• Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Gabriela Savitsky

~ Nihil sine Deo

Gabriela Savitsky

Arhive etichetă: PSD

O privire în gol

02 Marți apr. 2013

Posted by Gabriela Savitsky in viata asa cum e

≈ 17 comentarii

Etichete

Adrian Nastase, Crin Antonescu, Lester Brown, PPE, PSD, Sorin Frunzaverde, SPD, World Watch Institut

Nu pot să fiu “avocatul USL”, îmi lipseşte cu desăvârşire talentul şi – ce-i mai rău – îmi lipsesc multe informaţii. Dar, în fine, văzând ce anume îi enervează (pe uselişti) ne putem da seama cam încotro adie (sau adio) stânga românească. Deşi pare că luptele se dau la Bucureşti, azimutul, strategiile şi “stângăciile” se clocesc la Bruxelles.
Crin Antonescu l-a primit cu braţele, sepalele, petalele şi corola (de pistil şi stamine nu ştiu nimic) deschise pe Sorin Frunzăverde – şi, la momentul acela, Victor n-a avut pregătită pe desk nicio ironie mică – micuţea – pentru ce? Pentru că Sorin Frunzăverde are relaţii. Nu neprincipiale cum s-ar grăbi unii să fie ironici, nu de agapă cum ar titra Băsescu ofticat până-n rărunchi – ci relaţii internaţionale. Lăsând la o parte ce nu vedem noi bine, Sorin este un erudit, un bun sau foarte bun vorbitor a 4 limbi de circulaţie (germană, engleză, franceză, şi mai una, nu-mi amintesc acum care), un om de spirit şi, mai presus de orice, un fin diplomat. Relaţiile sale în PPE l-au tranformat într-o “achiziţie” de succes a liberalilor. Şi aşa va şi rămâne. Şi care-i planul? Păi urmează alegeri europarlamentare, iar aceste alegeri vor modifica harta internă a Parlamentului European. Liberalii joacă pe margine, într-o liga care nici nu contează – grupul ALDE. Şi, pentru că sunt de dreapta, e dreptul lor să joace în prima ligă. Sau măcar în cea secundă, în măsura în care socialiştii reuşesc să-i surclaseze ca număr de mandate. Ei, prin Sorin Frunzăverde, acest deziderat va deveni realitate. Pentru că el are conexiunile. Ce mai trebuie făcut? Păi trebuie “fezandat” Victoraş. Trebuie inventate nepotriviri sau speculate inabilităţi (inclusiv de comunicare), trebuie întreţinută această tensiune între stânga şi dreapta, trebuie lărgită fisura până când ea va deveni scandaloasă. Şi atunci, noi, bizonul, vom sări. “Bă! Aşa ceva e inacceptabil! Rupeţi-vă dracu ‘ sau …!” Sau ce? Scopul a fost atins. Dar asta numai înainte de europarlamentare.
Succes!
Să venim la stânga … După “prăjirea” imagistică şi imagologică a lui Adrian Năstase metamorfozat într-un gras şi îndestulătoriu ţap ispăşitor al corupţiei din România şi după guvernarea halucinantă a PD-L-ului, ba cu Mircea ( “nici nu mai ştim câţi suntem”), ba cu Victor, partidul, ca o căruţă antediluviană şi-a continuat zdroncăniturile pe cărăruia desfundată a social-democraţiei spre un viitor luminos. De ce zic că-i o biată harabaie gata să se dezmembreze? Nu ca să dau satisfacţie “dreptacilor”, deşi ar putea fi şi asta o explicaţie. Pentru că ideologia de stânga este un melanj nefericit între mirosul de salopetă (doar mirosul), limuzină şi dulceaţă de tradafiri stafidită. De ce? Pentru că socialismul, european, euroatlantic, galactic, n-are nicio doctrină, nu s-a mai updatat de la Marx încoace. Nu numai că nu s-a updatat, dar a şi râncezit şi-i pute al naibii paragraful cu “naţionalizarea mijloacelor de producţie”. Într-o lume globalizată, ce dracu’ să naţionalizezi? Şi de ce să faci aşa ceva – imposibil dealtfel -, ca să fii taxat drept comunist? Oribile dictu! Cum politica şi doctrinele au devenit un talcioc liber-schimbist unde fiecare târguieşte ce-l aranjează mai bine, există doar o diferenţă teoretică între Stânga şi Dreapta. Nicio diferenţă.
Estimp, ne făcurăm 8 miliarde pe bietul Gogoloi (care ne rabdă pe toţi). Viermuială, consum de resurse, ordine, siguranţă, limitarea resurselor, viruşi, sărăcie, lux, foamete, sclavie modernă, divertisment, nevoi primare, super-tehnologie, promiscuitat, manipulare şi niciun gând de viitor. Trăim. Iresponsabil, precum lăcustele, trăim, ronţăim, apucăm, nu ne pasă, fiecare în cochilia lui, roade, acumulează. Într-una dintre “Scrisorile persane”, Montesquieu povesteşte istoria unei cetăţi în care egoismul a devenit cuvântul de ordine. Evident, cetatea a dispărut din pricina egoismului şi indiferenţei. Va face civilizaţia umană implozie? Şi va dispare? E departe acest moment? Mi-e şi frică să mă gândesc …
Cu un hei-rupism ridicol, punând căruţa înaintea boilor, diriguitorii Europei au hotărât să ne stăvilească din pornirea compulsivă a consumului de dragul consumului. După ce, tot ei, prin politica multinaţionalelor ne-au îndemnat, ne-au sedus să consumăm ca termitele. Cum au decis ei să pună în operă această încetinire a sarabandei ronţăitului a orice? Cu halebarda! Zdrag! Harşt! Tăiem veniturile bizonului şi-atunci o să fie obligat să renunţe la redundanţele vieţii sale mici şi inutile. Sau utile, atâta vreme cât e “resursă umană”. Oare nu era mai înţelept şi mai uman şi mai prizabil să fi explicat mai întâi, ca la proştii cei mai proşti că resursele sunt la limită şi trebuie să ne educăm şi să ne obişnuim să trăim auster? Ar fi avut eficienţă? Ar fi avut. Dar de ce, dacă putem şi gloatele nevolnice se zvârcolesc dar nu au “cap”, să le explicăm logic când putem (cu bold) să-i constrângem şi să-i dispreţuim şi putem să le reducem veniturile (asta în timp ce noi, noi cei care decidem, stăm tot călare pe-o măsoane încărcată vraf cu de toate, toate, toate)? De-aia. Pentru că nu le pasă.
Omul poate trăi cu foarte puţin. Asta nu ştiu mangafalele cu fustă sau nădragi care ne scuipa-n cap din vârful aşa-zisei democraţii unde noi i-am propulsat! Omul are nevoi modeste pentru a subzista. Dar nu poate să accepte să fie tratat drept ce nu este. Asta nu poate să accepte. Şi, de aici, o Europă în flăcări. Din pricina inculturii, lipsei de sensibilitate, înţelepciunii şi empatiei reflexive de care suferă toată clica de aşa-zişi conducători ai Europei. Din pricina dispreţului, ca să comprimăm. O idee generoasă (chiar dacă iniţial a fost un fix al unor capete), aceea a unei Europe Unite, a ajuns o mizerie şi o ticăloşie şi un loc al absurdului din cauza inabilităţii unor indivizi care, probabil, n-au citit mare lucru la viaţa lor. Nu spun că cititul te face fundamental mai bun. Dar îţi poate devolta imaginaţia, te învaţă să te pui în locul celuilalt, să înţelegi ce simte şi ce trăieşte atunci când tu îi pui bilgherii pe grumaz.
Stânga, dacă avea şi ea vreo minte şi nu numai burdihane, mădulare şi pohte (sau, în fine, are, dar o ignoră – şi mă refer aici la Lester Brown), ar fi glisat spre acest teritoriu (quasi-virgin) al ecologiei şi l-ar fi folosit în favoarea ei, propunând o lume responsabilă, conştientă şi raţională. Mă interesează aici sursele de energie “neconvenţionale”, protejarea mediului într-o mult mai mare măsură, aproape de religiozitate, educarea copiilor (ei vor fi “termitele” de mâine, sau nu) astfel încât să iubească şi să protejeze natura, căutarea unor soluţii de transport nepoluante – pe liniile de câm magnetice ale Terrei -, renunţarea la carburanţii fosili, folosirea energiei solare la maximum. Da, sunt de acord, pentru asta trebuie să sufere tot acel lanţ de producţie bazat pe respectivele resurse. Şi, mai ales, ar suferi nababii multinaţionalelor, nu-i aşa? Şi-atunci? Îi dăm înainte cu trăitul pe veresie şi strângem şurubul doar pentru netoţi. Să vedem unde-om ajunge. Noi nu, că nu cred că vom fi dintre cei injectaţi cu serul nemuririi, dar cei care vor veni.

„V” de la cârlan

09 Miercuri nov. 2011

Posted by Gabriela Savitsky in politica, Romania, Romania trezeste-te!

≈ 22 comentarii

Etichete

Adrian Nastase, experimente PSD, Ion Iliescu, Mircea Geoana, PSD, Victor Ponta

Am urmărit cu interes declaraţiile recente ale liderilor PSD. În primul rând, pentru că mă preocupă soarta acestui partid, singurul apropiat măcar formal ideologiei de stânga. Apoi, pentru că opoziţia de la acest moment este dezamăgitoare şi străină de situaţia reală a românilor. Politicienii – oricare ar fi ei şi orice apartenenţă ar avea – uită de „electorat”, se înstrăinează şi se detaşează imediat după alegeri, urmându-şi propriile nevoi sau propriile interese. Acesta este sentimentul pe care ni-l lasă politica de la acest moment. Inter-relaţionarea dispare, legăturile cu oamenii simpli se volatilizează. Un partid care clamează a fi „al celor mulţi” n-ar trebui să sufere de elitism.

De ce este opoziţia atât de ineficientă şi de apatică? Nu cred că parlamentarii au credite pe care nu le pot achita, nu cred că-i sună băncile, nu cred că trebuie să-şi mai ia o a doua slujbă, în locuinţele lor nu e frig şi nu-şi calculează fiecare bănuţ să le ajungă pentru cele trebuincioase traiului. „Sătulul nu-i crede celui flămând” – spune o înţeleaptă vorbă românească. Cetăţenii României nu sunt vinovaţi – aşa cum încearcă să ne culpabilizeze mereu şi mereu guvernul infinitezimal Boc – pentru situaţia economică a României. Nu ei au contractat un împrumut înrobitor cu FMI-ul, nu ei alungă investitorii cu măsuri aberante, nu au cerut ei ostracizarea clasei de mijloc (dascăli, personal medical, funcţionari). Românii au desemnat prin vot nişte reprezentanţi care să se ocupe cu administrarea treburilor ţării. Şi din votul lor s-a ales praful pentru că o mână nevăzută – dar ştiută – a reconfigurat majorităţile după interes şi bunul plac. România e un stat fără conducători inspiraţi şi iubitori de popor dar şi fără opozanţi vizionari şi credibili. Fiecare îşi face legea lui în funcţie de cât de abil este, în funcţie de câţi bani are şi în funcţie de cât tupeu poate valorifica. Societatea a devenit un smârc în care fiecare vânează după abilităţi. Fără un echilibru real între putere – cu caracterul ei inform, insidios, cu manevrele ei murdare şi ticăloase, cu propaganda ei deşănţată şi mincinoasă – şi opoziţie – dezlânată şi fără proiecte, mereu reactivă şi fără un strop de imaginaţie, fără vigoare şi mereu plângăcioasă, România nu are perspectivă. Ne-am încuiat în acest borcan uriaş închis etanş şi ne vom devora unii pe alţii. Guvernarea ucide, otrăveşte, distruge, fură, amanetează viitorul copiilor noştri şi, în tot acest timp, opozanţii stau cu mâinile adâncite în fundul buzunarelor şi ridică din umeri. De ce se întâmplă toate acestea? Sunt multe variante de răspuns.

Partidul Social Democrat s-a desprins de electoratul său, l-a abandonat, începând cu 2005. Cum s-a întâmplat asta? Treptat. Prin înstrăinarea de „poporul PSD”. Am avut un preşedinte de ţiplă, croit şi ambalat în laboratoarele  americane. În orice fotografie ai vrea să-l lipeşti, el e strâmb, crispat, ieşit din cadru, nepotrivit. I-a „mirosit urât” istoria acestui partid în care a fost implantat ca un factor alogen. N-a reuşit să facă priza necesară la structurile partidului, n-a reuşit să devină empatic cu filozofia social-democrată şi asta s-a repercutat în baza partidului. Fiecare preşedinte şi-a adus „oamenii lui”, reconvertiţi sau inventaţi ad-hoc. O încercare perpetuă de a sări mai sus decât predecesorul, de a inventa o nouă formulă magică, de a ieşi în evidenţă. Un partid nu este o platformă elastică pentru sărituri. Asta n-a înţeles nici Mircea Geoană, care a jucat mereu la marginea partidului şi n-a înţeles, iată, nici Victor Ponta care crede că tinereţea e o calitate suficientă pentru a conduce. Abţibildul cu Mircea Geoană s-a dezlipit de pe sigla celor trei trandafiri fără să lase nici măcar o urmă de adeziv. El pare personajul aflat în căutarea autorului care poate să-i scrie piesa. În care, evident, va juca la fel de fals şi de penibil. Mircea Geoană nu are nicio credinţă. Are doar dorinţa isterică de a sări cât mai sus. Fără să-i pese peste cine cade.

Comandamente de tipul: ” Eu vreau!”, „Aşa vreau eu!” nu pot deveni linii directoare pentru nicio formulă de management politic. Voinţa conducătorului trebuie să fie o expresie a voinţei general-acceptate, o rezultantă a acesteia şi nu o impunere. Avem experienţa impunerii de la Cotroceni. Nu ne mai trebuie o alta.

Vremea experimentelor cu „alogeni”, cu „implanturi” şi cu „variante de avarie” în PSD cred că a trecut. Vine o campanie electorală dură, foarte dură în care se va juca murdar, cu cele mai insalubre arme. Nu ştiu ce face PNL-ul, e treaba lui. A convenit la închegara aceastei alianţe pentru că îi convine imaturitatea, impulsivitatea, lipsa de măsură şi de înţelepciune a lui Victor Ponta (care, în treacăt fie spus, este foarte prost consiliat). Dacă are o perspectivă pentru România şi dacă crede că social-democraţia va să aibă un viitor, trebuie să se aşeze în dispozitiv de luptă. Nu cu novici abia înţărcaţi, nu cu ciudaţi care se agaţă de mânerele funcţiilor şi cu ultima suflare în prim-plan.

Cred că PSD-ul trebuie să se întoarcă la oamenii adevăraţi, vii, chinuiţi, hăituiţi în propria ţară, alungaţi şi vânaţi sau pur şi simplu ignoraţi de actuala putere din România şi să-şi aleagă un conducător care e în stare să adune partidul şi să-i dea o direcţie. Altfel, riscă să devină o formaţiune neglijabilă, de 15%, bună de agăţat la butoniera vreunei alianţe.

Politică prin procură

25 Vineri mart. 2011

Posted by Gabriela Savitsky in Uncategorized

≈ 20 comentarii

Etichete

Adrian Nastase, Ioan Rus, Ioan Talpes, Ion Iliescu, Partidul Social Democrat, PDL, Primavara Social Democrata, PSD, Traian Basescu

Foto

Climatul politic din România s-a degradat sistematic în aceşti 21 de ani de după Decembrie 1989.

Ca o mică paranteză, Libia de astăzi este ilustrarea perfectă pentru ce s-ar fi întâmplat în România dacă Ceauşescu n-ar fi fost judecat şi executat. În 21 decembrie 1989, la Siret, dincolo de graniţă, se putea vedea divizia de tancuri care aştepta. Doar când le vedeai îţi îngheţa sângele. De aceea, toţi lătrătorii, mistificatorii şi istoricii de cafenea care o ţin langa cu lovitura de stat, cel mult mă amuză.  De aici, de la acest moment, ajungem la primul preşedinte al României post-comuniste, Ion Iliescu. Un politician veritabil, cu viziune, care a făcut din România cea considerată „barbară”, locuită de nişte sălbateci care şi-au ucis preşedintele, o ţară colcăind de orfelinate, cu un popor trăind ca-n  Evul Mediu (aşa ne prezentau televiziunile occidentale), căruia trebuie să-i arunci portocalele şi ciocolatele şi zdrenţele din mersul maşinii, fără să opreşti. (Acest episod s-a întâmplat la Reşiţa în 1990; nişte francezi veniţi, cică, cu „ajutoare”, le aruncau pe şosea iar copiii – cred că orice copil din univers ar fi făcut la fel, şi noi ne ţineam după căruţe, să ne arunce căruţaşul mere sau nuci – alergau după maşină şi adunau în timp ce ei filmau profesionist.)

Sunt destui care se simt şi acum confortabil să-l înjure pe Ion Iliescu şi – sub influenţa propagandei băsiste – să-l învinuiască pentru halul în care a ajuns România. Cine poate să creadă aşa ceva ori este idiot, ori are o minte infantilă, ori e un frustrat care n-a fost în stare de nimic toată viaţa şi are nevoie de un vinovat pentru inadecvarea proprie. Sigur, în acei ani de fierbere socială, de efervescenţă revendicativă – nu vă e dor? – s-au întâmplat şi excese, s-au întâmplat şi evenimente regretabile. Totuşi, în acei ani, s-a iniţiat proiectul de integrare a României în Uniunea Europeană şi de aderare la Alianţa Nord-Atlantică şi România a pornit pe drumul democraţiei şi al acomodării cu exigenţele lumii civilizate.

Am avut, apoi, un preşedinte distins, un intelectual de condiţie care a continuat proiectul de modernizare a României, secondat de un aparat guvernamental din care au rămas în memoria colectivă Victor Ciorbea şi Radu Vasile. Emil Constantinescu a rămas o persoană respectabilă cu toate că provocările n-au fost puţine; în timpul mandatului dumnealui a fost bombardată Jugoslavia şi, pe graniţa de Vest au înflorit şi fructificat averi imense datorate traficului cu carburanţi prilejuit de „embargou”.

A urmat, apoi, cea mai echilibrată perioadă din istoria recentă (post-decembristă) a României. Sub preşedinţia lui Ion Iliescu, cu un premier de excepţie şi cu un aparat guvernamental format în mare măsură din profesionişti. Adrian Năstase s-a luptat cu toate resursele pe care le-a avut la dispoziţie pentru a convinge capetele luminate ale Europei că România merită să se integreze în noua construcţie europeană şi să capete statutul de stat-membru. Partidul Social Democrat îngloba tot ce reprezenta valoare profesională şi intelectuală de elită în România. Dar, cum se întâmplă adesea în realitate, la cazanul de bucate vin, atrase de miros, şi javrele, şi câinii de pripas şi jivinele. Şi, cu o vorbă înţeleaptă din Banat, „unde-i multă minte e şi prostie multă”. Atâtea valori adunate la un loc, nu puteau ele să nu înceapă să-şi arunce cu ciolanele în cap. Să-şi tragă la ţurloaie pe sub masă. Să pândească momentul potrivit să-şi tragă scaunele unii altora. Partidul, furat de beţia puterii, ameţit de suficienţa triumfului, a uitat de javrele şi coteii care stăteau la pândă pe sub mese şi pe după tufişuri. În 2003, odată cu Primăvara Social Democrată – o mascaradă bine ticluită de către cine a fost ticluită – s-a declanşat începutul sfârşitului. Ce era Primăvara Social Democrată? Era o acţiune eminamente a Tineretului PSD (TSD) care voia să „cureţe” partidul de baroni şi de corupţi. De ce? Păi pe principiul înpământenit al locului: „Scoală-te tu ca să şed eu!” Vârful de lance al acestei mascarade necugetate, al acestei auto-demonizări a partidului – Victor Ponta. De pe prispa scenei, Adrian Năstase îl privea cu o îngăduinţă cumva neîncrezătoare. Adică: „Eşti, tu, mă, în stare, de aşa ceva? Crezi că e bine ce faci?” Neştiind că această pietricică urnită din munte va antrena încet-încet neîncrederea oamenilor, nesiguranţa lor, dezgustul chiar şi lehamitea; iar în anul electoral 2004, bolovanii trădării şi şuriul înfipt în spate, care aproape că îl vor pune la pământ. Eu am gândit atunci, uitându-mă la „baroniada” prezentată de realitatea tv. că Adrian Năstase a făcut primul pas pe Drumul Damascului.

Din 2004, PSD-ul nu şi-a regăsit nici cadenţa, nici vigoarea. Locul marilor bărbaţi de stat a fost luat de câte un neica-nimeni, ştampilat şi validat mai întâi prin cancelariile de aiurea. Şi n-a fost destul. Pentru zdrobirea morală a „poporului PSD”, marele vizionar Rus şi marele maestru Talpeş au pus la cale umilirea Patriarhului Social-Democraţiei, Ion Iliescu, la un congres regizat dinainte, la Cluj. Cine îşi mai aminteşte azi de Ioan Rus? Poate rudele lui. De Talpeş chiar nu vreau să întreb. Aş putea să întreb de soarta aghiotantului lui, cu care am avut onoarea, la DFP. După „experimentul Geoană”, PSD-ul, încă nedezmeticit, acum bine structurat în feude adevărate şi cu vrednici lideri locali, şi-a dat seama că n-o să mai reuşească să prostească electoratul şi a scos un alt preşedinte din mânecă. Schimbul de generaţii nu a adus nici valoare, nici voturi, nu a adus nimic. Doar un nume relativ proaspăt vopsit pe geamul opac al partidului.

Numai cine a fost nebun nu a bătut palma cu noua burghezie portocalie a capitalismului sălbatec, în teritoriu. Încrengăturile funcţionează impecabil întru sărăcirea ţării şi a populaţiei.

În ţările cu tradiţie democratică, un politician este „copt” pentru o funcţie când nu mai are pasiuni. Cu o anumită vârstă, cu o anume experienţă de viaţă neapărat necesară, cu o înţelegere deplină a manifestărilor umane sub toate aspectele. Nu poţi să conduci oameni dacă nu ştii cum „funcţionează”. Nu poţi să fii diplomat şi înţelept dacă nu ai experienţa negocierii şi inteligenţa de a-l „răsfira” pe interlocutor, de a-l face să spună exact ce urmăreşte. Dar, pentru asta, îţi trebuie ştiinţă. Îţi trebuie minte, îţi trebuie detaşare şi lipsa oricărei ambiţii de a te pune pe tine în valoare.

Partidul Social Democrat are un politician de calibru, cu o vastă experienţă politică şi administrativă, călit în luptele deschise şi în cele de gherilă internă şi îl ţine la mantinelă. De ce? Pentru că acest partid a devenit sinucigaş. Pentru că îi place să se legene în plasa întinsă de Băsescu. Pentru că aproape toată lumea care contează şi decide e bine merci în afacerile cu bani publici împreunaţi cu fraţii pedelişti. De ce s-ar deranja, ei, adică să-şi bată capul cu proiecte social-democrate? Păi lor le e bine aşa. Fiecare speră că va mai prinde un mandat, fie negociat cu PD-L-ul, fie cumpărat de la noul vizir.

Cine o să-i voteze? Morţii, slugile, în locul celor plecaţi din ţară şi cei dispuşi să-şi vândă votul. De oameni, de oamenii vii şi prezenţi nu-i pasă nimănui. Eu, personal, nu mai sunt dispusă să votez un aşa-zis partid social democrat care colcăie de indivizi dubioşi, de „10%”, de foste vânzătoare, de îmbogăţiţi peste noapte, de inşi ţâfnoşi şi isterici, de tipi găunoşi şi matracucele lor, care habar n-au ce înseamnă Stânga dar ştiu foarte bine „regula mâinii drepte”. Nu sunt dispusă – şi voi face o campanie susţinută – să votez iarăşi nişte indivizi care uită electoratul al doua zi ce se văd „aleşi”. Nu voi mai vota un partid condus „prin procură” de un ţafandache Dinu Păturică Reloaded.

Opoziţia – moluscă

17 Joi mart. 2011

Posted by Gabriela Savitsky in Romania trezeste-te!

≈ 18 comentarii

Etichete

camera deputatilor, Casa Poporului, Constitutia Romaniei, Motiune, Opozitie flasca, parlament, PD-L, PNL, PSD, ruleta ruseasca, Senat, sperjur, UNPR

Salvador Dali – Canibalism de toamnă

Recunosc, m-am „talibanizat” începând cu 2009.  După jocurile de picere pe poante şi-n genunchi, jocuri necesare şi suficiente pentru ca Mircea Geoană să nu ajungă Preşedinte (nu reiau aici motivele, nu-mi place Geoană, dar chiar dacă ne-ar fi vândut americanilor mai abitir decât ne vinde Băsescu ungurilor, americanilor, şi cui face oferte, n-ar fi putut fi atât de nociv pentru România) mă deprimă de-a dreptul modul în care se practică politica în România. Această grozavă defilare a orgoliilor prin dreptul ţarcului în care stăm noi, noi cei care i-am trimis în Parlament să ne facă legi care să degajeze soluţii pentru vieţuit, ne-a adus în prăpastie. Nu i-am trimis în parlament pe Pavel, pe Ion şi pe  Ilie crezând că ei vor deveni vajnici apărători ai interesului naţional, că nu vor putea dormi noaptea de grija noastră şi îşi vor petrece 12 ore pe zi studiind şi calculând cum să ne facă nouă traiul lesnicios şi statul funcţional, nu suntem chiar aşa de naivi, deşi, ei, cunoscându-şi calităţile, aşa îşi închipuie. Ştiam, desigur, că pe lângă activităţile de ales al neamului, are fiecare câte o afacere, are interese, are o încrengătură de neamuri care trebuie mulţumită. Dar am presupus – pentru asta am făcut efortul de a merge până la secţia de votare într-o zi în care puteam să citim sau să ne plimbăm – că vor acorda un minim de atenţie comunităţii din care provin. Parlamentul (să nu generalizăm, totuşi), o bună parte a lui, este o societate pe acţiuni. Este o bursă unde se trafichează votul contra dividende. Contra cotă parte. Aş avea curaj să spun că este o firmă controlată de o mafie transpartinică. O maşină de votat legi pentru interesul lui X sau pentru interesul lui Y (firme, oameni de afaceri, multinaţionale) în defavoarea sau chiar împotriva celor care i-au desemnat  în cea mai înaltă demnitate a statului român.

Majoritatea ad-hoc creată legiferează după bunul plac într-o unanimitate comunistoidă, estimp ce opoziţia se scarpină în nas sau vituperează de formă pe la televiziuni, ridicând din umeri a neputinţă. Păi ei ce să facă? Sunt în minoritate! N-au ce să facă! Aşa e-n democraţie, minoritatea se supune majorităţii. Dar noi nu am trimis – prin votul nostru – aceste personaje în parlament  ca să ridice din umeri! Nu i-am desemnat să ne spună că ei nu ne pot apăra împotriva abuzurilor unui stat criminal. Noi nu am votat de aşa manieră încât guvernul să ajungă să fie condus de maghiari! Când maghiarii au câştigat un procent de aproximativ 7 % din voturile noastre! De ce avem un guvern maghiarizat, care abia scheaună de sub bocancul lui Viktor Orban? De ce parlamentarii PSD, PNL, PC nu le invalidează mandatele celor care au dezertat, care au fost aleşi sub un mandat pe care apoi l-au părăsit?

Cum e posibil să mergi în Parlament, la serviciu, cum ar veni, şi să nu lucrezi? Adică să stai lipit cu curul de banca aia şi să te uiţi în zare ca un oligofren, prefăcându-te că nu auzi nimic? Care cetăţean al acestei ţări merge la serviciu şi îşi permite să nu lucreze fără să fie pasibil de nicio sancţiune? Sunt aceste râme portocalii cu dungi inexpugnabile?

Au obosit aseară stimaţii noştri parlamentari. N-au mai avut snagă să susţină o declaraţie, adoptarea unei simple declaraţii care să desfidă afirmaţiile extremiste şi şovine ale premierului ungar. Cum să-şi strice ei încrengăturile de afaceri şi prieteniile de 20 de ani cu colegii? Ne tachinăm puţin dar nu rupem lanţul de iubire. De iubire de bani, desigur. Cum a reuşit Băsescu (care o fi el nebun, dar nu e prost) să-i dreseze pe aceşti inconştienţi care au jurat pe Constituţia ţării şi pe Biblie că vor apăra legile, integritatea teritorială, drepturile cetăţenilor, să devină sperjuri? Cu ajutorul dosarelor penale şi a setei lor neostoite de bani. Deci avem un corp de parlamentari puşcăriabili (nu toţi). Să nu mai vorbim de cvartetul de coarde pentru buget şi „ai noştri” care concertează în sediul Guvernului.

Dacă nu se trezesc de pe dumnealor,

cine mai merge la vot este trepanat. Să fie clar. Să se aleagă  ei singuri între ei, ca la ruleta rusească.

Presupun că sunt în asentiment: Teo Negură, Theodora Marinescu, Mirela Pete, Băsescul, George Valah, Link-Ping, Rinder Răzvan Cătălin, Ioan Usca, Alegerea Sophiei, Supravieţuitor, G1b2i3, Sfinx777, Nea Costache, Gabriela Elena, Baronul Barbu.

Coincidenţe stranii

07 Luni feb. 2011

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, Government, Ion Iliescu, politica, Romania trezeste-te!, Traian Basescu

≈ 25 comentarii

Etichete

Alianta Social Liberala, Emil Hurezeanu, FMI, Ion Iliescu, PSD, Realitatea tv, Romania politica, Traian Basescu, Uricani, USL A

Imagine de la basescul

Suntem în Oranjgutania, anul de graţie 2011, în luna lui Făurar. Se prefigurează dezgheţul şi trăitorii de pe aceste meleaguri, istoviţi de foamea şi frigul la care i-a supus natura  şi guvernul senilboc, nici nu îndrăznesc să mai spere.

Nu ştiu cum se face dar FMI-ul are un efect  halucinant asupra României, în istoria noastră recentă. La această vizită, discuţiile au vizat închiderea unor exploatări miniere, privatizarea CFR-ului, „eficientizarea” (id este fragmentarea şi privatizarea) regiilor de stat. Nici bine n-am apucat să citim discursurile liderilor Uniunii Social Liberale (USL-A)  – pentru că televiziunilor li s-a părut mult prea futil să ni le transmită – că ne-am trezit invadaţi de teroare, sânge, lignit şi noroi, din cap până-n picioare. USL s-a topit în zare şi tot weekendul ne-am delectat cu reproducerea, multiplicarea, amplificarea durerii unor oameni care poate ar fi vrut să-şi plângă morţii fără reflectoare. Cineva „a uitat” piciorul pe cablul de oxigen care aerează galeriile minei Uricani, se pare. Explozia aceasta a rezolvat multe. A îndepărtat televiziunile de dezbaterea – şi fixarea în mentalul colectiv – a acestui nou proiect politic, în stare să ne insufle un minim optimism. A acoperit solicitările reprezentanţilor FMI – nici nu ştim dacă sunt reale – şi i-a dat posibilitatea domnului preşedinte Băsescu să încheie seara de duminică în triumf, povestindu-ne cum că nu mai avem nevoie de bani de la FMI (Adevărul este că FMI-ul nu ne mai acordă această tranşă nu pentru că n-ar vrea Băsescu ci pentru că FMI-ul nu mai dă doi bani nici pe Băsescu, nici pe guvernarea lor şi aşteaptă o schimbare pentru a avea cu cine sta de vorbă serios).

Noroc cu „România politică” de la Realitatea, de aseară. A fost di granda. Ne-a venit inima la loc. Totuşi, România nu e condamnată la moarte. Totuşi, ne-au condus oameni luminaţi, nu doar arătări de grotă. Totuşi. Ştiu că o să-mi atrag antipatia unora dintre zombalăii oranj, dar privindu-l şi ascultându-l pe Ion Iliescu (asta după ce ne-am îngreţoşat, la orele 18, cu agramatismele şi fracturile de logică ale actualului preşedinte, cu înveninările şi ameninţările lui de doi bani) am simţit că respirăm într-un univers posibil. Aşa cum, după ce ai  stat 6 ore în mină, în întunericul şi frigul întretăiate doar de lumina lămpaşelor, când te ridică scripeţii „coliviei” şi zăreşti prima geană de lumină şi aerul devine mai proaspăt şi mai bogat, parcă şi inima ta se bucură fericită. Un sentiment absolut sublim că există viaţă şi după moarte.

 Poporul român a ajuns într-un hal fără de hal. De 5 ani încoace, nu e zi să nu fim hărţuiţi, intimidaţi, jefuiţi, batjocoriţi şi asmuţiţi unii împotriva altora. De parcă de aceea n-am avea noi o economie funcţională. Pentru că unii s-au îmbogăţit din pensiile fabuloase pe care le iau de la ăi’ săraci. De aceea nu avem agricultură performantă, europeană: pentru că sistemul privat, pipernicit şi schilav, îl ţine-n spinare pe bugetarul cel gras. De aceea nu reuşim să construim niciun kilometru de autostradă: pentru că politicienii corupţi, toţi aflaţi în Opoziţie, jefuiesc ţara. Întreb şi eu: Cine are la îndemână şi la discreţie bugetul României, din 2004, de la alegeri, încoace? Cine conduce tot ce mişcă-n ţara asta? Cine guvernează prin ordonanţe de urgenţă şi prin hotărâri de guvern? Cine are majoritatea parlamentară şi şi-a votat ce legi i-a trebuit, când i-a trebuit, postulând că, dacă în sală e doar un „membru al Puterii, se presupune că e toată”? Cine conduce toate instituţiile din România? Opoziţia, cumva?

Dirijând banii doar spre puşculiţele personale şi spre conturile personale şi spre firmele de partid, dacă nu eşti în stare de nimic, nu ai nicio viziune despre ce reprezintă ţara aceasta şi ce viitor poate avea, după ce ai jefuit tot, ai spoliat cetăţenii şi ai distrus tot, tu strigi că nu eşti lăsat să munceşti! Minunată manipulare! Vârstnicii sunt vinovaţi că tinerii nu au locuri de muncă – deşi vârstnicii nu mai lucrează nicăieri, îngrădindu-li-se un drept constituţional -, medicii sunt vinovaţi că nu există bază materială şi medicamente în spitale, profesorii sunt vinovaţi că legea educaţiei e o glogozenie înfricoşătoare, PSD-ul e vinovat că nu avem turism şi tot aşa! În esenţă, noi, cetăţenii României, îi deranjăm pe cei care guvernează cu simpla noastră existenţă. Ei ar vrea ca noi să murim, să ne sinucidem, să face ceva să nu mai existăm! Să nu le dăm lor bătăi de cap cu nevoile noastre! Aici a venit şi îndemnul părintesc al preşedintelui: Dacă nu ne place ţara lor, putem să ne ducem dracului!

Oare nu-i mai simplu să plece dumnealor?

Jurământ

21 Vineri mai 2010

Posted by Gabriela Savitsky in atitudine, Barack Obama, Government, History, politica, Religion, Romania trezeste-te!, Russia, teoria conspiratiei, Traian Basescu, viata asa cum e, Vladimir Putin, wikipedia

≈ 62 comentarii

Etichete

Adrian Nastase, Elena Udrea, Emil Boc, Guvern, jurnal de scriitor online, Life, PD-L, politica, politics, presedintele Romaniei, PSD, Romania, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e

La învestirea în cea mai înaltă funcţie a statului, persoana aleasă pentru această supremă demnitate depune un jurământ cu mâna dreaptă pe Biblia şi Constituţia statului respectiv.

Preşedintele Federaţiei Ruse rosteşte următorul  jurământ:

  În timpul îndeplinirii datoriilor de Preşedinte al Federaţiei Ruse, jur să respect şi să apăr drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor, să respect şi să protejez Constituţia Federaţiei Ruse, să apăr suveranitatea şi independenţa, securitatea şi integritatea statului şi să slujesc cu credinţă poporul.”

Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii rosteşte, la învestire, un Legământ cu naţiunea numit „Legământul funcţiei„, care constă într-o fraza de doar 25 de cuvinte:  „Jur (sau afirm) solemn că voi îndeplini cu credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi voi menţine, proteja şi apăra Constituţia Statelor Unite cum voi putea mai bine.„

Jurământul Preşedintelui Republicii România are următorul conţinut:

„Jur să-mi dăruiesc toata puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Am folosit cele două exemple ilustre, pentru că Jurământul (Legământul Sacru cu poporul) are o lungă tradiţie în istorie şi izvorăşte din legămintele Evului Mediu. Când, prin jurământ de credinţă, cavalerii şi nobilii îşi declarau supunerea, loialitatea şi vasalitatea faţă de un nobil, de un stăpân. Încălcarea jurământului de credinţă era egală cu dezonoarea şi pierderea vieţii.

În contemporaneitate, jurământul a devenit simbolic şi s-a golit de sacralitate. În cazul Republicii România, s-a golit şi de sens şi de conţinut. Pentru că actualul preşedinte a scuipat, şi-a suflat mucii (aş mai folosi şi alţi termeni mai scabroşi însă n-o fac din respect pentru blogul meu) pe acest Jurământ.

„(…) pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român” se traduce în viziunea preşedintelui nostru cel sperjur în „propăşirea spre Cer” prin exterminarea poporului său.

„(…) să respect Constituţia şi legile ţării” însemnă, în viziunea acestui decrepit cu nervii ţăndări şi cu suportul fizic al minţii sale răsfirate grevat de toate boalele, să-şi umfle buzunare şi conturile pe spatele poporului român, el şi camarila lui pedelistă.

„(…) să apăr drepturile fundamentale ale cetăţenilor” – jură domnul preşedinte portocaliu şi cu fierea revăsată până-n albul ochiului îi învrăjbeşte pe români împotriva românilor. Dreptul fundamental la muncă este încălcat prin simpla realitate că preşedintele se interpune în guvernare şi hotărăşte câţi oameni trebuie să muncească, pentru că există limitări şi economice şi guvernamentale ale dreptului de a munci – singura alternativă este aceea de a pleca în Europa să slugărim şi să ne umilim pentru pâinea cea de toate zilele. Dreptul la viaţă privată este încălcat pentru că ne sunt ascultate telefoanele şi ne este interceptată corespondenţa electronică. Dreptul la educaţie este încălcat prin diminuarea posturilor din învăţământ, prin decimarea programelor şcolare, prin umilirea sistematică a dascălilor, prin sărăcirea părinţilor, printr-un plan bine pus la punct de slăbire a fibrei poporului român, lovind la bază, în copii. Dreptul la libera exprimare a opiniilor este îngrădit prin ditirambele dirijate împotriva posturilor de televiziune care nu-i laudă măreaţa personalitate şi ilustrele-i realizări, care nu-i hrănesc orgoliul nemăsurat de paranoic.

„(…) jur să apăr democraţia, integritatea, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.” – spunea Traian Băsescu, aproape podidindu-l plânsul.

„Lăsaţi-l dracu, e-un actor!” –  am citat noi dintr-un superb poem al lui Adrian Păunescu, cu o mică speranţă că la al doilea mandat (ultimul, în ordine Constituţională, dacă nu cumva modificarea preconizată a Constituţiei va fi un pretext pentru tipicul salt grupat înapoi 360°), zurbagiul va face un minim efort de a deveni echidistant.

Astfel, din dorinţa de apărare a suveranităţii, ne-am trezit cu economia făcută cioburi, cu maţul gros al bugetului conectat la gurile pedeliştilor de Curte prin care vine în valuri hrana cea atât de necesară corpului unui partid putred şi canceros, cu un împrumut înrobitor la aproape-defunctul  Fond Monetar Internaţional drept „centură de siguranţă”. Centură de siguranţă care s-a transformat într-un soi de zgardă ce se strânge la orice mişcare voit independentă. Trebuie să executăm întocmai comenzile stăpânului (board-ul FMI) altfel vom sfârşi în chinuri.

Cum Executivul (id est Traian Băsescu) nu doreşte să ia nicio măsură de redresare economică (pentru ca nu cumva să supărăm „stăpânul”), vom ajunge în incapacitate de plată. Incapacitatea de plată se va traduce prin dinamitarea „unităţii şi integrităţii teritoriale a României”, pentru că neavând cu ce plăti, vom plăti cu teritorii din actualul stat România, respectiv cu Transilvania. Şi, poate, cu Moldova (cea de dincoace de Prut) şi cu Banatul (cel vestit pentru zăcămintele de uraniu atât de necesare viitorului civilizaţiei).

Astfel, cu un preşedinte scelerat, sperjur, cinic, cu o jigodie implantată şi conectată la aparate de Serviciile Speciale care au ajuns un soi de ţucal atârnat de dosul prezidenţial, se pune în operă întocmai şi la timp „planul dinainte stabilit”.

În tot acest timp, noi suntem asmuţiţi unii împotriva altora, cei cu pensii mici împotriva celor cu pensii mari, copiii împotriva părinţilor, dascălii împotriva medicilor şi poliţiştii împotriva securiştilor ( norocuţ (?!) armată nu mai există), mamele împotriva bunicilor, bugetarii împotriva privaţilor, bloggerii împotriva jurnaliştilor, televiziunile una împotriva alteia; poporul român este spart ca o oglindă veneţiană ale cărei cioburi nu vor mai putea fi lipite niciodată la loc.

Sntem capabili să ne ridicăm? Există un lider providenţial în stare să ridice România în picioare? Va înceta Opoziţia să se canibalizeze (observ că odată ajunşi în funcţii de conducere, liderii formali ai partidului „primesc” împreună cu fucţia şi o filoxeră în ureche – şi mă refer aici la orgoliosul Crin Antonescu – ce a devenit „altcineva” de când e preşedintele PNL)? Suntem în stare să ne scuturăm din minte ideile introduse cu tolcerul prezidenţial? Mai suntem oameni, sau suntem roboţii unui sistem criminal? Acestea sunt întrebările mele şi îl rog pe fiecare cititor să treacă – cu un efort de voinţă – zidul prejudecăţii că „nu-i nimic de făcut”. Orice altceva e infinit mai bine decât această guvernare şi decât acest preşedinte. Români! Treziţi-vă!

Îi felicit pe cei care sunt deja treji: Noaptebunăcopii, Supravieţuitor,  Cristian Lisandru, Ioan Usca, Lucia Verona,  Băsescul, Român frustrat, şi către cei care dau semne că s-ar trezi: Atitudini, G1b2i3, Link-Ping, Elisa, Orry, Gabitzu, Theodora0303, Dumitru Agachi, Cristian Dima, Gabriela Elena (La mulţi ani, Om frumos!), Dan Pătraşcu.

Politică de duminică

21 Duminică feb. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in Internet, viata asa cum e

≈ 26 comentarii

Etichete

Adrian Nastase, Berlin, bloggeri de bloggeri, congresul PSD, Eu cand vreau sa fluier fluier, f I Want To Whistle, Florin Serban, I Whistle, Ion Iiescu, noua conducere PSD, PSD, Ursul de Argint, Ursul de Aur, viata asa cum e, Victor Ponta

Foto: Alex Mazilu

Mă bucur pentru victoria neverosimilă de astă-noapte. Cu surdină. Aş vrea ca această bucurie să şteargă dezamăgirea din aprilie 2005.  Atunci nu mi-a venit să cred că PSD-ul e în stare de o aşa mârşăvie.  Printr-o manevră învăluitoare a serviciilor secondate de corifeii PSD-ului  transilvan, partidul social-democrat şi-a bătut joc de sine însuşi propulsându-l la preşedinţie pe Mircea Geoană în detrimentul lui Ion Iliescu. În august 2004, la un congres extraordinar la care am participat şi eu (eram membru ? 😀 ), Adrian Năstase îl invita pe Ion Iliescu să se întoarcă în partid la încheierea mandatului la Preşedinţia României. 9 luni mai târziu, a început decăderea.

Aici a început clivajul partidului şi alunecarea lui spre dezordinea de astăzi. Cu un preşedinte ezitant şi imatur, preşedinte formal care nu pricepea nimic din uriaşa maşinărie cu milioane de rotiţe şi nici cum acestea pot fi urnite, gresate, înlocuite, prins într-un război intern suicidar, partidul a pierdut mai întâi preşedinţia Camerei Deputaţilor şi, prin plecare PUR-ului, majoritatea.

Activitatea în organizaţiile teritoriale s-a stins încet-încet. La conducerea organizaţiilor au fost aleşi – cu aducerea unora de pe stradă să voteze – oameni căldicei şi comozi pentru Mircea Geoană şi amicii lui. Până astăzi, partidul s-a subţiat, s-a rărit, s-a risipit iar energiile lui au mai zvâcnit doar cu ocazia scrutinelor.

Mereu celor de la Centru li s-a părut că ei au pâinea şi cuţitul. Mereu au uitat că puterea lor, vitalitatea şi energia lor vin de la oamenii din teritoriu. Partidul a funcţionat mult timp ca o piramidă răsturnată şi, la acest moment, risca să devină nisip.

Candidatura lu Victor Ponta a fost pregătită în mod strategic şi adusă atenţiei publice cât mai târziu cu putinţă, pentru ca electorii să nu poată fi selectaţi şi manipulaţi. La reuşita acestei manevre abile şi extrem de necesare partidului a contribuit în mod decisiv Adrian Năstase care şi-a retras candidatura acuzând manevrele oculte şi aranjamentele de culise, punându-l pe Mircea Geoană într-o lumină extrem de proastă – identificându-l drept un lider nedemocratic ce vrea să câştige prin mijloace necinstite. Peste această lovitură care a sfărâmat garda trupei de listaci a venit torpila declaraţiei lui Ion Iliescu că se va retrage din toate funcţiile de partid, cu subînţelesul că se va retrage şi din partid. Cei care până mai ieri îl minimalizau, îl catalogau ca „expirat” s-au descoperit goi în piaţa publică. Pentru că, orice ar zice unul şi altul, Ion Iliescu este liantul şi reprezintă substanţa inefabilă care a ţinut acest partid omogen şi, în acelaşi timp, la o anumită cotă de popularitate. Fără Ion Iliescu retras brutal din sistemul organizaţional al partidului, PSD-ul ce mai reprezintă? E ca şi cum i-au şterge istoria personală; ar rămâne plutind într-o confuzie identitară, o coajă subţire şi inconsistentă deasupra unui mare gol.

Poate că noul preşedinte ales al Partidului Social-Democrat va ţine cont de aceste sacrificii ritualice care au stat în zidirea victoriei sale şi care l-au propulsat în această nouă etapă a carierei sale politice.

Sper că va adăuga tinereţii sale impetuoase expertiza de mare maestru a lui Adrian Năstase şi înţelepciunea cuprinzătoare a lui Ion Iliescu. Şi, mai ales, că se va întoarce cu faţa spre poporul PSD ce a aşteptat răbdător ca unii dintre liderii lui să-şi încheie demonstraţia vanităţilor, orgoliilor şi trufiei.

În timp ce marea majoritate s-a zgâit la chinurile prefacerii PSD, tânărul regizor român, Florin Şerban, câştiga la a 60-a ediţie a Festivalului de la Berlin, Ursul de Argint – Marele premiu al juriului cu un simplu fluierat.


Ce suntem sau ce devenim…

20 Sâmbătă feb. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in atitudine, Government, Ion Iliescu, Music, muzica, politica, Romania

≈ 26 comentarii

Etichete

Bani pe Post, congresul PSD, dust in a wind, jurnal de scriitor online, kansas, Life, oferte bani pe post, PBB, politica, PSD, Razvan Serbu, Romania, România trezeşte-te!

M-am uitat astăzi la congresul PSD. Cu o anumită înfrigurare şi cu emoţie desigur. Chiar dacă n-aş vrea să recunosc, destinul acestui partid mă interesează în foarte mare măsură. Pentru că e singura contrapondere serioasă înpotriva sinistrei drepte care guvernează acum în mod criminal.

Băgând mâna şi în buzunarul celui „cu barba sură” şi a celui „cu ţâţa-n gură”. Cautând, prin politicile publice, să decimeze populaţia care nu are acces la un sistem de sănătate eficient. Distrugând sistemul de educaţie – prin schimbarea continuă a programei, prin aberantele măsuri de salarizare a cadrelor didactice.Ucigând pensionarii. Distrugând protecţia socială. Vânând cetăţeanul.

De aceea, evoluţia Partidului Social Democrat este extrem de importantă pentru întreaga stare a României, nu numai pentru cei de stânga.

Ca să putem medita în tihnă, o melodie care-mi place mult:

Update: Ştiu că ar fi necesar să scriu un post separat despre acest subiect. Dar, pentru că e week end şi încordarea cu care aştept rezultatul congresului o să mă facă irascibilă, m-am gândit să mă uit puţin prin adresa de e-mail. Deşi credeam că m-a scos demult din lista de cunoştinţe, constat a nu ştiu câta oară că inginerii sunt totuşi mult mai raţionali şi mai echilibraţi decât umaniştii. Am găsit o ofertă. O ofertă înnoită a nu-ştiu-câta oară. Deşi acord foarte slabe şanse posibilităţii de a câştiga bani din bloggerit … dacă tot scriu şi mai mult ca să nu-l refuz pe Răzvan, am zis că încerc. Nu cred că sunt în stare să prezint convingător ceva ce nu cunosc. Aş putea să scriu convingător despre laptopul meu Acer de care sunt foarte mulţumită. Sau despre modemul de internet de la Vodafone pe care, împrumutându-l unui chinez care lucrează la parterul blocului meu, am avut uriaşa surpriză să constat că funcţionează şi în limba chineză şi omul şi-a putut accesa adresa de e-mail şi ce-o mai fi avut nevoie. Ştiu că vreo câţiva vor izbucni în râs. Nu mă pricep la chestiuni tehnice nici cât negru sub unghie. Puteţi să râdeţi liniştiţi. O să încerc să onorez ofertele lui Răzvan. Dacă reuşesc să câştig vreun ban din Bani pe Post, o să-mi fac şi eu pagina mea cum a făcut o altă Gabrielă.

O vorbă

16 Marți feb. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in Ion Iliescu, politica

≈ 27 comentarii

Etichete

Ion Iliescu, Ion iliescu renunta la toate functiile, jurnal de scriitor online, politica, politics, PSD, relatari fanteziste

Când eram mică-mică și făceam o mare drăcie cum ar fi:

să scot jăratec din sobă și să-l pun pe preșurile țesute de mama, să văd mai bine roșul acela fascinant, să mâzgălesc cu smoală pereții văruiți proaspăt ai casei, să dau drumul cloștilor cu pui cu tot în grădina de zarzavat, să mă urc iarna pe coama acoperișului casei unde era culmea troianului și să-mi dau drumul de-acolo, de pe vârful acoperișului de șiță, să spăl cu săpun puișorii abia ieșiți din găoace și să-i întind la uscat pe sârmă cu clame de rufe, să închid pisica sub covată câte-o zi întreagă,

frații mei mai mari rosteau uitându-se, cu sprâncenele ridicate și ochii măriți la mine, următoarea vorbă: Te-ai căcat la semnal!

Asta însemna că o să iau o groaznică de bătaie.

Asta a făcut PSD-ul (care tinde să devină pesedic) astăzi, când Ion Iliescu a anunțat că se retrage din toate funcțiile de partid.

S-a căcat la semnal!

Dacă întemeietorul și esența acestui partid se retrage, vor rămâne să se uite ca proasta la brânză. Pentru că grosul simpatizanților și votanților se va volatiliza. Ion Iliescu nu este doar un simbol al Stângii, este, el însuși, un simbol.

Notă: Cum am primit la Spam tot felul de psihanalizări ale eventualelor gesturi ale copilăriei, mă văd nevoită să vă spun că trei sferturi din ceea ce scriu este literatură. N-am manifestat niciodată cruzime împotriva animalelor când eram copil. Pisicile-mi sunt foarte, foarte dragi; de multe ori, îmi păstram în buzunare bucăți de mâncare, eram în stare și să fur din cămară ca să hrănesc pisicile. Aveam însă în vecini un copil care a legat o pisică pe calea ferată – a și ajuns în închisoare mai târziu. Și cum să speli un pui atât de gingaș și de mic? Dar, în fine, pe unii atâta-i duce mintea. Neutrino, ai auzit de fausse memoire?

Pe Semenic

16 Marți feb. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in Art, fantezii literare, literatura, viata asa cum e

≈ 14 comentarii

Etichete

basescu, Craiasa Zapezii, Dochia, jurnal de scriitor online, Lietaratura, Life, literatura, Mircea Geoana, Partia Goznuta, Prietenii Muntilor, PSD, relatari fanteziste, schi, Semenic, statui de gheata, Valentine s Day, viata asa cum e

Am urcat  în weekend pe o vreme de câine pe Semenic, să luăm feciorașul de la cursul de inițiere în tainele muntelui și schiatului.

Pe culme, îți tragi sufletul și îți faci curaj măsurând cam câtă energie îți trebuie să ajungi la cabana „Prietenilor Munților”.

Drept este c-aș fi stat și eu pe munte mai mult. Muntele mi-a fost întotdeauna drag și pentru că am crescut măsurându-mă și jinduind la Obcinele din zare.

Cum puterile mele fizice sunt mai mult decât limitate, singurul efort nepedepsit rămâne cel al imaginației. Practicând fantezia ca un domn al unui imperiu nesfârșit, pot să închipui orice, pot să mișc orice, pot însufleți și face să dispară. Acolo, pe creasta Semenicului, printr-o clipire de pleoape îngreunate de zăpadă, mijind ochii doar cât să zăresc unde pun următorul pas al bocancului, mi-a încolțit o idee năstrușnică.

Ca o zeitate atotputernică, am construit cu ochii și am aliniat pe șiruri compania pe care mi-aș fi dorit-o să fie acolo, să trăiască prin toți porii splendoarea, pericolul, nenumitul mister al muntelui înzăpezit. Fie ca să-i văd cum le clănțănesc dinții din pricina palelor șfichiuitoare de vânt amestecat cu o zăpadă ubicuă ce-ți intră în cele mai ascunse colțișoare. Fie ca și ei să se bucure și să înțeleagă trăind această experiență ce nu poate fi povestită.

Dintre crengile pomădate ale brazilor, iese în luminiș fluturându-și barba în care-s încâlcite frunze, bețigașe, flori uscate iar în valurile părului coliliu ce-i acoperă spatele și umerii țivlește înspăimântată o bufniță – o făptură pe care cu greu o recunosc. Cum stă în calea viforului, zăpada minusculă sparge clipocind spuma berii nefiltrate din cana de gheață pe care-o ține-n mână. Înainte să se transforme în stană de gheață, reușește să bâiguie abia audibil: ”Futu-i!”

De după un pâlc de brazi care par de la distanță compacți, sare în mijlocul pârtiei cu răcnet războinic, ținând în dreapta un paloș uriaș fluturând în vântul bezmetic, o alcătuire ce pare soldat roman după armură, coif și sandale.

”Nu i-o fi fiind frig, cu picioarele-n sandale romane?” mă zgribulesc de fiorul ce-mi traversează trupul ascuns precum miezul cepei în treizeci și trei de foi.

– Să construim o lume dreaptă și echitabilă! – strigă făptura războinică. Mircea, fă-te că nu mai candidezi, măi boule, tu-ți răscrucea și paștele mătii! – mai apucă să zică și rămâne împietrită, cu paloșul ridicat deasupra capului o superbă personificare a rebeliunii.

”Oare cine o fi?” – apuc să mă întreb și abia reușesc să mă dau la o parte din fața unei apariții impetuoase ce coboară pe schiurile închipuite din două săgeți uriașe cu vârfurile strâmbate în sus. ”Crin, Crin, ești cel mai velin!” strigă coborâtorul pe care îl zăresc prin trombele de zăpadă o clipă. ”Mai benign, măi, e o rimă înfundată…” – replic eu, în fular și mă scotocesc prin buzunare după mănuși; deja mi-au înghețat buricele degetelor.

Nu apuc să-mi împing bine mănușa pe mâna dreaptă și ceva moale, parfumat și pufos mă cuprinde și mă trântește-ntr-un troian. ”Chiar așa de nevolnică oi fi, și vântul mă doboară… Ar trebui să-l ascult pe …” – nu mai apuc să-mi duc gândul dojenitor până la capăt, un glas clinchetit ca un clopoțel mă întrerupe:

– Ceau! Ai zis că-mi scrii un mail și îmi spui ce anume îți place. Nu-ți reproșez nimic, doar îți reamintesc. E drept, atunci era toamnă. Dau din mâini și din picioare speriată să ies din troianul vorbitor. Când colo, dau cu ochii de o fată subțirică și mlădie, cu ochi galeși și zâmbet inimitabil.

– Tu ești Dochia? Aia … știi tu… Cu oile și cu Dacia – îngaim eu pierită și speriată că mreaja propriilor fantasme mi-a strâmbat mințile.

– Oi nu am, dar pot să fac un lănțișor din lână, uite, mi-ai dat o idee! Acum, de Mărțișor, din lână albă și roșie, aia roșie o vopsesc natural cu fiertură de coji de ceapă roșie … – sporovăiește entuziasmată făptura, în timp ce ochii mei se măresc direct proporțional cu entuziasmul ei. Și, mărțișorul, din boabe de căline scufundate-n…

– Da’ de ce din lână? Poți să faci și din gheață, dacă tot …

Nu apuc să-mi termin expozeul care are rostul de a-mi da răgazul necesar să scotocesc prin mintea mea înghețată ca să aflu cine-i ființa aceasta atât de colocvială, în timp ce-mi scrutez încruntată sinapsele, ea se și transformă într-un buchet uriaș de mărgăritărele parfumate. Parcă, de după ghiocurile mici, delicate, se zăresc doi ochi jucăuși și veseli.

”Of!!! Cine m-a pus să mă joc de-a Crăiasa Zăpezii?… Uite, am umplut pârtia de statui… Și te pomenești că mi s-a făcut și inima de gheață” mă bosumflu eu și mai fac câțiva pași căzniți, măsurând din ochi cât mai am de parcurs și căutând să aflu, cu toate simțurile, bătăile ritmate și năvalnice ale inimii proprii. Se aud și nu se aud. O iau la goană prin nămeți fără să mai urmez cărarea cu gândul că efortul va face inima să bată încât să o aud. Se aude doar șuierul vântului și un răcnet care cutremură zările: I hate Valentin’s Day! I love Ballantine’ Day! Every da-ay!!!

„I-auzi-l și pe Băsescu! A venit să otrăvească și aerul Semenicului! Bată-te piatra și mânia lui Hristos să te bată! ” – trresar gâfâind și simțind pulsul accelerându-se. „Unde naiba ești? Ă-ă-u-u-u-ă!!!…” – strig, în speranța să declanșez o avalanșă care să-l îngroape pe nemernic. „Stai că pot să-l încremenesc!” – îmi amintesc și mă întorc după sursa strigătului. Pe munte, ecourile sunt înșelătoare, astfel că nu reușesc să-l localizez.

”Și-o fi adus și farfuza… S-o nemurim pe farfuză… ia să vedem pe unde e…”

– Să n-o îngheți lângă mine că-mi strică gustul la Chimay, când s-o desprimăvăra! – răcnește statuia de sub poala pădurii, cea cu pletele încâlcite și înțesate de frunze.

– N-o mai căuta că-i la Gura Humorului – îmi șoptește o voce complice. Deja se dezgheață. Țâțele i s-au fleșcăit, burta i-a căzut… I se vede și celulita…

”Brrr! … Uecs!„ – alung cu o scuturătură imaginea diformă pe care mi-o și închipui. ”Și beizadela?” – nu-mi pot frâna curiozitatea. ”Elencu tatii…”

– A a rămas fără buze. I s-au scurs în noroi.

– Ce statui rele! … – mă gândesc și, ridicând ochii, îmi dau seama c-am ajuns în ușa cabanei. M-am jucat destul. Să revenim la realitate.

 

S-a sculat mai an (…)

14 Luni dec. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in politica, Romania

≈ 24 comentarii

Etichete

jurnal de scriitor online, PNL, politica, presedinte pentru 5 luni, PSD, Romania, Traian, Troian, Uratura de Anul Nou

Să troieniţi bine că iarna nu-i ca vara!

Instituţiile statului român sunt „calate” spre un regim personal. Că în orice ţară din America Latină (eu nu sunt diplomat şi am voie să scriu asta) e mai multă democraţie decât la noi, nu mai e niciun dubiu.

Aşteptăm cu interes formarea guvernului. De asemenea, vom asista la o serie scurtă de dezertări ale unor parlamentari momiţi cu un pumn de sticle colorate.

Sper că PNL-ul va avea inteligenţa politică de a evita intrarea la guvernare. În orice condiţii, urmează o iarnă grea care ne va secătui pe toţi iar guvernul Boc şi-a dovedit până acum uriaşa-i competenţă.

Sper că PSD-ul va evita declanşarea  vendettei interne care ar putea duce şi la scindare. Cine va vrea să plece, e bun plecat. Cine va vrea să intre, să fie primit.

Cred că despre politică mai vorbim prin primăvară…

Deci: Să Troieniţi Bine!

Expectativă

09 Miercuri dec. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, amintiri, Government, Ion Iliescu, politica, Romania, viata asa cum e

≈ 34 comentarii

Etichete

Adrian Nastase, Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, Mircea Geoana, politica, politics, PSD, Romania, Traian Basescu, viata asa cum e

 

N-am nicio direcție astăzi… Mă gândeam să scriu un articol despre ”aurora cu degetele sidefii” a bloggărelii mele. Despre cât de entuziastă și răzbunată m-am simțit scriindu-i lui Adrian Năstase – după ce îi mai trimisesem câteva e-mailuri care au aterizat în mod sigur în trash-ul adresei de prim-ministru – că un gest pripit și nejudecat, un simplu sacrificiu politic pe altarul intereselor de partid (care s-au dovedit eronate și distructive chiar pentru el însuși mai târziu) mi-a distrus viața și m-a dus încet dar sigur spre infarct. M-ar fi avut domnul Năstase pe conștiință, dacă n-aș fi supraviețuit? Greu de presupus. Un X între alte mii de X-uri. L-ar fi ajutat pe fiul meu rămas astfel orfan de ambii părinți în vreun fel? Asta-i chiar o iluzie prostească. Știut este că politicienii bogați sunt cinici. Ce treabă au ei cu pleava care cade la măciniș?

Sigur, la alt nivel și cu posibilități de compensare mai ample, a trecut și domnul Adrian Năstase prin ce-am trecut eu. A fost trădat. Hoarde de neaveniți s-au plimbat prin casa lui (în cea în care stăteam cu chirie au venit doar trei haidamaci care mi-au îndesat lucrurile în saci). A fost blamat și înjurat. Poate și eu, dar nu le-am primit în față. A fost umilit. A fost înjunghiat – metaforic vorbind – exact de oamenii lui de casă. Mai tare ca orice pe lumea aceasta, în viața aceasta, doare pierderea încrederii. Trădarea. Că pierzi lucruri, bunuri sau avantaje e nesemnificativ; când viața ta o ia pe făgașul alunecării și nu mai poți nici opri, nici controla nimic. Dar să-i vezi pe oamenii care ți-au fost prieteni rânjind demonic, asta e cu adevărat teribil. Și eu și domnul Năstase am supraviețuit. Astăzi, la cinci ani de la tragedia mea urmată la câteva luni de tragedia domnului Năstase, (bătaia aripilor unui fluture din Tokio provoacă o furtună la New York) stau și mă întreb: Am devenit mai buni? Am devenit mai înțelepți? Am adăugat sufletului nostru ceva? E greu de spus…

Ce mi-a venit cu această paralelă, o să vă-ntrebați.

L-am văzut zilele trecute pe Adrian Năstase, la televizor desigur, jubilând. Amuzat și distrat de realitatea că Mircea Geoană va fi înjunghiat, decapitat, iar capul îi va fi pus într-un par în piața publică. Rafinamentul arhicunoscut al domnului Năstase m-a împiedicat să fac o legătură între jubilație (și ironia mușcătoare cu care le-a spus unor jurnaliști că el poate să aștepte până încheie ei conversația) și faptul că Mircea Geoană e aproape îngenuncheat. Nu s-au zobit numele mari ale PSD-ului în această campanie. Cei aflați în siguranță, la adăpostul demnităților, nu s-au ostenit (poate cu excepția celui mai înjurat politician din această campanie) să-și rupă pingelele. Aș zice câteva vorbe și despre staff-ul de campanie al lui Mircea Geoană. De mult ori am senzația că traduce discursurile din engleză. Mult amatorism. Și o adiere de trădare.

Poate că Mircea Geoană este iubit de Dumnezeu și va avea noroc. Dacă el va avea noroc, celor mulți le va fi mai bine. Pe ce mă bazez în această afirmație? Pe realitatea că Mircea Geoană nu e o canalie. Nu a belit pe nimeni din partid deși ar fi putut și unii chiar ar fi meritat. A lăsat lucrurile să curgă. E construit pe alt calapod decât politicianul dâmbovițean. Mircea Geoană nu e ticălos, îi lipsește șmecheria și veninul. Este un om de bună – credință. Sigur, e greu de crezut că un politician mai ne-experimentat cum e el poate să învingă un ticălos absolut cum e cel pe care-l avem, din nefericire, președinte. Aș fi preferat ca politicianul Mircea Geoană  să fie un melanj între onestitatea personală și abilitatea de rac uriaș cu clești de oțel a lui Adrian Năstase.

Dacă Traian Băsescu va fi validat de Curtea Constituțională cred că ar fi perfect potrivit să-l lăsăm să funcționeze cu Guvernul Negoiță. Să se bucure de ce a semănat. Dacă nu, îl invit pe Mircea Geoană să reflecteze câteva ore la destinul lui. La oamenii pe care poate conta. La o strategie românească de abordare a alegerilor – pentru că aici suntem în unica și irepetabila România, nu în Statele Unite.  Dintre cei care respiră aerul culmilor politice ale PSD-ului, poate conta sută la sută pe Ion Iliescu. Îi recomand să-i facă o vizită prelungită și să-l asculte.

Tot datorită bloggingului – sau bloggerelii, cum preferați  – am avut bucuria de a-l întâlni pe domnul Ion Iliescu. Impresionat de tragedia mea, domnul președinte m-a vizitat la spitalul militar Carol Davila, când mă aflam acolo pentru o evaluare, în sfârșitul lui august 2008.  Pe mine, un nimeni la urma-urmei, cum ar putea spune cineva. M-a îmbărbătat, a făcut ce se putea face să-mi fie mai bine. Pe obrazul unde a scuipat Boierul, a sărutat Domnul.

Spuneți și voi.

Update: Vă recomand o analiză aplicată și plină de prospețime și acuratețe.

Hai să facem speculații

07 Luni dec. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, deviantart, Government, History, politica, Romania

≈ 31 comentarii

Etichete

Adrian Nastase, BEC, dictatura basescu, jurnal de scriitor online, Mircea Geoana, News, PD-L, PNL, politica, politics, procente la vot, PSD, Romania, România trezeşte-te!

Considerăm că trendul rezultatelor alegerilor prezidențiale se va menține. Și că Traian Băsescu obține un nou mandat. Nu stăm să analizăm trădarea, jocul la două capete și malversațiunile unor grupuri chiar din PSD. Dacă Traian Băsescu a câștigat, va cere revizuirea Constituției, parlament unicameral și limitarea numărului de parlamentari la 300. Sporirea puterilor prexidențiale între care posibilitatea de a demite primul ministru. Deci vom avea alegeri anticipate. Alegerile, organizate de un guvern majoritar PD-L, devine evident de cine vor fi câștigate. Deci în următorul an ne vom juca de-a alegerile.

În acest timp, criza economică va deveni acută. Vom dispărea 150 000 de posturi de bugetari. Există riscul ca pensiile să nu mai poată fi achitate, fondul de pensii aflându-se la fundul sacului. Cu încă un milion de șomeri se va îmbogăți zestrea economică a acestei țări.

În acest timp, PSD se va reorganiza. Mircea Geoană va părăsi președinția partidului, conducere preluată – după toate aparențele – de Adrian Năstase. Cum România va intra în recesiune, polarizarea socială se va accentua și vor crește nemulțumirile și îndatorarea populației. Până la mișcări sociale de amploare nu-i decât un pas. Cred că Uniunea Europeană nu va rămâne insensibilă la aceste realități și este posibil să fim invitați politicos (sau nu) să părăsim conclavul țărilor civilizate. Pe fondul acestor tulburări (reprimate de autoritățile coercitive într-o măsură mai mică sau mai mare) stabilitatea României va fi, evident, în pericol.

Este posibil să avem un an extrem de tensionat și ne vom afla curând în fața unei opțiuni: dictatură sau democrație?

Update: Rezultatele BEC la ora 11, după numărarea a 99,13% din voturi, Traian Băsescu – 50.37%; Mircea Geoană – 49.62%.

Confucius

16 Vineri oct. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in Uncategorized

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Blaga, Confucius, Crin Antonescu, diogenecainele, nebunul care ne conduce, PD_L, PNL, politica romaneasca, PSD, RRA, Traian Basescu

Ca şi diogenecainele, Confucius este unul dintre bloggerii care îmi lipsesc. Nu ei ca persoane, pentru că nu am avut onoarea de a-i cunoaşte personal ci modul lor de a exprima realitatea românească, în special pe cea politică.

Confucius a ieşit din sila de politică şi iată ce ne spune. Vă invit să citiţi.

Dupa douazeci de ani

Scris de Confucius pe 16 octombrie 2009

Desi am zis ca ma voi abtine sa mai scriu despre mocirla politicii de aici, fac azi o exceptie. Nu am un motiv rational, doar ca asa imi vine. Desigur prilejul e cafteala “care pe care” jucata pe spinarile incovoiate ale prostimii.

Dupa alegerile generale (parlamentare), planul lui Basescu era simplu si l-am explicat cand am anticipat alianta PDL-PSD.

Pornind de la doua ipoteze – prima ca criza e gestionabila si a doua ca pericolul pentru prezidentiale vine de la PSD – planul consta in ademenirea psd in alianta mizand pe foamea si puterea gastilor locale, neutralizarea astfel a antagonismului cu PDLul si implicit a aceluia intre Basescu si candidatul PSD, apoi facem bau-bau si zdranganim lanturile cu criza, ii gonim cumva pe pesedei din guvern, ramanem noi sprijiniti de ce adunam cum a facut Tariceanu,  brusc ascundem sperietorile si atunci mesterul carmaci pe cal alb poate spune ca a scos tara din criza si ca toate problemele anterioare le-au facut pesedeii – mama lor. […]

Cine seamănă vânt

14 Miercuri oct. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in politica

≈ 12 comentarii

Etichete

Emil Boc, guvern Johannis, jurnal de scriitor online, o noua revolutie, parlament, PD-L, politica, PSD, România trezeşte-te!, Traian Basescu

Traian, Traian Băsescu s-a pus de-a curmezişul Parlamentului găzduit în Casa Poporului. Ca o ironie a istoriei. În numele poporului. De care vă asigur că nu-i pasă; pentru ei, pentru unii dintre politicieni, noi suntem pulimea, masă de manevră pentru accesul lor la bisnisul politic personal.

Nu ştiu dacă să ne îngrijorăm, să ne enervăm sau să rămânem impasibili. El, Preşedintele tuturor românilor nu vrea să avem guvern adevărat, preferă această pastişă apoasă. Cu jumătate de jumătate de guvern care doar administrează ce se află – adică sărăcia – nu contăm în economia jocurilor politice europene. Traian Băsescu ne-a izolat, ne-a arestat la domiciliu în propria noastră ţară şi urmează să ne înfometeze. Zicea un bun prieten: „Să dea Dumnezeu să fie cald în decembrie”. Pentru că de luna viitoare nu vom mai avea salarii şi nu vom mai avea pensii. Preşedintele nostru ne-a avertizat. Delegaţia Fondului Monetar Internaţional vine mâine şi nu are cu cine să discute. Nu are cine să se prezinte valid din partea guvernului român la aceste negocieri. Pe cale de consecinţă, următoarea tranşă a împrumutului nu va veni la timp.

Suntem la debutul colapsului economic al României. Vor urma mişcări sindicale ample şi am o vagă bănuială că urmează o revoluţie. Una la fel de reală ca aceea care a dus la căderea regimului Ceauşescu. Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Băsescu. Băsescu care, de frică să nu piardă susţinerea partidului său de suflet şi portofel  în campanie, nu are curaj să respecte Constituţia şi să numească premierul pe care noua majoritate parlamentară care a dus la căderea guvernului Boc II l-a propus.

Dacă nu reuşeşte să strecoare PD-L-ul la guvernare, Traian Băsescu ar face bine să-şi dea demisia şi să nu mai candideze. Terminatorul atâtor guverne va sfârşi canibalizat politic de propriul partid.  Un preşedinte incapabil să-şi onoreze rolul de garant al Constituţiei şi de echilibru între puterile statului. Un om obsedat de putere şi de conflictele din care îşi hrăneşte nebunia.

Nu credeţi că ar fi nevoie de o comisie de psihiatri pentru o mică evaluare a domnului preşedinte?

În sfârşit!

13 Marți oct. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in politica, Romania

≈ 11 comentarii

Etichete

BOC2, capitala culturala a Europei, Ceausescu, Comandant Suprem, decembrie 1989, Emil Boc, formarea guvernului, guvern apolitic, guvern de tehnocrati, guvernul Boc este demis, jurnal de scriitor online, Klaus Johannis, marti 13, motiunea de cenzura a trecut, PD-L, PNL, politica, presedinte, Prim Ministru, primarul Sibiului, PSD, regim totalitar, republica Romania, Revolutia din decembrie 1989, Romania, România trezeşte-te!, Sibiu, UDMR

orange_frog

Marţi, 13 octombrie 2009, guvernul PD-L-ist Boc II s-a rostogolit pe scările parlamentului României, hodorogind ca o bute goală.

În bute au început să exale mirosul specific enzimelor de fermentare, merele doamnei Udrea, fost ministru al Fu-Turismului şi al Mediului, Apelor, Pădurilor, Mumei Pădurilor şi a tot ce mişcă-n ţara asta şi poate fi ascultat/filat de către onor Serviciile Speciale aflate în slujba dumneaei. Până azi.

Marmura de la Ruşchiţa (Caraş-Severin) a domnului ministru (fost ministru, pardon!) Videanu, fotomodelul guvernului băsescist Boc, nu poate să exale nimic, poate doar un miros vag de concesionare pe 9999,99 ani, miros comun cu firmele de căpuşat energia de la stat pentru „noi şi-ai noştri”, de borduri şi păcură.

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe demisiile miniştrilor PSD şi pe revocarea ministrului de Interne şi nici n-apucă Bocdoiul să dea afară tot ce bate în roşu şi are o funcţie oricât de neînsemnată în întreaga administraţie românească în sate, cătune şi provincie, şi rămăşiţa acestui guvern contra naturii a fost neutralizată.

Visul PD-L-iştilor (a unora, a „preşurilor” lui băsescu) chiar  de la începutul  alianţei acesta a fost. Obsesia lor din care şi-au hrănit zgârcenia şi parcimonia în a distribui echitabil fondurile bugetare, deopotrivă cu docta incompetenţă (şi nu pot să nu-i „vizualizez” pe Pogea sau pe Ridzi) şi mai ales această hămeseală furibundă în a căpărî sursele de finanţare a campaniei electorale i-au dus la pierzanie.

Cred că în acest partid confiscat de locotenentul Boc şi aşternut la picioarele lui Băsescu există şi oameni. Şi nu doar cred ci chiar ştiu că există. Unii dintre ei nu au creiere de cyborg, nu  funcţionează  ca un sistem de anticipare a ceea ce urmează să comită gândirea prezidenţială. Mă uimeşte imensa răbdare a acestor oameni care nu şi-au pierdut nici raţiunea, nici simţul politic şi nici bunul simţ. Este posibil ca 10 oameni, să zicem, să fie tâmpiţi, papagali, preşuri, vase în vomitorium-ul prezidentului. Dar este absolut de necrezut că 30 de oameni, sau 40, şi-au extras coloana vertebrală şi-au lăsat-o la uşa sediului din Modrogan, că nu văd decât lumina farului călăuzitor, că nu mai trăiesc în lumea aceasta. Nu cred că în totalitate PD-L-ul este un partid de sinucigaşi, o altă variantă a sectei AUM şi că vor să iasă din politică împreună cu Traian Băsescu.

Fără Traian Băsescu, fără influenţa lui malefică şi apetitul lui pentru conflicte, cred că această alianţă PSD – PD-L ar fi funcţionat. Ţara ar fi fost guvernată şi poate că nu am fi resimţit atât de violent criza economică. Poate cu un alt premier – un om normal şi nu o curea de transmisie a bolnavei de putere voinţe prezidenţiale – am fi avut alegeri normale, fără încrâncenare şi ura aceasta care sluţeşte România.

Pentru a ajunge la această stare de fapt, la această re-brand-uire a lui Ceauşescu care era şi Preşedinte, şi Prim-Ministru, şi Comandant Suprem al Forţelor Armate şi Cel Mai Iubit, şi Cel Mai Stimat, au murit în decembrie 1989 tinerii ???

Sfătuitorii domnului Băsescu (aflat la finalul celui mai stupid mandat la Preşedinţia României din întreaga noastră istorie ca republică) ar trebui să ştie că poporul român iartă dar nu uită!

Nu cred că există între românii conştienţi de calitatea de cetăţean român destui care să-l regrete pe Ceuşescu în aşa măsură încât să şi-l dorească clonat şi exprimat prin băsescu.

Un adevăr – fie el şi minor – este mai convingător şi mai legitim dacă este exprimat de mai multe voci, cu mai multe nuanţe, decât greţoasa şi inepta  unanimitate pe care şi-o doreşte băsescu. Sentimentalizând în emisiuni de divertisment pe leitmotivul sacru al românului, „mama”, băsescu împreună cu cei câţiva aghiotanţi fără creier din PD-L, chiar ne iau drept proşti. Cine îşi implica mama utilizând-o ca pe o hârtie de prins muşte pentru a câştiga voturi şi a poza în fiul iubitor, nici nu merită să se fi născut.

Acest accident al istoriei noastre, această mică aventură a democraţiei pe drumul totalitarismului populist, este pe cale să se încheie.

Crizele preşedintelui

29 Marți sept. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in atitudine, politica, Romania

≈ 17 comentarii

Etichete

Antena 3, Chivas, Clisura Dunarii, Constitutia Romaniei, Dan Nica, Dana Grecu, jurnal de scriitor online, La Ordinea Zilei, Mircea Geoana, PD-L, politica, presedinte Alcoolic, presedintele Romaniei, PSD, Romania, România trezeşte-te!, tata prostituatelor si al pestilor, trafic de droguri, Traian Basescu, Viorel Hrebenciuc

drapelchivas

(Poate n-ar fi greşit, dacă tot modificăm Constituţia României, să schimbăm şi stindardul … )

Update: Prin amabilitatea şi priceperea Luciei Verona, am primit stindardul potrivit pentru România sub Băsescu.


Că sunt de orgoliu sau de fiere, preşedintele nostru de acum ne-a obişnuit săptămânal cu câte o criză. O vreme mai îndelungată ( de când cu scandalul armelor) a tăcut strategic până s-a golit sacul cu informaţii iar noi am devenit suspicioşi. Era cât pe-aici să credem că s-a pocăit sau a devenit un om politic ceva mai rafinat. Aiurea, de unde rafinament în preajma trocii? Plină ea cu Chivas sau cu rujuri şi alte sulimanuri, preajma preşedintelui este învăluită în aburi otrăvitori care-l fac, în permanenţă, arţăgos şi încordat. M-am întrebat şi eu de unde vine apetitul pentru scandal al acestui bărbat mărunţel care-a stat ani de zile pe mări şi oceane, limitat la spaţiul vaporului şi condiţionat să relaţioneze cu oameni care, prin natura obiectivă a statutului profesional, îi erau subordonaţi. De aici cred că i se trage preşedintelui nostru pasiunea pentru subordonare şi unanimitate şi lipsa desăvârşită a vocaţiei dialogului. Să lăsăm psihanalizarea individului şi să coborâm în agora, călcând cu grijă să nu ne murdărim.

Aflăm de la Viorel Hrebenciuc, invitatul de astăzi al Danei Grecu La ordinea zilei că preşedintele Traian Băsescu conduce un sistem mafiot în România. Legăm această pasiune pentru ilicit, pentru acte ilegale şi subversive a preşedintelui de popasurile în porturi de pe vremea când era comandant de vas şi, forţat de nevoia de a dobândi, făcea contrabandă cu tot ce se putea comercia pe unde ancora. De aici poate şi uşurinţa cu care a sugerat că ar fi benefică legalizarea drogurilor uşoare, pentru ca traficanţii să nu mai fie sâcâiţi de spectrul ilegalităţii. De unde-i vine preşedintelui nostru aplecarea către condiţia umilă a prostituatelor şi dorinţa de a da un statut legal acestei îndeletniciri, nu putem bănui. Sau putem bănui.

Criza guvernamentală de care avem parte este consecinţa directă a întâlnirii CEx a PD-L de la sfârşitul săptămânii trecute. Atitudinea şi deciziile ministrului de interne Dan Nica au călcat pe vârful cozii diverse grupuri de interese care meşteresc la rotunjirea purcoiului de galbeni necesar în campania electorală a preşedintelui. Marele specialist în drept constituţional, doctor în ştiinţe juridice şi premier de alamă în România, a şi pus în operă dorinţa cârmaciului şi a camarilei care-şi vede ameninţate bisniss-urile.

Cu simţul realităţii defazat nu ştim din ce cauză, Traian Băsescu nu s-a aşteptat la o reacţie atât de dârză a PSD-ului. Acum încearcă să tragă de timp pentru a avea răgazul pentru încropirea unei majorităţi parlamentare care să susţină un guvern minoritar PD-L – UDMR.

Există premize suficiente ca PD-L-ul să-şi abandoneze binefăcătorul de mai demult, care-i împinge acum la pieire. După cum stau acum lucrurile, cu un premier – goarnă fără personalitate, creier, cuvinte proprii sau rudimente de gândire, e greu de presupus că am fi la capătul crizei. Suntem doar în debutul ei.

Populism şi futurism în politica dâmboviţeană

27 Duminică sept. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in atitudine, politica, Romania

≈ 14 comentarii

Etichete

Cotroceni, Crin Anonescu, droguri usoare, Guvern, Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, land of choice, legalizarea prostitutiei, Mircea Geoana, modificarea Constitutiei, Modrogan, PD-L, PNL, politica, presedintele tuturor romanilor, PSD, referendum, reforma constitutionala, Romania, România trezeşte-te!, Tariceanu, Traian Basescu

basescu-masina-haaz-sandor

Ori că l-au lăsat din braţe, ostenite de-atâta adversitate şi încăpăţânare, o parte deloc neglijabilă a Serviciilor, ori că Chivasul i-a întunecat rău acea parte a viscerelor cu care ia decizii, „Preşedintele Tutulor Român’lor” – id est Traian Băsescu – o dă în bară din ce în ce mai des.

Gurile rele pun reacţiile dezlânate şi necontrolate ale şefului statului nostru de drept pe seama sondajelor sincere. Unde procentele dumnealui nu sunt unele confortabile ci mai degrabă unele dătătoare de fiori reci pe şira spinării operate la Viena. Adversităţii mocnite şi încă temătoare din sânul propriului partid i s-a adăugat şi o guvernare ex-cep-ţio-na-lă. Lăcomoşi şi cam ilogici, pedeliştii şi-au upgradat ministerele bănoase, lăsând PSD-ului ministerele sociale cu sindicatele aferente, destul de puternice în economia administrării puterii. Se va vedea curând cât de puternice.

Despre primul ministru chiar nu e nimic de spus. Trompeta băsesciană a răguşit morfolind aceleaşi fraze trâmbiţate şi ele din duhoarea maţului gros, nicidecum filtrate măcar prin neuronul de măsură al supuşeniei româneşti.

Politica românească s-a defăimat, s-a bagatelizat, a căzut într-o pernicioasă necontenită injurie publică în spatele căreia se practică şoapta complice şi făcutul cu ochiul. Bisnissul transpartinic bate orice adversitate fie ea doctrinară, de incompatibilitate, sau morală. Nu există nimic sfânt în politica românească. În toate partidele se mişculează şi se mişcoteşte pentru cotonogirea liderului formal. PNL-ul îl faultează pe Crin – plăpândă floare aeriană ce vrea să-şi exhale otrăvurile nimicitoare în faptul zilei. Nimic mai greşit. Înlăturarea lui Tăriceanu de la conducerea partidului, cunoscut ca opozant fervent al preşedintelui în funcţie – în speranţa unui ipotetic acces la putere după alegerile prezidenţiale – a fost o greşeală. Crin nu are anvergură de preşedinte de partid, îmi pare rău să constat. Aşa încât mirobolanta floare a politicii liberale se ofileşte înconjurată de spinii confraterni.

Nici PSD-ul nu se află mai prejos în concursul naţional de defăimare şi paintball. Pe de o parte, frisonul baronilor teritoriali animat de perspectiva de a dansa tot cu Băsescu şi anul viitor, îi imprimă preşedintelui partidului o mişcare giratorie. Nevoit să-i mulţumească pe toţi şi să aţină în lupta pentru candidatură, Mircea Geoană, deşi a făcut progrese remarcabile, rămâne tot neconvingător, un lider gonflat şi imberb, cu pusee adolescentine.

Apariţia duduitoare a fostului secretar general al partidului, cadrist călit în hăţişurile şi mlaştinile administraţiei, Octav Cozmâncă, a pus neuronii multora în alertă şi a crescut doza de adrenalină pe cap de pesedist de frunte. Cunoscându-i în amănunt pe cei mai mulţi dintre liderii actuali ai partidului, bomba Cozmâncă ar putea duce partidul la o implozie în care mulţi şi-ar pierde vestmintele acoperitoare ale unor trupuri politice neconforme cu imaginea de pe televizor. Astfel că partidul social democrat, care cică s-a reformat până la genunchiul broaştei, înlăturând exact membrii cu coloană vertebrală şi promovându-se fiecare pe sine, s-ar putea vedea scindat între Mircea Geoană, candidatul formal, preşedintele partidului care în mod automat trebuie „să-şi asume candidatura la Preşedinţie” – şi am citat din clasici – şi Sorin Oprescu, fost membru PSD care a diagnosticat, la anterioarele alegeri ale partidului desfăşurate într-un formalism puturos (după părerea mea), plăgile de care suferă acest partid zis „de stânga”.

Parcă aş fi scris eu cele cinci pagini ale scrisorii pe care a adresat-o  Octav Cozmâncă conducerii partidului. Pentru că Partidul Social Democrat nu mai reprezintă pe nimeni. Poate pe sine. Deşi nici de asta nu putem fi siguri, pentru că şi acolo, ca în întreaga societate românească şi-a făcut loc morbul egoismului, al individualismului, al lui „scapă cine poate”. „Fiecare pentru sine” nu poate reprezenta în niciun caz comandamentul unui partid al celor mulţi.

Despre PD-L, care nici nu este un partid ci doar o haită de fiare (unele flămânde, altele îmbuibate dar cu instinctul turbat de a ucide de plăcere) sub comanda unică a preşedintelui bănuit de trafic cu arme, nu avem a spune prea multe. Încercarea de a scoate PSD-ul de la guvernare forţând asumarea răspunderii pentru două legi esenţiale pentru bunul mers al societăţii româneşti a eşuat. Cum eşuată pare şi guvernarea. Blamarea miniştrilor PD-L prinşi cu mâna-n buzunarul contribuabilului, unul pentru ungerea fiicei prezidenţiale amatoare de droguri uşoare ca europarlamentar şi altul, cel de la ministerul futurismului, pentru tupeul cu care-şi face imagine în contul aceloraşi bani irosiţi promovând, cică, o „Land of  Choice” pe cale de a sucomba sub ploaia de politici amatoristice şi smucite, au pus o lumina murdară în geamul din Modrogan. Or fi „zoaiele” la care se referea ingenuul nostru prezident? Atmosfera în partid e una ostilă actualului preşedinte, iar în cazul în care acesta nu va intra în cursa prezidenţială şi nu va câştiga, soarta partidului va fi pecetluită. Aşa cum vânează ei astăzi orice suflare de pesedist sau de penelist care li se opune, vor fi vânaţi şi ei şi nimiciţi în orice cotlon s-ar ascunde. Nici măcar PSD-ul în perioada lui de glorie paranoidă (şi mă refer aici la anii 2003-2004) nu a făcut atâta rău celor care nu „erau de-un sânge” cu el. Luând în calcul şi varianta în care Traian Băsescu nu va aquiesa al doilea mandat, tropotul copitelor şi fâşâitul ghearelor care l-ar vrea sfâşiat acum se aude hăt înafara partidului. Traian Băsescu va pierde funcţia de preşedinte în această toamnă şi pierderea aceasta va fi contabilizată şi resimţită mult mai acut de partidul dumisale decât de el însuşi care-şi va lua goeleta şi va pleca în Paraguay.

Înnebunit să recâştige încrederea şi voturile „poporului” băsescist, preşedintele nostru, natură conflictuală şi certamente alcoolică, s-a repezit mai întâi la justiţia care nu vrea să-l „lege” pe marele şi singurul lui adversar politic redutabil, Ion Iliescu. Ostilitatea celei de-a treia puteri în stat nu e de neglijat mai ales în perspectiva alegerilor ce vin, cu atât mai mult cu cât judecătorii sunt, prin lege, preşedinţii birourilor electorale. O mişcare viscerală eminamente perdantă şi neinspirată, după multele altele ce ne-au pigmentat cenuşiul crizei în aceşti ani de restrişte socială şi politică.

Căpătuirea materială a fetelor nici nu este atât de blamabilă într-o lume balcanică în care şpaga ţine loc de regulă. Nici măcar înscăunarea presupusei sale prietene ca ministru nu a şocat morala unei societăţi îngăduitoare cu asemenea manifestări de bunăvoinţă voievodală.

Dar să te iei la harţă cu două dintre veritabilele puteri în stat (Parlamentul şi Justiţia) şi cu una nonformală dar cu atât mai periculoasă – şi am numit aici Presa – este curată nebunie.

Este limpede că România trebuie să iasă din această izolare în care-a înghesuit-o cu „abilitatea” uluitoare a unui neghiob actualul accident politic aflat în funcţie la Cotroceni. Este limpede că adâncurile „Lacului rusesc” ascund vietăţi de pradă la care noi nici cu gândul nu gândim. Ipoteticul sprijin al Marelui Licurici (atâta vreme cât marele Licurici s-a întunecat) vine să-i dea cu Axa-n chelie zurbagiului carpatin, acum când pe ţambalul scuturilor antirachetă s-a aşternut batista unei abile şi strategice diplomaţii.

Singur, părăsit de proprii partizani, nesigur şi disperat, Traian Băsescu culege ce-a semănat în cinci ani de smucituri politice şi diplomatice. Adică, furtună. O furtună căreia nu-i va putea face faţă cu muşii cu care a spălat puntea în aceşti ani.

Ion Iliescu este invitat la Antena3

29 Miercuri apr. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in politica, Romania, Uncategorized

≈ 15 comentarii

Etichete

Clubul de la Bucureşti, Clubul de la Roma, Gabriela Vrâceanu Firea, Ion Iliescu, militantism social, Nicolae Iorga, PES, politica, PSD, Romania, sociatatea civilă, Sorin Platon

antena-31

Domnul Ion Iliescu, preşedinte de Onoare al PSD, fost Preşedinte al României, este invitat astă-seară la Antena3, la 8.10.

Poate vom afla mai multe despre nou-constituitul Club de la Bucureşti (şi nu pot să nu mă gândesc că ar putea avea, ideatic, peste ani, aceeaşi influenţă pe care o are Clubul de la Roma – şi nu sunt ironică) care a avut ieri, prima şedinţă oficială de la constituire. Declaraţia de principii o puteţi citi pe blogul domnului preşedinte.

Poate că o revitalizare a societăţii civile – asezonată, astăzi, din belşug cu politică – este soluţia redresării României, a revenirii ei pe făgaşul normal, al responsabilităţii, element atât de preocupant pentru cei pentru care România este şi patrie nu doar un loc de trăit.

Candidaţii PSD la euroalegeri

03 Vineri apr. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in politica, viata asa cum e

≈ 32 comentarii

Etichete

alegeri europarlamentare, Corina Cretu, jurnal de scriitor online, lista europarlamentari, Parlamentul European, PES, politica, PSD, Stânga europeana, viata asa cum e

1. Adrian Severin

2. Rovana Plumb

3. Ioan Mircea Paşcu

4. Adriana Ţicău

5. Daciana Sârbu

6. Corina Creţu

7. Victor Boştinaru

8. Candidatul propus de PC

9. Cătălin Ivan (TSD)

10. Un candidat din partea organizatiei Bucureşti, ce urmeaza a fi desemnat

11. Viorica Dăncilă

12. Minodora Cliveti

13. Aristide Roibu

14. Marian Dragomir

15. Marius Oprescu.

Am preluat lista de pe  blogul Corinei Creţu, candidatul considerat de Concursul „Fără Canguri”, concurs iniţiat de prozatoarea Lucia Verona – „cel mai bun politician dintre bloggeri”.

Corina nu este numai cel mai bun politician dintre bloggeri, este un politician crescut la „şcoala” Ion Iliescu, a fost purtător de cuvânt al Preşedinţiei, este unul dintre europarlamentarii activi în acest mandat de un an şi jumătate la Parlamentul European şi are calităţile care-o recomandă pentru un mandat întreg 2009-2014.

Dorim succes tuturor candidaţilor, aşteptăm o campanie curată, fără lovituri nepermise, o dezbatere de idei şi proiecte şi ne dorim ca PSD-ul să câştige cât mai multe mandate.

De ce e nevoie de o mobilizare serioasă pentru aceste alegeri? Pentru că proiectele socialiştilor europeni – grup politic în care activează şi social-democraţii noştri – vizează o economie socială de piaţă, o grijă crescută pentru om (Sloganul electoral al Stângii europene pentru aceste alegeri este ” Mai întâi, înainte de orice, Oamenii! ), pentru valorile care consolidează echitatea socială, educaţie, asistenţă medicală, servicii sociale, securitate în muncă, valori cu atât mai importante în aceste momente în care valorile Dreptei au dus economia spre haos şi criză.

De aceea, în acest interval de timp, până în 7 iunie, încercaţi să convingeţi cât mai mulţi dintre cunoştinţele, prietenii, vecinii, colegii voştri să meargă la vot şi să voteze PSD, pentru ca reprezentarea noastră în Parlamentul European să fie una remarcabilă. Pentru că aceşti europarlamentari pe care noi îi votăm să ne reprezinte vor promova proiecte sociale şi ne vor consolida statul de cetăţeni europeni.

← Articole mai vechi

Comentarii recente

Lucia la Revedere
Lucia la Revedere
Robert Turcescu si S… la Realităţi
Madi si Onu Blog - s… la Sfântul Ioan
Wikileaks, adevărate… la Vicki – Lilick’s…
In interesul superio… la Revedere
Cand incepem sa inte… la Revedere
S-a aprobat reabilit… la Revedere
112 nu inseamna Big… la Revedere

Înscrie-te! Scrie!

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

De citit

  • 2 Blackjack
  • ABC
  • Adrian Năstase
  • Antiiluzii
  • Ceaşca de Cultură
  • Corect Politics
  • DC News
  • DISSONANCE
  • Dominique Iordache
  • Gândeşte
  • Inpolitics
  • Iosif Buble
  • Radu Tudor
  • Realpolitik
  • România nudă
  • Savatie Baştovoi
  • Varujan Vosganian
  • Victor Ciutacu
  • Vocea Rusiei
  • Zeitgeist Romania

Descoperiri recente

  • Cu capul în nori
  • Ioan Alexandru

Rusia. Azi

  • Russia Today
  • Vladimir Putin

RSS Gabriela Savitsky

  • Revedere 07/19/2016
    Poate că e timpul să mă întorc. Avem multe de povestit și a trecut un an (fără câteva zile) în …Continuă lectura →
  • Un soi de replică la un simulacru de analiză politică 07/26/2015
    Inițial publicat pe ECHILIBRU: Nu mi-am făcut niciodată iluzii în legătură cu probitatea profesională a lui Ion Cristoiu. Și nici…

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Spam blocat

73.698 de comentarii spam blocate de Akismet

RSS SemneBune.ro

  • „Eu nu îmi pot vedea volumul, eu sunt volumul“ interviu cu Tatiana Ernuțeanu
  • Cerul ca oțelul de Cosmin Leucuța

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Pagini

  • Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Page Rank blog

Free Page Rank Tool
wordpress blog stats

View My Stats

Arhive

august 2022
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
« iul.    

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

  • Urmărește Urmăresc
    • Gabriela Savitsky
    • Alătură-te altor 408 urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Gabriela Savitsky
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...