleta

Elisa

Zoe Petre

Theodora Marinescu

Sfântu’ Simon

Flavius Obeadă

George Şerban

Gabriela Savitsky

Crina Dunca

Oana Stoica-Mujea

Otto Pop

Octav Pelin

Marius Ola

Sebra

Simion Cristian

Transildania

Atitudini

Uriel

Ab origine

Andrei Pop

Alex Roşca

Andreea Iancu

Arsulici

Doux reve

Axa

Blog de prost

Oaierless

Lucia Verona

Ionuţ Iancu

Blogatu

Marcus

Gabriela Zanfir

Horaţiu Buzatu

Daniel Mălăelea

Castelul de nisip

Ce am mai citit

Caius

Vania 1

Vania 2

Codeus

George Oprişan

Cutia mea cu vise

Daan25

Anca Chiser

Decantare

Andrei Nicolae

Evacuaţii

Ex-blank Page

Ghilotina

Gura la ureche

Cătălin Ţeţe Rădulescu

Neacşu

Lau

Iceman

Octav Pelin B

Irongates

Ivydesign

Joienegru

Pitikuljenika

Lidia Pop

Mândru că eşti român

Marius Ghilezan

Marius Veerag

Matilda

Mc’Gogoo

Mizileanul

Mârlanul

Mădălin Guruianu

Madi Busoi

Niciodată singură

No Sweet

Oana Portase

Ovidiu Costinaş

PNŢCD fără Miluţ

Marius Filimon

Presa în blugi

Ricardo

Basarica

Daniel Gherasim

Andrada Iulia Bălan

Raţional idealist

Romania Stuff

No băsescu Day

Sfinx

Sinvlex

Agnosticus

Mădălina Ionescu

Green Side

Raspo

Vali Badea

Valive

Verso

Victor Ciutacu

Vlad Roşca

Ştefan114

 

„Ce pizda mă-sii!!!… Nici aici nu scap de Vania și blogul lui?! … Înseamnă că ăștia care lucrează aici îs de-ai noștri… Dar unde-o fi? Bine că nu-s iranienii, înseamnă că n-au sosit… Apă or fi având pe-aici? Și ceva comestibil…” – își roti el ochii ceva mai reconfortat, cu inima venită la loc.  Trase ușile dulapurilor metalice aranjate de-a lungul pereților. În unul dintre ele găsi o salopetă galbenă ce părea să aparțină unui individ de doi metri. În altul, o chiuvetă încastrată în peretele ce părea dintr-un aliaj necunoscut, un soi de metal ce-și schimba culoarea când îl atingeai de parcă ar fi fost o blană de pisică. Roti robinetul și se aplecă cu aviditate. În timp ce bea cu nesaț, zări o umbră uriașă mișcându-se și crescând. Până să apuce să se ridice, simți că îi explodează țeasta într-o jerbă de scântei multicolore și gura i se umplu de un gust metalic.  

 

Five o’ clock

27 Vineri nov. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, Art, deviantart, Entertainment, Events, fantezii literare, Government, Inspiration, Internet, Ion Iliescu, literatura, politica, Romania, Traian, viata asa cum e

≈ 51 comentarii

Etichete

Alice Drogoreanu, Alma Roberta Anastase, batistele lui Dinu Patriciu, Betsey Johnson, Blana de la Prada, Bulevardul Ferdinand din Constanta, Cannes, Cartarescu, ceas de 350 000 de euro, Christian Louboutin, Constantin Vacheron, conturile din Bahamas ale lui Basescu, Culture, Dan Voiculescu, Dino Ventura, Dinu Patriciu, Doctorul, Dottore, Expozitie fotografica, Gucci, Hayssam, Jazz Cafe expo foto, jurnal de scriitor online, jurnalisti, Life, literatura, negrul Jim, News, Omar Hayssam, Photography, politica, politics, povestiri de la Zorro, presa de scandal, Presedinta Camerei deputatilor, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, Sergio Rossi, smoking, soiree, sponsorizari pentru campania electorala, Tom Sawyer, Ungaro, Valleverde, viata asa cum e

Foto: Alex Mazilu

(Anterioarele ”capitole”)

Pe bulevardul Ferdinand, în fața clubului de jazz, oprește limuzină după limuzină. Majordomi îmbrăcați în tunici cu fireturi, înmănușați elegant, deschid portierele la capătul covorului roșu. În toalete de gală, coboară din mașini vipurile lumii noastre și se înșiruie la intrarea în club, făcând semne drăgăstoase către camerele de filmat aflate după cordonul de jandarmi.

– Aia cine-i? întreabă un jurnalist grizonat, cu ochelari cu rame invizibile.

– Care bă, blonda? Aia-i Nuți, ce naiba, nu mai vezi? îi răspunse un altul, deșirat și acneic.

– Nu, mă. Aia ca un cârnat strangulat. Ia uite-o ce duluri are! Și-a mai pus și rochia aia strâmtă, pațachina!

– Alma? Aia-i Președinta Camerei.

– Președinta Cămării, poate vrei să zici! Întuflecă din pricina stressului funcției. Ia uite-o cât e de dolofană! Și ce prezenvativ de piersică sintetică și-a tras pe ea!

– Termină, nu fi … Uite-l și pe Dinu! Ooo! Excelență!.. Ce faceți? Ați venit la expoziție?! strigă el către personajul ce pășea larg spre intrare.

– Mă întâlnesc cu niște amici, să bem o cafea. Pe Felix nu l-ai văzut? se îndreptă, colocvial, impozanta făptură către ziaristul deșirat, dând în laturi blana de la Prada și vădind un smoking violet. În buzunarul de la piept, nelipsita batistă fistichie, așezată cu o neglijență studiată. Cu un gest teatral, ivi încheietura mâinii de sub haină și lăsă pentru câteva secunde vederii tuturor un ceas superb, Constantin Vacheron.

Blitz-urile nu încetau să scânteie în înserarea răcoroasă. Aerul devenise vibrant și concret, ai fi putut să-l tai în felii, dacă te-ai fi gândit. Totul mirosea a parfum, veselie, lipsă de griji, strălucire și nonșalanță.

Pe trotuar își fac apariția patru creaturi jerpelite, în contrast pregnant cu atmosfera generală. Dau să pășească pe covorul roșu, însă doi dintre majordomi îi oprescu gest ferm.

– Dumneavoastră? Unde mergeți? Aici e o manifestare culturală de marcă! Nu puteți intra în halul ăsta!

– Este invitații! răspunse Jim, scotocindu-se în buzunarele jachetei murdare și sfâșiate. Unde am pus la el?… căută nedumerit și în buzunarele adânci până la genunchi ale patalonilor. Poftește! îi băgă el sub nas majordomului celui obraznic o hârtie mototolită de 5 dolari.

– Cred că glumiți, domnu’…

– Hayssam este la mine! Eu pretin cu Dottore! Facut la el donație la campanie mult euro, metru cubic de euro!

– Hayssam! se întoarse Dinu cu jumătate de trup. Ce faci, dom’le? Ce-i cu tine în halul ăsta? îi privi el circumspect.

– Văzut, bre valah puțit! Eu estem bretin la conașul! îl dădu la o parte cu dosul mâinii pe majordom și înaintă. Conu Dinucu… stai sa spuneam. Eu blecat cu balon zburator la egzpediția. Subt acoperit, Negrul Jim, de la roman american. Asta, neghiob mic si cocoșat, care facut figura si bagat la mine la bușcaria, vrut facem adentat. Venit cu șoarece atacat balon și venit fluture de la Gardaresgu și salvat  la ele.

– Băi, ești incoerent rău! Cum să faci un atentat cu șoareci? Șoarecii nu-s zburători! Termină cu prostiile! Delirezi, mon cher!

– Asta nu înțelege, zise dolofanul bărbos, întorcându-se către publicul care se distra răstălmăcind, trunchiind și transmițând informații distorsionate către cei care nu aveau acces direct la discuție. Eu drimit scrisoare. Voi nu pricepe la mine ce vrut să spunem. Îl luă pe Dinu de încheietura cotului și făcu gestul de a-l însoți înăuntru.

– Și cu noi cum rămâne? țipă înalt tânărul cu ochelari, rămas cu companionii lui pe trotuar.

– Voi vine cu vluture. El duce la voi în egzboziția, le aruncă Hayssam, vădit ironic, peste umăr.

– De fapt, noi nici nu vrem să mergem la expoziție… se replie tânărul. Noi vrem să navigăm pe canalele Deltei, acum că pică expediția în balon… Sau mergem pe mare… Tu ce zici, Huck?

– Mi-e frică de mare. Hai mai bine să studiem underground-ul orașului… Să coborâm în tenebrele lui! interveni Tom Sawyer, cu entuziasm.

Șirul de mașini uluitoare continua să oprească și să verse pe mocheta roșie, bridată pe margini cu auriu, toalete și accesorii pe care le poți vedea doar la Cannes. Murmurul general anunța o seară plină de magie. Nevăzut de nimeni, un șoricel cât o brichetă se strecură printre tocurile Christian Louboutin, Valleverde, Betsey Johnson, Gucci, Dino Ventura, Sergio Rossi, Ungaro și, cățărându-se prin blana ale cărei poale ajungeau la covor, se strecură în batista lui Dinu.

Expoziția

26 Joi nov. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, Art, Design, deviantart, Events, fantezii literare, Government, History, Inspiration, Internet, Ion Iliescu, literatura, politica, Romania, Traian, viata asa cum e

≈ 39 comentarii

Etichete

Adc blog, Alice Drogoreanu, blogging, cell61, citgrup, concursul Superblog 2009, Constanta, Culture, Doctorul, Dottore, Elena Udrea, expozitie de fotografie, expozitie de fotografii, Fawrr, FSB, Gheorghe Flutur, Hayssam, Huck, in cautarea blogului pierdut, Ioan Usca, Jazz Cafe expo foto, Jim, jurnal de scriitor online, KGB FSB, land of choice, laptop Assus, Life, literatura, literatura fantasy, mogulii, negrul Jim, News, Oana Stoica Mujea, Omar Hayssam, Photography, politica, politics, povestiri de la Zorro, Radu Mazare, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, Rusia, scrisorile lui hayssam, soricelul Traian, Tenebre, Tom Sawyer, Toshiba, Traian Basescu, viata asa cum e, vineri 27 noiembrie ora 16

(Ce s-a petrecut înainte de asta)

În vis, căderea în gol accelerează pulsul și produce în corpul celui care visează o încordare teribilă. Toate tendoanele se cabrează, nervii devin alerți, plămânii se simt depășiți, sistemele intră în degringoladă. Traian căzu preț de câteva secunde care în vis durară secole.

Se izbi de un corp mare, moale și pufos care atenuă șocul impactului. Căzuse pe un balon zburător. Fâșiile multicolore din care era alcătuită perna rotundă se rotiră ca un caleidoscop.

– Ce se-ntâmplă, frate?! Căzu o piatră din cer? strigă Huck, scoțându-și pentru o clipă trabucul din gură.

– Îmi căzu mie netul, aia se-ntâmplă… îi răspunse un domnișor cam palid ce nu părea să vadă soarele prea des, parcă întremat de aerul rece al înălțimilor cutreierate. Stai să restartez… adăugă el, meșterind ceva pe laptopul Assus EeePC 1101HA SeaShell, pe care-l ținea în brațe.

– Și, așa zdroncăne când îți cade? Mai bine-ți luai un Toshiba de la magazinul ăsta online … Cu 1000 de roni, te făceai om. Așa, umbli cu droanga aia după tine. Îmi mai faci și emoții… Să-mi strici gustul la Havanna asta.  Ai mai dat și o căruță de bani pe el, cred!

– N-am dat niciun ban! L-am câștigat la Concursul Superblog! Niște bani am primit, vrei să spui. Ca preț al moralității mele… Și nu mă mai freca la icre că, uite, nu mai merge nici wirelless-ul!

– Dacă-ți luai Toshiba de la ….

– Da’ lasă-mă naibii în pace! Tu nu vezi că sunt nervos?

– Și tu ești nervos, tinere? rosti o voce răgușită, de sub o prelată ce acoperea o moviliță de cartofi.  Da eu ce să mai zic?

– Da tu cine dracu ești? Cartofi vorbitori, auzi! Doamne apără și păzește!  Dacă stau atâta conectat! … Am început să halucinez! Și acuma mai trebuie s-o consolez și pe Angela… Să vorbesc cu Fawrr, am văzut că se pricepe la din astea… ”Eu ce să-i fac?… Să-i dau niște bani se meargă la mall să facă shopingg. Eu cu blogging-ul, ea cu shopingg-ul”, zâmbi tânărul unui gând numai de el știut.

– Nu e niciun cartof vorbitor, dragă. E un șoarece. A aterizat în balonul nostru, clarifică lucrurile Tom, cu aerul lui atoateștiutor, specific expaților.

– Zis și eu la domnu’ tinar!… Dottore! Uită la mine! Vede?!… Ce face?… Cum prefăcut în el la șoarece? Cine făcut așa civa? FeSeBe făcut? Groaznică estem! se impacientă și Jim, mai mult arab decât negru. Eu plecat ca un domn este, la aieroport și dottore face șoarice… Uecs! Scârbos este! Aduc sărăcie însemnat! Aruncat peste bord! Ajutaaaam la noi! Allaaah, ajută la mine scapat de șoarice! imploră Jim, aruncându-se pe podeaua nacelei.

– Ce-ai bre, că nu-i decât un prăpădit de șoricel!? Ce te-nspămânți așa? E un balaur? Uite, eu îl iau de coadă, mie nu mi-e frică de el, se arătă viteaz Tom Sawyer.

– Nu pune mâna pe maus! Îmi strici setările! Abia am reușit să restabilesc conexiunea! urlă tânărul năvălind peste Tom și dezechilibrând nacela.

Balonul începu să coboare cu o viteză amețitoare. Protagoniști scenei, pironiți, fără să înțeleagă ce se întâmplă, schimbau priviri înfricoșate.

– Trebuie să te repezi tu ca disperatul! își pierdu sărita Tom cel imperturbabil și se răsti la tinerelul care-și pierduse ochelarii din cauza hâțânării vehicolului zburător. Jim, aruncă dracului cartofii ăia! Să  oprim prăbușirea!

– Eu, Jim sub acoperit, zâmbi colegul lor de aventură. Este Yassim acoperit și este Hayssam, cum eu suntem. Astă poate antentat cum făcut. Dottore spețial venit să facut atentat la mine! Urăște la mine deconspirat dottore. Eu zis omorât la el, dar ele … Eu nu arunce cartofii, nu este ce să mâncat. Ajunge ca Cell, la Rusia cazut, ce manânci? Murit de foame, bătut militari ruși, murit??? Conexiune nexam este, nimic colega, zice că nu cunoaște la mine, eu Hayssam. Arunci laptop, nu merge conexiune, doi kilogram face! se repezi Jim la tânărul care apucase strâns de laptop și se așezase deja cu sternul pe el, apărându-l.

– Te-aruncăm pe tine că și-așa ești cel mai gras dintre noi! răcni și Huck și se repezi să-l placheze ca la rugby, la glezne, și să-l aburce peste marginea nacelei.

În timp ce învălmășeala generală de deasupra laptopului prețios punea în pericol real stabilitatea balonului ce cobora vertiginos spre pământ, un fluture uriaș, cu aripi străvezii de un verde strident și cu trup solzos de caiman, prinse între labele-i ca niște rădăcini de arbori, otgoanele de care era legată nacela.

– Șefu!… Trăiți! Am auzit că aveți probleme! Am venit! Am zburat! Am zburat într-o clipită! Vă salvez acușica! Îi salvez și pe ăștia? Șefu! Ordonați, vă rog! rosti fluturele cel grăsun și păros, fluturându-și antenele clăpăuge.

– Salvează-te pe tine, sacadă șoricelul, lingându-și lăbuțele. Auzi, nu știi pe cineva care poate face o vrajă, să mă preschimbe înapoi în Traian? Că m-am săturat de aventură!… rosti acesta, mai mult în scârbă.

– Ba da! Șefu! Să trăiți! Este o șămăniță! Acum a plecat în sud-est, se bâlbâi Fluturele, uitându-se pe navigatorul GPS pe care-l avea prins la încheietura labei stângi din față.

– Atunci, hai să mergem la ea! se însufleți plin de speranță, eliberând aerul din piept, șoricelul cel șpanchiu.

– Și cu ăștia ce facem șefu? Ce dispuneți? Să trăiți!

– Îi luăm și pe ei. Dacă nu cădeam de la nemțălăul ăla din cutie pe balonul lu’ fraierii ăștia, aș fi murit!

– Cum să muriți?! Șefu! Dumneavoastră sunteți nemuritor!!… Trăiți! ripostă, scurgându-se prin aer de umilință, Fluturele, plecându-și capul și fluturând din aripile cleioase ca mătreața-broaștei de pe iaz. Uitați! Am ajuns! strigă el fericit și lăsând nacela ușor, într-un ogor plin de mazăre.

– Și noi ce facem aici? întrebă tânărul blogger, ce-și recuperase ochelarii și și-i potrivea pe nas uitându-se la ciudatele animale și insecte vorbitoare.

– Cum ce facem? Mergem la Expoziție! Uite și afișul! remarcă șoricelul, uitându-se în zare la un panou uriaș cât cele puse de ministressa preferată, cele  cu Land of Choice.

Şi, după ce v-aţi înseninat sufletul, intraţi puţin aici să vedeţi cât e de „groasă”. Vă ziceam mâine, dar m-a luat cu leşin de la stomac…

Mașinăria germană

25 Miercuri nov. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, fantezii literare, Government, Ion Iliescu, literatura, politica, Romania, Traian, viata asa cum e

≈ 22 comentarii

Etichete

Adc blog, concursul Superblog 2009, Elena Udrea, Grivco, guzganul rozaliu, hermannstadt, jurnal de scriitor online, Klaus Johannis, Life, literatura, orasul lui hermann, politica, politics, povestiri de la Zorro, premierul johannis, primarul Sibiului, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, Santa Claus, Sibiu, soarecele Traian, Traian Basescu, viata asa cum e

(Anterioarele „episoade” le găsiţi aici)

Pe arșiță, furtuna se iscă, parcă,  din nimic. O pală de vânt fierbinte ridică hârtiile uscate și cateva pungi de neylon care închipuiră în aerul încins și compact o coadă de zmeu. Urmară, apoi, în trombă, vârtejuri împleticite ce năvăleau ca armiile spulberând cu săbii de aer gunoaiele. Resturile uscate dansau ca niște lăstuni cu traiectorii imprevizibile bucurându-se de această ultimă reprezentație fără spectatori. Ba! Aveau un spectator. Mai mult mort decât viu, cu coastele de fier înroșit, cu botul sângerând, un șoarece zdrențuit se uita cu un ochi parcă întemnițat în pleoapă la spectacolul acestor flenduri zburătoare.

”Așa am făcut și eu cu partidele… Le-am dinamitat și spulberat din interior! Zdrențe le-am făcut! Futu-i în gură de mizerabili! Auzi! Să mă conteste ei pe mine! Pe mine?! Care-s cel mai tare dintre zei! Zeus! Nu așa mi-au zis intelectualii mei? … Chiar! Cine l-a învins pe Zeus? … Că și ăla a fost vândut și trădat… Nu se poate să fie altfel… Să-l sun pe Cărtărăscu să-l întreb… Unde mi-oi fi pus telefonul?… Și unde-mi sunt gărzile?!  Gărzi! Găăărzi!” urlă șoricelul, în mintea lui, scoțând în fapt doar un chițăit anemic.

Vântul se întețise. Palele fierbinți și sprințare se trasformaseră într-o draperie grea și compactă care mătura pământul și ridica și obiecte mai grele.

”Să mă ascund dracului undeva! Acuș mă transform în șoarece zburător… Cum au făcut ăia, ticăloșii ăia, Elena și Guzganul Rozaliu? Parcă s-au dat de-a tumba… Ia să-ncerc.”

Își adună puterile și punându-și țeasta în pământ, încercă să se rostogolească. Un obiect mare și dur îl lovi, îl înhăță exact în poziția în care era – cu capul între picioarele din spate – și-l purtă cu el în înalturi. Când i se domoliră bătăile inimii, ținându-se cu toate puterile de marginile a ceva lucios, inspectă obiectul zburător în care se afla ostatic.  Era într-o pâlnie metalică care se îngusta înspre un valț cu spirale lucioase, de parcă ar fi fost din porțelan. Șterse cu dosul lăbuței praful sedimentat sub buza pâlniei și încercă să descifreze semnele încrustate în alamă. ”He… herm… sper că n-o fi Hermeneutica lu Heidegger… Mamă! De unde știu eu asemenea cuvinte?” se șocă șoricelul. ”O fi că de la Pleșu… se lăsă el purtat pe aripile înșelătoare ale amintirilor. ”Păcat c-a plecat și ăla… Mă mai învăța niște feluri de mâncare savante… privighetori și alte drăcovenii la țiglă. Auzi! Să mănânci privighetori! Ce barbarie! Ei se înfruptau cu bunătăți savante și eu făceam scorbut de la conserve!” se indignă brusc și se înroși să-i plesnească grumazul. ”Și eu să nu condamn comunismul?! Când ei stăteau ca niște boieri și le plesneau burdihanele, toți comuniștii ăștia, iar eu umblam pe mări și oceane, pradă furtunilor și piraților! Și eu să nu-i condamn? Dar m-am spălat ca Pillat din Pontul Euxin. Să văd acum pe unde scot cămașa… Unde aterizez cu hârzobul ăsta… De la ce-am plecat?”

Șoricelul Traian se aplecă peste marginea pâlniei și se uită în jos. Sub el se bulbuceau cârlionțați nouri cumulo-nimbus. Prin spărturile lor se zăreau crestele albite ale munților, așezările umane trasate parcă cu rigla și câmpurile la fel de geometric delimitate, în diferite nuanțe de verde. Se uită din nou la ideogramele săpate în metal.

– Herm… herman…, lustrui din nou cu lăbuța curățând praful și depunerile, hermannstadt! Ce p… mă-sii o fi însemnând hermannstadt? Daca aș avea telefonul l-aș suna pe Pareologu… Am cacarisit-o, vorba lui… Băăăi! Al cui ești și unde p… mea te duci? Hermannstadule! Dirijabil sau parașută, ce-oi fi?! bătu el cu lăbuțele posterioare în pereții de alamă. Parcă aș fi ăla care a zburat cu balonul cu heliu să prindă leptoape! ... De pe lista mea neagră de bloggeri…

– Hermannstadt e numele unui oraș, se auzi o voce strunjită, gravă, cu accent germanic evident, de parcă ar fi râșnit consoanele. Și nu mai bate cu labele! continuă vocea cea gravă amplificată de vaporii norilor și devenind astfel și mai înfricoșătoare în tăcerea desăvârșită. Ne vom dezechilibra din cauza ta și ne vom zdrobi de stânci. Tu. Eu sunt rezistent.

Șoricelul era cu adevărat terifiat. După trasformarea sa, din una dintre personalitățile mondiale într-un biet șoricel, șirul traumelor îi șubrezise nervii și-i biciuise simțurile.

– Tu cine ești? Și chiar ești viu? Sau ești mic și te-ai nimerit și tu în râșnița zburătoare luată de vânt? șopti el cu atenția încordată și urechile ciulite să poată percepe de unde ar putea veni răspunsul.

– Sunt Klaus, cine să fiu? Merg la o întrunire în Alpi, râșni vocea. Șamanizam și eu și – independent de voința mea – ai nimerit și tu în vehicolul meu. Dar tu cine ești? Wer bist du? se miră Vocea.

– Parcă eu mai știu cine sunt…

– Du bist eine kleine mäuse, Ich sehe…

– Și ce faci în Alpi, adică … acolo unde te duci? Ai fost chemat să râșnești ceva?

– Asta-i doar maschinnen… Merg să stabilesc o echipă. Si să lămuresc niște capete pătrate că … endlich… Nu am dialog cu pasageri clandestini. Unde te las?

– Vin cu tine… îndrăzni Traian. Și … când te transformi în … cine ești? Santa Klaus parcă ai spus.

– Johannis Klaus, herr mäuse.

– Auzi! N-ai putea să bagi și PD-L-ul în guvernul tău? izbucni șoricelul cu disperare, din senin și fără nicio legătură.

– Nein. Kategorisch nein! A fost depășit momentul când se preconiza un astfel de …

– Aranjament? încercă să-l ajute șoricelul, plin de speranță.

– Eu nu fac aranjamente. Eu am principii.

– Dar … Totuși … Poate … În ultima clipă … Se poate reveni.

– Domnule  mäuse, până aici! și, cu o hurducătură, mașinăria de proveniență germană îi făcu un șfunc șoricelului. Acesta se bălăbăni și dispăru printre nori.

– Kleinen bastard! mormăi râșnița nemțească și își continuă, impasibilă, zborul.

(va urma ) Update pe care-l va solicita Cell61

Calea personală

24 Marți nov. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, fantezii literare, Internet, Ion Iliescu, literatura, Religion, Romania, Traian, viata asa cum e

≈ 44 comentarii

Etichete

Alex Mazilu, Cuvântul lui Dumnezeu, Dan Voiculescu, Dumnezeu, Elena Udrea, Felix, guzganul rozaliu, haldina de gunoi, Hrebenciuc, Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, Life, literatura, mogulul, motanul Felix, pagan, Photography, povestiri de la Zorro, Presedintele Ion Iliescu, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, semnul lui Dumnezeu, Traian, Traian Basescu, viata asa cum e, Viorel Hrebenciuc

(Articolele precedente le puteţi citi likuite, aici )

Șoricelul pedala din toate cele patru lăbuțe încercând disperat să nu se lase purtat de râul care venea în cascadă peste el și să se prindă de grunjii de pământ ud ce se desprindeau din peretele găurii. Blana-i era ciuciulită și udă, urechile înfundate, iar mișcările-i deveniră tot mai molcome și mai dezlânate. Se cufundă într-un întuneric de smoală și gândurile încetară. Alunecă dus de șuvoi, mai mult mort decât viu. Lichidul săpase și deschisese o galerie prin care se rostogolea spre adâncurile pământului această vietate mică, în stare de inconștiență. Ajuns într-un spațiu mai larg se izbi de pardoseală și un firicel rubiniu îi izvorî din botic. Auzi niște pași apăsați apropiindu-se de el. O matahală căreia-i vedea doar coada spelbă, fără fir de păr, se apropie de el. De spaimă, își reveni din leșin.

– Ți-am zis să nu mai bei ca porcul. Uite, te-ai pișat tot pe tine. Puți tot a pișat. Cred că te-ai și căcat. Spurcăciunea dracului ce ești! În loc să-ți bagi capul într-o găleată cu apă rece, cum ți-am zis, ți l-ai băgat într-o găleată cu wiskey. Ridica-te și curăță aici! Că doar n-o să curețe colega mea…

– Nu m-am pișat pe mine… bâigui șoricelul cu ochii ieșiți din orbite de groază. S-a pișat Motanul Felix pe mine! A vrut să mă omoare!… M-am ascuns de el și …

– A, deci e și Felix aici. Fe-liiix!!! strigă, punându-și labele pâlnie la bot, guzganul cu blană rozalie pe care Traian, adunându-se de jos și scuturându-și blănița, îl putea admira acum în toată splendoarea. Hai, coboară că ne-ntâlnim la Grivco!!! Sau la Athene Pallace!  Unde vrei?

– La Grivco ne-ntâlnim, veni răspusul tunător multiplicat de ecourile galeriei.

”Deci se întâlnesc la Grivco ca să mă piardă pe mine!” își zise șoricelul chițăind de mulțumire că e șoricel și se va putea strecura acolo, între Mai-Mari, să-i audă ce vorbesc. Se trase binișor într-o parte dând să se facă nevăzut.

– Unde pleci, dragule? se pisici o soricuță blondă, apărută nu se știe de unde, înveșmântată într-o rochie Coco Chanel, și împestrițată de bijuterii, brățări, cercei cu cristale Swarovski.

Șoricelul încremeni din pricina surprizei.

– Tu??!… Aici?! … Cu guzganul rozaliu? Cu ăștia?…  Și … stai puțin …, se bălbâi el, de ce ești șoricioaică? Ai fost și tu la fotografia de grup?

– Nu, iubitule, dar nu știi că noi doi suntem empatici? Ce ți se-ntâmplă ție mi se-ntâmplă și mie. Nu pleca nicăieri, vei pierde partea cea mai interesantă…

– Și ce cauți tu cu ăsta? îi strecură șoptit, privind pieziș înspre guzganul care-și spăla cu lăbuțele blănița, aruncând ocheade unui ciob de oglindă.

– Băi pârlitule! Nu destul că te-am suportat atâția ani?! Nu destul că ai vândut pirogile și ți-ai pus galbenii la teșcherea fără să-i împarți cu nimeni? ‘Tu-ți răscrucea și anghinarea mă-tii de bețiv! Guzganul înhăță o bâtă de base-ball și-i trase una cu sete în căpățână.

– L-ai omorât! se tângui șoricica.

– L-am omorât pe pustia… Ăsta nu-i mort. Hai să-l scoatem afară că, până ne-ntoarcem, se descompune aici și ne-mpute palatul!

Cei doi îl aburcară fiecare de câte două labuțe, îl scoaseră printr-o galerie laterală care dădea în câmp și-l aruncară cât colo, în iarba uscată, sub soarele arzător.

– Nu-l îngropăm?, însistă, oarecum înduioșată, șoricica.

– Să-l îngroape gaia! Eu? Poate vrei să-i punem și cruce lu’ păgânu’ ăsta! Hai, că-ntârziem la-ntâlnire!

Cei doi își scuturară blănițele, se dădură de trei ori de-a berbeleacul și se transformară în două ființe umane care ieșeau din câmpul de la marginea orașului, își curățară încălțările de noroi și urcară în limuzinele care-i așteptau la marginea șoselei.

– M-au părăsit toți… gemu șoricelul, venindu-și în simțiri și căutând din ochi o frunză mai mare, să se tragă la umbră din calea soarelui de amiază care-i împungea cu un miliard de săgeți capul ce devenise o rană vie. M-au vândut și m-au trădat și m-au părăsit… izbucni el în lacrimi. E Holocaustul! Uuuu! U-u-u-u! Î-hî, î-hî, î-hî! izbucni în hohote de neputință și disperare. Lacrimile se uscau ca niște pete albicioase la colțurile ochilor. Ar fi vrut să fi murit, să nu simtă această durere teribilă care-i sfâșia măruntaiele. Sunt pierdu-u-ut! Doamne! Salvează-mă! urlă el căutând cu ochii în zarea cerului sclipitor ca o folie de aluminiu. Nu mă lăsa să pier aici, neștiut de nimeni! Î-hî, î-hî, î-hî! urlă șoricelul către un Dumnezeu care nu catadicsea să-i răspundă. Doar o boare răcoroasă adie ușor mișcând vârfurile ierburilor.

– Dă-mi un semn că exiști! Vreau să pun mâna și să urlu: Este! Te rooog! Doamne Dumnezeule, știu că nu mă crezi! Că mint așa cum respir! Dar acum… Te rog, dă-mi un semn!  Arată-mi calea mea și îți voi respecta întru totul dorința! U-hu-u-hu-u-hu! se smiorcăi șoricelul halucinând deja din cauza arșiței.

În tăriile cerului de sineală se rotea în spirale înalte un șoim imperial.  Ochii lui scormonitori, rotunzi și magici urmăreau orice mișcare, oricât de imperceptibilă. Își strânse cercurile din ce în ce, apoi coborî ca o săgeată și-l apucă cu ghearele ca niște cange pe micuțul șoricel. Țâșni cu el înapoi în cer. Îl purtă peste oraș, apoi peste munții cu creste înzăpezite, peste câmpurile pârloagă de ani buni. Peste ruinele fostelor uzine, fabrici, șantiere, de unde fiarele ruginite se ridicau acuzator ca niște brațe descărnate. Peste cursurile de apă, pline de peturi și nailoane. Peste pădurile din care rămăseseră doar la șosea pâlcuri de copaci, în adânc fiind decupată de fierăstraiele electrice.

– Vezi? Ia aminte, rosti, scurt Șoimul.

– Și pe tine te-a transformat fotograful acela vrăjitor? Ce mă bucur că nu sunt singurul batjocorit!…exclamă șoricelul care pân-aci tăcuse cu moartea în suflet.

– Eu șamanizez din când în când, măi dragă Traian. Acum mă duceam la o-ntâlnire la Grivco și te-am văzut pe câmp. Ai fi murit acolo. E păcat, totuși. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci îndreptarea lui… mai rosti șoimul cu tonalitatea lui guturală inconfundabilă.

– Mă iei și pe mine la Grivco? strigă, plin de speranța reînsuflețită, șoricelul.

–  Nu ai zis că vrei să-ți afli calea? Parcă așa am auzit… îi răspunse, cu o nuanță de ironie indecelabilă, șoimul, privindu-l cu ochii lui rotunzi și hipnotici.

– Păi tu nu ești Dumnezeu! Nici nu crezi în el! strigă șoricelul, răgușit de spaimă, realizând brusc cine-l înhățase în gheare.

– Ei, e un fel de a spune… La nivel conștient, da, pot să spun că susțin că sunt ateu. Dar, în interioritatea mea, sunt un om profund religios. Hai c-am ajuns. Mă grăbesc să nu întârzii că nu se face… Deși …,  pe mine mă așteaptă cu toții.

Șoimul coborî respectând traiectoria acelorași cercuri perfect concentrice și-i dădu drumul șoricelului Traian la marginea unei haldine de gunoi.

(Va urma, desigur) Update pe care nu l-a cerut Cell61 care a scris o Proză arhiscurtă superbă, azi. Merită citită.

Tot ca recomandare, participați la Referendum.

Vis cu interferențe reale

23 Luni nov. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, fantezii literare, Ion Iliescu, literatura, politica, Romania, Russia, Traian, viata asa cum e, Vladimir Putin

≈ 32 comentarii

Etichete

alegeri prezidentiale 2009, Alex Mazilu, Dan Voiculescu, dosarul Flota, jurnal de scriitor online, Life, literatura, Mircea Dan Geoana, Mircea Geoana, mogulul, Photography, politica, politics, povestiri de la Zorro, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, Traian, Traian Basescu, Traian la puscarie, turul II prezidentiale 2009, viata asa cum e

Continuare la Oniric, La infirmerie și episoadele anterioare: Briefing, O întâmplare inexplicabilă, Inițierea, Botezul, În documentare, La dușuri și  Unicameralul cu tinetă.

Foto: Alice Drogoreanu

Cei patru lideri mondiali, printre care Traian era cel mai pipernicit și mai schilav, se așezau pentru poza epocală de grup.

Fotograful, manevrând un dagherotip uriaș montat pe un cărucior, le dădea ultimele indicații, înainte de a se strecura sub pânza neagră.

– Domnu mititel și cocoșat! Treceți la mijloc, că nu vă vedeți! Domnu Hussein, puțin în spatele doamnei Angela. Ați făcut scara măgarului! Nu așa! Doamna Angela, în extrema dreaptă! Domnul Hussein, în extrema stângă! Dmitri și Traian, la mijloc! Hai că mai am și treabă, n-o să stau aici până vă așezați voi. Așa… adăugă, mulțumit, fotograful. Păsăricaaa!… adăugă el, fluturând degetele deasupra obiectivului.

– Se zice ”Măi păsărică, n-ai și tu treabă azi?” interveni Traian. Mai bine lasă dracului păsărica, hai să ne pozăm odată!

Fotograful declanșă o lumină orbitoare și fumul de magneziu învălui treptele scărilor de marmură ale edificiului. Când acesta se risipi, nu mică le fu mirarea protagoniștilor scenei. Un motan uriaș cobora în salturi scările și se luase după un șoricel care-și pivota căpșorul în toate părțile să afle un ascunziș. Cei trei se uitară și ei mirați unii la alții. Traian dispăruse. Ridicară din umeri și urcară scările spre summit-ul care tocmai trebuia să înceapă.

– Crezi că a făcut fotograful vreo vrajă? îl intrebă Angela pe Dmitri, strecurându-și mâna după antebrațul acestuia. Cum facem, îmi ieftinești și mie metrul cub de gaz, nu-i așa? Modific impozitele firmelor cu capital mixt, știi tu, ruso-german…

– Mă mai gândesc. Trebuie să vorbesc și cu Vladimir, să văd ce planuri are… răspunse Dmitri. Dacă Hussein nu-și mai bagă coada în Iran… s-ar putea.

Șoricelul simțea suflându-i în ceafă respirație de motan bine hrănit.  Piciorușele parcă nu-l mai ascultau. ”Iată-mă și șoricel”… Putea să mă prefacă pozarul ăla într-un câine… Era mai aproape de adevăr și puteam să-i rup spinarea animalului ăstuia… Parcă îl știu de undeva… se chinui șoricelul să-și amintească cu inima cât un purice săltăreț.

– Stai că te prind eu acuma! Îți dau eu ție sondaje măsluite și referendumuri! Tu-ți grijania mâne-ti de chiormaliu! gâfâia și motanul, în urmă.

Șoricelul găsi o găurică între două borduri și se strecură cu iuțeală în ea, oprindu-se apoi, în bezna unei galerii întunecoase, mici și umede, să-și tragă sufletul. Motanului nu-i rămăsese decât să miroase în jurul borții, scurmă cu gheruțele dar reuși doar să zgârie un pic mozaicul de marmură. ”Ți-ar pielea a dracului, Adriene! Puteai să faci și tu borduri din lut galben! Se măcinau la prima ploaie și-apoi le înlocuiai în fiecare săptămână!  Da, deh! Lutul galben nu-i de la tine din carieră! Te găbui eu pân la urmă! Pun eu laba pe tine, îți rup fiecare oscior!” răcni motanul în dreptul găurii, înspăimântându-l și mai tare pe șoricel.

” Acum, eu ce fac?… se întrebă șoricelul. În regat nu mă pot întoarce sub o așa înfățișare… M-ar mânca imediat oricare jivină… Trebuie să găsesc o vrăjitoare să mă dezlege de farmece… Să mă facă înapoi, cine-am fost… Unde să mă duc oare? amușină el cu mustățile gaura în care se afla. Îmi pare cunoscut mirosul… Miroase a brânză și a pește… și a cloramfenicol… unde dracu sunt? Nu cumva am intrat în … se întremă el cu un gând dătător de speranță. Parcă nu era totuși așa de mare… Stai că eu îs șoarece, de fapt. În timp ce șoricelul se deda acestor supoziții, simți ceva sărat, cald și ud prelingându-i-se pe blăniță. Curios, ridică căpșorul și se uită mirat în sus. Un al doilea jet aproape că îl înecă, intrându-i în trahee, urechi și ochi. Tuși să-i sară ochii din orbite.

– Care pizda mă-tii dai cu saramură? Vrei să mă-neci? Asta-i din salinele mogulului! Huo! strigă el, tușind, înecându-se, scuipând.

– Mă piș pe tine până te-nec! veni răspunsul motanului însoțit de încă un jet de urină care-l năuci complet pe șoricelul Traian.

(Va continua) Update necesar, făcut la solicitarea ulterioară a lui Cell61.

La infirmerie

18 Miercuri nov. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, fantezii literare, Government, literatura, Traian, viata asa cum e

≈ 38 comentarii

Etichete

atropina, Calciu, detinut sedat, haloperidol, inchisoare, infirmerie la penitenciar, jurnal de scriitor online, literatura, medici, povestiri de la Zorro, prison, relatari fanteziste, România trezeşte-te!, Traian, tranchilizante, viata asa cum e

Deținutul cu numărul 2211 își reveni în simțiri încet, de parcă l-ar fi purtat spre suprafață, tocmai din fundul oceanului, o sirenă cu forme ațâțătoare. Întinse mâinile s-o cuprindă.

– Ce faci, băi gunoiule, mă pipăi? auzi ca prin vis o voce baritonală.

”Asta nu-i sirenă! Poate siren…” își zise el în mintea fulgerată de mii de ace. ”Dacă există siren… Să-l întreb.”

Dădu să deschidă gura și să spună ceva.  Brusc, o durere sfâștietoare îi sfârtecă vintrele și îi explodă în cap. În mod paradoxal, durerea îl readuse și mai mult în simțiri.

– Ai vise erotice, bulangiule? Hî? Unde te crezi aici? În vreun port? Ți s-au încheiat drumurile, găozarule! Aici e capătu’ tău! adăugă vocea care-i părea de-acum familiară și devenise bună, odată ce-l ținea legat de realitate.

– Mai pune-i o fiolă de calciu, se auzi o altă voce, neutră. Și bagă-i două miligrame de atropină că mai mierlește p-aci… N-am chef de mortăciuni, cu presa în incintă. Să vină ăia și să-mi bage microfonul în nas că ce se-ntâmplă, că neglijență, că asasinat, că mă-sa mare…

Celălalt îi urmă întocmai instrucțiunile. Meticulos, dădu două bobârnace unei fiole cu lichid transparent, o privi în zare, și-i rupse gâtul. Atașă un ac de unică folosință scos din teaca de nylon, seringii, o cumpeni și trase pistonul urmărind cum lichidul trece dintr-o incintă în alta. ”Al dracu’ și Arhimede ăla! Cum își dete el seama că vasele co- … ” Dar nu-și mai termină gândul, pentru că pacientul – deținut începu să trepideze pe patul de campanie învelit cu mușama vineție, săltându-și trupul încordat în mod ritmic, prins doar în cele patru capete în care era imobilizat cu curele prinse de membre, de parcă ar fi fost un cearceaf pe care-l scutură doi copii ținându-l de colțuri.

– Ți-am zis că ăsta ne face surpriza! Pune-i repede atropină! Bagă-i în venă direct! își pierdu calmul cealaltă voce.

– Îi pun acum. Lasă-l că nu moare, dă-l dreacu’! replică baritonul și renunță la seringa pe care-o avea în mână, luând o alta. Repetă ca un mecanism aceleași mișcări, înfipse acul într-un flacon, îl ridică, trase pistonul, se uită în lumină să nu aibă aer, împinse o picătură de lichid prin ac, legă repede garoul ținând un capăt cu gura și înțepă vena care lăsă o picătură rubinie. În câteva secunde pacientul răstignit pe pat încetă să se mai bâțâie și leșină din nou.

– Ia-i o tensiune, să vedem cum e, recomandă colegul.

– I-aș lua tensiunea cu două fire băgate-n priză lu nenorocitu’ ăsta care voia să mă lase pe mine fără loc de muncă! Aia i-aș face! E păcat să spurce pământul așa o lighioană.

– Da, bă, sunt de acord cu tine, da’ nu acum.

– Mai stricăm medicamentele pe-un cadavru umblător… Spune și tu dacă Statul ăsta e drept. După ce l-ai furat, l-ai jupuit, l-ai jecmănit, l-ai belit, el te ține în viață! Îți dă mâncare și cazare pe de-a moaca, bașca asistență medicală! Nu era mai bine ca pe vremea lui Țepeș? Ai greșit, tătică?  Țac! În țeapă! Ce să mai consume aerul patriei…

În timp ce gura-i turuia într-una, malacul cu voce baritonală meșterea în continuare destupând sticluțe, amestecând lichide felurite în seringă, punând ordine în ce desfăcuse și aruncând într-o găleată albastră de plastic ce nu-i mai era de trebuință. Celălalt, un ins rotofei cu început de calviție și figură bonomă, cam la vreo 55-58 de ani, îl privea cu coada ochiului, zâmbind, în timp ce se ocupa de un alt pacient care stătea cu ochii mari lărgiți și cu privirea ațintită-ntr-un punct fix din tavan, părând să fie absent din această lume.

– Ia-i pus și niște haloperidol? Parcă așa mi s-a părut… întrebă rotofeiul, neutru.

– I-am pus zece picături să nu-mi facă spume pe-aici… Dă-l în mă-sa. Lu ăsta i-aș băga o țepușă în inimă, drept să-ți spun și nu mi-ar fi milă deloc. Nici n-ai ce tranșa… Parcă-i o schijă… Ce dracu’, ăsta n-a mâncat nimic la viața lui?

– Am auzit că-i plăceau ardeii umpluți făcuți de nevastă-sa, săraca… replică rotofeiul, cu același zâmbet lipit de chip.

– Cred că și Poșta-i plăcea lu’ restu’ ăsta uman! Ia uite!!! S-a căcat pe el! se indignă malacul scârbit. Io-l dezbrac și pun furtunul pe el! Futu-ți adineaurea mă-tii de spart! și, într-adevăr, smulse hainele de pe deținutul aflat în stare de inconștiență, ieși cu ele pe ușă, se întoarse, cuplă un furtun pe care-l înhăță dintr-un raft la robinet, răsuci rozeta și îndreptă jetul către trupul gol și inert de pe patul metalic îmbrăcat în mușama scorojită.

– Ia uite, ăsta nici cuc nu are! A zis bine doctoru’! … O fi femeie, mai știi? se minună malacul, izbucnind în hohote.

– Dacă-i plăcea Poșta … e cam clar, adăugă colegul.

”Unde dracu sunt? În Levant? Că pe ocean nu se-aud atâtea voci… Cred că am murit… Ba cred că-s pe ocean totuși… atâta apă… Oare fetele au scăpat din incendiu?… Că de nevastă-mea puțin îmi pasă…” fabula deținutul, cu mintea întoarsă pe dos, ca un foi de bovină în mâinile măcelarului.

(Va urma, desigur) Update făcut la sugestia lui Cell61, evident.

O întâmplare inexplicabilă

11 Miercuri nov. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in Art, fantezii literare, literatura, Traian, viata asa cum e

≈ 33 comentarii

Etichete

antena1, antena2, Antena3, Gore, jurnal de scriitor online, Life, literatura, mogulul, motanul Felix, povestiri de la Zorro, relatari fanteziste, România trezeşte-te!, Traian, viata asa cum e, Woland

masterandmargarita4

În situații extreme, ați observat desigur că oamenii au reacții neașteptate. O forță uriașă irumpe de undeva din interiorul lor nebănuit și ei devin capabili de gesturi de care altfel, în măcinișul de toată ziua, n-ar fi în stare.

Cu călușul improvizat în gură, lui Traian îi explodă în cap ca o jerbă de raze gândul că, dacă nu reacționează acum, nu va mai fi niciodată întreg. Cu o forță uriașă de care el însuși se miră, se arcui și-l proiectă pe Gore care avea de trei ori greutatea lui în zidul din spatele lor. Gore, amețit și surprins, se clătină și îl privi mut de uimire scoțând din gâtlejul comprimat doar șuierături. Pentru a-și desăvârși triumful, Traian făcu imprudența de a-i sări în spinare, agâțându-se cu brațele după grumaz.

Succesiunea evenimentelor s-a derulat foarte rapid, în nici 30 de secunde de la montarea călușului, Traian era călare pe Gore. Deținuții ceilalți rămăseseră încremeniți și muți de uimire cu apa și dârele de săpun șiroindu-le ca de pe niște statui; nu se auzea decât peria apei frecându-se de trupurile goale, de pardoseala de ciment și tocindu-se de pereții uzi.

Gore, cu Traian în spinare, parcă își recăpătă  deodată întreaga lui putere de bivol. Se precipită trei pași cu capul înainte, se opri și apoi se dădu brusc înapoi izbindu-se cu trupul lui Traian de perete. Se auzi un icnet scurt și o troznitură. Traian alunecă precum un guler de blană de la gâtul unei femei, prelingându-se pe lângă zid. Gore se întoarse ca un arc și se aplecă să-l ridice. Ochii înroșiți de apa fierbinte nu lăsau nicio tăgadă asupra intenției lui adevărate.

În acel moment, jetul de apă se retrase brusc, parcă plecând înapoi în orificiile din țevi. Încăperile din închisorile vechi – majoritatea, vile majestuoase ale unor nobili din alt veac, a căror destinație a fost schimbată de evoluția istoriei – sunt înalte și au, la jumătate de metru de tavan, un prichici. Odată cu oprirea bruscă a jetului de apă în cadrul geamlâcului mic și zăbrelit apăru un motan uriaș, gri, cu niște strălucitori ochi albaștri. Motanul scoase un miorlăit înfricoșător și, dintr-un salt, își înfipse ghearele în spinarea lui Gore. Uriașul urlă și el de parcă o ustensilă meșteșugită i-ar fi smuls vintrele și se trase înapoi ghemuindu-se în colțul opus al camerei, cu ochii măriți de groază și gata să izbucnească în plâns.

Motanul se urcase înapoi pe prichici și, cu mișcări molcome, își linse pe rând cele două lăbuțe. Deținuții se uitau perplecși la el, neîndrăznind să schițeze vreun gest. Doar globii oculari se mișcau înspre ușă, sperând să prindă mișcarea ivărului de la ușă pe unde s-o poată zbughi.

– Traiane! glăsui motanul cu tonalitate viguroasă baritonală și brusc tot părul de pe suflarea omenească  aflată în camera dușurilor se ridică parcă electrizat de-o baghetă fermecată. Ridicați-l vă rog, pe Traian! li se adresă apoi înmărmuriților privindu-i cu ochii lui albaștri, curați.

Doi dintre ei se frânseră din nemișcare și se apropiară de Traian. Unul dintre ei se aplecă și-și lipi urechea de stern. Ridică apoi capul și încuviință din el, adică: ”bate”. Din piepturile tuturor ieși aerul ținut acolo, cu șuier. Cei doi îl scuturară, al treilea, Franzelă, se apropie de chiuvetă și răsuci robinetul de apă rece. Se duse până la băncuța de lemn și luă un prosop, îl înmuie bine cu apă rece și veni să îi tamponeze fruntea lui Traian. Acesta gemu, strânse de câteva ori din pleoape și deschise ochii liniștit.

– Am murit? reuși el să șoptească.

– Ce-a spus? se interesă motanul, cu un aer profesional.

– Nu n-a murit răspunse, deconcertat, amândurora, Franzelă.

– Sunteți … ăăă … domnul Woland? Cel din … știți dumneavoastră … Maestrul și Margareta, știți … romanul lui Mihail Bulgakov? îndrăzni unul dintre deținuți, transpirând tot de emoție, să-l întrebe, cu un aer rugător care aștepta confirmare, pe motanul care-i privea dominator de pe prichici.

– Nu, bă … e Felix. Felix Motanul, rosti, abia inteligibil, cu voce pierită, Traian.

Și, ridicându-se în capul oaselor și împingând bărbia înainte, se adresă motanului:

– Ce vrei? De ce m-ai salvat? Mai bine mă lăsai să mor.

– Ești prost? se foi motanul pocnind din coadă. Și eu de unde aflu conturile tale din Canare dacă ești mort? Hai, scrie-le aici, porunci acesta, aruncându-i o agendă minusculă cu coperți de vinilin albastru și un căpețel de creion chimic. Vezi să nu greșești, că mai am drum pe-aici, adăugă, ridicând amenințător o sprânceană. Am adus și trupa, în documentare. Poate le arăt niște imagini cu experiențele tale la duș… adăugă el și scoase de nu știu unde o casetă video pe care o bătu de laba stângă ținând-o cu dreapta.

– Dar nu s-a întâmplat nimic! răcni Traian. Doar ne-am bătut!

– Nu-i nimic, se poate întâmpla de-acum! zâmbi motanul trecându-și laba peste mustăți. Gore! tună el. Uite, putem să facem și-un ”direct” i se adresă din nou lui Traian, privindu-l amenințător cu ochii lui hipnotici. Și flutură, scoasă de nu se știe unde, o cameră de filmat cu beculețul roșu aprins și o antenă pe care o montă tacticos între gratii.

– Bine, bine! Bine! Ți le scriu acum. Dar să mă lași în pace!

Și, într-adevăr, scrise repede câteva semne pe fila deschisă.

– Asta depinde numai de tine… mai spuse motanul parcă adresându-se altcuiva. Apoi, cu un salt, înhăță agenda din mâna lui Traian și se făcu nevăzut de parcă niciodată nu ar fi fost acolo.

Cu toții se îndreptară cu umerii îndoiți spre băncuțe să-și îmbrace schimburile, într-o tăcere desăvârșită.

Napoleon Pârţan în exil (I)

20 Marți oct. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in fantezii literare, literatura, News Music Politics Life Photography Art Family Travel Events Personal Poetry Food Fashion Media Entertainment Writing Thoughts Books Random Video Culture Religion Movies Love Health Education Sports, viata asa cum e

≈ 4 comentarii

Etichete

alegeri prezidenţiale, Elena, Elena Udrea, flutur, găozar, Insula Sfanta Elena, jurnal de scriitor online, literatura, marinar beat, mineri, nebunul cu ochii inchisi - melodia preferata a lui basescu, nebunul se crede Napoleon, povestiri de la Zorro, relatari fanteziste, România trezeşte-te!, sinonime pentru part, sobolan, Traian, Traian Basescu, viata asa cum e

drunken sailor

Înroşit şi trepidând ca un samovar ajuns la temperatura de fierbere, Napoleon abea dacă se zărea dintre cearceafurile mototolite ale patului. Alternând  între trezie şi delir, se vedea când pe strapontină în faţa unei mulţimi fremătânde care-i scanda entuziastă numele: „pâr-ţan! pâr-ţan! na-po-lion”,  „polion”, scandat doar în trei silabe, auzindu-se mai mult într-un fel nereproductibil. Din mijlocul mulţimii entuziaste şi iubitoare, alunecă într-o gură de canal şi se trezi într-o hrubă întunecoasă şi rece. Ciuli, în visul său, urechile şi încercă să străpungă întunericul cleios. Auzi un zgomot ritmic ca şi cum o pilă ar fi ronţăit un lemn. Încercă să-şi dea seama de unde vine sunetul încordându-şi toate simţurile. O creatură uriaşă, semănând mai mult cu un sobol, purtând o cască de miner luminată îi izbucni deodată în faţă:

– Noroc bun, frate!!! îi şuieră în faţă monstrul, fixându-l cu ochii lui mici şi învăluindu-l într-o halenă dezgustătoare. De ce te tot legi de noi, mă? Vrei să-mi chem fârtaţii să-ţi facem de petrecanie?

– Cine eşti? Nu te cunosc! bâlbâi, terifiat, Napoleon din vis.

Creatura se topi înapoi în întuneric fără să-i răspundă. Napoleon se topi şi el în interiorul spaimei şi ţâşni apoi din ea în real, ca un gheizer.

Încercă să strige; lui îi păru că a ajuns cu strigătul până la marginile lumii; de fapt se auzi în interiorul incintei doar un scheunat firav. Îşi ţinu respiraţia câteva secunde încercând să prindă sunetul specific al paşilor  care se apropie. Niciun sunet. Îşi adună toate puterile trupului schilav, se aburcă de pe pernele jilave şi se rostogoli către marginea patului.  Efortul îi smulse ultimii stropi de energie. Stătu aşa, cu tâmplele vâjâind, cu o mie de uragane străpungându-i ţeasta în toate direcţiile, bâjbâind cu o mână după un obiect cu gândul să-l arunce în uşă. În afundul patului se întâlni cu o dungă rece. O pipăi, căută să o apuce şi s-o tragă. Nu putea să-şi dea seama ce poate să fie şi nici nu voia să se gândească prea mult la asta.  Se aplecă mai mult peste marginea patului şi, cu o smucitură, trase obiectul greu şi rece de sub pat. Din pricina efortului îşi mută centrul de greutate, trupul începu să-i tremure, se dezechilibră şi alunecă din pat cu capul în obiectul pe care-l extrăsese cu atâta caznă. Răsucit pe scândurile lungi şi ceruite într-o poziţie nefirească, cu o mână imobilizată sub propria greutate, percepu o uşoară balansare şi mirosul dezgustător al sobolului pe care-l visase. „Iar am leşinat”, mai apucă să gândească şi leşină de-adevăratelea.

Înainta legănat cum îşi ştia mersul,  pe un câmp de luptă. Din iarba uscată, galbenă şi ţepoasă, îi rânjeau, din loc în loc, tidvele găurite ale unor soldaţi. Cu cât înainta, cu atât tidvele şi oasele se înmulţeau. În ciulinii uscaţi şi ei, atârnau fluturând fâşii unicolore. „Astea-s de la steagurile mele…” reuşi Napoleon să îngaime în gând. „Ce mă-sa, doar n-am pierdut războiul?!…” Nu se zărea nicio făptură pe întreg cuprinsul câmpiei în stare să-i răspundă. Epuizat, dezamăgit, cu trăsăturile feţei căzute, căută din ochi un loc să se aşeze. Trase un şut, cu sete, unei tidve; aceasta luă o traiectorie de minge de rugby şi, când ajunse la zenit, eliberă un fluture mare, păros, portocaliu. „Ai, scăpat, tu-ţi închinarea mătii de găozar! Ăştia au crăpat toţi şi tu ai scăpat!”  „Sunt un mutant, nu ce vezi tu, îi răspunse aceste, fluturând din aripi. Pot să mă prefac şi-n roză, şi-n săgeată”. Rupse un pai, şi-l strecură între dinţi şi se lăsă pe spate în iarbă, cu ochii la cerul încruntat şi el. Instantaneu îi ajunse la nări o duhoare îngrozitoare şi încercă să-şi încordeze corpul să se ridice. Corpul nu-l asculta, părea fără vlagă şi mii de cuţite îl împungeau din toate părţile.

O feţişoară ovală, cu colţurile ochilor agăţate de tâmple îl privea profesional. Era aplecată asupra lui şi încerca să-i cureţe cu un şervet înmuiat în apă caldă resturile de vomă lipite de faţa lui. Căzuse cu capul în bazinetul de fontă în care vomitase cineva.

– Unde sunt? mugi şters, amestecând revoltă, mânie şi neputinţă.

– Pe vas, îi răspunse feţişoara cu ochi oblici trăgând de el să-l aburce în pat.

– Şi unde merg? mai avu putere să întrebe, printre buzele arse.

– La Elena, îi răspunse la fel de laconic feţişoara, cu o indicibilă urmă de ironie în glas.

O mică lumină licări în inima oropsitului Napoleon Pârţan care se cufundă cu lumină cu tot într-o liniară stare de inconştienţă.

Obama şi McCain

06 Luni apr. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in Fără categorie

≈ 19 comentarii

Etichete

Botoane, Frecala, McCaine, Motoroane, Obama, povestiri de la Zorro, presedinte, Zorro

Obama şi McCain from blog de Gabriela Savitsky by Gabriela Savitsky

La ultimul cântat al cocoşilor, când soarele dă să se ivească precum o arcadă de foc de după Măgura Turcului, vietăţile prind să umble şi să vocifereze prin răcoarea pătrunzătoare ce învăluie, ca o aură alburie, cătunul Vereşenilor din Zorro. Motoroanea, legănându-şi şoldurile uriaşe deodată cu cele două căldări de tablă cu smalţul sărit, încât greu poţi distinge culoarea, urcă ponorul spre fântâna lu’ Butoane.

– I-aţi dracii capul tău ăl’ prost! se aude, dintr-o curte, un glas subţire de femeie obidită. Da-re-ar buba-n hărpile tale de curvă! continuă vocea. Pui, pui, pu-ui! Pichere, pichere, pichere! Hu-uşi, i-aţi dracu’ penele tele de proastă! Proastelor! Na la maica, na! se aude schimbarea de nuanţă din voce. Pui, pui, na la maica, na, mâncaţi, hireaţi ale bubii de bolunde! Moşule! Cât mai dormi? Că îi dormi pe lumea aialaltă! Vezi de dă drumu’ la vacă! Toată gloata îi sculată numa’ tu îi tragi cu aghioasele! Mă, moşule, mă! Hai de scoală!

– Ce-i, tu?! Ce? Trebe să strigi tu la tot satul, să te ştie. Ho că m-am sculat. Am şi cosit la vacă, i-am pus zob în iesle. Ce? Credeai că numa’ tu eşti sculată în tot … de-acolo?… Noroc că eşti tu vrednică, că s-ar potopi lumea dacă n-ai fi tu! Unde mi-s aditaşii miei?

– Da’ ce ţi-i trebe? Unde te duci mă rog? Iară iei coclaurile în tălpi? Acas’ nu mai ai nimica de orânduit? Iară te duci şi mă laşi pe mine cu mara şi cu poiata şi cu casa şi cu voreţul, şi cu mulsul şi cu strânsul? I-aţi dracu’ pişioarili tele că numa’-n codru ţi-s drumurile! Ai îmbătrânit şi în loc să-ţi aduni minţile, ai zăluzât de-a binelea!

– Bine că eşti tu citavă. Norocul meu. Că cine mă cânta pe mine la cap toată dimineaţa?, mormăi moş Mărcin, aşezat pe scările voreţului, în timp ce trăgea de şireturile adidaşilor.

– Ce mormăi acolo? Crezi că nu te-aud? Hai la maica, hai, pui, pui pui! le cântă ea mulţimii de păsări de curte ce aşteptau cuminţi în subpoartă, să le dea drumu-n drum. Coana Iconia, cu boata în mână, deschise poarta mare şi ieşi şi ea în faţa casei.

– Bună dimineaţa, dodă Iconio! îi zice Motoroaia care pufăie ca un furnal pendulând, în ritmul mişcării ample a şoldurilor ei uriaşe, cele două găleţi din care sar stropi.

– Bună, bună! zice veselă şi Iconia, încălzită de faptul că Motoroaia o salută prima, respectând o ierarhie subtilă, în funcţie de care toate sunt rânduite aici într-un mod greu de priceput pentru un străin. Te-ai sculat? Iei apă?

– M-am sculat că or viermuit dracii de copii, ce poţi dormi de răul lor? Iau apă să dau la animaluri, că dacă nu le dau eu…

– Aşa-i, da. Dacă nu ne facem noi lucrul, cine să-l facă? Cât mai putem şi noi, că…

– Ău da’ greu îi! zice Motoroaia lăsând găleţile jos, cu chef de vorbă. Iconia, sesizând intenţia de familiaritate a suratei, odată îşi aminteşte că are ceva de făcut în curte:

– Mă duc că moşu’ meu are lipici în aşternut. Mă duc să dezleg vaca…

– Cald o fi şi azi? mai încercă Motoroaia panta colocvialităţii.

– Apoi, o fi cum a da Dumnezău, îi răspunse Iconia şi îşi târşi galoşii de gumă prin praf, sprijinindu-se-n băţ şi împingând poarta uriaşă.

Se luminează tot mai mult, soarele urcă deasupra Măgurii şi începe să împungă cu toate suliţele sale înroşite în foc. Ziua se vesteşte egală şi fără întâmplări neobişnuite, cum sunt toate zilele înscrise în spirala calmă a eternităţii. Încet – încet apar maşinile copiilor de la oraş, maşini din care se descarcă pachete, sacoşe, cutii, baxuri. E sâmbătă şi chiar şi praful drumului de ţară joacă în alt fel decât în celelalte zile. E vesel. În faţa porţii celei mari a Iconiei Momac opreşte un vehicul argintat, sclipind ca o navetă spaţială. “Jinerele de la Răşiţa” şi-a luat un VW Berlină de ultimă generaţie. Toată suflarea din vecini se învârte ameţită în jurul maşinăriei care numa’ nu merge singură, dar în rest … e o minune. Din portbagajul ei apar felurite pachete şi plase şi, înr-o colivie, un cocoş negru tuci, penat şi bogheat. Coana îl evaluază dintr-o privire:

– Ău că negru-i! Ce cap are, ca o gămălie…

– Că doar n-ai vrea să aibă capul ca de bou! sare “jinerele” atins în orgoliu de remarca nemulţumită a “gazdei”.

– Eh! Nu ca de bou. Da’ macâr că de cucoş.

– Aşa-i rasa asta, se dă “jinerele” specialist. E rasă de carne. Se numeşte Cochinchina.

– E de la China? se arată surprinsă coana Iconia. O face ouăle chinezeşti… o dă ea pe spirit de glumă.

– Îl duc înapoi! sare ginerele, ofuscat. La o asemenea perspectivă, coana se opune:

– Da’ lasă-l bubii aicea, dacă l-ai adus! L-or bate ăştia care nu-s din China, ai mei…

– Îl ţii şi dumneata deoparte, până se obişnuiesc cu el ceilalţi.

– Da. Îl pun în casă ca pe bibilou.

– Lasă-mă-n pace! Nimic ce-aduc eu nu-i bun! bombăne ginerele şi se duce în treaba lui.

– Ba-i bun, cum nu-i bun? Am spus io ceva? încearcă să-l împace coana Iconia privind cu neîncredere vietatea neagră înfofolită în pene, pene ce-i învelesc şi labele ca nişte ciobote flocoase. E bună toată făptura de la Dumnezău… Ăsta pare, mai degrabă, a lu’ Ăl Rău…

Cocoşul îşi vede de treabă prin gazonul din curte, rupând, fericit, iarbă şi pândind, atent, orice mişcare. În scurt timp, toată lumea a uitat de existenţa lui. Seara, coana Iconia, cu acelaşi ritual al ei obişnuit, cu şirul de sudălmi presărat de vorbe blânde, îşi adună păsăretul din stradă şi-l îndeamnă spre poiată. Văzându-l şi pe cocoşul negru stând pitit după o glastră, ia hotărârea de a-l amesteca în mulţime. Cum păsăretul de curte are orbul găinilor, nimeni nu l-a distins în întunecimea serii.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Duminica, după treburile cele obişnuite, lăsatul vitelor la păscut şi hrănitul păsărilor şi animalelor din curte, e zi de biserică şi de odihnă. Moş Mărcin îşi ia dis-de-dimineaţă ciobul de oglindă şi se duce la lavoarul din voreţ, se îngrijeşte şi se chiteşte îndelung, se îmbracă curat şi îşi potriveşte pălăria după care o ia la picior înspre biserică salutând monosilabic vecinii. E un munte de bună-cuviinţă şi bun simţ. N-a căzut în toată viaţa lui în vreo extremă. A muncit ca un rob, cu răbdare şi blândeţe, şi la făbrică, şi la ţarină, şi acasă. Şi coana Iconia a muncit, numai că ea-i altă formă de femeie. Aprigă, cu mintea ascuţită, cu limba despiedecată. Moşul priveşte icoanele răbdătoare şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru … nu ştie pentru ce anume, pentru tot, aşa, în general. Nu pricepe mare lucru din cuvintele pe care le rostogoleşte popa, nici nu-l interesează în mod deosebit. Se bucură de duminică cum s-ar bucura un însetat de întâlnirea izvorului ieşind clar de sub o piatră, după ce-a umblat ore-n şir pe arşiţă. Pentru el, Dumnezeu e aşa, o putere nevăzută care orânduieşte tot după reguli de neînţeles. El dă ploaie peste ţarină, dacă oamenii-s credincioşi. Da’ oamenii nu-s credincioşi, şi-atunci, la atâta sminteală, Dumnezeu dă pedepse. Pe de altă parte tot Dumnezeu face binele, dacă îl ajută şi omul, bun înţeles. Dacă omul n-ar lucra, cum să crească bucatele? În capul moşului se învălmăşesc toate, şi bune şi rele, ale oamenilor şi-ale lui Dumnezeu, după care se topesc într-o împăcare calmă. După ce iese de la biserică, mai stă în pridvor cu oamenii, de vorbă, apoi vine agale acasă unde coana Iconia îl aşteaptă cu prânzul chitit. Aşa s-au petrecut ani şi zile, veri şi primăveri, ierni şi toamne. Cu lucrul, cu animalele, cu ţarina cu biserica, uneori, cu un drum scurt la cârciumă. În bună înţelegere cu lumea de-aproape şi cu cea de departe. Cu satul şi cu sfinţii zugrăviţi în biserică. Pe seară, când se domoleşte arşiţa, moş Mărcin şi cu coana Iconia, după ce le pleacă mosafirii, copiii, la oraş, ies în faţa porţii, “pe lemne”. Toţi cei ai cătunului lor ies şi povestesc. Ce-au mai auzit. Ce-au mai văzut. Ce-o să mai fie. Cum îs bucatele. Ce fac copiii. Ce şi-au mai făcut de nou. Ce le-au mai adus.

– Măi, oameni, începe moşul, în stilul lui eliptic. Au venit copiii. Na.

– Păi i-am văzut c-au venit! Şi-a luat dom’ Adi altă mărşină!, zice cu glas înalt – aşa vorbeşte el tare pentru că n-aude bine – a lu’ Guţă.

– Da, zice moşul. Numa’ nu mi-i mie de mărşână. Ş-o luat, da. Mi-o adus un cucoş. Negru. Îi negru ca noaptea.

– Din China! sare şi coana Iconia. O face şi puii tot chinezăşti…

– Taci, babo, că nu-i din China. De-acolo-i rasa lui. Da el îi de-aici.

– O fi fost la olimpiadă, mai ştii? Sau îi din America? … intervine şi Mezîn, pădurarul, cunoscut pentru felul lui hâtru, om de vază în Vereşăni, ale cărui glume rămân de pomină.

– Nu l-ai întrebat, uico Mărcine, poate-ţi răspunde pe chinezăşte! strigă Guţă izbucnind în râs de unul singur.

– Întrebat pe dracu! Poate tu vorbeşti cu găinile!

– Ia-n adu-l să-l vedem! zice Mezîn, mustăcind a râde.

– Du-te, babo, de-l adu, să vedeţi comedie, cocoş ca-n China!

Coana Iconia se frăsuieşte ce se frăsuieşte, îşi ia boata şi se duce văitându-se în curte. După ce se-aude chirăială şi cârcâială, apare cu cocoşul spânzurat de aripi.

– ‘Rea-i a dracu’ cu făptura ta! spune coana mulţumită că a reuşit să-l prindă şi să-l aducă.

– Uico Mărcine, ăsta-i Obama! exclamă Mezîn, râzând în hohote. Ni la el, că-i negru tuci, cum îi smoala! L-ai adus să candideze aici, la Zorro! Ceilalţi se uită încurcaţi, nepricepând gluma lui Mezîn. El ştie că ei n-au înţeles, aşa că se pregăteşte să le explice:

– Au n-aţi văzut la tilivizor? Că la America îs alegeri. Şi îi unu’ negru care candidează. Îl cheamă Obama. De-aia am zâs să-i spuneţi şi la cucoş aşa, Obama. Dacă ajunge preşedinte, ăsta, Obama, avem şi noi un preşedinte american în Vereşăni, în obor la Momac. Mai candidează unu’, ăla-i alb, şi-i mai bătrân, o fost prizonier în Vietnam. Lu’ ăla îi spune Măcâine. Şi americanii trebe să voteze, ori pe unu, ori pe altul. Că ăsta, a lu’ Buşu, nu mai are dreptul să candideze. Ori Măcâine, ori Obama. Pricepând despre ce-i vorba în îndepărtata Americă, cum i-a desluşit Mezân, toţi cei adunaţi la lemne începură să râdă în hohote.

– Aaaa!!! Deci aşa îl cheamă pe cucoş! Obama. Auzi, bă, Obamă, c-ai s-ajungi preşedinte la Americă! O s-ajungă el preşedinte de cotoroage, la oală, de Crăciun! râde coana Iconia cea isteaţă.

– Dacă nu-l prinde Măcâine a lu’ Motoroaia, să-l flocăie! râde, răcnind, şi Guţă.

– Lăsaţi animalu’ în pace, zice Mărcin, împăciuitor. Ce-avem noi cu America? Ei de ei şi noi de noi! Noi cu ale noastre. Ce-avem noi de-acolo? De-acolo, numa’ războaie şi supărare. Ferească Dumnezeu!

– Da’-i rămâne Obama? întreabă, zâmbind, Mezîn.

– Dacă câştigă, da, îi rămâne. S-avem şi noi preşedinte. Discuţiile au trecut la altele, la prune, câte s-or făcut, la căzanul de răchie a lu’ Păpuc, oare când îi dă drumul, la caii lu’ Boţoane care or stricat holda lu’ Frecală, la copiii lu’ Motoroane care s-or băgat în pod la casa părăsâtă a lu’ Lăbău, la câte şi mai câte. Numai coana Iconia a rămas cu gândul într-un loc şi cu ochii pironiţi în penele lui Obama. A doua zi, dând drumul curcilor, îl amestecă printre ele şi pe cocoşul cel negru, zicând:

– Ia-ţi dracu’ penele tele, Obama! Motântăule! Preşedinte la ciurci! Huşi, negroiule, al dracu’ capul tău ăl mic şi negru! Te prinde el Măcâine şi-ţi jumoale penele!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Am fost la ţară… Se vede, nu?

Comentarii recente

Lucia la Revedere
Lucia la Revedere
Robert Turcescu si S… la Realităţi
Madi si Onu Blog - s… la Sfântul Ioan
Wikileaks, adevărate… la Vicki – Lilick’s…
In interesul superio… la Revedere
Cand incepem sa inte… la Revedere
S-a aprobat reabilit… la Revedere
112 nu inseamna Big… la Revedere

Înscrie-te! Scrie!

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

De citit

  • 2 Blackjack
  • ABC
  • Adrian Năstase
  • Antiiluzii
  • Ceaşca de Cultură
  • Corect Politics
  • DC News
  • DISSONANCE
  • Dominique Iordache
  • Gândeşte
  • Inpolitics
  • Iosif Buble
  • Radu Tudor
  • Realpolitik
  • România nudă
  • Savatie Baştovoi
  • Varujan Vosganian
  • Victor Ciutacu
  • Vocea Rusiei
  • Zeitgeist Romania

Descoperiri recente

  • Cu capul în nori
  • Ioan Alexandru

Rusia. Azi

  • Russia Today
  • Vladimir Putin

RSS Gabriela Savitsky

  • Revedere 07/19/2016
  • Un soi de replică la un simulacru de analiză politică 07/26/2015

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Spam blocat

72.726 de comentarii spam blocate de Akismet

RSS SemneBune.ro

  • Carne – o nouă premieră la Teatrul Arte dell’Anima
  • „Oedip Rege” de Sofocle, montat de Declan Donnellan și Nick Ormerod

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Pagini

  • Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Page Rank blog

Free Page Rank Tool
wordpress blog stats

View My Stats

Arhive

mai 2022
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
« iul.    

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

  • Urmărește Urmăresc
    • Gabriela Savitsky
    • Alătură-te altor 408 urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Gabriela Savitsky
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...