• Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Gabriela Savitsky

~ Nihil sine Deo

Gabriela Savitsky

Arhive etichetă: Zelist

Noutăţi

17 Luni mai 2010

Posted by Gabriela Savitsky in atitudine, Blog, nimic deosebit

≈ 35 comentarii

Etichete

clasamentul nebunilor, Zelist

La nouveauté mi-a sunat întotdeauna precum un ambalaj de cadou. Ca o mireasmă de cireşi înfloriţi ce-ţi întră brusc prin geamuri deşi afară-i toamnă. La nouveauté este că Zelistul e-o afacere ca-ntre măgari. Conform proverbului străbun, magariu pre magariu scarchină. Nu m-au interesat niciodată clasamentele, pentru simplul motiv că n-am nicio chemare să mă măsor cu cineva. Asemenea curiozităţi au pierit demult. Deşi mai mulţi prieteni mi-au spus că e o aiureală între amici, că în faţă sunt aşezaţi nişte iepuri tăvăliţi prin untură (care s-a transformat, nu ştiu cum, în căcat) după care alergăm bezmetici noi, deştepţii, am lăsat o vreme codul şi m-am amuzat de creşterea unora care nu scriu nimic şi descreşterea celor care chiar se pricep să mânuiască limba română şi sunt capabili să scrie un text cu conţinut. Ies din discuţie. Pentru mine, orice clasament al blogurilor – altul decât cel bazat pe trafic – este un nonsens.

Să-i lăsăm deci pe zelişti să se scarchine unul pe altul pe burtă şi să ne vedem de scrisul nostru. V-as sugera dacă nu aş crede că vă cer prea mult să le scoateţi bannerul, să le scadă şi lor cota. 😀

În rest, vorba lu băsescu: „Afară plouă!”

Patruzeci de mucenici (VIII)

25 Joi mart. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in Blog, nimic deosebit, publicitate, viata asa cum e

≈ 53 comentarii

Etichete

Andi Bob, Atitudini, Baiatul Ciudat, Black Angel Costel, Cartea Iuliei, Clubul Bloggerilor, Dan Patrascu, Dinar, Dono, Dumitru Agachi, Hobbitu, Mirela Pete, Paul G. Sandu, Vania, Word of Solitaire, Zelist

Pictură: Gabriel Pacheco

Conversația trena la masa celor patruzeci de bloggeri.  Se auzeau doar sorbituri și clinchetit de pahare și tacâmuri ba chiar și un scârțâit sinistru pe care-l produse Băiatul ciudat scrijelind cu cuțitul în farfurie cu intenția de a tăia o bucată de șuncă. Scârțâitul le trecu celor mai sensibili un fior pe șira spinării, iar altora le produse un pufnet: „Ia uite și la ăsta! N-a învățat să mănânce civilizat! Am putea să facem un glossar al manierelor elegante la masă!” – gândi Black Angel Costel, foindu-se pe scaun. În timpul criticii adresate prin intermediul trupului, trase cu coatele fața de masă, prilej pentru unul dintre pahare s-o ia la vale. Respectând legile gravitației, paharul se împrăștie în mii de cioburi pe gresie.

– Lasă, că nu-i nimic! Cioburile aduc noroc! – îl consolă o voce cam peltică din pricina experimentării mai multor cocteiluri.

– N-ar putea să-mi aducă niște puncte-n Zelist? – replică, hâtru, Black Angel.

– Ei, replica asta trebuia s-o spună Vania – râse Dumitru.

– Da chiar! Unde o fi? N-o fi terminat cu dichisitul? – se miră World of Solitaire.

– Tu nu erai cumva obsedat de Madi? – rânji Hobbitu.

– Ca și tine de politică – îi replică Dan.

– Crezi că ție ți-a trecut, dacă bântui prin Italia? – veni rândul Atitudinilor să contreze.

– Asta voiam să spun și eu! – explodă Andi, care nu fusese atentă la schimbul de jumătăți de replici de până atunci. Fără Vania, adunarea noastră n-are niciun haz. Stăm și cucăim aici ca niște momâi îndopate. Și este știut că mâncarea îngurgitată fără veselie otrăvește corpul. Nici măcar muzică n-avem! Parcă am fi la priveghi! – se indignă Andi, iar toate privirile se întoarseră înspre ea.

– Am putea să mergem să vizităm o expoziție… – încercă Dumitru o propunere.

Din respect pentru alura lui atletică și barba lui tușinată meticulos, de intelectual adevărat, nimeni nu îndrăzni să-i replice fățiș. Însă, cu nasul în farfurie, Băiatul ciudat mormăi: „Că pe noi setea de cultură ne-a împins la Dinar, evident!”

– A adus Mirela o pinacotecă! Dacă vreți să vă uitați… – interveni Paul care și el avea asemenea feeling-uri. Și am și eu o carte cu Iulia… – continuă, cu glas moale.

– Cu ce e cartea? – se interesă Caius. E despre o tipă pe care o iubește unul? Și i-o fură altul?, ca să mă exprim adecvat.

– Ei, nu chiar … E despre inadecvarea unei adolescente sensibile și sentimentale la această lume a …  și e un roman în roman pentru că Iulia,  împreună cu Grig…- căută, avântat, să-l lămurească Paul dar fu întrerupt.

– Da ce? Facem cenaclu literar aici? – se burzului Cabral, iritat că nimeni nu-i dă atenția cuvenită unei vedete și-și aprinse tacticos o țigare fără să țină cont că unii dintre comesenii lui încă mâncau. Cum se simțea mai bine, fetele îl abandonaseră și trebuise  să-și taie singur cu o singură mână și să-și dumice mâncarea.

– Eu mă duc să văd ce face Vania atâta vreme – îl ignoră vădit Black Angel Costel și porni, într-adevăr, spre toaletă.

– Vin și eu – se ridică și Băiatul ciudat.

Împinseră cu sfială ușa și, cum nu se zărea nimeni, Black Angel strigă încetișor:

– Vaaa-niaaa! Ești aici? Neprimind niciun răspuns, continuă mai tare: Vania! Ai pățit ceva? Heeei!

– Stai că-i dau un bip – găsi Băiatul ciudat o soluție. Formă repede pe telefon și ascultă. Într-adevăr, se auzea sunetul apelului de undeva, dar nu-l puteau localiza.

– Alio! – se auzi în receptor.

– Salut! Unde ești domle, că te-am căutat prin tot cartierul! – se grozăvi apelantul. Sunt cu Costel aici unde ai intrat, dar nu te vedem. Ziceai că ai o treabă pentru noi … Ai dat bir cu fugiții?

– Sunt aici, unde să fiu.  – mormăi Vania. Hai că vă deschid…

Nu mică le fu mirarea celor doi când observară că peretele pe care se aflau oglinzile începu să gliseze lăsându-le vederii o altă încăpere unde stătea Vania la un birou. Pe birou, un laptop deschis. Pe panoul din spate se vedeau rânduri de monitoare, fiecare deschis pe câte un blog.

– Aveți de gând să stați acolo? – îi întrebă Vania. Poate mai intră careva… Haideți, că închid. – îi îndemnă cu telecomanda. Nu apucară să pună piciorul dincolo și ușa toaletei se deschise, în cadrul ei apărând Dono. Cum nu mai era loc de-ntors, îi făcură semn disperați să intre și el, apoi ușa se închise. Aflându-se în continuare într-o stare de perplexitate, incapabil să producă vreun sunet, Dono căuta, din ochi, un loc unde să se ușureze.

– Vrei să … – îl întrebă Vania, ghicindu-i intențiile.

– Îhî – încuviință acesta, recunoscător.

– Uite, este acolo-n colț o chiuvetă. Și noi o mai folosim când e aglomerație în restaurant.

Patruzeci de mucenici (VII)

23 Marți mart. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in deviantart, fantezii literare, literatura, viata asa cum e

≈ 54 comentarii

Etichete

Chinezu, Ciutacu, Dumnezeu ne vorbeste dar noi nu auzim, fantezii, Ioan Usca, literatura cu personaje bloggeri, mucenici, Nastase, pingul, primavara nehotarata, Rai, Top 100 Zelist, Vania, Zelist

Foto: Alice Drogoreanu

Patruzeci de mucenici VI Patruzeci de mucenici V Patruzeci de mucenici IV Patruzeci de mucenici III Patruzeci de mucenici II Patruzeci de mucenici I

Cum se întâmplă adesea când suntem într-o stare de intensificare a conștiinței, personajul nostru, deschizând ușa grupului sanitar și aruncând o privire-n oglindă, își zări aura. Pentru o clipă gândi că oglinda e de vină, distorsionându-i imaginea, așa că o lustrui cu mâneca. Nu oglinda era pricina. Rămase acolo neputându-și dezlipi ochii de conturul ca de abur violaceu vrâstat cu albastru și, pe alocurea, cu auriu și verde.

– Să-mi fut una! – exclamă acesta. De unde să fie verde în aura mea? …  O fi că de la absint. Și auriu? Auriu de unde, de la ce?

– De la cognac, de unde crezi? – auzi el o voce în minte. O voce blândă care-i părea familiară dar n-ar fi știut să spună a cui e.

– Acum vorbesc cu mine! Asta-i dedublare! Parcă Oana aude voci. Să-mi amintesc cum zicea ea că le face să plece… Cum dracu făcea? S-o sun s-o întreb. Sper că n-am înnebunit!

– N-ai înnebunit, ești într-o stare de intensificare a conștiinței. Acum o să vezi suferința victimelor tale. O s-o vezi și o s-o trăiești.

– Ce victime? Nu am nicio victimă! Eu n-am omorât pe nimeni în viața mea! E drept, m-am gândit la câțiva cum ar arăta întinși pe năsălie… Dar ăia erau dușmanii Sfintei Rusii!…Și nici nu vorbesc cu tine, că nu exiști! Așa mi-a zis Oana, să nu vorbesc cu tine dacă apari. Dacă îți acord atenție și reacționez ca și cum ai exista, te materializezi. Ia să te văd! Ce ești? Hai! Să te văd! – pufni Vania, aflându-se într-o stare paroxistică și trăgând mai departe cu ochiul în oglindă, să țină minte bine cum arată aura lui și să scrie pe blog.

– Ei, nu exist!… Ce să-ți spun! … Parcă n-ai ști! Eu sunt în orice ființă vie roasă de îndoială … O îndemn la cele mai nefirești acte, de se minunează chiar ea singură de ce a făcut. Sunt aici. Nu mă vezi? Mă simți?

Într-adevăr, aerul din fața chipului se mișca. Îi putea simți vibrația. Își zise în minte că o fi de la curent. Aruncă o privire spre geamlâc, acesta era întredeschis. „E de la curent, clar! Nu vorbesc cu nimeni și nu există nimeni aici!” Brusc, o durere sfâșietoare îi cutremură trupul ce se chirci pe gresie. „Gresie arămie” – mai apucă să gândească înainte ca o fulgerare să-l despartă de realitate. Simți o liniște de capăt de lume. Înainta printr-un tunel oranj – „nici aici nu scap de ăștia„ – gândi în interiorul plutirii și observă că tunelul devine alb-gălbui. „Așa-i mai bine. Oare unde mă duc?” Înaintă parcă purtat de un curent cald și ajunse în fața unui glob de lumină albă, stăbătut de vinișoare aurii. Sta acolo prostit și parcă se vedea de undeva de sus și aștepta. Se auzea zvonul unui muzici în surdină; părea să fie Vecernâi Zvon – dar nu putea fi sigur. Simți, cu toate capilarele de pe pielea lui făcută dintr-o energie pufoasă acum – pentru că nu mai era un trup, ci doar un contur pentru un vârtej de energie vibrantă – că globul acela îl cercetează. Și îl cunoaște cu toate fărâmele vieții trăite până atunci. Îl cerceta într-un mod mustrător dar, în același timp, blând și iertător. Un glas în intră în minte, fără să fi trecut prin urechi, un glas blând, de părinte necăjit:

– Ce-ai făcut?

Și parcă întrebarea aceea nu i se adresa lui ci întregii lui vieți, mai ales acelor zone ale propriei vieți unde nici măcar el singur nu poposea cu gândul.

– Păi… Mmmm … Gî…. Î… Bî…. Mîgî… Am … Na, am mai și … Am … Mnî.

– Păi ți-am zis să păzești lumina, adică așa am pus în tine… Și Viața Veșnică… Și Darurile… Și Harul… Măi, copile. Ce să-ți mai fi dat? – continuă vocea, tot părintească dar cu o nuanță de supărare. La ce ți-o fi fost ție bun să nesocotești taina spovedaniei?

– Păi era pe mess! Nu era spovedanie! Îmi ziceau și ele că au bărbați bețivi, că nu le satisfac, că nu au orgasm! Ce!? Adică astea sunt taine? Carne, carne, carne și frustrare!!! Să mă lase dracu-n pace!… Ce pula mea mă interesează pe mine orgasmul lor? Dacă sunt asta … adică am fost … ce? Trebuie să mi se scurgă mie în urechi toate dejecțiile vieților lor proaste și lipsite de lumină?! – se revoltă Vania și simți că toate undele trupului energetic se tensionează să se rupă.

– Sunt viețile lor. Nu ai tu deaface cu viețile altora. Dacă nu le poți îndrepta, dacă nu le poți sfătui bine, lasă-le-n pace! Fiecare își ispășește singur ce are de ispășit. Dar să iscodești… Asta nu a fost bine.

– Păi n-am iscodit. Am zis și eu, „bună ziua”, „sunt Vania”, „sunt preot”… Ei, cum auzeau asta, cum începeau să care hârdaiele de murdărie și să mi le verse mie! Da ce pula mea? Eu-s vidanjor? Să-și curețe fiecare murdăria și să și-o-ngroape! Să și-o recicleze! Nu să mi-o verse mie! Slabi de înger! Nici nu merită să trăiască!

– Vorbește cuviincios! Nu te-ai dezbărat de năravuri, măcar că te-am mustrat în multe rânduri! – se mânie vocea globului de lumină. Tu să hotărăști cine merită să trăiască și cine nu?! Asta-i chiar îndrăzneală și trufie! Tu să-ți vezi de bloggereala ta și atâta! Dacă vrei să te întorci. Dacă nu, dincolo de acest loc care nu cunoaște întristare și necaz – dar văd că tu nici gând să intri în rezonanță – se află unul mai potrivit cu năravurile tale…

Vania, pentru prima oară de când se știa, se simți mic, neînsemnat, părăsit, singur și lipsit de putere, voință, argumente.

– Mă întorc la bloggingul meu. E mai interesant decât să umblu fleaura cu un trup care nu-i trup.  Nici măcar nu pot să beau un absint sau o bere. Ce să mai zic de un cognac?…Chit că ăsta nu trebuie spălat și îmbrăcat.

– Du-te și nu mai păcătui! – îi zise globul.

– Păi dacă mă scoate vreunul din blogroll?! Și dacă nu-mi dă niciun Ping!? Ei, drăcie! Cum să nu păcătuiesc?! Cine-a mai văzut blogger să nu colporteze informații de pe blog pe mess și invers?!… Cine a văzut manipulare fără fraieri care să pună botul?! Voi cu ale voastre și eu cu Zelistul! Auzi, n-ai putea să-mi dai vreo douăsute cinșpe ping-uri? Vreau să-i depășesc pe Chinezu și Ciutacu. Plus că Năstase îmi amenință poziția! Nu cred că n-ai putea! – i se adresă, dornic să încheie conversația.

– Nu cred că mai e nimic de făcut cu tine, fiule…

– Ei, nu!… Să-mi pui Ping-uri, cum ți-am zis!

Întorc reverența Doamnelor: Andi Bob,  Geanina Lisandru, Octavia Sandu, Cella, Theodora Marinescu, Ana Peride, Michaela, Mirela Pete, G1b2i3,  Sebra, Noaptea Iguanei, Elena Agachi, Secunde ,  Orry, Domnilor: Cristian Lisandru, Dumitru Agachi, Răzvan Rc, Geotax, Caius, Paul G. Sandu, Nea Costache, Atitudini, Dan Pătrașcu, Hobbitu, Rebusache și Pisicuței Vrăjite, Natașa.

Intermezzo

19 Vineri mart. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in atitudine, Blog, Design, deviantart, fantezii literare, literatura, nimic deosebit, Romania, viata asa cum e

≈ 73 comentarii

Etichete

Alice Drogoreanu, Andi Bob, bloguri, bloguri cu continut, bloguri de vedete, Dumitru Agachi, Dumnezeu are blog?, Echilibru, Elisa, G1b2i3, Ioan Usca, lisandru, Mirela Pete, Paul Sandu, schimb de pinguri, Sebra, Top 100 Zelist, Zelist

Foto: Alice Drogoreanu

Ieri am tăndălit. Cred că am citit peste cinci sute de bloguri. Nu blogurile întregi – că la unii, mai ales la cei din fruntea Zelistului, n-ai ce citi – ci câte o postare,  două. Cum n-am mai intrat pe Zelist de câteva săptămâni, ieri am avut o atare curiozitate. Ocazie cu care mi-am primenit blogrollul, scoțând adăosăturile inutile și inserând nume noi, interesante. Sigur, Zelistul e o convenție. Iar noua manieră de a puncta e, nu-știu-cum, nedreaptă. Sigur, pingurile aduc puncte dar doboară schimbul de păreri. Pentru că ești tentat să înlocuiești comentariul cu un … Ping. Nu sărăcim intelectual din asta dar …

Ajungând, aseară, pe la locul 1045 mi-a venit o idee. Și anume, care ar fi blogurile ce cu adevărat ar merita să alcătuiască Top 100 Zelist . Bloguri pe care intri cu o anumită emoție. Pentru că nu știi exact la ce să te-aștepți. Ori dai de niște spameri puși la cazne inimaginabile de către un autor avid de ping-uri și necruțător ca Rasputin. Cazne care se aplică și partenerilor de blogging fără nicio milă. Parteneri care, dacă nu dau pinguri, riscă să fie azvârliți afară din blogroll și să fie uciși în cele mai surprinzătoare moduri, însă prietenește, așa cum ai șicana pe cineva drag. Scopul este urcarea-n Zelist și acesta se servește de orice mijloace, inclusiv de a te trece în blogrollul unuia care-a expiat și de a-ți da ping-uri de pe postarea mortului respectiv care a avut proasta inspirație să meargă la baie lăsând laptopul deschis și blogul logat.

Cum rigorile bloggingului te fac să devii irascibil – mai ales joia, când observi că deși ai scris articole interesante și ai pus o grămadă de pinguri ai coborât în loc să urci, cum a pățit prietena noastră – firesc e să ai nevoie de relaxare. Niciun loc nu-i mai potrivit pentru relaxare decât o grădină de vis. Pentru completare, dintre frunze se aude o muzică atât de familiară încât uiți brusc de ping-uri din pricina muzicii unor ritualuri uitate. Există bloguri pe care le vizitezi cum te-ai duce la bunica unde te întâmpină Serafina, biciuind din coadă. Nu simți nevoia neapărat să faci vreun gest. Îți iei de-acolo cana de porțelan înflorat clătinând un lapte înmiresmat și dulce, felia de pâine de casă coaptă pe care bunica ți-a pus unt și dulceață de cireșe amare. Le iei și o ștergi în curte, pe trunchiul unui copac și înfuleci acolo de parcă atunci ai descoperi gustul mâncării. Deși protagonistei blogului n-o să-i pară că ar exista între pietrele prețioase pe care ni le scoate din sipet și dulceața de cireșe amare nicio legătură, mă disculp că acesta este sentimentul pe care-l am intrând pe blogul ei, unde mă și sfiesc să așez vreun comentariul care poate părea vulgar (în sensul de comun). Am sentimentul că-s în dimineața zumzăitoare unei zile de vară luminate din toate părțile și stau pe trunchiul acela de copac așteptând din clipă-n clipă să se ivească zânele.

Și cum știut este că cei din urmă ar fi cei dintâi (dacă chiar sunt preocupați de ascensiunea personală) am luat-o de la coadă la cap. Și am dat peste cineva preocupat de destinul propriu. O fi scris în stele sau ține de voința noastră de a ping-ui?

Dacă tot ai ieșit în grădină, vei vedea că te așteptă, atârnate de crengi, minuni ce nu pot fi spuse în cuvinte. Le atârnă cu acribie (dar) și generozitate o mână delicată. Le privești cu sfială neriscând nicio atingere. Te bucuri apoi de frumusețea literelor libere care închipuie pentru tine universuri de existența cărora nu puteai ști. Stai la taclale cu Paul – așa zicând pentru că el preferă să tacă – sorbind dintr-o cafea ce are proporțiile perfect echilibrate ca să fie perfectă. Lângă tine, o făptură fragilă și drăgălașă, soarbe alcololuri savante din tot felul de păhărele. Te minunezi că nu s-a prăbușit groggy. Ea îți zâmbește complice. „E doar apă colorată și aromată – nu-mi plac băuturile. Dar am primit o leapșă, ce să fac?” – parcă se dezvinovățește.

O balerină ca o hologramă se transformă-n felurile feluri – te și înfricoșezi de felul contorsionist în care evoluează – rugându-te să nu se dezintegreze de atâtea torsiuni. Are mereu alt număr de picioare, cel puțin așa îți pare. De fapt, nu-s decât două, dar este imortalizată trecerea lor prin mișcare.

Paul scrie și traduce ca un intelectual de forță ce dă semne că va deveni. Ce nu știe el – sigur, asta nu-l va încetini și nici nu-l va opri – este că intelectualii nu au „valoare de piață”. România nu are nevoie de intelectuali, are nevoie de „căpșunari”, „tinichigii”, ”ospătari” să-i exporte ca forță de muncă în Europa. Nici măcar Dumnezeu nu se mai uită la noi cu atenție; cred că și-a întors fața de la aceste meleaguri. Trăim cum putem și numai „Frumusețea care va salva lumea” ne mai mângâie. Numai belferii care au spulberat economia țării aud în urechi: „Cum vă place” … Micile mizerii, tristețea, frustrarea, dezamăgirea sapă precum râul malul nisipos.

Și, cu toate acestea, ba aș zice că în pofida acestor neajunsuri, putem fi fericiți. Dacă iubim cu toate băierile sufletului despiedicate, dacă credem în forța cuvântului bun și a poveștii care să ne cuprindă pe de-a-ntregul. Chiar în atmosfera aceasta sufocantă și vrâstată cu violetul disperării.

Cam asta am gândit în leagănul acestor două zile, într-un perfect echilibru, pășind prin grădinile voastre.   Voi ce ziceți? Care sunt cei „o sută care vor salva blogosfera” de la anodin, perisat, conjunctural și frivol?

Relatare „realistă” a unei vizite la Bruxelles (X)

19 Joi mart. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in fantezii literare, literatura, viata asa cum e

≈ 44 comentarii

Etichete

Alberto, alegeri europarlamentare, Anca Chiser, Andrei, Caius, Campionatul de clickuri, cazaci, Chinezu, Corina Cretu, Crina, Critica ratiunii practice, Crititca ratiunii pure, Darius Filip, demonstratie chinezi, El Greco, Grande Place, Grote Markt, Hans Gert Poettering, Ioannis Kotzapasis, Isabellelorelai, Ivan Uska, Kant, lista candidaturi europarlamentare, literatura, Maria Barbu, Marieta, Oana Stoica Mujea, Pireu, Prolegomene, relatari fanteziste, Rue de Chair et Pain, Rue de la Tete d'Or, Satu Mare, Sfinx, sibilla, Siegfried, sportlocal.ro, Taras Bulba, Turcia, viata asa cum e, Zelist

siegrfied

În timp ce grupuri de câte două sau trei persoane se îndreptau, vorbind tare, râzând şi gesticulând în stil propriu românesc  spre Grande Place, Corina ajunsese deja la restaurant şi dădea, amabilă şi fermă în acelaşi timp, ultimele sugestii privind meniul grupului care urma să sosească.

Ioannis Kotzapasis o urmărea atent şi îndatoritor fără să fie agasant, şi îi recomanda variantele pe care le considera plauzibile pentru grupul pe care i-l descrisese doamna parlamentar.

– Da, specialitatea casei, aşa cum spuneţi dumneavoastră, e foarte bine. Dar să le puneţi porţie dublă la fiecare, să … să se familiarizeze mai bine cu bucătăria grecească.  Să nu le daţi prea mult de băut, vă rog. Şi, acum n-am ce să fac dar trebuie să vă previn, să fiţi atenţi că ei mai vin cu băutură de-acasă, de-a lor… Îmi pare rău că trebuie să spun asta, dar unii dintre ei… ştiţi, n-ar trebui să bea.

– De ce, doamnă dragă? Ce se-ntâmplă?

– Ei, am mai văzut nişte relatări pe bloguri – astea sunt un fel de jurnale pe internet – că atunci când beau unora li se întâmplă tot felul de … drame. Un bărbat din Timişoara, de exemplu, s-a îndrăgostit de o femeie din Satu Mare şi a plecat cu bicicleta până la ea, îndemnat de nişte amici cu care obişnuia să bea…

– όμορφος ερωμενη (frumoasă doamnă), când eram tânăr, la Pireu unde am crescut, şi eu m-am duc cu bicicleta 200 de kilometri, s-o văd pe draga mea… Nu e nimic rău în asta. Să faci sacrificii din dragoste… Ba e chiar înălţător!

– Ba da, domnul Ioannis, e rău, că a păţit tot felul de … întâmplări nefericite. A fost şi arestat, până la urmă, din cauza unei confuzii.

– Cum? La dumneavoastră îi arestează pe cei care iubesc? Asta e grav, asta e grav, spuse Ioannis gânditor şi clătinând din cap a dezacord.  Am înţeles, nu le dăm foarte mult de băut. Totul va fi perfect, să nu vă faceţi probleme.

– Şi aveţi un băiat care cântă, parcă. Ştiţi că noi suntem aşa, mai latini, mai aprinşi. Una – două ne vine dor de cântat. Mai ales una dintre bloggeriţe, n-are voce dar nici nu-i pasă. Ea e fericită să cânte.

– Lăsaţi, că o „acoperă” Alberto al nostru, vorbesc eu cu el. Şi Siegfried.

– Şi … nu ştiu cum să vă spun… Nu aveţi un salon mai izolat, aşa, mai retras? … Să nu fie deranjaţi, să nu se simtă stingheri stând împreună cu … ştiţi, să fie ei de ei.

– Ba da, cum să nu! Eliberăm sus, avem un salon mai mare… Nu e încălzit, că nu-l prea folosim, dar…

– Şi încă ceva… Să nu vă supăraţi. Dacă trebuie, plătim suplimentar; aş vrea să poată fuma. Dacă fumează, se îmbată mai repede, nu trebuie să bea aşa de mult… îşi zise Corina ca pentru ea.

– Nu vă faceţi nicio grijă, se rezolvă, stimată doamnă. Clientul nostru, stăpânul nostru!

– Bine. Contez pe dumneavoastră. Mulţumesc mult. Vă las acum, mă duc să-i întâmpin, mâine am „grup”, adică sunt într-o comisie şi trebuie să mă trezesc mai de dimineaţă.

– Doamna Corina. Vă rog ceva. Dacă vor să mai stea după ce plecaţi dumneavoastră, când o fi, să-i lăsaţi. Că ne descurcăm noi.

– Da, îi las, cum să nu-i las? Numai să le cereţi banii când le aduceţi consumaţia.

Cum trecuse binişor de ora 7  iar grupul încă nu apăruse, Corina ieşi din restaurant pe uşa care dădea înspre Grande Place. Apelă de pe mobil numărul lui Andrei şi, în timp ce aştepta ca acesta să răspundă, îşi aprinse o ţigaretă. Andrei răspunse de-abia la al treilea apel prelung iar în receptor se auzeau doar nişte strigăte violente şi scandări.

– Andrei? Unde eşti? Ce se-ntâmplă cu grupul, spuneai că vin la 7?… E 7 jumătate şi niciunul nu a ajuns…

– Corina!… Alooo! … Corina!… Nu se aude nimic! Nu te aud! Dacă reuşim, ajungem la El Greco. Vorbim acolo! Nu se aude nimic, e un vacarm de nedescris. Nu ştiu ce e, e o demonstraţie. Sper să nu fie revoluţie.

„Cine ştie pe unde-mi umblă băieţii ăştia şi cine ştie ce-au făcut dragii mei românaşi din grup… Sper că nu s-au apucat de revoluţii pe-aici. Deşi, cu Vania şi cu Sibilla… şi cu Gavroş… şi cu Anca… şi cu Isabelle… şi cu Chinezu… De Crina şi de Oana ce să mai vorbesc… Abia l-am scăpat pe domnul preşedinte Poettering din unghiile lor.  Ce idee neinspirată am avut să merg la Bruges să le recuperez de-acolo. Pe de altă parte, nu puteam să le las că le arestau. Şi p-ormă, alte dandanale, să le scot pe cauţiune. Of!… Ce grup mi-am adunat şi eu! A tunat şi i-a adunat!  Parcă Darius e ceva mai paşnic şi mai normal. Dar, parcă poţi să fii sigur de ceva? „

În timp ce Corina monologa fumând în faţa restaurantului El Greco, de pe străduţele laterale afluiau spre Piaţă sute de manifestanţi, purtând pancarte şi scandând. De pe Rue de Chair et Pain înainta un grup numeros de chinezi care ocupau întreaga stradă, ca un puhoi ce mătura totul în cale. Chinezii scandau în limba lor ceva, şi aveau pancarte roşii pe care literele albe păreau nişte hărţi ale unor oraşele din Turcia, cu străzile aşezate după capriciile unui hazard pur.

Pe pancartele pe care le agitau ameninţător prin aer scria:

巴西地方体育法庭生财有道球队比赛迟到要掏钱-搜狐体育

Corina opri pe unul din manifestanţii care intrau în piaţă, că trăsături amestecate de chinez şi alb şi-l întrebă, în engleză:

– Ce se întâmplă? Ce manifestaţie e? Ce revendică conaţionalii dumneavoastră? Ştiţi, eu sunt europarlamentar şi … aştept un grup de colegi din România, să nu fi păţit ceva…

– Dumneavoastră sunteţi Corina Creţu? Ne-a spus Chinezu că îi aşteptaţi! Facem o manifestaţie de susţinere a site-ului lui. Să ştie întreaga lume, civilizată sau nu, că noi ne susţinem rudele când întreprind ceva lucrativ.

– Şi Chinezu? Şi ceilalţi?  Unde sunt? întrebă Corina îngrijorată.

– Sunt în mulţime. Mai e o contra-demonstraţie, împotriva unuia… Nelăcuibil, sau nu ştiu cum. O să fie vărsare de sânge!

– Nelinkuibil… Dar ce-or fi având de împărţit, Doamne apără şi păzeşte… Au venit la Bruxelles să se războiască. Parcă nu le-ajunge internetul. Cât de violentă a devenit lumea… Înseamnă că întâlnirea de la El Greco e compromisă. Mă duc înăuntru. Vin ei până la urmă, când or obosi şi-or flămânzi.

Într-adevăr, de pe Rue de la Tete d’Or înainta o mulţime de cazaci cu făclii în mâini, alergând şi umplând aerul de strigăte. Îmbrăcaţi în superbele lor costume tradiţionale căzăceşti, cu cuşme rotunde pe cap, păreau coborâţi dintr-un tablou de epocă. Strigătele lor erau încă şi mai crâncene.

– Герой Иван Uska!

– Герой Иван Uska!
– смерть Nelinkuibilului!

În faţa uriaşei şi impozantei clădiri Grote Markt, mulţimile se opriră faţă în faţă, fremătând, ca înaintea unei lupte. Ici-colo se mai auzea câte un strigăt răzleţ, fie ţiuit în chineză, fie răcnit în ruseşte. La intrările în Piaţă dinspre străzile laterale se instalaseră deja echipaje de poliţie călare. Cele două grupuri, deşi interesele lor nu păreau divergente fiindcă fiecare susţinea cu totul altceva, nu neapărat în opoziţie cu celălalt,  îşi trimiseră reprezentanţii să negocieze.
Din mulţimea de cuşme cazăceşti ieşi cu părul răvăşit şi cu barba ciufulită, cu ochii crânceni şi roşii (putem presupune că şi de la nenumăratele beri băute), gesticulînd şi suduind, Ivan Uska.
Din marea chinezească roşie care tălăzuia încoace şi-ncolo ţimvălind ieşi, mirat şi oarecum indecis, Chinezu.
– Băi Chinezule! Poţi să vii tu şi cu Marele Zid Chinezesc aici! Cazacii sunt aşa: Când îţi spun să-l scoţi pe unu’ din blogroll, aşa rămâne! Noi aşa suntem! Uniţi! Nu vii tu cu fiţe şi cu argumente. Începi să mă iei cu Sartre şi cu nu ştiu care scriitor şovăielnic şi defetist! Cu deviaţionişti din ăştia! Îl scoţi din blogroll pe Nelinkuibil sau îţi desfiinţez site-ul? Ştii că am IP-urile tale de pe care te clickui toată ziua şi parolele de la site.  Mă doare capul, poţi face cum pofteşti, la urma-urmei! Dar cu mine ai terminat prietenia!
– Da, măi Vania măi, te înţeleg şi pe tine. Sigur că ai dreptate, în felul tău. Că te-a jignit. Dar şi tu… i-ai mâncat ciocolata. L-ai pârât ce-a zis de Isabellelorelai… Puteai să fii discret. Nu mai zic ce a zis de Maria şi tu ai umplut blogosfera… Puteai să fii mai discret!.
– Nu eu trebuia să fiu discret! El putea să nu bârfească precum o chivuţă la marginea şanţului! Şi bloggăreala presupune un cod al onoarei! Îl scoţi sau dau drumul cazacilor?! Praf se-alege de afacerea ta! O să rămâi tu singur – cititor, scriitor şi comentator – şi autoclickuibil. A scris într-o proză de-a lui cretină cu multe puncte-puncte că m-a omorât! Aşa ceva nu se poate răbda! S-a zis cu Nelinkuibilul! Şi cu tine, dacă nu-l scoţi din blogroll! Cazaci!
Cazacii deveniră cu toţii atenţi şi în rândurile lor se produse un freamăt urmat de o tăcere rău-prevestitoare.
– Da, măi Vania… Dar ţi-a plătit berile! Şi sushi. Şi îmi face trafic. Nu putem să fim atât de intransigenţi pentru nişte vorbe…
– Atunci, pentru tine Mântuirea-i tot o vorbă!
– Ce-are aface un link cu Mântuirea? Chiar că nu te înţeleg acum!
– Păi cum să înţelegi? Că tu eşti budhist! Necredincios!
– Nu sunt budhist! Şi sunt şi credincios, dacă vrei să ştii. Ei, mai am eu nişte îndoieli, unele carteziene, altele hegeliene, dar, în esenţă, cred în Dumnezeu.
– Să-l citeşti şi pe Immanuel Kant. În Critica raţiunii pure o să vezi cum cunoaşterea raţională, pe baza experienţei adică, este limitată. Hegel îşi bazează construcţia exact pe ideile lui Kant. Ştii cum zice, „Stelele deasupra mea, pe bolta cerească şi Legea Morală în mine”.
– Da, ştiu citatul ăsta. Auzi, Vania, că tu eşti erudit şi le ai cu astea, la ce se referă Legea aia Morală la care face referire Kant, că nu m-am prins?…
– Legea Morală este aşa: Dacă Nelinkuibilul s-a purtat ca un mojic bârfind şi jignind fără să controleze fluxul ideilor şi cuvintelor, în stânga şi-n dreapta, înseamnă că este imoral deci trebuie să-l epurezi din blogrollul tău, dacă tu eşti un ins moral.
– Dar tu de ce nu i-ai replicat nimic atunci când îţi spunea lucrurile acelea, despre care susţii că sunt profund imorale? Trebuia să-i spui pe loc, „Bă, nu te supăra, nu e-n regulă cum gândeşti tu că toate femeile din universul ăsta  te-aşteaptă pe tine să le regulezi!”
– Da, puteam să-i spun… Dar atunci n-ar mai fi plătit consumaţia!
În toiul acestui dialog aprins, prin mulţime îşi făcu loc încet, cu tact şi cerându-şi scuze, Corina.
– Hei! Chinezule, Vania! V-am salutat în ordine alfabetică a iniţialelor, că ştiu că sunteţi suspicioşi.
După ce evaluă rapid în minte dacă-i aşa, Vania salută la rându lui:
– Doamne Ajută! Ai dreptate, da şi la prenume şi la nume, Chinezu e-n faţa mea. În alfabet. Şi, deocamdată, în Zelist. Dar asta nu va fi pentru mult timp!
– Sărut mâinile,  Corina, zise şi Chinezu. Iartă-ne că am întârziat. Uite, discutăm despre Kant şi Hegel. Vania susţine că nu sunt credincios. Ei, şi despre Ne…
– Da, ştiu, că mi-a spus unul dintre manifestanţi. Da’ ce-aveţi cu bietul Nonlinkuibil? Că pare băiat bun…
– Dacă ai şti ce-a zis despre tine, n-ai mai susţine asta! sări Vania ca ars cu fierul înroşit.
– Lasă bă, Vania! Ce? Tu i-ai luat apărarea Corinei?
– Nu i-am luat-o că nu-mi place să port discuţii în contradictoriu când servesc masa, dar o s-o fac acum! Şi, întorcându-se spre cazacii aliniaţi în piaţă care aşteptau un semn, strigă:
– O vedeţi pe Corina? Ea e reprezentanta noastră! S-o votaţi! Altfel nu vă mai recunosc de cazacii lui Taras Bulba!
– Votăm, votăm!!! Votăm Corina!
– Iar pe Nelinkuibil … îl lăsăm în plata domnului! mai strigă acesta.
– Lăsăm, lăsăm, Ivane!
– Chinezule, zi-le şi tu la gălbejiţii tăi! Ce stai şi caşti gura? Să te clickui singur, te pricepi! Fii atent, poate te muşcă şarpele şi nu-l scoţi pe derbedeul ăla din blogroll. Să vezi tu numa’ ce păţeşti!
– Ei, ce-o să-mi faci?
– Nu pupi tu rând la Suzana, asta o să-ţi fac. Te-ai lins pe bot!
Corina interveni cu diplomaţie:
– Haideţi să mergem că s-o fi răcit mâncarea… Ne-aşteaptă Ioannis de două ore deja.
– Să ne-aştepte, că suntem de viţă nobilă! Pe ăla să nu-l văd, Corina, să-l pui la altă masă!
– Lasă că s-a rezolvat! Nu le spuneţi şi la oamenii ăştia să meargă acasă?
– Hai să le dăm măcar câte-o bere, Corina, dacă tot au venit să te susţină, zise Vania insinuant.
– Vania, ei nici nu votează că nu au documente, nu sunt români. Oricum, mulţumesc de susţinere.
– Le facem rost imediat. Dacă se pot elibera 20 000 de carnete de şofer nu putem elibera 500 000 de buletine? Stai liniştită că în România totul e posibil! Se vede c-ai lipsit din ţară un an jumate…Numai să ne dea Chinezu ăia 500 de euro pe săptămână şi, până la alegeri, îţi facem rost de 200 000 de voturi. Vorbesc eu cu cazacii mei.
– Cazaci! Nelinkuibilul vă dă câte-o bere la fiecare, în semn de respect pentru doamna Corina!
Chinezu le spuse acelaşi lucru compatrioţilor lui,  cu toţii se aşezară cuminţi pe două rânduri, sporovăind veseli în faţa butoaielor uriaşe cu canea pe care le scoase Ioannis în faţa restaurantului, în timp ce Nelinkuibilul stătea singur şi trist la o masă retrasă pe terasă blestemându-şi proasta inspiraţie de a fi comentat apreciativ la adresa unei anumite doamne care intră, însoţită de un grup vesel şi zgomotos, în restaurant.

Comentarii recente

Lucia la Revedere
Lucia la Revedere
Robert Turcescu si S… la Realităţi
Madi si Onu Blog - s… la Sfântul Ioan
Wikileaks, adevărate… la Vicki – Lilick’s…
In interesul superio… la Revedere
Cand incepem sa inte… la Revedere
S-a aprobat reabilit… la Revedere
112 nu inseamna Big… la Revedere

Înscrie-te! Scrie!

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

De citit

  • 2 Blackjack
  • ABC
  • Adrian Năstase
  • Antiiluzii
  • Ceaşca de Cultură
  • Corect Politics
  • DC News
  • DISSONANCE
  • Dominique Iordache
  • Gândeşte
  • Inpolitics
  • Iosif Buble
  • Radu Tudor
  • Realpolitik
  • România nudă
  • Savatie Baştovoi
  • Varujan Vosganian
  • Victor Ciutacu
  • Vocea Rusiei
  • Zeitgeist Romania

Descoperiri recente

  • Cu capul în nori
  • Ioan Alexandru

Rusia. Azi

  • Russia Today
  • Vladimir Putin

RSS Gabriela Savitsky

  • Revedere 07/19/2016
  • Un soi de replică la un simulacru de analiză politică 07/26/2015

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Spam blocat

72.726 de comentarii spam blocate de Akismet

RSS SemneBune.ro

  • Carne – o nouă premieră la Teatrul Arte dell’Anima
  • „Oedip Rege” de Sofocle, montat de Declan Donnellan și Nick Ormerod

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Pagini

  • Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Page Rank blog

Free Page Rank Tool
wordpress blog stats

View My Stats

Arhive

mai 2022
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
« iul.    

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

  • Urmărește Urmăresc
    • Gabriela Savitsky
    • Alătură-te altor 408 urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Gabriela Savitsky
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...