Săptămâna neagră a democraţiei

Etichete

Adrian Nastase, Macovei, Mihai Neamtu, MRU, Noua Dreapta, regimul stalinist al lui basescu, Traian Basescu

Trăim în plină dictatură a Ministerului Public, pusă în operă de nişte conţopişti bine-plăcuţi feţei băsiste, care execută întocmai şi la timp ordinele Cotroceniului, şi pe cele subînţelese nu doar pe cele explicite.

Procurorul General al României este supărat pe avocaţi, pe doctori şi pe poliţişti! Păi avocaţii de aceea au şi apărut în societate, pentru a frâna eventuala demenţă a acuzatorilor şi pentru ca un om să fie apărat nu doar pus la zid. Ca să triumfe dreptatea. Iar medicii … ce să mai spunem? Sigur, în societatea lor n-ar trebui să existe decât băsişti care să le execute ordinele şi să aplaude. Şi CSM-iştii sunt supăraţi pe presă şi pe cei care îndrăznesc să aibă vreo opinie, oricare ar fi ea, în privinţa „cazului Năstase”. Le e frică să nu fie cumva influenţată justiţia. Păi aşa sunt de precari judecătorii încât îi poate influenţa o poză sau o frază?

E trist că de frică să nu fie cumva acuzaţi de părtinire, nici guvernanţii nu s-a grăbit să reclame abuzurile staliniste ale justiţiei. Încercând să pară „Mani Pulite”, această nouă Justiţie, ivită din subsolurile de la Hyperion, Spiru Haret sau pur şi simplu din bolgiile unui învăţământ tip copy-paste, se vede în postura de mare luptător împotriva corupţiei.  În fond nu sunt decât nişte actori care interpretează, temători, rolul şantajaţilor, al impostorilor şi al slugoilor, le tremură vocea şi, când nu sunt stăpâni pe argumente, devin agresivi verbal şi ţâfnoşi.

Sigur, mandatul trebuia executat cu orice preţ, nu-i aşa? Sau trebuia să fi fost executat dinainte. Orice om raţional din România care-l cunoaşte pe Adrian Năstase, putea să gândească că, pus în faţa iminenţei şi având  arme la îndemână, va recurge la gestul suprem. Har Domnului că nu i-a reuşit! Şi-aşa suntem ruşinea Universului, popor de criminali: pe Ceauşescu l-am împuşcat, acum îl omoram şi pe Năstase! Acesta este motivul pentru care armele nu i-au fost confiscate: Băsescu – şi alţii, desigur – miza pe acest final care-i scotea din luptă, definitiv, principalul adversar.

Toată această poveste nu e decât deschiderea unei campanii electorale murdare menite să facă lor corifeilor Dreptei: Neamţu cel hidos, Macoveica cea hâdă şi paranoică şi MRU-u cel şcolit. Cu arestarea lui Adrian Năstase înaintea aniversării. Cu aducerea lui la alt termen al altui proces, cu duba şi cătuşele, într-un spectacol televizat, plimbat ca ursul, în ziua lui de naştere.

Trăim într-un stat concentraţionar, unde se ascultă toate telefoanele şi unde te saltă duba DNA-ului fără să ai vreo vină. Vina ţi-o inventează ei. Poţi să fii şi mort, tot trebuie să fii „ridicat”.

Lupta politică nu se mai dă, acum, cu fraze, cu declaraţii şi proiecte, ci prin intermediul aparatului represiv.

Această săptămână a pus în evidenţă, a scos la lumină, mlaştina fetidă din minţile multor exprimători de opinii din online. Uluitor cât de multă ură şi câtă frustrare gestează în ei specimene de pe vax pulica şi alte forumuri. De comentatorii ziarelor nu vorbim, acolo-i o continuă vomă verzuie.

Nu mă aşteptam ca online-ul românesc să fie, totuşi, populat de atâţia agenţi. Cred că cheltuim 10% din PIB ca să plătim înjurători şi manipulatori de profesie. Această ură imundă nu se va stinge, evident şi nici nu va dispărea. Este tuşa proprie a regimului băsist şi îl va însoţi până în prăpastia spre care se îndreaptă. Ura n-a construit niciodată, nimic.

O Românie în bătaia vântului, fără conducători şi fără drum. Şi totuşi, peste Puterea lui Dumnezeu, nu trece nimeni.

Guvernul victoriei à la Pyrrhus

Etichete

Adrian Nastase, asasinii economici, FMI, Franks, Gittenstein, Romania pierduta, Traian Basescu, Victor Ponta

Foto: Bad Politics

Suntem  în anul de graţie 2012. PSD-ul, la un congres anterior, l-a  titrat „Anul Victoriei”, obedient, slugarnic chiar, megaloman, suflând viclean în pulpanele noului erou al zilei, împins pe tabla de şah, la sacrificiu. Nu l-au împins nici Regele şi nici Regina, nici Calul şi nici Turnul. Ci Marele Jucător. Marele Jucător nu e Traian Băsescu, cum am fi tentaţi să credem, cufundaţi cu capul în hârdăul politicii dâmboviţene. El nu e decât un Nebun care râmă în diagonală, ca un plug criminal,  eşafodajul societăţii româneşti, atât cât a mai rămas.

În aceşti 23 de ani de la Revoluţie s-a schimbat în mod esenţial paradigma de funcţionare a statului român. Până la Revoluţie, ea consta în exacerbarea naţionalismului şi obstinaţia de a constitui aici, în România, la Bucureşti, un pol important al politicii externe, un punct nodal de echilibru între cele două forţe politice mondiale: Vestul capitalist şi Estul socialist. Cum a reuşit Ceauşescu să facă din România o ţară respectată? Jucând cartea geopolitică, asigurându-şi independenţa economică şi stingând vasalităţile împrumuturilor externe. Greşeala lui – care l-a şi costat viaţa – a fost lipsa de intuiţie sau ignorarea realităţii că devenise iminentă concilierea între Est şi Vest iar el, ca personaj politic, devenea anacronic şi inutil.

În aceşti 23 de ani, corifeii „occidentalizării” n-au încetat să ne ne toarne în urechi propria umilire. Umilire, denigrare, neantizare, destabilizarea totală a sufletelor. Cum? Negând o epocă întreagă cu tot ce-a făcut şi cu tot ce-a fost. Negând scriitorii epocii – care nu-s puţini şi nici lipsiţi de talent. Negând întreaga creaţie materială şi spirituală, bombardând-o cu clişeul „comunist”. Tot ce s-a înfăptuit în România prin muncă tenace, prin sacrificii, prin ingeniozitate şi inteligenţă timp de 45 de ani a fost adunat într-o cârpă neagră, legat fedeleş şi aruncat în debaraua istoriei, într-un dulap cu eticheta „comunist”, „expirat”. S-au văzut închişi în întunericul temniţei ruşinii generale părinţii noştri, bunicii noştri, fraţii şi surorile, ba chiar şi noi. „Şcoala era comunistă”. „Muzica era comunistă”. „Industria era comunistă”. „Electricitatea era comunistă”. „Creaţia literară era comunistă”. „Viaţa era comunistă”, „Ţara era comunistă”!!! şi trebuie, deci, pusă între parantezele groase ale ruşinii, decăzută din rangul de ţară şi supusă oprobiului lumii întregi!

Pe acest clişeu al ruşinării noastre ca popor s-a purces apoi la dărâmarea a tot ce e românesc, pe negarea a tot ce e valoros, pe demolarea a tot ce era peren şi trebuia să rămână astfel. Şi pentru ca distrugerea să fie totală, s-a asmuţit, cu ajutorul corifeilor deznaţionalizării, categorii şi clase sociale unele împotriva altora, mereu, susţinut, într-o sarabandă a ponegririi.

Noi nu ne-am reconsiderat încă, obiectiv şi cu înţelepciune, istoria recentă. Am aruncat-o la gunoi şi aşteptăm să putrezească pentru ca nu cumva să ne amintească de faptul că am fost demni, că am fost creativi, că am fost martiri, că am fost chinuţi, că am avut o şcoală de prestigiu, că am avut o industrie funcţională, că am avut o agricultură performantă,  un sistem de sănătate articulat şi atotcuprinzător, că am situat, timp de 45 de ani, în centrul tuturor preocupărilor, Omul. Acum, în centrul tuturor preocupărilor, avem Banul.

Care valoare rezistă mai bine, oare, la trecerea timpului?

Odată cu alegerile din 2004, ne-am predat definitiv Marii Finanţe. Tot ce s-a operat de-atunci în economie, în societate, în legislaţie, în justiţie, s-a subsumat comandamentelor străine statului român. Uitaţi-vă în urmă şi-mi veţi da dreptate. S-au crescut artificial veniturile bugetarilor şi s-a deschis creditarea pe veresie. Peste un milion de cetăţeni s-au îndatorat până peste poate. A venit apoi ignobilul şi decerebratul Boc, cu coasa. A tăiat veniturile, dar datoriile cetăţenilor au rămas. A rămas vasalitatea faţă de băncile străine. Iar nivelul de trai s-a prăpuşit dramatic sub limita subzistenţei. Apoi a fost lovit sistemul de sănătate. S-au închis spitale, s-au tăiat finanţările, au fost transferate în jurisdicţia comunităţilor locale care nu erau pregătite să le administreze şi nici fonduri nu aveau. A urmat sistemul educaţional. Au fost extraşi şi puşi pe tuşă dascălii cu experienţă, care ştiu carte şi înlocuiţi cu proaspăta floră ivită din „spuma valurilor”. Calitatea învăţământului a scăzut dramatic iar abandonul şcolar este uriaş, mai ales în mediul rural, şi nu cade sub incidenţa niciunei statistici. A urmat mica reformă în justiţie, un sistem strâmb şi călâi care îl pedepseşte pe cel nevinovat dar mărunt şi-l scoate în nevinovat pe traficant, pe delapidator, pe criminal.

Pentru tot acest efort de distrugere s-au folosit unelte. Principala unealtă, Băsescu. Ceilalţi, doar nişte ustensile cu care stăpânii Europei şi Americii extrag sufletul din poporul român şi distrug naţiunea română. A mai rămas o mână de talibani, supuşi şi ei legilor timpului şi vieţii.

Singurul politician român care a negociat statutul României în picioare şi nu în genunchi a fost Adrian Năstase. Pentru acest „păcat” este vânat de opt ani de zile cu dosare penale inventate, este hăituit şi tracasat de o mână de slugi preaplecate ale Stăpânului Gittensteinului. Ponderea puterii în România o deţin, acum, Statele Unite ale Americii. Cu zăhărelul FMI într-o mână şi gârbaciul NATO în cealaltă. Deşi pornisem ca o naţiune europeană, am sfârşit ca slugoi ai Americii.

Capitalizând întreaga nemulţumire popolară, PD-L-ul a fost sfătuit să se „dizolve”, să dispară în peisaj, treptat, să se dilueze şi să-şi şteargă urmele. S-a retras în doi paşi. Întîi Boc, apoi, „independentul” Ungureanu Mihai-Răzvan, sacrificaţi, au diminuat tensiunea socială, au tăiat fitilul unei bombe ce sta să explodeze. Nicio Putere n-are nevoie de oameni în stradă, de mulţimi incontrolabile care ar putea, eventual, să dea foc băncilor… Cetăţenii trebuie să fie docili.

A venit rândul să iasă din pălăria Unchiului Sam şi iepuraşul dalb, nou-nouţ şi încă nemaculat, dornic de putere cum o fată de la ţară râvneşte la haine de firmă. N-a stat să analizeze în ce hal se află România. Şi încotro s-ar putea îndrepta. Gittenstein îi suflă, cald, în urechi. Victor nu ştie că aşa e răsuflarea celui ce te va pierde, înşelătoare şi caldă. Ar avea de la cine afla, dacă ar fi capabil să asculte. Îndrăgostit de postul de premier, iubind ideea de a fi prim-ministru, a uitat repede cum a ajuns acolo şi deja îşi închipuie că e exclusiv meritul lui. Şi-a umplut curtea de dalmaţieni, rottweileri, pitbulii, tosa şi amstafi, aflaţi în diverse solde, amuşinându-i călcâiul vulnerabil. Şi nu vor ezita să-şi înfigă colţii, când vor primi comanda.

România e o ţară tristă, aflată, iarăşi „în calea răotăţilor de tot felul”.  Fără perspectivă, fără conducători. Sau cu conducători „fără de ţară”. Iar noi, cetăţenii ei, suntem o mulţime heteroclită, fără liant. Milioane de cioburi ale unei oglinzi sparte. Arătând, fiecare, o altă realitate.
Deşteaptă-te, Române?!?

Credeţi că îşi dă demisia?

Etichete

Bucharest, County, Deveselu, Facebook, Ofiţer al Securităţii preşedinte, Romania, Traian Basescu

Am primit o atenţionare pe Facebook. Am citit, nu m-am mirat prea tare pentru că am intuit demult ce-i poate pielea dobitocului, iar intuiţia mi-a fost confirmată de modul în care şi-a bătut joc de Armata ţării – veche şi necontenită animozitatea dintre Securitate şi Armată. Nu e nicio crimă să lucrezi (sau să fi lucrat) în Serviciile româneşti de Securitate. Cu condiţia să-ţi asumi acest statut, să nu minţi ca ultimul troglodit şi să nu te insinuezi în politică pozând în mironosiţă.

„Călătorind cu treburi prin judeţele patriei, am avut prilejul să-i cunosc pe doi dintre ofiţerii structurii speciale de informaţii care l-au avut în legătură operativă secretă, cu „aprobare de partid”, pe cetăţeanul Traian Băsescu.

Am ţinut să fac această ultimă precizare fiindcă membrii Partidului Comunist nu puteau fi recrutaţi ca informatori, dar puteau primi sarcină politică „să sprijine organele securităţii statului pentru apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului muncitor, împotriva uneltirilor cercurilor imperialiste şi ale agenturilor acestora”.

Cu vădită curioziate, i-am întrebat dacă au mai avut prilejul să-şi întâlnească preţiosul colaborator după ce ni l-am ales preşedinte. Unul mi-a răspuns afirmativ, celălalt s-a eschivat cu o grimasă plină de subînţelesuri. Cum a fost revederea? L-am întrebat pe fostul combatant al contrainformaţiilor externe, cel care mi-a confirmat că s-a văzut cu preşedintele, pe la începutul primului său mandat. Cam inconfortabilă, a fost răspunsul. De cum am fost faţă în faţă, Traian Băsescu şi-a intrat în rolul şi poziţia anterioare faţă de mine şi m-am simţit foarte jenat. Chiar l-am făcut atent: „Ce dracu’, acum sunteţi preşedintele României, eu nu mai sunt ce-am fost şi nu m-aţi chemat la o întâlnire, ca pe vremuri”. (…)

Citiţi continuarea. Şi daţi mai departe, desigur.

Sursa: Cotidianul.ro

###

Spre ştiinţă: Ioan Usca, Luna pătrată (cu scuze), Zinnaida, Teo Negură, G1b2i3, Gabriela Elena, Hai că se poate!, Michaela, Clipe de Cluj, Nea Costache, Theodora Marinescu, Răzvan Rinder, Mirela Pete, Ioan Sorin Usca, Ana Vero, Rokssana, Gând licitat, George Valah, Atitudini, Cella, DSN, Supravieţuitor, Lilick, Simion Cristian.

Politică prin procură

Etichete

Adrian Nastase, Ioan Rus, Ioan Talpes, Ion Iliescu, Partidul Social Democrat, PDL, Primavara Social Democrata, PSD, Traian Basescu

Foto

Climatul politic din România s-a degradat sistematic în aceşti 21 de ani de după Decembrie 1989.

Ca o mică paranteză, Libia de astăzi este ilustrarea perfectă pentru ce s-ar fi întâmplat în România dacă Ceauşescu n-ar fi fost judecat şi executat. În 21 decembrie 1989, la Siret, dincolo de graniţă, se putea vedea divizia de tancuri care aştepta. Doar când le vedeai îţi îngheţa sângele. De aceea, toţi lătrătorii, mistificatorii şi istoricii de cafenea care o ţin langa cu lovitura de stat, cel mult mă amuză.  De aici, de la acest moment, ajungem la primul preşedinte al României post-comuniste, Ion Iliescu. Un politician veritabil, cu viziune, care a făcut din România cea considerată „barbară”, locuită de nişte sălbateci care şi-au ucis preşedintele, o ţară colcăind de orfelinate, cu un popor trăind ca-n  Evul Mediu (aşa ne prezentau televiziunile occidentale), căruia trebuie să-i arunci portocalele şi ciocolatele şi zdrenţele din mersul maşinii, fără să opreşti. (Acest episod s-a întâmplat la Reşiţa în 1990; nişte francezi veniţi, cică, cu „ajutoare”, le aruncau pe şosea iar copiii – cred că orice copil din univers ar fi făcut la fel, şi noi ne ţineam după căruţe, să ne arunce căruţaşul mere sau nuci – alergau după maşină şi adunau în timp ce ei filmau profesionist.)

Sunt destui care se simt şi acum confortabil să-l înjure pe Ion Iliescu şi – sub influenţa propagandei băsiste – să-l învinuiască pentru halul în care a ajuns România. Cine poate să creadă aşa ceva ori este idiot, ori are o minte infantilă, ori e un frustrat care n-a fost în stare de nimic toată viaţa şi are nevoie de un vinovat pentru inadecvarea proprie. Sigur, în acei ani de fierbere socială, de efervescenţă revendicativă – nu vă e dor? – s-au întâmplat şi excese, s-au întâmplat şi evenimente regretabile. Totuşi, în acei ani, s-a iniţiat proiectul de integrare a României în Uniunea Europeană şi de aderare la Alianţa Nord-Atlantică şi România a pornit pe drumul democraţiei şi al acomodării cu exigenţele lumii civilizate.

Am avut, apoi, un preşedinte distins, un intelectual de condiţie care a continuat proiectul de modernizare a României, secondat de un aparat guvernamental din care au rămas în memoria colectivă Victor Ciorbea şi Radu Vasile. Emil Constantinescu a rămas o persoană respectabilă cu toate că provocările n-au fost puţine; în timpul mandatului dumnealui a fost bombardată Jugoslavia şi, pe graniţa de Vest au înflorit şi fructificat averi imense datorate traficului cu carburanţi prilejuit de „embargou”.

A urmat, apoi, cea mai echilibrată perioadă din istoria recentă (post-decembristă) a României. Sub preşedinţia lui Ion Iliescu, cu un premier de excepţie şi cu un aparat guvernamental format în mare măsură din profesionişti. Adrian Năstase s-a luptat cu toate resursele pe care le-a avut la dispoziţie pentru a convinge capetele luminate ale Europei că România merită să se integreze în noua construcţie europeană şi să capete statutul de stat-membru. Partidul Social Democrat îngloba tot ce reprezenta valoare profesională şi intelectuală de elită în România. Dar, cum se întâmplă adesea în realitate, la cazanul de bucate vin, atrase de miros, şi javrele, şi câinii de pripas şi jivinele. Şi, cu o vorbă înţeleaptă din Banat, „unde-i multă minte e şi prostie multă”. Atâtea valori adunate la un loc, nu puteau ele să nu înceapă să-şi arunce cu ciolanele în cap. Să-şi tragă la ţurloaie pe sub masă. Să pândească momentul potrivit să-şi tragă scaunele unii altora. Partidul, furat de beţia puterii, ameţit de suficienţa triumfului, a uitat de javrele şi coteii care stăteau la pândă pe sub mese şi pe după tufişuri. În 2003, odată cu Primăvara Social Democrată – o mascaradă bine ticluită de către cine a fost ticluită – s-a declanşat începutul sfârşitului. Ce era Primăvara Social Democrată? Era o acţiune eminamente a Tineretului PSD (TSD) care voia să „cureţe” partidul de baroni şi de corupţi. De ce? Păi pe principiul înpământenit al locului: „Scoală-te tu ca să şed eu!” Vârful de lance al acestei mascarade necugetate, al acestei auto-demonizări a partidului – Victor Ponta. De pe prispa scenei, Adrian Năstase îl privea cu o îngăduinţă cumva neîncrezătoare. Adică: „Eşti, tu, mă, în stare, de aşa ceva? Crezi că e bine ce faci?” Neştiind că această pietricică urnită din munte va antrena încet-încet neîncrederea oamenilor, nesiguranţa lor, dezgustul chiar şi lehamitea; iar în anul electoral 2004, bolovanii trădării şi şuriul înfipt în spate, care aproape că îl vor pune la pământ. Eu am gândit atunci, uitându-mă la „baroniada” prezentată de realitatea tv. că Adrian Năstase a făcut primul pas pe Drumul Damascului.

Din 2004, PSD-ul nu şi-a regăsit nici cadenţa, nici vigoarea. Locul marilor bărbaţi de stat a fost luat de câte un neica-nimeni, ştampilat şi validat mai întâi prin cancelariile de aiurea. Şi n-a fost destul. Pentru zdrobirea morală a „poporului PSD”, marele vizionar Rus şi marele maestru Talpeş au pus la cale umilirea Patriarhului Social-Democraţiei, Ion Iliescu, la un congres regizat dinainte, la Cluj. Cine îşi mai aminteşte azi de Ioan Rus? Poate rudele lui. De Talpeş chiar nu vreau să întreb. Aş putea să întreb de soarta aghiotantului lui, cu care am avut onoarea, la DFP. După „experimentul Geoană”, PSD-ul, încă nedezmeticit, acum bine structurat în feude adevărate şi cu vrednici lideri locali, şi-a dat seama că n-o să mai reuşească să prostească electoratul şi a scos un alt preşedinte din mânecă. Schimbul de generaţii nu a adus nici valoare, nici voturi, nu a adus nimic. Doar un nume relativ proaspăt vopsit pe geamul opac al partidului.

Numai cine a fost nebun nu a bătut palma cu noua burghezie portocalie a capitalismului sălbatec, în teritoriu. Încrengăturile funcţionează impecabil întru sărăcirea ţării şi a populaţiei.

În ţările cu tradiţie democratică, un politician este „copt” pentru o funcţie când nu mai are pasiuni. Cu o anumită vârstă, cu o anume experienţă de viaţă neapărat necesară, cu o înţelegere deplină a manifestărilor umane sub toate aspectele. Nu poţi să conduci oameni dacă nu ştii cum „funcţionează”. Nu poţi să fii diplomat şi înţelept dacă nu ai experienţa negocierii şi inteligenţa de a-l „răsfira” pe interlocutor, de a-l face să spună exact ce urmăreşte. Dar, pentru asta, îţi trebuie ştiinţă. Îţi trebuie minte, îţi trebuie detaşare şi lipsa oricărei ambiţii de a te pune pe tine în valoare.

Partidul Social Democrat are un politician de calibru, cu o vastă experienţă politică şi administrativă, călit în luptele deschise şi în cele de gherilă internă şi îl ţine la mantinelă. De ce? Pentru că acest partid a devenit sinucigaş. Pentru că îi place să se legene în plasa întinsă de Băsescu. Pentru că aproape toată lumea care contează şi decide e bine merci în afacerile cu bani publici împreunaţi cu fraţii pedelişti. De ce s-ar deranja, ei, adică să-şi bată capul cu proiecte social-democrate? Păi lor le e bine aşa. Fiecare speră că va mai prinde un mandat, fie negociat cu PD-L-ul, fie cumpărat de la noul vizir.

Cine o să-i voteze? Morţii, slugile, în locul celor plecaţi din ţară şi cei dispuşi să-şi vândă votul. De oameni, de oamenii vii şi prezenţi nu-i pasă nimănui. Eu, personal, nu mai sunt dispusă să votez un aşa-zis partid social democrat care colcăie de indivizi dubioşi, de „10%”, de foste vânzătoare, de îmbogăţiţi peste noapte, de inşi ţâfnoşi şi isterici, de tipi găunoşi şi matracucele lor, care habar n-au ce înseamnă Stânga dar ştiu foarte bine „regula mâinii drepte”. Nu sunt dispusă – şi voi face o campanie susţinută – să votez iarăşi nişte indivizi care uită electoratul al doua zi ce se văd „aleşi”. Nu voi mai vota un partid condus „prin procură” de un ţafandache Dinu Păturică Reloaded.

Cu Ferdinand la „produs”

Etichete

4, 5 mil. euro, Fregata Ferdinand, Guvernul Boc mai da un tun, Libia, Rayboiul din Libia, Traian Basescu

Sursa foto: marinarii.ro

Excelenţa Sa, Domnul Traian Băsescu, preşedinte al Republicii România, ne-a informat ritos şi considerabil wiskeizat că ne vom implica. Asta după ce s-a stuchit cu soţul Doamnei Carla Bruni, în plenul reuniunii extraordinare a Consiliului European din 11 martie a.c., prilej să-şi încaseze ce nu credea vreodată că-şi va auzi urechilor, după episodul „Ieşi afară, javră ordinară!”

Am bâlbâit-o ce-am bâlbâit-o din 11 până-n 22. Ba că ONU, ba că NATO, ba că insurgenţii înarmaţi sunt agenţi (o fi ştiind el ceva), ba că dictatorul să se ducă dracului dar noi nu, niciodată. În acest timp, se căuta o formulă. Avioane n-avem, ca să participăm şi noi cu ceva. De participat participăm, dar nu ne băgăm. Timp de unsprezece zile, „băieţii” au căutat formula potrivită. Nu pe cea diplomatică, nu fiţi copii! Formula optimă. Şi au găsit-o. Deci, ne implicăm în conflictul din Libia în sprijinul embargoului impus de NATO, cu fregata Ferdinand. Pentru echiparea Fregatei, guvernul trebuie să aloce – a alocat deja? – 4,5 milioane de euro. De unde ştia preşedintele marţi seara, după şedinţa CSAT când abia ce se luase decizia că participăm şi noi la demersurile Alianţei Nord Atlantice, de câţi bani este nevoie pentru a echipa fregata Ferdinand? Păi are contabili buni, i-au făcut repede, pe colţul unui şerveţel, o estimare. Fregata Ferdinand trebuie să fie echipată şi gata de a intra în dispozitiv pe 4 iunie. Vă reamintesc că suntem în 23 martie. Până în 4 iunie, mai mult ca sigur, conflictul din Libia se va fi stins demult. Şi atunci? De ce trebuie să cheltuim acum 4.5 milioane de euro? Păi ca să dăm cu încredinţare directă nişte fonduri unor firme. Aţi ghicit ale cui firme. Estimp ce s-a stabilit cu ce ocazie se şmenuieşte banul de la buget, madame ministresse Helene Oudrea a susţinut că va propune ridicarea plafonului sumei pentru încredinţarea directă la 12 milioane de euro. Deci, ai un proiect ale cărui costuri sunt evaluate la 11,9 milioane de euro? Te duci şi depui documentaţia şi primeşti încredinţare directă, fără licitaţii, oferte, şi tot felul de demersuri din astea care enervează lumea în criză. Având în vedere urgenţa misiunii noastre ONU sau NATO (preşedintele nu e foarte sigur), echiparea fregatei va fi încredinţată repejor unei firme prietene. Prietene de familie. Nu suntem noi, toţi, o mare familie? În timp ce banii au fost prăduiţi, conflictul din Libia se va fi încheiat demult. Nu-i nimic, în cazul unui alt conflict, noi vom fi, deja, pregătiţi!

Hai că-i foarte mişto să conduci România şi pe timp de pace, dar mai ales de război! E şi profitabil, e şi cool! Sunt atâtea ocazii faine de şmenuit banul public şi de a-l dirija spre conturile proprii!

Vreţi ping-uri? Poftim!

Ori la bal, ori la spital!; Fragilitate; Ziua Mondială împotriva tuberculozei epidemice; Giotto din Bondone; Un pic cu picătură valoroasă din dezvoltarea personală; Cât costă viaţa unui român? Oare China acceptă dubla cetăţenie? ; Înviorare mentală;  Frunza; PNL vrea să audă care e poziţia oficială a României faţă de atacurile din Libia; Dezastre … benefice!; Leapşa – despre blog; Ion Ţuculescu sau ochii magici ai culorilor; Galactica.

Planul lui Băsescu

Etichete

Adrian Nastase, berceanu, Blaga, Elena Udrea, Frunzaverde, PD-L, Romania, Traian Basescu, traian basescu in inchisoare, Videanu

Adrian Năstase publică pe blogul personal un articol. Citiţi-l şi meditaţi. Şi acţionaţi, dacă aveţi posibilitatea. Popularizaţi-l. România e în mare cumpănă, aici nu mai e vorba de PDL, PSD, PNL, servicii sau mai ştiu eu ce.

Iată articolul. Citiţi-l şi daţi mai departe!

„Am primit zilele acestea, o analiza interesanta referitoare la ultimele evolutii politice. Iata o parte din acest text:

T.BASESCU si apropiaţii sai acţionează in prezent după un plan care vizează menţinerea la putere a sa si a PDL.

Planul respectiv cuprinde intre altele si următoarele elemente de strategie:

I. Actiuni la nivelul PDL

1. Diminuarea constanta a puterii si influentei lui V. BLAGA si a apropiaţilor sai, “pana la limita menţinerii unităţii partidului”;

2. “Trecerea in afara puterii de decizie “a lui V. BLAGA, R. BERCEANU, A. VIDEANU si a altora care nu se aliniază intocmai ideilor si acţiunilor lui T.BASESCU si E.UDREA. Un accent deosebit se pune pe preocuparea de a nu permite coeziunea si funcţionarea recent createi USL.

3. In acest context, se acţionează ca E.UDREA sa detina cat mai multe prerogative la nivelul PDL si in plan guvernamental.

In acest scop, liderii din teritoriu au fost informaţi “pe cai adecvate” despre faptul ca E. UDREA ar urma sa preia conducerea PDL, sa devină prim ministru sau sa acceada la alte funcţii in stat.

4. Pentru dezvoltarea grupului din jurul lui T. BASESCU si E. UDREA se pregătesc condiţiile pentru oferirea de funcţii in PDL si in “viitorul guvern”, lasandu-se “in ofsaid” greii din partid care se impotrivesc grupului respectiv.

5. La nivelul serviciilor secrete, procuraturii, justiţiei, etc. s-au lansat informaţii privind “riscurile” la care se vor expune foarte mulţi in cazul in care T. BASESCU si PDL vor pierde puterea. Pe aceasta linie, se va trece la masuri de promovare, cointeresare materiala, si punctual, la şantajarea celor care “nu tin aproape” din cadrul instituţiilor respective.

6. Vor fi exploatate datele existente si se vor obţine noi date care sa fie folosite la nevoie impotriva celor care, prin acţiunile si poziţiile lor, ar putea afecta “unitatea partidului in jurul lui T. BASESCU”, inclusiv celor care s-ar pregăti sa părăsească PDL. In acest sens, sunt atent monitorizate contactele cu reprezentanţi ai PSD, PNL si PC.

7. In perspectiva alegerilor din PDL, au fost elaborate mai multe soluţii alternative:

– se vor pregăti pentru a candida la preşedinţia PDL mai multe persoane care ar putea ceda, in final, in favoarea ELENEI UDREA;

– intrarea concomitenta in cursa a ELENEI UDREA si a lui GH. FALCA iar, in cazul in care condiţiile vor permite, retragerea acestuia din urma in favoarea primei;

– in cazul in care evoluţiile vor fi in defavoarea acestui obiectiv, se va acţiona de la inceput, pentru susţinerea realegerii lui E. BOC la conducerea PDL.

8. In perioada urmatoare, pe fondul acţiunilor anticoruptie, vor fi “sacrificaţi” unii membri ai PDL, care urmează sa fie deferiţi justiţiei pentru diferite fapte penale.Arestarile pe linia vămilor intra in acest context.

Sunt vizaţi:

– principalii oponenţi ai ideilor lui T. BASESCU si E. UDREA, care sunt cunoscuţi cu fapte ilegale;

– cei care, in ciuda averilor mari acumulate, “au contribuit insuficient la bugetul PDL”;

– cei care au conexiuni de afaceri cu V. BLAGA sau cu alti principali oponenţi ai cuplului T. BASESCU-E. UDREA;

9. La nivelul unor lideri din PDL, se fac comentarii negative privind iniţiativa recalculării pensiilor. Evenimentul este calificat ca o “gafa de proporţii”, cu consecinţe grave pentru PDL, principalul vinovat fiind considerat T. BASESCU. Acesta a dispus masuri de incetare a acestor comentarii, teama principala fiind aceea ca va fi afectata dezvoltarea grupului care ar trebui sa se construiască in jurul lui T. BASESCU si E. UDREA.

II. Actiuni la nivelul altor partide

1. Pentru menţinerea UNPR in sfera de influenta a lui T. BASESCU, s-au dispus masuri de “rezolvare a problemelor penale” cu care sunt cunoscuţi unii membri ai acestui partid.

“Finalizarea” acestor probleme urmează sa se producă efectiv cand PDL isi va asigura menţinerea la putere. Pana la momentul respectiv sunt menţinute condiţiile de şantaj asupra celor in cauza;

2. S-au dispus masuri care sa stopeze revenirea in prim-planul vieţii politice romaneşti a lui A. NASTASE si C. P. TARICEANU. Vor fi lansate inclusiv diversiuni la nivelul celor doua partide;

3. Se vor analiza cu atenţie diferentele de opinie existente la nivelul unor lideri PSD si PNL, cu scopul impiedicarii unei bune evoluţii a USL si chiar spargerea acestor partide;

4. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist la adresa grupurilor ILIESCU-NASTASE, V.PONTA, M.GEOANA, C.ANTONESCU, C.P.TARICEANU, L.ORBAN etc, cu scopul de a crea disensiuni intre grupurile respective, dar mai ales intre conducerile celor doua partide;

5. Se vor iniţia acţiuni de provocare pentru a se putea proba infracţiuni ca: mita, fals si uz de fals, abuz in serviciu etc, fiind vizate firme gestionate sau care au legaturi directe cu lideri ai opoziţiei.

6. Pentru discreditarea pe plan extern a USL se va acţiona pentru informarea instituţiilor europene despre activităţile ilegale comise de către lideri ai uniunii respective.

7. Au fost prevăzute fonduri pentru cointeresarea unor personalităţi ale societăţii civile, sponsorizarea unor ONG-uri etc, in scopul folosirii acestora, in tara si in strainatate, de a “ataca si contracara” acţiunile USL si de a compromite liderii acestei uniuni;

8. Principalele iniţiative ale lui V. PONTA si C. ANTONESCU vor fi puse in “directa conexiune” cu preocupările lui I. ILIESCU, A. NASTASE, V. HREBENCIUC si alti grei din PSD. Se va urmări acreditarea ideii ca aceştia impreuna cu C.P.TARICEANU “vor pune mana pe USL” iar PNL va fi “inghitit” de PSD;

9. Vor fi exploatate unele frustrări ale lui M. GEOANA cu scopul de a-i tempera criticile la adresa lui T. BASESCU si de a-l folosi impotriva lui V. PONTA,  A. NASTASE, I. ILIESCU si altii. Se va apela inclusiv la şantaj pentru a-l determina sa aiba o poziţie” cat mai favorabila PDL”.

10. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist si se va acţiona pe linia DNA pentru compromiterea unor primari PSD si PNL cu scopul final de a “sufoca” principalele centre de putere politica din tara ale celor doua partide. Argesul a fost doar un test;

11. Vor fi selectaţi patronii unor firme care au conexiuni cu liderii USL, vor fi ascultaţi prin mijloace tehnice cu scopul de a se ajunge la posibile fapte ilegale comise impreuna cu V. PONTA, C. ANTONESCU si persoane din anturajul lor;

12. Prin declanşarea campaniei de arestări la nivelul vămilor din România, T.BASESCU urmăreşte mai multe obiective si anume:

– sa-si creeze o imagine pozitiva de iniţiator si luptător impotriva corupţiei;

– sa scoată “la suprafata” vinovati care au conexiune cu oponenţii sai si ai ELENEI UDREA. Sunt vizaţi in mod direct V. BLAGA si apropiaţii sai, pentru a fi determinat la nevoie (V. BLAGA) sa renunţe la candidatura pentru preşedinţia PDL;

– sa se identifice martori si alte probe pentru “compromiterea” lui C.P.TARICEANU si a lui A. NASTASE cu scopul stopării revenirii lor in prim-planul vieţii politice romaneşti;

– sa obtina date cu caracter compromiţător despre alti lideri USL.

III. Actiuni la nivelul electoratului

1 . Organizarea de sondaje, acţiuni de propaganda etc. care sa evidenţieze “creşterea” in procente a PDL la cote care de fapt sa fie atinse prin furt electoral. Este mai mult decât edificatoare maniera in care A.VIDEANU a precizat recent “creşterea constanta” in sondaje a PDL. Aceste”previziuni” fixeaza, de fapt, cotele care vor fi atinse prin acţiunile de furt;

2. Strategia dupa care se va acţiona pe linia celor prezentate mai sus conţine intre altele următoarele:

– proiectarea in mentalul populaţiei a creşterii constante in sondaje a PDL pana la un nivel “sensibil apropiat” de cel al opoziţiei;

– pe măsura ce se desfăşoară procesul electoral, populaţia va fi “ţinuta la curent” cu existenta unei “diferente minime” intre PDL si USL in favoarea opoziţiei;

– pana la momentul incetarii votării, aceasta diferenţa va scadea, iar prin tehnica de fraudare, in final PDL “va devansa” USL cu un număr mic de voturi pentru a da credibilitate falsului proces;

3. Elementul de noutate al acestor preocupări il constituie modificarea legislaţiei privind organizarea alegerilor, cu accent pe votul prin corespondenta. Introducerea acestui sistem are in vedere doua aspecte:

– furtul de voturi din afara României ca intenţie de principiu;

– asigurarea mecanismului cu care spre finalul procesului de votare se va “ajusta” acea mica diferenţa, respectiv trecerea ei in favoarea PDL.

4. Prin promovări in plan politic, oferirea de funcţii la nivelul unor instituţii de stat si chiar şantaj, vor fi create noi centre de influenta la nivelul unor firme, companii etc. care sa promoveze metodele si formele practicate de PDL pentru atragere de electorat.

5. Declanşarea masurilor de racolare a unor primari si consilieri ai opoziţiei de la sate pentru a accepta atragerea votanţilor si falsificarea unor documente in favoarea PDL. Acest truc presupune:

– o intelegere care sa arate o prezenta mult mai mare la vot decât cea reala;

– impartirea falsa pe partide a numărului participanţilor la vot cu un avantaj cert pentru PDL.

– “logica” acestor falsuri in comun are la baza ideea de”a da bine la nivelul conducerilor partidelor respective”;

– intrarea, pe baza interesului material in aceste mecanisme, presupune o compromitere din care cei atraşi sa nu mai poată iesi;

– falsificarea documentelor de identitate a unor persoane pentru a vota in mai multe localităţi;

– folosirea numelor unor persoane plecate din tara, a persoanelor cu handicap, bătrâni sau bolnavi care nu se pot deplasa si trecerea lor in contul PDL;

– identificarea studenţilor plecaţi din cămine cu scopul consemnării lor ca votanţi in favoarea PDL, in principal prin falsificarea sau înlocuirea unor procese verbale;

6. Rezolvarea unor probleme de infrastructura, sănătate, dosare penale etc. in localităţile rurale, cu condiţia ca populaţia sa accepte votarea in favoarea PDL. Mecanismul a funcţionat cu succes la alegerile anterioare, cu interesul si acceptul primarilor si consilierilor corupţi din opoziţie.

7. Actiuni de descurajare pentru neparticiparea la vot a electoratului opoziţiei cu mobilizarea totala a militantilor PDL.

8. Angrenarea unităţilor de jandarmi pentru inlocuirea documentelor si a sacilor cu voturi inainte de a se ajunge la locul centralizării.

9. Constituirea unor noi partide, satelit, care se vor inscrie in cursa electorala. Scopul este acela de dispersare a electoratului si in final, sprijinirea PDL.

10. Ca element de psihologie sociala, T. BASESCU insista pe continuarea masurilor de austeritate si chiar aducerea majorităţii populaţiei in pragul foametei, sub legendele crizei economice, urmând ca in pragul alegerilor locale sa se procedeze la “relaxarea” acestei situaţii si chiar la pomeni electorale.

Aceasta diversiune are in vedere:

– crearea unei stări de disperare a populaţiei;

– proiectarea ideii ca masurile austere au fost de stricta necesitate, cu avantaje pe termen lung in favoarea populaţiei sărace;

– scoaterea la iveala a unor rezultate bune ale masurilor luate cu consecinţe in creşteri salariale, condiţii de munca, ajutoare etc. in pragul alegerilor.

– “iniţiatorul si susţinătorul” acestor masuri de “salvare a romanilor” va fi T. BASESCU.

11. Principala preocupare a lui T. BASESCU, in contextul acestor acţiuni, este asigurarea organizării alegerilor de către actuala putere dar mai ales de a se salva de la o eventuala suspendare si scoaterea sa in afara vieţii politice.

*

*           *

Atacul ANI asupra liderilor sindicali are ca scop deturnarea atentiei de la responsabilitatea PDL privind coruptia din vami si “fragezirea” liderilor sindicali in perspectiva unor miscari sindicale si a modificarii Codului Muncii.

Vom vedea, impreuna daca aceste scenarii vor fi puse in aplicare…”

Coincidenţe stranii

Etichete

Alianta Social Liberala, Emil Hurezeanu, FMI, Ion Iliescu, PSD, Realitatea tv, Romania politica, Traian Basescu, Uricani, USL A

Imagine de la basescul

Suntem în Oranjgutania, anul de graţie 2011, în luna lui Făurar. Se prefigurează dezgheţul şi trăitorii de pe aceste meleaguri, istoviţi de foamea şi frigul la care i-a supus natura  şi guvernul senilboc, nici nu îndrăznesc să mai spere.

Nu ştiu cum se face dar FMI-ul are un efect  halucinant asupra României, în istoria noastră recentă. La această vizită, discuţiile au vizat închiderea unor exploatări miniere, privatizarea CFR-ului, „eficientizarea” (id este fragmentarea şi privatizarea) regiilor de stat. Nici bine n-am apucat să citim discursurile liderilor Uniunii Social Liberale (USL-A)  – pentru că televiziunilor li s-a părut mult prea futil să ni le transmită – că ne-am trezit invadaţi de teroare, sânge, lignit şi noroi, din cap până-n picioare. USL s-a topit în zare şi tot weekendul ne-am delectat cu reproducerea, multiplicarea, amplificarea durerii unor oameni care poate ar fi vrut să-şi plângă morţii fără reflectoare. Cineva „a uitat” piciorul pe cablul de oxigen care aerează galeriile minei Uricani, se pare. Explozia aceasta a rezolvat multe. A îndepărtat televiziunile de dezbaterea – şi fixarea în mentalul colectiv – a acestui nou proiect politic, în stare să ne insufle un minim optimism. A acoperit solicitările reprezentanţilor FMI – nici nu ştim dacă sunt reale – şi i-a dat posibilitatea domnului preşedinte Băsescu să încheie seara de duminică în triumf, povestindu-ne cum că nu mai avem nevoie de bani de la FMI (Adevărul este că FMI-ul nu ne mai acordă această tranşă nu pentru că n-ar vrea Băsescu ci pentru că FMI-ul nu mai dă doi bani nici pe Băsescu, nici pe guvernarea lor şi aşteaptă o schimbare pentru a avea cu cine sta de vorbă serios).

Noroc cu „România politică” de la Realitatea, de aseară. A fost di granda. Ne-a venit inima la loc. Totuşi, România nu e condamnată la moarte. Totuşi, ne-au condus oameni luminaţi, nu doar arătări de grotă. Totuşi. Ştiu că o să-mi atrag antipatia unora dintre zombalăii oranj, dar privindu-l şi ascultându-l pe Ion Iliescu (asta după ce ne-am îngreţoşat, la orele 18, cu agramatismele şi fracturile de logică ale actualului preşedinte, cu înveninările şi ameninţările lui de doi bani) am simţit că respirăm într-un univers posibil. Aşa cum, după ce ai  stat 6 ore în mină, în întunericul şi frigul întretăiate doar de lumina lămpaşelor, când te ridică scripeţii „coliviei” şi zăreşti prima geană de lumină şi aerul devine mai proaspăt şi mai bogat, parcă şi inima ta se bucură fericită. Un sentiment absolut sublim că există viaţă şi după moarte.

 Poporul român a ajuns într-un hal fără de hal. De 5 ani încoace, nu e zi să nu fim hărţuiţi, intimidaţi, jefuiţi, batjocoriţi şi asmuţiţi unii împotriva altora. De parcă de aceea n-am avea noi o economie funcţională. Pentru că unii s-au îmbogăţit din pensiile fabuloase pe care le iau de la ăi’ săraci. De aceea nu avem agricultură performantă, europeană: pentru că sistemul privat, pipernicit şi schilav, îl ţine-n spinare pe bugetarul cel gras. De aceea nu reuşim să construim niciun kilometru de autostradă: pentru că politicienii corupţi, toţi aflaţi în Opoziţie, jefuiesc ţara. Întreb şi eu: Cine are la îndemână şi la discreţie bugetul României, din 2004, de la alegeri, încoace? Cine conduce tot ce mişcă-n ţara asta? Cine guvernează prin ordonanţe de urgenţă şi prin hotărâri de guvern? Cine are majoritatea parlamentară şi şi-a votat ce legi i-a trebuit, când i-a trebuit, postulând că, dacă în sală e doar un „membru al Puterii, se presupune că e toată”? Cine conduce toate instituţiile din România? Opoziţia, cumva?

Dirijând banii doar spre puşculiţele personale şi spre conturile personale şi spre firmele de partid, dacă nu eşti în stare de nimic, nu ai nicio viziune despre ce reprezintă ţara aceasta şi ce viitor poate avea, după ce ai jefuit tot, ai spoliat cetăţenii şi ai distrus tot, tu strigi că nu eşti lăsat să munceşti! Minunată manipulare! Vârstnicii sunt vinovaţi că tinerii nu au locuri de muncă – deşi vârstnicii nu mai lucrează nicăieri, îngrădindu-li-se un drept constituţional -, medicii sunt vinovaţi că nu există bază materială şi medicamente în spitale, profesorii sunt vinovaţi că legea educaţiei e o glogozenie înfricoşătoare, PSD-ul e vinovat că nu avem turism şi tot aşa! În esenţă, noi, cetăţenii României, îi deranjăm pe cei care guvernează cu simpla noastră existenţă. Ei ar vrea ca noi să murim, să ne sinucidem, să face ceva să nu mai existăm! Să nu le dăm lor bătăi de cap cu nevoile noastre! Aici a venit şi îndemnul părintesc al preşedintelui: Dacă nu ne place ţara lor, putem să ne ducem dracului!

Oare nu-i mai simplu să plece dumnealor?

Băsescu vrea să-l aresteze pe Ion Iliescu?

Etichete

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, arestari anuntate la Strasbourg, Asemblee parlementaire du Conseil de l'Europe, Basescu anunta arestari in februarie, Codul Penal, Constantin Nicolescu, interviu Monica Macovei, Ion Iliescu, Monica Macovei, PSD Arges, Romania libera, Traian Basescu

„Experimentul România” este pe cale să se înfăptuiască. Pus în operă de un derbedeu fără nimic sfânt, un golan fără scrupule, fără mamă şi fără tată, derbedeu care dirijează o armată de impostori în ale legii şi moralei, puşi pe rapt şi distrugere. Suntem săraci, dezbinaţi, epuizaţi, încărcaţi de ură şi clătinaţi de nesiguranţă. Trăim pe nisipurile mişcătoare ale zilei, nu ştim ce va fi mâine şi suntem siguri că nimic bun nu se poate întâmpla. Ne-am convins în aceşti 7 ani de hărţuire şi spoliere, de umilire şi distrugere că nimic bun nu ne aşteaptă. În fiecare zi ne este spulberat un drept fundamental. Dreptul la viaţă. Într-un regim de exterminare sistematică şi programată ce reprezintă dreptul la viaţă? Dreptul la muncă. Dreptul la muncă într-un regim neosclavagist? Să fim serioşi. Dreptul la educaţie? Cu Funebriu ministru? Haida, de!

Nu avem drepturi cetăţeneşti şi cred că nici drepturi naturale nu mai avem. Suntem la latitudinea şi hachiţele acestei armate portocalii condusă de un individ care urăşte poporul român şi România sau are ordine clare să decimeze poporul şi să transforme România în teren viran şi s-o scoată la mezat când va deveni insolvabilă.

Pentru înfăptuirea acestui plan s-au învălmăşit mai întâi valorile. Intelectualii – atâţia câţi or fi fost – au fost ademeniţi cu câteva mărgele colorate şi apoi compromişi. Peste tot, în toate sistemele, valorile au fost înlocuite cu lipitori de afişe şi cărători de servietă – evident uşor de manipulat şi de controlat -, corupţi, şantajabili  şi docili.  Astfel, s-au creat pârghiile şi mijloacele pentru a pune în operă orice măsură, oricât de aberantă.

Apoi s-a trecut în forţă la distrugerea reperelor. În ce crede poporul român? În Biserică şi în Armată, în primul rând. S-a trecut la compromiterea reprezentanţilor bisericii (şi încă mai urmează) şi în demonetizarea şi vânzolirea Armatei prin trucul recalculării pensiilor militare – din care nu se economiseşte nimic.

Arestarea preventivă a unui lider local PSD, arestare anunţată cu anticipaţie de către Traian Băsescu la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg este prima za a unui lanţ cu care-şi vânează Băsescu oponenţii politici sau chiar acoliţii care-l deranjează sau îi nesocotesc ordinele.

O idee năstruşnică i-a surâs în întunericul umed în care-şi petrece ceasurile de reverie. Şi, pentru punerea în operă a acestei idei (obsesive, dealtfel, pentru că e constant doar în ură) a apelat la unealta lui predilectă. Unealta s-a şi executat. Ea se numeşte Monica Macovei şi, în 31 ianuarie, acordă un interviu „regizat” ziarului România liberă (ce ironie!), interviu în care insistă asupra modificării Codului Penal (asumat de către guvern şi aflat la latitudinea acestuia) în sensul că termenul de prescriere pentru unele fapte penale ar trebui abolit. Interviul este „întărit” mai apoi printr-o dezbatere. În sprijinul acestei ipoteze de lucru, prin media a fost vânturat cazul unui nefericit care a fost incriminat şi condamnat pentru o faptă pe care n-a comis-o iar adevăratul făptuitor a beneficiat de avantajul prescrierii faptei. Ca să mistificăm şi să ne justificăm ticăloşia şi interesul, folosim un exemplu înduioşător, nu-i aşa?

Adevărata „ţintă” a acestui demers pare, însă, alta. La întâlnirea perfect constituţională a prezidentelui cu partidul drag inimii lui – dacă l-am putea bănui că are una – le-a ordonat să o sprijine pe unealta Monica în demersurile ei.

Să trăim bine şi să vedem dacă au curajul. Habar n-au pe ce butoi cu pulbere stau, cât de nemulţumiţi sunt aparent docilii oameni.  Şi că le lipseşte doar scânteia pentru a exploda şi a-i sfârteca pe toţi aceşti netrebnici care sunt de acord să-şi alăture vieţile (şi să le rişte) cu acest scelerat care e pus doar pe crimă jaf şi trădare. Înaltă trădare.

Suntem aproape toţi la limita răbdării, la limita limitelor. Mai avem puţin până când nu vom mai avea nimic de pierdut. Iar cei care nu mai au nimic de pierdut sunt de neoprit. Fără frică! Fără milă! Cine nu ştie cum arată o mulţime dezlănţuită, sau cine a uitat cum arată o mulţime dezlănţuită şi ostilă să continue inconştient că susţinerea acestor criminali care, după ce ne-au devalizat ţara, după ce au pus mâna prin rapt şi şmecherie pe bogăţiile ei, ne sfidează cu legile lor şi vor să ne ucidă bunicii, vor să ne extermine părinţii, vor să facă experimente cu copiii noştri şi să vândă ce-a mai rămas din pământurile noastre! Există în ţara aceasta a noastră, încă mai există, destui oameni care cred în valorile perene ale lumii: Normalitate, Înţelepciune, Bunătate. Care cred şi sunt capabili să renască România. Chiar aşa cum se află ea acum, în cenuşă. Pe aceia umblă să-i vâneze şi să-i ucidă acest scelerat cu mâinile scăldate în sângele atâtor nevinovaţi, morţi la netimp din pricina regimului lui de exterminare instaurat în România.

Să nu cutezaţi, mişeilor! Să nu cutezi, mişelule!

Bibliografie: Gheorghe Constantin, Victor Ciutacu, Dan Andronic, Dan Voiculescu, Moshe si Mordechai,  Adrian Năstase, România liberă,
Mediafax, Agerpres, Realitatea tv, Adevărul, Jurnalul naţional, BBC, CNN, Euronews, A.P.C.E..

Contra-pinguri şi reverenţe pentru: Teo Negură, George Şerban,  Gabriela Elena, Năbădăiosul, Cristian Dima, Nea Costache, Gabitzu, Mirela Pete,  Caius, Link-Ping, Noaptebunăcopii, Zinnaida, Ioan Usca,  Mircea Suman, Alegerea Sophiei, Gabriellajoy, Anamaria Deleanu,  Mihaela Man, G1b2i3, Supravieţuitor,  Răzvan Rider,  Rebusache, Răzvanrc, Dumitru Agachi, Gând licitat, Ioan Sorin Usca, Andi Bob, World of Solitaire, Domnul Nimeni,  Simion Cristian, Alexandru Marin, Ana Vero, Cosmin Ştefănescu, Munteanul, Ştiruţe, Mihai Likar, Michaelas’blog, Motanul filozof, Octavia Sandu, Simona Ionescu, Theodora0303, Cella, Elisa – Grădina mea de vis, Taclale cu Paul, Cammely, Flagellus, Bogdan Onin.

Jurământ

Etichete

Adrian Nastase, Elena Udrea, Emil Boc, Guvern, jurnal de scriitor online, Life, PD-L, politica, politics, presedintele Romaniei, PSD, Romania, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e

La învestirea în cea mai înaltă funcţie a statului, persoana aleasă pentru această supremă demnitate depune un jurământ cu mâna dreaptă pe Biblia şi Constituţia statului respectiv.

Preşedintele Federaţiei Ruse rosteşte următorul  jurământ:

În timpul îndeplinirii datoriilor de Preşedinte al Federaţiei Ruse, jur să respect şi să apăr drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor, să respect şi să protejez Constituţia Federaţiei Ruse, să apăr suveranitatea şi independenţa, securitatea şi integritatea statului şi să slujesc cu credinţă poporul.”

Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii rosteşte, la învestire, un Legământ cu naţiunea numit „Legământul funcţiei„, care constă într-o fraza de doar 25 de cuvinte:  „Jur (sau afirm) solemn că voi îndeplini cu credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi voi menţine, proteja şi apăra Constituţia Statelor Unite cum voi putea mai bine.„

Jurământul Preşedintelui Republicii România are următorul conţinut:

„Jur să-mi dăruiesc toata puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Am folosit cele două exemple ilustre, pentru că Jurământul (Legământul Sacru cu poporul) are o lungă tradiţie în istorie şi izvorăşte din legămintele Evului Mediu. Când, prin jurământ de credinţă, cavalerii şi nobilii îşi declarau supunerea, loialitatea şi vasalitatea faţă de un nobil, de un stăpân. Încălcarea jurământului de credinţă era egală cu dezonoarea şi pierderea vieţii.

În contemporaneitate, jurământul a devenit simbolic şi s-a golit de sacralitate. În cazul Republicii România, s-a golit şi de sens şi de conţinut. Pentru că actualul preşedinte a scuipat, şi-a suflat mucii (aş mai folosi şi alţi termeni mai scabroşi însă n-o fac din respect pentru blogul meu) pe acest Jurământ.

„(…) pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român” se traduce în viziunea preşedintelui nostru cel sperjur în „propăşirea spre Cer” prin exterminarea poporului său.

„(…) să respect Constituţia şi legile ţării” însemnă, în viziunea acestui decrepit cu nervii ţăndări şi cu suportul fizic al minţii sale răsfirate grevat de toate boalele, să-şi umfle buzunare şi conturile pe spatele poporului român, el şi camarila lui pedelistă.

„(…) să apăr drepturile fundamentale ale cetăţenilor” – jură domnul preşedinte portocaliu şi cu fierea revăsată până-n albul ochiului îi învrăjbeşte pe români împotriva românilor. Dreptul fundamental la muncă este încălcat prin simpla realitate că preşedintele se interpune în guvernare şi hotărăşte câţi oameni trebuie să muncească, pentru că există limitări şi economice şi guvernamentale ale dreptului de a munci – singura alternativă este aceea de a pleca în Europa să slugărim şi să ne umilim pentru pâinea cea de toate zilele. Dreptul la viaţă privată este încălcat pentru că ne sunt ascultate telefoanele şi ne este interceptată corespondenţa electronică. Dreptul la educaţie este încălcat prin diminuarea posturilor din învăţământ, prin decimarea programelor şcolare, prin umilirea sistematică a dascălilor, prin sărăcirea părinţilor, printr-un plan bine pus la punct de slăbire a fibrei poporului român, lovind la bază, în copii. Dreptul la libera exprimare a opiniilor este îngrădit prin ditirambele dirijate împotriva posturilor de televiziune care nu-i laudă măreaţa personalitate şi ilustrele-i realizări, care nu-i hrănesc orgoliul nemăsurat de paranoic.

„(…) jur să apăr democraţia, integritatea, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.” – spunea Traian Băsescu, aproape podidindu-l plânsul.

„Lăsaţi-l dracu, e-un actor!” –  am citat noi dintr-un superb poem al lui Adrian Păunescu, cu o mică speranţă că la al doilea mandat (ultimul, în ordine Constituţională, dacă nu cumva modificarea preconizată a Constituţiei va fi un pretext pentru tipicul salt grupat înapoi 360°), zurbagiul va face un minim efort de a deveni echidistant.

Astfel, din dorinţa de apărare a suveranităţii, ne-am trezit cu economia făcută cioburi, cu maţul gros al bugetului conectat la gurile pedeliştilor de Curte prin care vine în valuri hrana cea atât de necesară corpului unui partid putred şi canceros, cu un împrumut înrobitor la aproape-defunctul  Fond Monetar Internaţional drept „centură de siguranţă”. Centură de siguranţă care s-a transformat într-un soi de zgardă ce se strânge la orice mişcare voit independentă. Trebuie să executăm întocmai comenzile stăpânului (board-ul FMI) altfel vom sfârşi în chinuri.

Cum Executivul (id est Traian Băsescu) nu doreşte să ia nicio măsură de redresare economică (pentru ca nu cumva să supărăm „stăpânul”), vom ajunge în incapacitate de plată. Incapacitatea de plată se va traduce prin dinamitarea „unităţii şi integrităţii teritoriale a României”, pentru că neavând cu ce plăti, vom plăti cu teritorii din actualul stat România, respectiv cu Transilvania. Şi, poate, cu Moldova (cea de dincoace de Prut) şi cu Banatul (cel vestit pentru zăcămintele de uraniu atât de necesare viitorului civilizaţiei).

Astfel, cu un preşedinte scelerat, sperjur, cinic, cu o jigodie implantată şi conectată la aparate de Serviciile Speciale care au ajuns un soi de ţucal atârnat de dosul prezidenţial, se pune în operă întocmai şi la timp „planul dinainte stabilit”.

În tot acest timp, noi suntem asmuţiţi unii împotriva altora, cei cu pensii mici împotriva celor cu pensii mari, copiii împotriva părinţilor, dascălii împotriva medicilor şi poliţiştii împotriva securiştilor ( norocuţ (?!) armată nu mai există), mamele împotriva bunicilor, bugetarii împotriva privaţilor, bloggerii împotriva jurnaliştilor, televiziunile una împotriva alteia; poporul român este spart ca o oglindă veneţiană ale cărei cioburi nu vor mai putea fi lipite niciodată la loc.

Sntem capabili să ne ridicăm? Există un lider providenţial în stare să ridice România în picioare? Va înceta Opoziţia să se canibalizeze (observ că odată ajunşi în funcţii de conducere, liderii formali ai partidului „primesc” împreună cu fucţia şi o filoxeră în ureche – şi mă refer aici la orgoliosul Crin Antonescu – ce a devenit „altcineva” de când e preşedintele PNL)? Suntem în stare să ne scuturăm din minte ideile introduse cu tolcerul prezidenţial? Mai suntem oameni, sau suntem roboţii unui sistem criminal? Acestea sunt întrebările mele şi îl rog pe fiecare cititor să treacă – cu un efort de voinţă – zidul prejudecăţii că „nu-i nimic de făcut”. Orice altceva e infinit mai bine decât această guvernare şi decât acest preşedinte. Români! Treziţi-vă!

Îi felicit pe cei care sunt deja treji: Noaptebunăcopii, Supravieţuitor,  Cristian Lisandru, Ioan Usca, Lucia Verona,  Băsescul, Român frustrat, şi către cei care dau semne că s-ar trezi: Atitudini, G1b2i3, Link-Ping, Elisa, Orry, Gabitzu, Theodora0303, Dumitru Agachi, Cristian Dima, Gabriela Elena (La mulţi ani, Om frumos!), Dan Pătraşcu.

No Băsescu&Boc Day!

Etichete

Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, Life, no basescu day, politica, politics, presedintele Romaniei, Romania, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e

Iată, consecvenţa celor care au propus No Băsescu Day a crescut precum mareea şi vine o zi când va mătura actualul staff al României – o adunătură ignobilă, furişându-şi privirile piezişe către ce-a mai rămas de cotropit şi furat din biata noastră ţărişoară. Chiar dacă Boc pare împăiat este, totuşi, mâna lungă şi criminală a lui Băsescu. Mână cu care, de la primul guvern din care a făcut parte (făcând parte din toate, până în 2000), a căutat să înşface pentru el şi famiglia lui. Cu un tupeu de bişniţar de Dorobanţi, te „face” din ochi şi din vorbe – mai ales că nu ştii exact unde se uită -, te minte şi răstălmăceşte cu seninănatea unuia care nu are niciun reper moral. La toate mineriadele – cum declara Miron Cozma aseară – Băsescu a fost ministru sau secretar de stat. El a dirijat şi a condus minerii către „numele” pe care îl au astăzi, el este artizanul da facto al mineriadelor – pentru că minerii nu puteau să zboare la Bucureşti. Deci îi plăceau masele, dezordinea, videul de autoritate şi îmbârligăturile. Azi, când în Piaţa Victoriei i se construieşte eşafodul, sunetul ciocanelor ce izbesc în cuie îi pare nemeritat. Cine seamănă vânt culege furtună. Din 2004, avem şase ani de gâlceavă, de scandal, de forţare a voinţei lui paranoice, de consolidare a serviciilor secrete, de măcinare şi făinire a structurilor Statului. Băsescu confundă cu nonşalanţă funcţia de şef al Statului cu aceea de şef al tuturor Puterilor Statului – cum spunea pe blogul său, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Băsescu se crede „jmeker” eludând Constituţia şi căcându-se frecvent în blidele noastre. Sigur, românii sunt un popor răbdător şi paşnic, cu mult umor. Dar nu când sunt sfidaţi şi călcaţi în picioare. Nimeni nu-i oprea să fure, dacă nu căutau să ne calce pe cap şi să ne umble prin buzunare şi să ne scotocească prin simplele noastre vieţi necăjite. Până aici! Ajunge! Jos Băsescu!

Transmitem îndemnul prietenilor: Mirela Pete, Andi Bob, G1b2i3, Cosmin Ştefăneascu, Dispecer Blogosferă, Consiliul Naţional al Blogosferei, Nea Costache, Cristian Lisandru, Noaptebunăcopii, World of Solitaire, Ioan Usca, Gabitzu, Elisa, Noaptea Iguanei, Atitudini, Dumitru Agachi, Cristian Dima.

Radu Humor are mai multă elocvenţă:

Radu Humor // 19/05/2010 la 09:34 | Răspunde (modifică)

Sa se duca dupa Ceausesti , el cu toata famiglia lui !
Un tradator de neam si tara , care a reusit in doar sase ani sa-l reabiliteze pana si pe Ceausescu.
Acum sunt de doua ori mai multe motive de a iesi in strada si a matura scena politica :
In ’89 romanii aveau locuinte, aveau slujbe , iar frigul si foamea de-atunci, vor fi mai cumplite in vremurile ce vin daca-i nu-i vom arunca la ghena istoriei pe acesti monstrii portocalii !
Curaj romani !
Vreau o judecata dreapta, prima acuzatie fiind tradarea intereselor neamului romanesc si distrugerea cu buna stiinta a Romaniei cu acordul pe fata a unor foruri mondiale ce ne inrobesc pentru inca vreo 3 generatii.
Si-a inchipuit cineva ca o tara atat de bogata poate ajunge sluga la straini ?
Se pare ca unii gandeau de mult asta , dar pana n-au gasit cozile de topor , care sa le puna in aplicare programele demente, n-au reusit sa-si bata joc de un popor ce era liber si putea sa fie si prosper.
Suntem un popor de 85% romani si ne conduc niste straini !
Ajunge !

Monolog

Etichete

adevaruri pe jumatate, consultari, demonstratie, greva, impotriva poporului roman, lideri sindicali, revolutie, Sindicate, Traian Basescu

Foto: Alice Drogoreanu

„Ce zi o fi astăzi?…- se întinse pe spate flectând braţele şi lungindu-se pe scaun, câteva secunde. Să mă uit în agendă… Stai că degeaba mă uit, dacă nu ştiu nici ce dată e, nici ce zi. Oricum, suntem sigur în luna mai… Deci briefing de presă … n-ar putea şi ăştia să scrie conferinţă? … întâlnire cu sindicaliştii – futu-vă muma-n cur de mm-mm… -mm … ne… mm… ticăloşi! ” – sări el ca ars, amintindu-şi întâlnirea la care fusese băgat în corzi, umilit, încălecat de gureştii ăia care nici măcar respectul datorat locului în care se aflau n-au dovedit. Mai ales ăla subţire, creţ şi negricios, cu ochii piezişi, Marica, parcă, ăla îl enervase rău de tot încât după întâlnire a fost nevoit să se ducă să se-mbete ca să evite o lovitură militară… Ce lovitură militară să faci?  Poate numa cu securiştii mei!… Că armata am desfiinţat-o. Na! I-am arătat io lu tată-miu, târâie-sabie ce era el! Acu nu mai sare cu centura la mine, aiai cu catarame de fier care intră în carne! Nah! Armata scoate om din tine! Acu nu mai ai armată, babacule! … – continuă, în minte cu un năduf ce i se citea în ochii ce aruncau scântei, e drept, împrăştiate.

„Azi e întâlnire cu patronatele, măcar pe ăştia i-am gâdilat pe burtă… Ce se plânge pulimea asta atâta? Eu nici 50 de lei pe zi nu cheltuiesc! Şi ei, că le trebie un milion pe zi – na c-am început să vorbesc ca Împuşcatu… Ce pusese ăsta biciul pe ei! Las c-aşa şi merită! Nespălaţi, gargaragii, fufe, cretini, oligofreni! Are dreptate Patapievici! Popor de căcat! Ia să fi făcut eu ce fac aici în Polonia sau în Ungaria! Başca în Bulgaria! Mă zburau ăia-ntr-o noapte. Ăştia… poţi să beleşti pielea de pe ei, dacă le torni nişte vrăjeli şi-i ameţeşti, o scot ei singuri şi ţi-o dau de bună voie… Ia să văd ce mai fac, de unde mai scotocesc nişte mărunţiş că Nuţi şi-a păpat deja 4 miliarde de euro pe achiziţii… Cheltuitoare mai sunt şi femeile astea!… Mai bine-o făceam prim-ministru şi-avea pe mână tot bugetul, avea de unde cheltui, nu mă cicălea pe mine toată ziulica… O făceam eu, dar mă lasă Buldogu şi cu albinosul ăla bordurist? Ce să mai zic de Boss? Mai vedeam eu un mandat prin gaura cheii de la uşa puşcăriei… Sau poate apucam s-o şterg cu vaporaşul… Ce bine-ar fi să fiu acum pe mare! Să mă mângâie briza şi să îi muştruluiesc pe fraieri… Au început să nu-mi mai iasă nici glumele mele. Auzi la ei: că ăsta-i program de exterminare a poporului român! Păi să mai scadă-n pizda măsii că şi-aşa-s prea mulţi! Dacă ar fi vreo două milioane de copii, vreo 5.000 de bătrâni, fără handicapaţi – ăştia trebuie exterminaţi până la unul -, şi cu ăia care lucrează pe-afară, 4 miliarde, e destul! Vreo 10.000 de bugetari să muncească 16 ore ca la patron nu să frece manganul… am rezolvat treaba. Bă! Aşa ceva! Aşa ceva nu s-a văzut! Ăştia nu vor să moară! Ce dracu de fibră au în ei că orice le-ai face, ei tot se mai ţin de viaţă!? Dacă n-aş fi dependent de uniune, aş introduce un program de euthanasiere cum am făcut cu câinii… Poa să vină şi Shakira nu Brigitt Bardot… Îi bagi în cămine spital şi uşor uşor le faci câte-o injecţie… Pe rând, la câteva zile, să nu bată la ochi. Şi am degrevat bugetul… Şi avem bani să plătim alea 24 de F16- Lockheed Martin pe care mi le-a băgat Rasmussen – o fi nepotul exploratorului! – pe gât. Cât o fi şpaga la un miliard trei sute de milioane? … hm! … zece la sută din 13, un fleac. Mai puţin decât a zecea parte din cât am eu în Azore… Uah, ce-aş pleca, mâine aş pleca!… Da mă caută ăştia acu, cu mijloacele moderne… Pe  Dudaev l-au găsit după telefonul mobil… şi, dacă nu mai eşti preşedinte, n-ai acces la facilităţi. Iar viaţa de fugar urmărit internaţional nu e simplă. Acum nu mai sunt insule nelocuite şi necunoscute… poate vreun atol… – alungă acest gând dând din mână de parcă ar fi alungat o muscă supărătoare. Cum să dispar, când ăştia nu se mai satură? Dă-mi! fă-mi! dă-mi! deschide-mi!…

– Vărzarule! Măh! Unde-i cafeaua şi micul dejun, aţi trimis în Columbia după ele?!?

– Imediat, şefu, să trăiţi! Credeam că nu v-aţi sculat… – murmură acesta, adus de spate şi scotocind cu privirea chipul şefului celui năbădăios. Să vă aduc ceva de citit? – întâmpină el nervozitatea cu care se întorsese, ca o cobră, şeful.

– Da! – zise acesta înciudat că nu mai apucase să-i spună ceva cu sculatul fiindcă-i zburase din minte. Adu-mi aşa: dosarele – ştii tu care – lu: Hossu, Marica, Cornea, Nedelcu. Nu se poate să nu fi călcat vreo mâţă cu maşina ]n toată viaţa lor, să nu aibă vreo amantă, să nu fi umblat în adolescenţă cu plete! Îi dau pe mâna procurorilor. ‘Tu-le mama lor de bandiţi!

Invităm la demonstraţie:  Caius, Adakiss, Cati Lupaşcu, Supravieţuitor, Gând licitat, Cristian Lisandru, Black Angel, Elisa, Geotax, Andi Bob, Anavero, Link-Ping, Nataşa, Mirela Pete, Atitudini, Theodora Marinescu, Dumitru Agachi, Cristian Dima,  Ioan Usca, Ioan Sorin Usca, Orfiv, Gabriela Elena, Noaptea Iguanei, G1b2i3, Dispeceriţa, Dispecerul, World of Solitaire,

Hai la lupta cea mare!

Etichete

Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, literatura, relatari fanteziste, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e

Uitându-se în lungul vistieriei şi găsind-o goală precum un nap, în timp ce la poarta palatului se-auzeau şchiorlăind şi zgâriind lupii tineri, să li se dea şi lor o ciosvârtă, Il Comandore căută în mintea-i aburită o soluţie. Un nou prilej de gâlceavă. Darea în vileag a averilor înşurubaţilor săi a dat greş, legea ANI ieşind de la Curtea Constituţională aşa cum iese o bucată de carne macră trecută prin maşina de tocat: nişte cârnăciori afânaţi, fără nicio consistenţă. Încurcat, într-o fază incipientă  de turbare şi rezonabil de beat, deschise uşile debaralei. O forţă descătuşată îi împinse la picioare câteva cărţi roşii – din cele ce scăpaseră nearse la Revoluţie  – şi un morman de scrisori semnate de predecesorul său la palat, care rămăseseră netrimise. Iluminat brusc de o idee măreaţă, scotoci furibund şi, în fundul debaralei, sub un vraf de drapele cu vechea stemă a României – cea cu spicele de grâu şi râurile limpezi -, găsi, împăturită şi prăfuită, stafia comunismului. O scoase tacticos, o şterse de praf cu unul dintre drapele de mătase şi o privi în lumina slabă. Se îndreptă spre ușă, trase de un şnur cu canaf  atârnat acolo şi, după câteva clipe, îi porunci majordomului cât un dulap ivit în canatul uşii:

– Adu-mi o pompă!

– Să trăiţi! … De care? … – îndrăzni acesta timid şi cu o evidentă teamă.

– Bă!… Tu ai copii?

– Am, să trăiţi! …- îi răspunse acesta încurcat, neînţelegând ce legătură are pompa – care-o fi aia, de apă, de parfum, de care dracu o fi – cu copiii lui, doi la număr şi mărişori.

– Şi cu ce le umfli, bă, mingiile şi bicicletele?

– Păi… mingile le cumpăr gata umflate şi … bicicletele sunt … aşa le cumpăr, cu camerele  pline!… Nu ştiu!  … (Şi se zice „mingile”, în măta pe gheaţă, nu „mingiile”, capsomanu’ dracului! – continuă el răspunsul în minte, în timp ce ochii se roteau în cap încercând să agaţe vreo explicaţie pentru pompa pe care-o voia arătarea) .  Vă rog? … N-am înţeles ce-i cu bicicletele şi cu mingile … şi ce fel de …

– Nici nu mă aştept de la voi să înţelegeţi ceva, creiere de gumă! – îl jigni arătarea cu o grimasă răutăcioasă întinzându-i-se pe chip. Apoi, urmă:

– Îmi trebuie o pompă, să umflu asta! – îi scutură în față  stafia prăfuită. O pom-pă de umflat roţile, că doar n-o s-o umflu cu gura! Sau poate vrei s-o umfli tu! – i-o întinse cu un rânjet macabru.

– Am înţeles! – se lumină malacul la chip şi un firicel de năduşeală îi traversă tâmpla şi se prelinse pe obraz. Mă duc să caut! – spuse în timp ce-şi păcăni câlcâiele şi o zbughi pe uşă.

Ieşi în curte şi se-ndreptă spre garaje.

– Teofile!!! Bă!… Unde eşti?!… – strigă el înainte să ajungă la uşă.

– Ce-i, bă? Ce strigi aşa? Aici îs! – îi răspunse o voce ursuză.

– Ai o pompă de umflat roţile? Că-i trebe lu şăfu!…

– Doar ştii că noi le umflăm la servis-ul nostru… mă, Gligore. Da’ ce-i cu tine, ce năduşeşti aşa? Te-a alergat iară ăla, cu sticla? – îl măsură surâzând.  Şi ce-i trebe pompă?

– Ce ştiu eu, Teofile? A găsit o păpuşă de-aia de se dă la bâlciuri în debarauă… Vrea s-o omfleze, cre’ că … – ezită, prudent, Gligore.

– S-a zărghit rău de tot, mă Gligore, dacă îi trebe  gonflabile… Bă, când li se urcă la cap, li se urcă şi gata!… Omu, – îţi spun io că ştiu de la un bătrân din sat de la mine – omu, zic, când ajunge de-şi face singur plăcerile, el singur, îi pierdut, bă Gligore, nu mai are scăpare!… Da’, na, asta ni-i soarta, aşa ni-i scris, să ascultăm de nebun, n-avem ce face… De unde să-ţi caut eu ţie pompă acuma?… Să sun la un magazin de biciclete, cred că am un număr pe-aici… – şi se-ndreptă spre ghereta în care se afla un telefon.

Enervat că nu mai apare nimeni cu pompa, personajul nostru îi căută supapa, o trase afară, îi desfăcu căpăcelul şi începu să sufle în ea. Un acces de tuse îl năpădi. Se întoarse şi căută un loc unde să se aşeze în timp ce tusea îi scutura firava-i constituţie. Găsi un taburet și se lăsă cu puțina-i greutate, sufocându-se.

„Nu mai am deloc condiţie fizică… – mormăi. Ar trebui să merg şi eu la sală ca limbricul ăsta care şi-a lipit cele trei ventuze de maţ şi nu-l mai pot desprinde… gândi în timp ce-l vizualiza pe acesta, cu capul lui mare şi cu cele trei buze cornoase lipite de un maţ uriaş. Las-că te dau eu jos de-acolo!… Am eu ac de cojocul tău!… Şi-a lu’ ăia care te ţin artificial conectat la aparate… Mă şantajează ei pe mine!?… Las-că v-arăt eu voi, ciocli vopsiţi portocaliu!… Vă lustruiesc până vă sare vopseaua! – îşi zise el, mulţumit, şi mai împinse câteva guri de aer în stafia ce începea să se împlinească. Pe ăştia poţi să-i trimiţi după moarte, când îţi vine sorocul!” … – îşi mai zise, cu gândul la malacul ce-i stătea la dispoziţie şi al cărui nume îi scăpa mereu. Până să apară Gligore, cu vrâste de transpiraţie pe haina-i pompoasă şi cu o pompă de picior în mână, reuşise deja să umfle suficient stafia ce părea şi mai jalnică având, acum, volum.

– Şefu!… îndrăzni Gligore, furişând câte-o privire spre stăpân, să prindă reacţiile acestuia. Da’ ce doriţi să faceţi cu asta? …- indică el cu bărbia înspre păpuşa roşiatică şi flască.

– Le-o dau poporului! Să aibă distracţie, mă băiete!… Dacă n-are pâine, măcar circ! Aşa a zis un împărat roman, nu? Pâine sau circ! Uite cum fac… – se gândi să-i dezvăluie  el planul acestei fiinţe care, în viziunea lui, n-avea oricum creier să priceapă raţionamentul. Era ca şi cum ar fi vorbit cu o scrumieră sau cu sticla de whisky.Vorbesc cu ăştia ai mei, cu consilierii,  şi meşterim repede o lege a lustraţiei. Cu asta, mă împac cu lingăii de intelectuali şi le dau şi ăstora tineri de-i auzi că schiaună la poartă, apă la moară. Dacă ăl mic nu se prinde şi o bagă-n parlament, le-am tras-o-n bot la toţi.  Şi, cu legea asta-n mână, îi scot de la butoane şi pe golanii ăştia care mă şantajează că ei m-au făcut comandant şi să le dau lor frâiele toate și țara pe mână. Fiecare are o filă, un dosar, a fost pionier, utecist, ce măsa o fi fost, altfel nu erau aşa clănţăi. Şi mă iau iar de Iliescu şi dau vina pe el pentru toate… Să acoperim hoţiile alor noştri, tragem spuza pe turta ăstora tineri şi mai proşti – pe care-i duc de cap cum verau eu…

– Adică iar vă luaţi de domnu’ Preşedinte? – zvâcni, indignat, cu restul de omenie care-i rămăsese întreagă, malacul Gligore. Da’ ce tot aveţi cu el, că e om bun?… El nu ne… – îşi înghiţi Gligore indignarea, devenind conştient că scăpase nişte cuvinte care nu trebuiau rostite, dar nici n-avea cum să le ia înapoi.

Spre norocul lui chior, comandantul, pierdut în reveria lui, nu-l auzise. Odată se ridică, luă pompa din mâinile lui Gligore care înmărmurise neînţelegând nimic, şi se apucă să meşterească febril, fixă furtunul pe supapă şi, din câteva tălpi, umflă păpuşa. Îi fixă supapa, o aprecie ţinând-o de mijloc şi, găsind-o mulţumitoare, o luă sub braţ şi porni cu ea prin curtea palatului, spre poartă.

Gligore strânse pompa şi o luă agale, încurcat şi cu gândul la ce apucase să spună, spre garaj. Căuta în minte soluţii pentru eventualitatea că va fi dat afară din serviciu. În uşa garajului îi aştepta Teofil cu mâinile înfundate în buzunarele salopetei albastre, curăţele.

– Ce vrea să facă cu aia? – îl întrebă acesta, împungând aerul cu bărbia înspre mogâldeaţa care căra o păpuşă umflată mai mare decât ea, prin curte.

– Vrea să facă o lege a ilustraţiei… şi să-l prindă pe ăl mic – cre’ că pe Emiluţ – în capcană… Şi iar se ia de domnul Iliescu – aşa a zis.  A mai zis ceva de circ  şi de telectuali, da n-am înţeles ce … Auzi, tu ce crezi că are cu nea Ion, că tot se ia de el?

– E invidios, bă, Gligore… Ăştia care ajung mari pe nemeritatelea e invidioşi pe ăia care-s mari din firea lor – îi explică el, filozofic şi plin de importanţă lui Gligore care-i sorbea cuvintele, încuviinţând din cap.  Deci nu voia să se reguleze cu gonflabila aia? – întrebă el, într-o doară, dând să intre în garaj. Nu-i chiar conplet nebun.

– Zicea că le-o dă lu’  telectuali şi lu’ ăia tineri… – murmură, indecis, Gligore, iar Teofil ridică din sprâncene şi făcu gura a mirare.

– Când io-ţi zic că ăsta-i dus cu pluta!…

Recomadări: Ioan Usca,   Transildania, Elisa,  Nataşa, Orfiv, Ioan Sorin Usca, Mirela Pete, Link-Ping, Idei înghesuite, Şilavarăcald, Cristian Lisandru, Ragnar, Supravieţuitor, Grişka, Gabi123, Atitudini, Dumitru Agachi, Andi Bob, Gând licitat, Theodora Marinescu, Octavia Sandu, Dennis, Black Angel, World of Solitaire.

Noul pictator e tare-n pensulă

Etichete

consultari Cotroceni, consultari la misto, dictatorul basescu, Romania, Traian Basescu

Sursa foto: aici

Autor: Ilie Chelariu

De la Nicolae Grigorescu, ţara românească a tot dus dorul unui artist care să se aplece cu afecţiune asupra căruţelor bio sau a ţambalagiilor unplugged. Din păcate, acum, mai toţi mânuitorii de penel stupesc, stropşesc şi stropesc pânzele, apoi le intitulează ba „Infinit treişpe”, ba „Microcosmos paişpe”. Mă gândeam cu nostalgie că n-o să mai vedem niciodată boi în ramă, dar, iată, artistul de la atelierul cotrocenian vine inspirat în întâmpinarea aşteptărilor noastre.

Noul pictator, cotat ca un talent tare-n pensulă, comite, aproape zilnic, tablouri care vor intra definitiv în patrimoniul naţional al şmenurilor electorale şi istoria artelor palastice ale României. Iar seria de originale lucrări ne este comentată cu încântare şi pe îndelete de experţii şi criticii mogulilor răi, că ăia ai mogulilor buni tac în cucuruzul lui Caragiale după principiul că „Dacă ai noştri sunt la putere, cine să facă revoluţia?”.

Tablouri ca: „Deszăpezire de milioane”, înfăţişând un erou înţepenit în nămeţi, dar cu ochi luminoşi şi gheare vultureşti încleştate pe volan; „Noua soluţie imorală”, redând un falnic colonel trădător, fost şef de mafie, decorat, avansat general şi numit ministru independent; „Fazanul şcolii noastre”, reprezentând un profesor cu fular portocaliu care aşteaptă la casierie mărirea salariului cu 50% în timp ce directorul îi dă un şpiţ în cur; „Volodea borbandează CCCP”, în care un băiat cu joben îl stucheşte pe un nene cu clapacioace, care-i tat-su;  „Bolnav sărac, dar întreprinzător”, în care ministrul Sănătăţii îi ia unui pacient un rinichi în timp ce i-l tratează pe celălalt, sunt lucrări care îi vor eclipsa pe toţi rembranzii şi rafaelii politicii.

Dar „Triumf cu martiri DNA” rămâne marea capodoperă, pentru că acolo, într-o scenă apoteotică, cu privirea înlăcrimată de emoţia electorală, apare chiar pictatorul nostru de mână cu primarii Craiovei, Piteştilor şi Aradului.

Ca de obicei, după aburelile din alegeri urmează retragerea în ministere sau direcţii şi otrăvirea fântânilor cu promisiuni electorale. Apoi se conectează şmenurile economice şi se deschid pivniţele cu caşcaval. Ca o consecinţă logică, în sensul că nu putem fi toţi bogaţi într-o ţară de calici, urmează trimiterea poporului electoral la Oficiul Forţelor de Muncă, pe diferite căi: ordonanţe de urgenţă, rectificări bugetare, epurări politice, concedieri colective, închideri de societăţi, falimentări, privatizări sau disponibilizări. (Vedeţi câte posibilităţi are penelul ăla mic al pictatorului?) Iar acolo, cetăţenii trimişi la reşapare vor face, sub înalt patronaj prezidenţial, cursuri de ospătar, tinichigiu şi barman.

Acu’, dacă tot s-a propus în alegeri dreptate şi frăţie, propunerea ar fi ca evacuarea salariaţilor de pe statele de plată să se facă într-o anumită ordine: întâi să se sacrifice domnii şi doamnele cu carnet portocaliu, în conformitate cu listele de adezivi de la sediile-mamă, ca să se dea un exemplu poporului ăstuia tâmpit care n-a înţeles cât de genială e reforma asta; pe urmă, ăia de făceau gargară la colţ, în faţa blocului, la birt şi la slujbă, ca să vadă live că gura bate curu’; apoi duşmanii politici; la urmă, nevinovaţii. Ce ziceţi, nu-i corect aşa?

O noutate mai nouă ar fi că, cică, ar fi revenit aviara. Dar pictatorul n-are treabă, că boala asta nu loveşte găinile şi bibilicile dumnealui care ciugulesc boabele bugetare dintre liniile guvernamentale. Aşa că le poate picta mai departe…

Guvern la gura sobei

Etichete

Adriean Videanu, Elena Udrea, Emil Boc, formarea guvernului, guvernul boc 4, jurnal de scriitor online, lista lui boc, lista ministrilor, Ministere, politica, politics, Radu Berceanu, Romania, Traian Basescu, UDMR, Vali Petcu, viata asa cum e

Să lăsăm viscolul să viscolească – oricum, n-avem nimic împotriva lui – şi să ne facem şi noi guvern.

Că doar n-o să stăm neguvernaţi până-n primăvară, când o da colţu’.

După ce am centralizat propunerile messengeristice, am stabilit câteva personalităţi binecunoscute pentru următoarele portofele, pardon, portofolii (tot aia), reţinând un număr de trei. Astfel,

I. Ministerul Învăţământului, Educaţiei şi Ştiinţelor

1.)  Johann Heinrich Pestalozzi

2.) Google

3.) Marius Chicoş Rostogan.

II.  Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniilor

1.) Alfred Bernhard Nobel;

2.) Edmond de Goncourt;

3.) Zamolxe.

O treime de portofoliu a rămas liber, cel al Patrimoniilor.

III.  Ministerul Justiţiei şi Justeţii

1.) Homer

2.) Procust

3.) Ponţiu Pilat.

IV.  Ministerul Dezvoltării Durabile

1.)  Thomas Robert Malthus

2.) Iosif Vissarionovici Stalin

3.) Adolf Hitler.

V.  Ministerul Economiei şi Dobânzilor

1.) Nicolae Steinhardt („Dăruind vei vobândi”)

2.) John Maynard Keynes

3.) Karl Marx.

VI.  Ministerul Buştenilor şi Cherestelei

1.) Lemn Tănase

2.) Kerestoy Atila

3.) Lethe (numită, în popor şi Letea).

V. Ministerul Voiajelor şi Migraţiei

1.) Marco Polo

2.) Amerigo Vespucci

3.) Roald Amundsen.

VI. Ministerul Muncii şi Odihnei

1.) Nu ştiu/Nu răspund

2.) Georg Wilhelm Friedrich Hegel („Arbeit macht frei – inscripţie despre care aud că a fost furată de la Auschwitz)

3.) Nu ştiu/Nu răspund

VII. Ministerul Paraşutismului şi Jumping-ului fără „coardă”

1.) Ar fi o idee dar am auzit că citeşte blogurile şi „umflă” generali de pe stradă

2.) Boc?

3.) O distinsă duduie căreia nu îndrăznim să-i scriem numele. Sur la croix.

VIII. Ministerul navigaţiei maritime şi fluviale

1.) Pentru ce???

2.) Nu se justifică!

3.) Anacronic şi inutil!

IX. Ministerul blogurilor de pe toate platformele

1.) Zoso

2.) Cineva mai tare ca Zoso

3.) Vali Petcu de la Hotnews.

X. Ministerul Situaţiilor de Urgenţă

1.) 112

2.) Red phone of Kremlin?

3.)  Spitalul de Urgenţă?

XI. Ministerul Inteligenţei din Diaspora

1.) Horia Roman Papatapapipiepevipicipi

2.) Wiliam Brândză Bardză Budză Ghizd Viezure (sau Wiezzure?)

3. Noi am câştigat alegerile, băi salam cu soia! Comuniştilooor!

Lista rămâne deschisă în mod constructiv. Aştept propuneri de ministere şi miniştri şi chiar propuneri de modificări ale celor existente, aflându-ne desigur în plină reconciliere propusă de domnul ex şi viitor preşedinte pentru următorii 25-30 de ani, Traian Băsescu, desigur.

Primele învățăminte

Etichete

Adriean Videanu, Catalin Predoiu, jurnal de scriitor online, politics, Radu Berceanu, Romania, România trezeşte-te!, Traian Basescu, Vasile Blaga, viata asa cum e

Peste frustrarea uriașă a celor 5 milioane de votanți cât de cât conștienți de importanța scrutinului prezidențial se aștern fulgii unei ierni maculate. Frustrarea că nu au fost destul de mulți ca să-l poată îndepărta de la conducerea României pe Traian Băsescu. Frustrarea de a fi nevoiți să suporte în continuare capriciile unui ins imprevizibil. Și tăvălugul oranj care va trece triumfător, în trombă, strivind tot ce are altă culoare. Și cea mai mare dintre frustrări, aceea că forța numărului nu a putut învinge aparatul de fraudare bine închegat și coordonat al celor care s-au aflat la butoane.

Se clamează că Mircea Geoană a pierdut alegerile, a fost înfrânt, a fost surclasat. PSD-ul a pierdut alegerile, a fost devansat, și-a dovedit limitele. Dincolo de realitatea cifrelor, procentelor și indiferenței abacului electoral există o altă realitate. Aceea a unei Românii devastate de incompetență. Aceea a cetățenilor fără de patrie și fără de stat. Pentru că întregul aparat de stat a fost concentrat în ”cazarmă” și în aplicații pentru ca Traian Băsescu să primească un nou mandat. I l-au livrat pe tavă ministrul demis și numit ilegal (dar pentru cine mai contează? sau cine mai ține cont de adevărurile juridice?) al administrației și internelor, Vasile Blaga, ministrul demis și interimar al Externelor, transfugul Cătălin Predoiu, șeful campaniei administrative, Adriean Videanu. Întreg aparatul de stat și cel privat atașat intereselor PD-L a fost mobilizat, înregimentat, instruit și utilizat pentru ca Traian Băsescu să fie păstrat la Cotroceni. Care va fi prețul acestui mandat și cum va deconta Băsescu uriașa fraudă operată în favoarea lui? Vom vedea cât de curând. Spre deosebire de mandatul obținut în decembrie 2004 când Traian Băsescu a fost locomotiva alimentată cu lacrimi, accelerată cu ardei iuți, injectată cu injurii adresate contracandidatului și mobilizată cu strigăte antisistem, mandatul din decembrie 2009 este unul fâsâit, ca un corolar al onomasticii președintelui. Traian Băsescu a fost propulsat în câștigător de presiunea flatulenței oranj. De data aceasta se află în sania PD-L-ului, tractat de buldogul Blaga, borduristul Videanu, bezmeticul Berceanu și mai ales, de insipidul și insignifiantul Cătălin, care i-a facilitat în cea mai mare măsură propensiunea spre fotoliul prezidențial. Este captivul acestor personaje. Nu mai are libertatea de mișcare și nici tupeul celui care știe că el a câștigat.

Ce va face Traian Băsescu cu această servitute uriașă atârnată ca un lanț cu trei ghiulele de picioare? Se va smuci? Va încerca să roadă cu dinții lui de șoricel aceste lanțuri? Odată cu revărsatul fierii prezidențiale va avea vreun moment de revoltă, de nesupunere? E interesant de urmărit. Cred că frustrarea noastră uriașă că n-am reușit să ne eliberăm de sub domnia lui malignă este egalată, dacă nu întrecută, de frustrarea lui Traian Băsescu că nu a reușit să câștige cu adevărat și că a devenit din lider maximus o anexă servilă a acestor trei corifei. Îi vor pune Vasile, Adriean și Cătălin zăbala tăietoare corsarului Traian? Îl vor trage de sfori cum inspirat s-a exprimat chiar el? Se va metamorfoza dintr-un președinte jucător – cu care ne-a obosit cinci ani – în președintele-jucărie al buldogului care-l va rostogoli pe covoarele de la Cotroceni și din Modrogan până va obține un scheunat plăcut urechilor lui? Mai are România suficiente resurse – construite în comunismul cel demonizat de campania prezidențială – pentru a-i îngrășa și mulțumi pe câștigătorii de facto ai acestui mandat?

Au cei trei crai inteligența și prezența de spirit necesare pentru a modera între interesele de clan și uriașa nevoie de securitate socială a românilor? Mă tem că nu. Altfel n-ar uzita de caruselul trădărilor pentru a crește majoritatea parlamentară necesară validării oricărui fel de guvern, cu oricare miniștri. Așa încât vom avea un președinte – marionetă costumată în portocaliu, o administrație pe măsură și un guvern ”competent” tras și el de sfori de cei trei, în incinta aseptică a Puterii.

Dincolo de geamurile etanșeizate și opace se va vânzoli cu spasm sărmana Românie. Prădată, schingiuită, scuipată, înjurată, târnosită, va striga, iar urletele ei vor rămâne mute, neauzite, ca o împietrire a durerii.

Acest somn al rațiunii în care se adâncesc liderii noștri politici va isca negreșit cel puțin un monstru. Monstru care-și va smulge din moleșeală și letargie milioanele de capete care atârnă acum într-o păguboasă și nefirească prostrație. Monstru care-i va mânca pe cei ce l-au zămislit și l-au scos, cu nesătula lor poftă de putere batjocoritoare, din adormire.

Un act de piraterie

Etichete

emailul presedintelui, jurnal de scriitor online, Romania, Traian Basescu, viata asa cum e

Prin ”mijloace specifice”, am accesat căsuța de e-mail al domnului colonel. Sau s-o fi făcut general între timp. Dacă tot îmi citește corespondența electronică, să avem parte de un pic de reciprocitate.

Să vă delectați și voi cu corespondența oficială a năstrușnicului. Iată:

Claustrofobie

Etichete

Adrian Nastase, batistele lui Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, Life, literatura, mogulii, motanul Felix, politica, relatari fanteziste, Sorin Ovidiu Vântu, Traian Basescu, viata asa cum e

Dacă ați uitat povestea…

Sub titulatura Jazz Club Amnesia, clădirea avea un aer misterios și ușor fanat din pricina secolelor ce-și lăsaseră amprenta lor discretă dar fermă. Dacă n-ar fi știut că se află în Constanța, participanții la acest gen insolit de expoziție ar fi putut crede cu ușurință că se află pe Strada Mântuleasa. Nu aștepta nimeni să se deschidă cerurile, însă un presentiment ciudat făcea ca rumoarea generală să fie una menită să acopere sau să tempereze o stranie spaimă interioară.

Grupurile se făceau și se desfăceau precum celulele substanțelor dintr-un amestec ambiguu, bijuteriile aruncau scânteieri multicolore, zumzetul sporovăielilor era spart din când în când de câte un hohot înalt și strident al vreunei cucoane prost-crescute care întorcea pe dată toate capetele într-acolo.

Dinu părăsi, după o ceremonioasă și teatrală plecăciune,  grupul unor doamne înfășurate în dantele negre, vădind pe alocuri griul unei îndelungi purtări, doamne care-și scuturaseră cerceii și cu spasm gușulițele, ascultându-l cu interes și privindu-l de după paravanul evantaielor.

– L-ai auzit pe îmbogățitul ăsta de război?! zise una dintre cucoane, urmărindu-l pe Dinu cu privirea și ascunzându-și vorbele după o oglinjoară cu capac în care-și aranjă un zuluf imaginar.

– De ce-l faci, dragă, îmbogățit de război? Ai văzut ce culant e … protestă una dintre surate, zâmbind unui gând doar de ea știut.

– Culant pe dracu’! Împopoțonat ca un papițoi! Și cu glumele lui deocheate auzite la cazino. Ce ți s-a părut așa cuceritor? Că stătea cu ochii numa-n decolteul tău?

– Măcar la mine are ce vedea în decolteu! – replică doamna mai trupeșă și mai blajină, scuturându-și cârlionții puși cu meșe și, făcând o piruetă în loc, o părăsi și ea pe doamna cârcotașă.

Într-o parte mai umbrită a uriașei săli amenajate pentru acest eveniment monden, patru bărbați discută în surdină.

– Este necesară o coagulare a tuturor forțelor care să acționeze sinergic împotriva acestui … acestui golan! rostește cu indignarea întregului trup, unul dintre ei.

– Dacă modificam Constituția cum am sugerat eu … – interveni, balansându-și greutatea trupului masiv de pe-un picior pe altul, al doilea.

Ceilalți doi sorbeau în tăcere din coctailurile multicolore privind undeva în gol.

– Voi cum v-ați decis? Presupun că v-ați construit o viziune, un punct de vedere… reluă domnul mai scund ca înălțime dar care îi domina printr-un nu-știu-ce pe cei de față.

– Să vină și conu Dinu – răpunse prin evitare unul dintre cei doi care stătuseră tăcuți.

– Eu mă duc să dau o tură pe acoperișuri până apare Dinu – ieși parcă din transă și celălalt. Rostogolindu-se cu tot cu sonda pe care-o avea în mână și fără să piardă niciun strop din lichidul conținut, se transformă într-un superb motan cu o blană lucioasă de-un gri perlat, în înmărmurirea întregii asistențe.

– Ce vă căscați așa? mârâi el și dădu peste cap restul de lichid din pahar punându-i-l în mână domnului înalt de lângă el. Nu suntem în plină poveste? Hai pa! – și dispăru într-un nor de pucioasă.

– Ăsta se ține mereu de giumbușlucuri – spuse, ca să întrerupă tăcerea, domnul înalt, grizonat și bine clădit.

– Măcar pe el se poate conta în orice situație! – rosti, cu o anumită maliție subsecventă cel care părea liderul grupului.

Celălălalt înghiți în sec prefăcându-se că nu a auzit ironia și schimbă vorba:

– Știți, am primit niște informații conform cărora platoul continental al Mării Negre va putea …

– Nu știam că și tu ești specialist și în Marea Neagră – i-o curmă scurt convorbitorul, cu un ton care nu admitea replică.  Iată, vine și Dinu – îndulci el tonul, introducând o nuanță concesivă.

– Ia uite! Parc-am fi la Grivco! – rosti plesnind de bună dispoziție, personajul despre care se făcuse vorbire. Dar unde-i Felix? – se miră acesta, dând ochii roată prin sală.

– Pe acoperișuri, unde să fie? – replică domnul ce înalt.

– De ce? E în călduri? – izbuncni într-un râs sănătos Dinu.

– S-a dus să regleze antenele, să nu fim interceptați –  făcu lumină domnul cel scund.

”Sunt tot ăia de la Grivco. Aha. Lasă că mi ți-i ciuruiesc eu!” rosti șoricelul, nădușind în batista parfumată și murind de curiozitate și gâtuit din pricina spațiului îngust în care stătea înghesuit să afle ce pun la cale cei patru domni care-l așteptau pe Felix, discutând despre nu știu ce reuniune de la Copenhaga.

Expectativă

Etichete

Adrian Nastase, Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, Mircea Geoana, politica, politics, PSD, Romania, Traian Basescu, viata asa cum e

 

N-am nicio direcție astăzi… Mă gândeam să scriu un articol despre ”aurora cu degetele sidefii” a bloggărelii mele. Despre cât de entuziastă și răzbunată m-am simțit scriindu-i lui Adrian Năstase – după ce îi mai trimisesem câteva e-mailuri care au aterizat în mod sigur în trash-ul adresei de prim-ministru – că un gest pripit și nejudecat, un simplu sacrificiu politic pe altarul intereselor de partid (care s-au dovedit eronate și distructive chiar pentru el însuși mai târziu) mi-a distrus viața și m-a dus încet dar sigur spre infarct. M-ar fi avut domnul Năstase pe conștiință, dacă n-aș fi supraviețuit? Greu de presupus. Un X între alte mii de X-uri. L-ar fi ajutat pe fiul meu rămas astfel orfan de ambii părinți în vreun fel? Asta-i chiar o iluzie prostească. Știut este că politicienii bogați sunt cinici. Ce treabă au ei cu pleava care cade la măciniș?

Sigur, la alt nivel și cu posibilități de compensare mai ample, a trecut și domnul Adrian Năstase prin ce-am trecut eu. A fost trădat. Hoarde de neaveniți s-au plimbat prin casa lui (în cea în care stăteam cu chirie au venit doar trei haidamaci care mi-au îndesat lucrurile în saci). A fost blamat și înjurat. Poate și eu, dar nu le-am primit în față. A fost umilit. A fost înjunghiat – metaforic vorbind – exact de oamenii lui de casă. Mai tare ca orice pe lumea aceasta, în viața aceasta, doare pierderea încrederii. Trădarea. Că pierzi lucruri, bunuri sau avantaje e nesemnificativ; când viața ta o ia pe făgașul alunecării și nu mai poți nici opri, nici controla nimic. Dar să-i vezi pe oamenii care ți-au fost prieteni rânjind demonic, asta e cu adevărat teribil. Și eu și domnul Năstase am supraviețuit. Astăzi, la cinci ani de la tragedia mea urmată la câteva luni de tragedia domnului Năstase, (bătaia aripilor unui fluture din Tokio provoacă o furtună la New York) stau și mă întreb: Am devenit mai buni? Am devenit mai înțelepți? Am adăugat sufletului nostru ceva? E greu de spus…

Ce mi-a venit cu această paralelă, o să vă-ntrebați.

L-am văzut zilele trecute pe Adrian Năstase, la televizor desigur, jubilând. Amuzat și distrat de realitatea că Mircea Geoană va fi înjunghiat, decapitat, iar capul îi va fi pus într-un par în piața publică. Rafinamentul arhicunoscut al domnului Năstase m-a împiedicat să fac o legătură între jubilație (și ironia mușcătoare cu care le-a spus unor jurnaliști că el poate să aștepte până încheie ei conversația) și faptul că Mircea Geoană e aproape îngenuncheat. Nu s-au zobit numele mari ale PSD-ului în această campanie. Cei aflați în siguranță, la adăpostul demnităților, nu s-au ostenit (poate cu excepția celui mai înjurat politician din această campanie) să-și rupă pingelele. Aș zice câteva vorbe și despre staff-ul de campanie al lui Mircea Geoană. De mult ori am senzația că traduce discursurile din engleză. Mult amatorism. Și o adiere de trădare.

Poate că Mircea Geoană este iubit de Dumnezeu și va avea noroc. Dacă el va avea noroc, celor mulți le va fi mai bine. Pe ce mă bazez în această afirmație? Pe realitatea că Mircea Geoană nu e o canalie. Nu a belit pe nimeni din partid deși ar fi putut și unii chiar ar fi meritat. A lăsat lucrurile să curgă. E construit pe alt calapod decât politicianul dâmbovițean. Mircea Geoană nu e ticălos, îi lipsește șmecheria și veninul. Este un om de bună – credință. Sigur, e greu de crezut că un politician mai ne-experimentat cum e el poate să învingă un ticălos absolut cum e cel pe care-l avem, din nefericire, președinte. Aș fi preferat ca politicianul Mircea Geoană  să fie un melanj între onestitatea personală și abilitatea de rac uriaș cu clești de oțel a lui Adrian Năstase.

Dacă Traian Băsescu va fi validat de Curtea Constituțională cred că ar fi perfect potrivit să-l lăsăm să funcționeze cu Guvernul Negoiță. Să se bucure de ce a semănat. Dacă nu, îl invit pe Mircea Geoană să reflecteze câteva ore la destinul lui. La oamenii pe care poate conta. La o strategie românească de abordare a alegerilor – pentru că aici suntem în unica și irepetabila România, nu în Statele Unite.  Dintre cei care respiră aerul culmilor politice ale PSD-ului, poate conta sută la sută pe Ion Iliescu. Îi recomand să-i facă o vizită prelungită și să-l asculte.

Tot datorită bloggingului – sau bloggerelii, cum preferați  – am avut bucuria de a-l întâlni pe domnul Ion Iliescu. Impresionat de tragedia mea, domnul președinte m-a vizitat la spitalul militar Carol Davila, când mă aflam acolo pentru o evaluare, în sfârșitul lui august 2008.  Pe mine, un nimeni la urma-urmei, cum ar putea spune cineva. M-a îmbărbătat, a făcut ce se putea face să-mi fie mai bine. Pe obrazul unde a scuipat Boierul, a sărutat Domnul.

Spuneți și voi.

Update: Vă recomand o analiză aplicată și plină de prospețime și acuratețe.

Niciodată n-a fost mai adevărat

Etichete

George Valah, jurământ, Madimc, parlament, politica, politics, Președinția României, Romania, România trezeşte-te!, Traian Basescu

La care adăugăm magistrala idee a lui George Valah.

Și postarea plină de obidă a lui Madi’s. Chiar am sentimentul că suntem în doliu. A murit democrația în țara noastră.

Update: Mi-a venit o idee. Dacă credeți că Traian Băsescu nu e președintele vostru, puneți acest banner pe blog. Eu l-am luat de la Lilick. Poate suntem capabili să mișcăm ceva… Cine știe…

Pe Ducă Vodă

Etichete

confruntare, Mircea Geoana, Robert Turcescu, Traian Basescu

Tovarăşul Turcescu e cam panglicar. Îl lasă pe Băsescu să-şi facă numărul de varan de Komodo.

Cu o decenţă de novice, Geoană se străduieşte să ridice nivelul discuţiilor către unul civilizat.

Cum dracu am putut să avem preşedinte cinci ani aşa o animală fără nimic sfânt?

Băsescu este furibund, gâjâit şi isteric.

Mircea îşi foloseşte potenţialul diplomatic şi este surprinzător de bătăios.

După mine, Băsescu este terminat. Ca om politic. Asta nu înseamnă că vom fi feriţi de ultimele zvârcoliri ale acestei spurcăciuni.