• Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Gabriela Savitsky

~ Nihil sine Deo

Gabriela Savitsky

Arhive etichetă: premier

Frământări

17 Joi dec. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in politica

≈ 43 comentarii

Etichete

basescu, Basescu a desemnat premierul, Emil Boc, flacara violet, guvernul Boc III, ora 10, politica, politics, premier, premier desemnat, Viorel Hrebenciuc

Nu are sens să spun multe cuvinte pentru că peste 7 minute președintele – fără jurământ, dar președinte – va anunța numele noului premier desemnat.

Eu cred că va fi … Mi-hai Răz…..-van Un-gu-rea-nuuuuu!!!

Și iar se deschide sezonul la negocieri.

Dacă greșesc, nu mai scriu nimic o săptămână. Pe blog, desigur. 😀

Update: Ei, cum să nu scrii, când e așa o bogăție de subiecte?… Nu mă pot ține de cuvânt.

Credeam că domnul Băsescu – președintele reales la al cinșpelea congres – posedă o reminiscență cât de mică de logică. De demnitate nu poate fi vorba, n-are rost să amintim. Dar el este scufundat întrutotul între limbile flăcării mov care-l potențează. Din pricina movului dominant a uitat atributele constituționale. Iar. Și iar.

Cred că domnul Băsescu este cu adevărat agent GRU. Și a rămas setat pe vechile linii directoare. Dezordine, anarhie, sărăcie. Revoltă, reprimare, minciuni, manipulare, lider charismatic, dictatură, mafie personală. Acum îl scoase pe Boc din pălărie. Și cu cravată mov. Băieții ăștia sunt de toată isprava! Merită tomuri de literatură de specialitate.

Cronica unui infarct

26 Joi mart. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in amintiri, trezeşte-te!, viata asa cum e

≈ 29 comentarii

Etichete

consilier prefect, copil, copilarie, cronica, cu capu-n nori, dr. Ileana Popovici, dr. Sonia Popescu, Dr. Ursu, ekg, eroare politica, febra, hiene, IMA, infarct, jurnal de scriitor online, Maica Domnului, mancatori de cadavre, masina Salvarii, medici, miracol, miracole ale Maicii Domnului, pneumonie, prefect, premier, razbunare, rugaciune a inimii, Salvarea, soarele din pipt, spirala, Spitalul Judetean Caras Severin, supravietuire, upu, urgente, viata asa cum e

heart1

Sursa: deviantART

Acum trei ani, în această zi, pe la ora 11, se întâmpla asta. Sigur, unii ar fi fost mai fericiţi să se fi întâmplat până la capăt. Glumesc. N-am făcut nimănui vreun rău aşa de mare încât să-mi dorească dispariţia. Dar aş fi putut.

Azi o să tac şi o să mă bucur că am supravieţuit. Că Dumnezeu mă iubeşte, chiar dacă-s fiica cea risipitoare şi tot ascund talantul pe unde nici cu gândul nu gândeşti. Se aude o pasăre cântând. Pot s-o aud. Nu e extraordinar?

Cronica unui infarct

Îmi tot fac curaj… Dacă reuşim să descriem cu obiectivitate o nenorocire prin care am trecut, ea se transformă într-un miracol. Aşa cred acum, la trei ani de la fatidicul 26 martie 2006.

„Dezagregarea” inimii mele a început cu mult înainte de această „piatră de poticnire”. Cred că odată cu revelaţia că nu trăiesc în cea mai bună dintre lumile posibile. Necazurile de tot felul, suferinţele, au zgâriat, mereu şi mereu, într-un suflet care nu trăieşte prin sine, ci prin ceilalţi.

Când eram copil – cred că aveam vreo 4 ani – mama pleca în oraş să cumpere mâncare şi mă încuia în casă. Strângea chibriturile, făcea focul să ţină mai multă vreme, îmi lăsa mâncare pe masă şi pleca. Era iarna, îi vedeam, pe geam –  că acolo îmi „construiam” foişorul – silueta micşorându-se în timp ce se îndepărta. Mergea pe rambleul căii ferate, o rugam de multe ori să meargă aşa încât să o văd cât mai mult timp. Stăteam acolo în geam, ascultând radioul, fredonând, vorbind cu personajele imaginare ascunse prin ungherele casei,  sau cu obiectele care mie mi se păreau animate. Aşa e când eşti copil, vezi sufletul tuturor lucrurilor. Aveam un cui al meu, ascuns în rama geamului, îl scoteam de unde ştiam eu că este  şi zgâriam pe sticla de geam. Desenam casa din faţa. casei noastre.. gardul… linia ferată şi … apărea mama. Puteam s-o recunosc dintr-o mie de siluete, ştiam că e EA. Savuram clipele în care se apropia, o vedeam cum străbate cărarea prin zăpada uliţei, o auzeam cum deschide poarta, cum vorbeşte cu câinele, cum îşi scutură încălţările de omăt, pe prag sş intra cu parfumul ei, cu parfumul ei unic şi cald de mămică, cu mirosul de zăpadă, cu esenţele tari ale iernii. Nu mă repezeam în braţele ei, totdeauna am avut dificultăţi în a-mi exprima sentimentele. Scotoceam în sacoşa sau sacoşele pe care le adusese. Găseam întotdeauna o spirală cu cremă roz, un cremşnit, caramele, biscuiţi sau Eugenia. Mama scotea bunătăţile din sacoşă, le ordona în credenţ, fiecare la locul ei şi mă întreba ce-am făcut.  „M-am uitat cum vii, îi răspundeam. Te-am desenat cum vii”.

Acum mă gândesc, uitându-mă la geamul casei mele de mămică, care nu are zgârieturi trasate cu cuiul, închipuind o siluetă aşteptată, la iernile care au trecut de atunci, multe fără zăpadă. Sau cu o zăpadă murdară, nervoasă şi agresivă. Cum a fost  cea din iarna lui 2005.

După „excluderea din orice sistem” care a venit odată cu schimbarea prefectului cu care lucram şi pentru care mi-aş fi dat viaţa, în 2004 (faraonul este „îngropat” împreună cu alaiul de la Curte) am trecut printr-un an de suferinţă în sine.

Cum poate să sufere cineva atât de intens din cauza unei erori politice? Era o nedreptate flagrantă. Nu am suferit pentru că eu trebuia să plec – aşa e procedura – ci din cauza că atunci am văzut adevărata faţă a celor pe care-i credeam, cât de cât, oameni. Chipuri schimonosite de poftă, de satisfacţie. Ochi de lincs, roşii, injectaţi de ură. Dispreţul celui căruia i-ai făcut bine şi el te urmăreşte să se răzbune pentru că a avut nevoie de ajutorul tău şi a fost slab. Oamenii nu-ţi iartă niciodată că ai fost bun cu ei…

Atunci, în acele luni, am realizat cine sunt şi cum sunt oamenii reali din viaţa reală. Mi-am dat seama că am trăit cu capul în nori şi, cei mai mulţi, sunt nişte hiene. Abia aşteaptă cadavrul, să-l mursece şi să-l sfâşie. La 38 de ani – deşi poate ar trebui să-mi fie ruşine să recunosc – am deschis ochii asupra lumii. Până atunci, nu ştiu unde am trăit. Într-o lume imaginară, probabil.

Pe dinăuntru… lucrurile au stat rău, rău de tot… M-am măcinat zile şi nopţi în şir. În primul rând m-am pedepsit pentru că nu avusesem ce să fi căutat în „sistem”. Apoi, după ce m-am împăcat oarecum cu mine, m-am certat cu lumea. Am înţeles, târziu, cred că am înţeles, că nu poţi să răstorni singur, nu poţi să schimbi o structură, cu bunele şi cu rele ei. Nici din interior, nici dinafară. Trebuie să schimbi ce poate fi schimbat, trebuie să găseşti oamenii care cuplează la ideile tale, atunci când se întâmplă, şi trebuie s-să găseşti momentul potrivit. Altfel, rămâne o acţiune izolată a unui neadaptat. Asta am înţeles mult după încercarea cea mare.

Totul a început cu o oboseală cronică. Nu mă puteam ridica dimineaţa din pat, oricât aş fi încercat să mă smulg din braţele unei lingori toropitoare. Noaptea, bântuiam ca o stafie, scriam, fumam, mă jucam la computer. M-a chinuit o tuse sinistră care nu trecea cu nimic. Parcă aş fi avut un corp străin în stern, care trebuia expulzat afară. Tuşeam până simţeam cum se zgudiue şi vibrează gratiile toracelui. Aşa am dus-o trei luni. Cu nopţi nedormite, cu tusea care nu se ameliora cu nimic, cu apatie, slăbiciune şi absenţa din viaţa reală. Am scris în nopţile acelea câteva poeme foarte frumoase. Cred că sunt cele mai frumoase din câte am scris, pentru că au aerul acela definitiv, translucid ca sloiul de gheaţă pe care îl are implacabilul… Sâmbăta am ieşit ca o alcătuire şubrezită şi părăginită prin care bate vântul în toate direcţiile, cu fiul meu, în parc. Am stat vreo două ore pe bancă, sfârşită, jumătate într-o lume de abur… Mi s-a făcut frig, m-a străbătut un frison ca de gripă. I-am spus lui Vlad că mă duc în casă. Am urcat, mai târziu s-a întors şi el.

A trecut o noapte ca un hău întunecat şi înfricoşător. Dimineaţa, au venit nişte amici care au un băiat de vârsta lui Vlad, voiau să plece la ţară şi l-su lăsat la mine. Le-am pus să mănânce, umblând mai mult ca o umbră, i-am rugat să nu dărâme casa şi m-am băgat în pat. Era duminică. Eram sfârşită.

A început cu o sfredelire de fier înroşit în coşul pieptului. A început să crească  şi temperatura, progresiv. M-am gândit că în curând o să fierb. Durerea din stern, sfâşietoare, neagră, se rotunjea şi creştea din ce în ce. Nu mai puteam să respir, dacă mişcam un micron sternul simţeam că o să explodez în miliarde de particule. În adolescenţă, am practicat, o vreme, Yoga. Atunci am învăţat să respir abdominal. Era singura cale să nu mor asfixiată, m-am gândit, trebuie să reuşesc să iau oxigen fără să mişc sternul. În timp ce corpul părea să nu-mi mai aparţină şi să aibă autonomia lui, încercam, deşi eram la graniţa pierderii cunoştinţei, să găsesc o cale să-l aduc înapoi sub controlul meu. Am înghiţit aerul, am reuşit. Febra creştea, cei doi băieţi alergau bezmetici prin casă, râzând şi luptându-se, am vrut să le spun să înceteze, dar nu am putut să scot nici măcar un sunet. Nu mai puteam vorbi! M-am gândit să le fac semne să se apropie şi să le spun să sune la un vecin să cheme Salvarea. Apoi, m-am gândit că e duminică şi nu pot să mă mişc, şi uram orice mişcare, chiar şi a aerului, şi orice zgomot se amplifica de mii de ori izbind celulele. M-am gândit că n-o să înţeleagă şi o să fie speriaţi şi că, oricum, nu pot să plec la spital şi să-i las singuri acasă. Mi-a fost frică să-i spun fiului meu că mă simt foarte rău, să nu-l sperii. Nu voiam să mă mişc, dar voiam să înceteze durerea şi voiam să mai trăiesc. Am stat aşa, în văpaia aceea neagră, două ore. Încercam să-mi mobilizez toate celulele corpului să se lupte să trăim. Încercam să le poruncesc în gând. Respiram foarte puţin, cu grijă, să nu tulbur şrapnelul din coşul pieptului, soarele acela crud care scormonea cu gheare de oţel, sfârtecându-mi fiecare atom… Am întors capul spre fereastră.  Soarele era deja sus, într-o rază care despica încăperea în mijloc, jucau fericite şi libere, firele de praf, particule minuscule care dansau şi se roteau după legi ale lor. M-am gândit că nu o să mai văd niciodată primăvara, lumina, mugurii… M-am gândit că băiatul meu va creşte fără mine, fără iubirea aceea pură al cărei secret doar mama îl deţine… M-am gândit la mama mea, care mă veghea în nopţile de febră, moţăind lângă leagănul meu de lemn „cu gemuleţe”, coborât din pod cu „prilejul” fiecărei pneumonii, deşi eram mare şi îmi atârnau picioarele afară din el … M-am gândit la toate făpturile care nu au şansa să se bucure de lumină, de soare, de aerul de primăvară, de iarbă, de cer, de zăpadă… Şi m-a potopit o tristeţe fără sfârşit… M-am rugat atunci fără cuvinte şi fără putere… Inima mea cred că s-a rugat pentru mine. Durerea din piept s-a dus în mâna stângă. Parcă mâna mea era dintr-o piatră prin care încerca să treacă o altă piatră.  M-am înfăşat într-o transpiraţie de clei. Am început să vin înapoi, în cercuri încete, în cercurile în care scădea durerea… După o oră, am reuşit să mă ridic din pat. Aşa cum se ridică un mort din moarte.

După două zile, m-am dus la doctoriţa de familie, Ileana Popovici,  încet, târându-mă câte un pas, să-mi iau concediu medical. Nu eram în stare să stau în picioare mai mult de o oră, să vorbesc prea mult şi să răspund la vreo întrebare. I-am povestit ce mi s-a întamplat, mai mult glumind cu umorul cinic al celui căruia supravieţuirea i se pare inexplicabilă şi neverosimilă. Mi-a spus că ar fi bine să merg până la Urgenţe, să-mi fac un EKG. N-aveam niciun chef, nici nu eram în stare să merg până acolo. Mi-a simţit ezitarea şi a spus: „Atunci, chem Salvarea, te duci până acolo, faci un EKG, dacă nu-i nimic, te duci liniştită acasă”. Am fost de acord. A sunat la Spital, a spus ceva de genul „am o pacientă cu simptomatologie de IMA”. Eu, pe atunci, habar n-aveam ce înseamnă „IMA”. Mi s-a părut ridicol că trebuie să stau în cărucior, deşi puteam să merg, şi asistenta de la Salvare insista: „Vă rog să vă aşezaţi”. Am ajuns la spital, asistenta i-a dat medicului de la Urgenţe  – dr. Ursu, aveam să aflu că-l cheamă – trimiterea de la doctoriţa de familie, mi-a pus ventuzele de la EKG, aparatul a huruit ca un copiator, s-a uitat pe hârtia aceea, mi-a mai făcut una, a chemat şi un alt medic, s-au uitat amândoi, tensiunea mea creştea, „stai liniştită, doamnă, calmă, nu ţi se întâmplă nimic”, mi-au pus întrebări, „unde a fost durerea, când, cât timp, unde s-a dus, aţi făcut febră, de ce n-aţi sunat la Salvare, aţi stat două zile aşa”, „dar n-am nimic, pot să merg”. A sunat la Cardiologie, a vorbit cu cineva, „avem o pacienta pentru internare, IMA” etc, – oricum nu-nţelegeam nimic şi eram perplexă – , apoi către asistenta: „Îi facem internarea” Către mine:  „buletinu’, doamnă”. Toate se învârteau cu mine, mi se părea o glumă, am dat să mă ridic dar m-a oprit asistenta, cu o fermitate care nu lăsa nicio variantă. Am urcat cu căruciorul, mi-au găsit, în salon, o cămaşă de noapte zdrenţuită, m-au întins în pat, a venit doctoriţa, apoi încă un doctor,  s-au uitat lung la mine, m-au rugat să nu mă agit, să nu mă mişc, să nu cobor din pat, mi-au pus perfuzii, mi-au luat tensiunea, o mulţime de oameni roiau pe lângă mine şi eu nu înţelegeam de ce, odată ce nu mă durea nimic.

Nu mai aveam telefon mobil, pe vremea aceea, aveam 2 milioane salariu, ca un milog, la bătaia de joc a sistemului pentru care lucrasem ca un workaholic şi nu-mi permiteam nimic, darămite telefon. Păstrez şi astăzi „fluturaşii” cu salariul din perioada aceea; să nu cumva să uit ce-au fost nişte semeneni ai mei să-mi facă, pentru că eram căzută. Nu s-au putut abţine să nu-şi înfigă şpiţurile pantofilor – metaforic vorbind – în coastele mele. De câte ori mă loveşte câte o criză de creştinism, scot hârtiile acelea şi rememorez în ce pericol am fost.

Am rugat o asistentă să mi-l dea pe al ei să sun, Vlad trebuia să vină de la şcoală şi nu avea cheie.  Din cauza agitaţiei, mele, au început să sune aparatele; iar s-a adunat toată trupa de medici la mine, le-am explicat,  „băiatul vine de la şcoală şi nu ştie unde sunt” . „Dar nu aveţi pe nimeni? Soţul dumneavoastră?” ” E mort, a murit în urma  unui infarct acum 3 ani” am spus şi am întors capul…

Lacrimile au pornit ca un izvor care găseşte o cale să irumpă. Cred ca în acel moment am realizat că am supravieţuit la ceva teribil.

Am stat în spital o lună şi jumătate, apoi, două săptămâni la Clinica de Cardiologie din Timişoara, unde mi s-au făcut investigaţii suplimentare. Am aflat că supravieţuisem unui infarct, dintr-o întâmplare, funcţiona un consemn al tăcerii, respectat cu sfinţenie. Pe oricine din personal aş fi întrebat ce anume am, găsea un răspuns care mă scotea într-o străduţă paralelă. Mai târziu am aflat că nu e bine să-i spui unui pacient cu infarct ce-a păţit, poate face un şoc care să-i fie fatal şi că primele 24 de ore de la începerea tratamentului sunt decisive.

Unii spun că am avut noroc.

Da, am avut noroc să am un medic de familie cu instinct de medic. Din felul umoristic în care povestisem eu cum m-a durut de rău în piet şi cum era să mor da’ am scăpat, nu ştiu dacă un alt medic ar fi dedus – aşa cum a făcut-o doamna Ileana Popovici – ce păţisem de fapt.

La noroc se adaugă bunătatea nesfârşită a Tatălui Nostru.

Răsfoind ziarele

09 Marți dec. 2008

Posted by Gabriela Savitsky in Uncategorized

≈ 5 comentarii

Etichete

alegeri 2008, alegeri 2009, premier, Traian Basescu, Ziare, Ziua

Nu pentru că n-am chef de scris, am. Dar am făcut o lectură în diagonală a ziarelor de la noi şi emblematic pentru ce se întâmplă acum este acest editorial absolut superb din Ziua.

Voiam să scriu despre iarnile din copilărie, dar o lăsăm pe mai încolo.

2009 – vremea tepelor din Piata Victoriei
Mihai PALSU
Tuturor celor care emit scenarii si dau sfaturi le recomand sa-si aduca aminte de exclamatia exploziva, lansata cu o crancena bucurie de Traian Basescu dupa castigarea alegerilor prezidentiale din 2004: „Baieti, la tepe in Piata Victoriei”. Vreme de cateva zile, foarte multi afaceristi si politicieni certati cu legea au frematat atunci, au scuipat venin, au racnit la Boc si Basescu. Apoi, dupa ce Tariceanu a primit sefia guvernului si PD a parasit executivul, latratorii penelistilor au amutit. Odata jocurile facute si cartile impartite, cacealmaua nu a mai putut fi dejucata! Astfel, un degustator de cafea matinala a ajuns prim-ministru, un partid – PNL – a obtinut ministerele cheie, iar tepele din Piata Victoriei au fost stranse intr-un con imens si incinerate. Basescu. Traian Basescu este un marinar. Un lup de mare este un om dur, care nu poate ierta greselile echipajului. De aceea, pedepsele sunt pe masura si acceptate de toti. Pe corabie, laudele sunt incuiate intr-un sipet, iar onoarea este afisata, zi de zi, pe piept. Basescu face parte din categoria oamenilor care nu iarta. Este, prin definitie, un vanator care sta in transee cu apa pana la brau, pe un frig de iti ingheata fuduliile, si care merge cu rabdarea pana in panzele albe. Traian sta la panda, intinde capcane si foloseste fara sa clipeasca, pana cand prinde prada, dictonul „scopul scuza mijloacele”. De aceea, el este periculos pentru dusmanii care ii nesocotesc onoarea. Basescu este periculos si pentru prieteni. Unii dintre ei au lansat ideea ca presedintele nu se tine de cuvant. Dar ei, prietenii, se tin de promisiuni? Traian Basescu ne-a demonstrat, cat timp a fost primar general al Capitalei, ca poate sa suporte jigniri si umilinte greu de imaginat, din partea unor smecheri PSD. Presedintele este, acum, un aventurier singuratic intr-o tara latina, unde sangele clocoteste intempestiv si unde expresia „sa moara si capra vecinului” troneaza la loc de cinste in sufletele noastre. Basescu stie foarte bine ce vrea poporul, pentru ca el este un om de-al lor. Poporul vrea sange, poporul vrea razbunare. De 19 ani, nimeni nu ne-a dat o picatura din dulcea licoare a razbunarii. Nu au fost condamnati tortionarii anticomunistilor, nu au fost condamnati asasinii tinerilor morti in decembrie ’89, nu au fost aruncati dupa gratii escrocii cu gulerele albe, nu au fost incarcerati politicienii hoti, nu au prins tinicheaua de coada functionarilor corupti. Au picat cateva capete, gen Pavalache, pentru simplul motiv ca a avut tupeul sa fure numai pentru el, nu si pentru partidul lui Miki Spaga. De 19 ani, poporul, alegatorul, asteapta intr-o stare de lehamite sora cu lenea intelectuala un mesia politic care sa puna lucrurile la punct. Toti, noi toti romanii, avem frustrari, avem dorinte de razbunare. Doar el, Traian Basescu, cocotat la tribuna tarii, a rostit raspicat cuvintele-sentinta gandite de 18 milioane de romani: In tepele lui Vlad Dracu sa-i tragem pe toti escrocii si hotii care sunt papusarii politicului romanesc. Anul 2009 va fi cel in care vom vedea nume celebre „infipte in teapa” in Piata Victoriei. Nu vom avea alegeri anticipate si nici guvern cu Tariceanu pe post de premier. Nu vom avea nimic din ce spera liderii si oamenii de afaceri din spatele pesedistilor si penelistilor. A venit vremea lui Traian Basescu. A venit vremea razbunarii. Daca Basescu o rateaza, daca Traian nu loveste cu tarie mingea aflata in terenul sau, in iarna anului viitor el nu va fi reales presedinte. Pentru ca, asa cum electoratul l-a votat la prezidentialele din 1996, cu ochii inchisi, pe „fraierul cu cioc” Emil Constantinescu, doar pentru a-i da o palma morala lui Ion Iliescu, tot asa Basescu va fi plesnit peste bot la alegerile din 2009. Credeti-ma, nu sunt pro-Basescu si nici nu sunt insetat de sange. Dar jaful la care am asistat cu totii a construit o scara din 18 milioane de suflete insetate. Focul ce ne mistuie mintile poate fi stins de politicianul care sta pe ultima treapta. Traian a ajuns in varful scarii. Basescu stie ca anul 2009 este vital pentru el si partidul sau. Si, va reamintesc, cu riscul de a va bate la cap, ca presedintele este un vanator tenace. Pescadorul PD-L a fost scos in larg, marea e linistita, harponul din mana marinarului vrea sa muste in carne vie, iar bancul de pesti lacomi si prea increzatori in steaua lor a cazut in propria capcana electorala. Prada mai are o singura sansa ca sa scape din incoltire: sa emigreze pe o alta mare, intr-un alt ocean. Stiu, fuga e rusinoasa, dar numai pentru oamenii de onoare. Pentru hahalerele politice, pentru hotii cu gulerele albe, exilul autoimpus este aspirina curata, este fereastra spre libertate. Sfatul meu este unul direct, catre marii escroci din spatele politicienilor: fugiti intr-o tara cu care Romania nu a semnat tratat de extradare.

Comentarii recente

Lucia la Revedere
Lucia la Revedere
Robert Turcescu si S… la Realităţi
Madi si Onu Blog - s… la Sfântul Ioan
Wikileaks, adevărate… la Vicki – Lilick’s…
In interesul superio… la Revedere
Cand incepem sa inte… la Revedere
S-a aprobat reabilit… la Revedere
112 nu inseamna Big… la Revedere

Înscrie-te! Scrie!

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

De citit

  • 2 Blackjack
  • ABC
  • Adrian Năstase
  • Antiiluzii
  • Ceaşca de Cultură
  • Corect Politics
  • DC News
  • DISSONANCE
  • Dominique Iordache
  • Gândeşte
  • Inpolitics
  • Iosif Buble
  • Radu Tudor
  • Realpolitik
  • România nudă
  • Savatie Baştovoi
  • Varujan Vosganian
  • Victor Ciutacu
  • Vocea Rusiei
  • Zeitgeist Romania

Descoperiri recente

  • Cu capul în nori
  • Ioan Alexandru

Rusia. Azi

  • Russia Today
  • Vladimir Putin

RSS Gabriela Savitsky

  • Revedere 07/19/2016
    Poate că e timpul să mă întorc. Avem multe de povestit și a trecut un an (fără câteva zile) în …Continuă lectura →
  • Un soi de replică la un simulacru de analiză politică 07/26/2015
    Inițial publicat pe ECHILIBRU: Nu mi-am făcut niciodată iluzii în legătură cu probitatea profesională a lui Ion Cristoiu. Și nici…

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Spam blocat

73.698 de comentarii spam blocate de Akismet

RSS SemneBune.ro

  • „Eu nu îmi pot vedea volumul, eu sunt volumul“ interviu cu Tatiana Ernuțeanu
  • Cerul ca oțelul de Cosmin Leucuța

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Pagini

  • Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Page Rank blog

Free Page Rank Tool
wordpress blog stats

View My Stats

Arhive

august 2022
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
« iul.    

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

  • Urmărește Urmăresc
    • Gabriela Savitsky
    • Alătură-te altor 408 urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Gabriela Savitsky
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...