Puterea prezentului

Etichete

Arta razboiului, Carlos Castaneda, Dan Puric, Eckhart Tolle, ghid de dezvoltare spirituala, Iisus, jurnal de scriitor online, literatura, Metacomunicatorul, Omul frumos, Puterea Prezentului, Sun Tzu, Tamada.ro, viata asa cum e

Mi-am comandat la Tamada.ro câteva cărţi: Dan Puric – Omul frumos, Sun Tzu – Arta războiului şi … Eckhart Tolle – Puterea prezentului, ultima, sub înrâurirea enervantului dar necesarului Meta-comunicator, un soi de Gică Contra al blogurilor pe care le frecventez.

Omul frumos pentru că l-am văzut şi auzit de câteva ori pe Dan Puric şi mi-a lăsat o impresie de neşters. De profundă curăţenie spirituală. De consistenţă. Am auzit că unii i-ar fi propus să candideze la Preşedinţia României. N-ar avea şanse. Biserica nu-l va sprijini pentru că este mai „catolic decât Papa”. Societatea civilă (servilă – cum i-am zis într-o poveste, ca o vorbă de duh a unei găini vorbitoare) nu vede ce interese i-ar putea rezolva Dan Puric – la prima vedere, un om moral, deci cinstit. Iar votantul de la ţară – vorba Maestrului meu – ar întreba minunându-se: „Şine? Dan Puric? Aista-i om, ori puric? Auz, cum sî ti chiemi Puric şî sî şii preşîdinti?” Aşa că. Aşa.

Sun Tzu? Pentru că mă atrage filozofia chineză mai mult decât altele. Pentru că este aproape, foarte aproape de esenţă. Arta războiului? Pentru că viaţa noastră de zi cu zi a devenit un război pe care nu-l mai putem duce cu arme convenţionale. Sau aşa era, dar n-am vrut eu să văd. Fiecare caută să-l domine, folosească, umilească pe celălalt. Pre puţini sunt aceia care sunt capabili de iubire creştină – să-i zic aşa – în stare să vadă şi să stimuleze sâmburele de lumină din om. Cei mai mulţi caută să sufle-n pânzele întunecate ale vanităţii. Aşa încât am considerat util să mă „înarmez”. Deşi nu-mi va folosi la nimic; eu sunt un războinic care se bate cu himerele: una dintre ele este aceea că omul e fundamental bun şi societatea îi toarnă sistematic răul în urechi, ochi, inimă, pentru a-l putea manipula mai uşor…

Puterea Prezentului… Asta e o Carte, să ştiţi. Dacă n-aţi citit nimic de Eckhart Tolle şi sunteţi preocupaţi de râvna spirituală, faceţi-o. Până acum, poate am auzit întâmplător de el. Cam în acelaşi gen, dar mai prozaic şi mai regizat – fără să-şi ia titulatura de ghid spiritual – îl găsesc pe Carlos Castaneda. Din aceeaşi pleiadă. Al celor care demontează mintea omenească, încearcă să descopere resorturile intime ale existenţei umane, de unde venim, unde ne ducem, ce facem aici. O carte pe care v-o recomand cu căldură, insistent. Şi alte cărţi ale acestui autor uluitor, cu o gândire nouă, proaspătă, surprinzătoare, într-un domeniu ale cărui graniţe nici nu ştim sigur unde se află.  O citesc cu pipeta, neîndrăznind să iau deodată o felie mai mare. E ca un fruct exotic, adus de peste mări şi ţări, pe care nu te-nduri să-l mănânci tot odată. E ca o floare fantastică, multicoloră, căreia, dacă îi rupi o petală creşte o alta şi mai frumoasă în loc.

Pentru cei pasionaţi de sufletul omenesc, de desluşirea tainelor propriei existenţe şi a rostului în lume, această carte poate fi un îndrumător. Veţi descoperi că nu sunteţi cine credeţi că sunteţi ci o fiinţă cum mult mai minunată şi mai misterioasă. Veţi descoperi că sunteţi o matrice a fericirii. Şi veţi vedea cum nimic nu vă mai poate atinge sau răni, dacă nu vreţi. Sunt abia la un sfert de lectură şi m-am entuziasmat. Iar în materie de cărţi, chiar mă entuziasmez rar. Bucuraţi-vă de ziua de astăzi, de darul prezentului şi nu trăiţi nici ancoraţi într-un trecut care atârnă ca o legătură de angarale zornăitoare care vă amintesc mereu, în fiecare clipă, eşecurile sau suuferinţele trecute. Nu trăiţi nici atârnaţi de un viitor iluzoriu, construit din ipoteze, cele mai multe, fanteziste. Trăiţi această clipă, a prezentului, cu intensitate maximă. Opriţi-vă mintea, pentru câteva clipe. Veţi vedea câtă bucurie vă invadează.

Şi lăsaţi morţii să-şi îngroape morţii.

Cu cangurii în poşetă

Etichete

blogeri care scriu literatura, candidaturi la Nobel, carti online, comandati carti online, ebook, Fara Canguri, literatura, Lucia Verona, Nobel pentru Literatura, Premiile fara canguri, Tamada.ro, viata asa cum e

Asta îmi aminteşte de înfrigurarea de dinainte de 15 iunie.

Când spălatul uniformei pepit – alb cu bleu-marin -, a şorţului albastru-cerneală, cu ajur din dantelă albă la poale, a fondelor din borangic înfoiate în cinci (cu cinci lobi, adică) pe care numai soră-mea ştia să le facă perfecte, toate acestea alcătuiau un ritual pentru ce urma să se-ntâmplă a doua zi, un ritual care trebuia să respecte strict toate etapele.  Pregătirea uniformei declanşa o adevărată isterie. Totul trebuia să fie perfect. Adică impecabil, din punctul meu de vedere. Curată-lună, călcată fără dungi greşite. Dacă nu erau, era sfârşitul lumii.

După ce termina ritualul pregătirii costumaţiei, îmi aduna mama flori din grădină. Le punea în poală şi-mi împletea o coroniţă. Coroniţa urma s-o primesc de la „tovarăşa”, împreună cu premiul.

Din câte flori or fi fost, îmi aduc aminte de lămâiţă. De mirosul ei persistent şi suav.

În fiecare an luam Premiul I şi în fiecare an primeam ce mă bucura cel mai mult pe lume: cărţi.

De fiecare dată când primesc o carte, am emoţia acelei recompense – binemeritate, zic eu, deşi nu-mi amintesc să fi învăţat vreodată (poate în facultate, la examenul de Folclor şi la cel de Limbă Română Comtemporană).

Am primit acum câteva zile o carte. Nu credeam c-o să vină. Pur şi simplu, în lumea aceasta în care nimeni nu se prea ţine de cuvânt, nu mai contează cuvintele. Deci surpriza a fost de două ori mai mare.

Există felurite stiluri de a trata cititorul, cred că aţi observat.

Stilul complice. Autorul descoperă alături de tine lumea, evenimentele, întâmplările, personajele. Stilul demiurgic. Autorul ştie tot şi te tratează ca pe un imbecil care nu pricepe nimic dar îţi trebuie lecţia aceea de umilinţă. Stilul protocolar. Autorul este la catedră şi îţi predă un curs despre viaţă. Stilul prestidigitator. Autorul scoate din pălărie, în loc de iepuri sau trandafiri, o varză murată. Stilul mizantrop. Autorul scrie dar nu crede că scrisul lui are vreun sens sau opera lui slujeşte la ceva. Stilul colocvial. Autorul îţi împărtăşeşte ce vrea să-ţi comunice, deschis, ca unui prieten.

Mai sunt şi altele, mi-ar lua mult timp să încadrez fiecare tip de scriitură. Pentru că scrisul nu este, de cele mai multe ori, semnătura autorului, ci mai degrabă semnul discret al celui mascat după o armură.

Am primit o carte care m-a captivat. De când am deschis-o, n-am mai lăsat-o din mână. Dacă ar fi avut 500 de pagini scrise în acelaşi stil, aş fi citit până dimineaţa. Nu se încadrează în niciunul dintre tipurile pe care le-am descris mai sus. Este din fiecare câte puţin şi altceva. Nu este o capodoperă sau o carte de Premiul Nobel pentru Literatură cum tot visez eu că o să fie laureat un român. Dar simţi din pagini forţa şi măiestria unui samurai care mânuieşte cuvintele uluitor. Ar putea scrie acele cărţi, dacă nu cumva le-a şi scris şi acest volum de proză scurtă este doar Cuprinsul…

Construieşte personajul cu câteva tuşe de penel, grăbite şi ferme. Umilul, mafiotul, Don Juan, diva sunt câteva dintre ele. Nu o să vi le dezleg aici; dacă nu aveţi cartea, aţi face bine s-o comandaţi. Merită.

Evident, unul dintre indiciile talentului este umorul. Un autor care ştie să te facă să râzi, să plângi, să oftezi, este scriitor. Umorul te pândeşte de după fiecare frază: nu e unul ironic, nu e superior, nu e sarcastic. Este un umor senin. Al finului observator.Al celui care vede după gesturi, după reacţii, după real. Care îţi pune în faţă resorturile, frânghiile, pârghiile cu care mişcă personajele. Le mişcă într-un mod surprinzător. Asta mi-a plăcut cel mai mult. Răsucirile bruşte ale discursului autorului de parcă, mergând pe o stradă cenuşie cu blocuri, cineva ar deschide brusc o poartă şi te-ar smulge din stradă şi te-ar arunca într-o grădină de vis pe care nu ţi-o poţi explica.

Lucia Verona, pentru că despre ea este vorba, m-a făcut să mă bucur încă odată că există blogosferă. Îi mulţumesc pentru carte şi vă invit să v-o comandaţi, cred că puteţi şi pe Tamada.ro. Dacă nu-o să vă placă, îmi asum rolul de paratrăsnet al reproşurilor. Dar eu vă asigur că o să vă placă pentru că e scrisă de un maestru al genului.

Am adormit târziu, numărând, respirând ca yoginii, făcând tot felul de fente să-mi păcălesc mintea care încă răsucea pe toate feţele personaje, expresii, întorsături de situaţie, flash-uri neaşteptate, motivaţii neverosimile din cartea pe care abia o parcursesem. Şi, mai ales, nu m-au lăsat să dorm  variantele pe care le construiam eu în continuarea a ceea ce citisem (Opera Apperta?). Pe la 1 noaptea, am adormit. în sfârşit. Fără canguri. Vi i-am lăsat vouă…