Cu mare drag. Am vrut să împart cu voi această frunză de viţă absolut desăvârşită şi trandafirii pe care-i iubesc nespus – săptămâna trecută m-am înţepat într-un spin şi am făcut două zile febră; m-am gândit la Reiner Maria Rilke… N-am eu norocul să fiu Rilke. 😀
Numai în weekend „locuiesc”. Dar, în fond, aştept celelalte cinci zile să vină weekendul. 🙂
Da, e cu totul în altă dimensiune. Îmi pare rău că nu am un aparat de fotografiat (pozele-s făcute cu un prăpădit de Nokia) şi că nu ştiu să fotografiez (nu reuşesc să prind acea esenţă care te pironeşte, dintr-un instantaneu – cum face de exemplu Alex Mazilu; o fotografie trebuie să-ţi producă emoţie nu să fie un peisaj. În fine, nici nu-i logic să mă pricep la toate).
Cu un aparat bun aş fi reuşit să „prind” căpiţele de fân care-s de-o culoare imposibil de descris. 🙂
E frumoasa toamna ta.Cred ca primavar e chiar mai frumoasa.
Tranndafirii au reinflorit ca si cand n-ar mai veni iarna si frigul.
Am vazut si eu cativa boboci proapseti de trandafir, de n-ar fi fost frunzele vestede, m-as fi gandit ca e inceput de vara. 🙂
O toamna frumoasa!
Toată vara au fost speriaţi de căldură. Abia acum „şi-au dat drumul”, ca un cântec de lebădă, arată tot ce pot. Primăvara se umplu piersicii şi merii de petale… Într-adevăr, e un colţ de rai. 🙂
În care sălăşuiesc doar păsări imaginare. 🙂 Sunt fericită de felul meu deşi m-am născut cu vocaţia setei de absolut (şi asta nu e de natură să facă pe cineva fericit). Şi totuşi, aici, între flori, tot zgomotul lumii încetează.
Poza in care apar in fundal capitele este cea mai reusita ( nu te mai plange !), dar vad ca nimeni nu vorbeste despre poamele de sub frunza/vita de vie si sa duca eventual gandul mai departe !
Peisajul acesta aproape neatins sau intretinut de mana omului este de-a dreptul fascinant.. Isi ajunge si siesi si noua (zece ! ca nota)!
Ca se puteau gasi si alte unghiuri sau peisaje, nu mai conteaza, pentru ca si imaginatia are dreptul ei la viata !
Bucura-te !
Sa ne bucuram toti de bucuria ta !
Am vrut să postez şi poze cu roadele, dar am zis că e redundant.
Dumnezeu a avut grijă – şi are grijă – să nu-mi lipsească nimic, în mare mărinimia Lui. Când înţeleg darurile Lui, că altfel, sunt şi eu un Berbec imposibil de îndărătnic şi fără răbdare. Şi acest dar l-am înţeles mult mai târziu decât ar fi fost bine.
Vezi, „veşnicia s-a născut la sat”, şi nu e o vorbă preţioasă. Aici, oamenii respectă ciclurile naturii, nu se grăbesc nicăieri, îşi fac rosturile lor transmise (şi subţiate, şi influenţate) din generaţie în generaţie, vag alterate de modernitate. Satul românesc încă n-a apus, dar va apune curând pentru că bătrânii de-acum sunt ultima generaţie legată cu sufletul de pământ. Eu sunt un „ţăran pârât”, de week-end, dar îi admir cu sufletul, îi preţuiesc mai mult decât toate cărţile din univers şi decât toată ştiinţa pentru că sunt ca nişte sfinţi ce ţin, încă, în palmele lor bătătorite, inima sângerândă a României.
Gabriela Savitsky 
E foarte frumoasă !
Da, păcat că nu pot să-i redau şi mirosurile. Aseară mirosea a mirt, în curte.
Pingback: Otero « schtiel
multumesc…seara frumoasa sa ai Gabriela 🙂
Cu mare drag. Am vrut să împart cu voi această frunză de viţă absolut desăvârşită şi trandafirii pe care-i iubesc nespus – săptămâna trecută m-am înţepat într-un spin şi am făcut două zile febră; m-am gândit la Reiner Maria Rilke… N-am eu norocul să fiu Rilke. 😀
Minunate culori are toamna în grădina ta. Dacă locuieşti acolo, pot spune că te afli într-o zonă exact aşa cum îmi place mie: coline domoale.
Numai în weekend „locuiesc”. Dar, în fond, aştept celelalte cinci zile să vină weekendul. 🙂
Da, e cu totul în altă dimensiune. Îmi pare rău că nu am un aparat de fotografiat (pozele-s făcute cu un prăpădit de Nokia) şi că nu ştiu să fotografiez (nu reuşesc să prind acea esenţă care te pironeşte, dintr-un instantaneu – cum face de exemplu Alex Mazilu; o fotografie trebuie să-ţi producă emoţie nu să fie un peisaj. În fine, nici nu-i logic să mă pricep la toate).
Cu un aparat bun aş fi reuşit să „prind” căpiţele de fân care-s de-o culoare imposibil de descris. 🙂
Pingback: Nicholas Roerich (9 octombrie 1874 – 13 decembrie 1947), pictor rus « my heart to your heart
E frumoasa toamna ta.Cred ca primavar e chiar mai frumoasa.
Tranndafirii au reinflorit ca si cand n-ar mai veni iarna si frigul.
Am vazut si eu cativa boboci proapseti de trandafir, de n-ar fi fost frunzele vestede, m-as fi gandit ca e inceput de vara. 🙂
O toamna frumoasa!
Toată vara au fost speriaţi de căldură. Abia acum „şi-au dat drumul”, ca un cântec de lebădă, arată tot ce pot. Primăvara se umplu piersicii şi merii de petale… Într-adevăr, e un colţ de rai. 🙂
Poze care aştern lumina si liniste in suflet. Cred ca esti tare fericita acolo. Mi-a placut ca ai si o casuta pentru pasarele ! 🙂
În care sălăşuiesc doar păsări imaginare. 🙂 Sunt fericită de felul meu deşi m-am născut cu vocaţia setei de absolut (şi asta nu e de natură să facă pe cineva fericit). Şi totuşi, aici, între flori, tot zgomotul lumii încetează.
Pingback: Jean-Baptiste Regnault (9 octombrie 1754 – 12 noiembrie 1829) « my heart to your heart
Ai o gradina splendida.
Cam are buruieni, că a fost secetă… Dar s-au descurcat şi florile. 🙂
Eu n-am nimic. Doar însoţesc, o vreme, frumosul.
Pingback: Soarta Cap. I | Blogul lui Nea Costache
Pingback: vocaţie sau capriciu? | freestyler
Pingback: Renuntarea la religie inseamna renuntarea la Dumnezeu? « Rinder Razvan Catalin
Pingback: Fat Frumos… « lunapatrata
Pingback: Cursă specială « Teo Negură
Multumesc pentu pozele frumoase cu anoimpul toamnei.
Cu plăcere.
ANOTIMPUL scuze
Chiar arata a toamna 🙂 Frumos
Da, şi chiar a şi plouat. Ceea ce n-am mai văzut din iulie. Draconide n-am văzut, că a fost înnorat.
Poza in care apar in fundal capitele este cea mai reusita ( nu te mai plange !), dar vad ca nimeni nu vorbeste despre poamele de sub frunza/vita de vie si sa duca eventual gandul mai departe !
Peisajul acesta aproape neatins sau intretinut de mana omului este de-a dreptul fascinant.. Isi ajunge si siesi si noua (zece ! ca nota)!
Ca se puteau gasi si alte unghiuri sau peisaje, nu mai conteaza, pentru ca si imaginatia are dreptul ei la viata !
Bucura-te !
Sa ne bucuram toti de bucuria ta !
Am vrut să postez şi poze cu roadele, dar am zis că e redundant.
Dumnezeu a avut grijă – şi are grijă – să nu-mi lipsească nimic, în mare mărinimia Lui. Când înţeleg darurile Lui, că altfel, sunt şi eu un Berbec imposibil de îndărătnic şi fără răbdare. Şi acest dar l-am înţeles mult mai târziu decât ar fi fost bine.
Vezi, „veşnicia s-a născut la sat”, şi nu e o vorbă preţioasă. Aici, oamenii respectă ciclurile naturii, nu se grăbesc nicăieri, îşi fac rosturile lor transmise (şi subţiate, şi influenţate) din generaţie în generaţie, vag alterate de modernitate. Satul românesc încă n-a apus, dar va apune curând pentru că bătrânii de-acum sunt ultima generaţie legată cu sufletul de pământ. Eu sunt un „ţăran pârât”, de week-end, dar îi admir cu sufletul, îi preţuiesc mai mult decât toate cărţile din univers şi decât toată ştiinţa pentru că sunt ca nişte sfinţi ce ţin, încă, în palmele lor bătătorite, inima sângerândă a României.
Pingback: Despre condamnarea Iuliei Timosenko. Pozitia lui Putin « Motanul Incaltat
Pingback: cu încredere | Raza mea de soare
A venit toamna si la tine, Gabi? De cand o asteptam…as veni la tine la un pahar de must 😉
E aproape vin. 🙂 Eşti invitată din oficiu, aici locuiesc poezia şi eternitatea.
Pingback: Mi-am redescoperit vechiul prieten | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Prigoniţi | Foaie pentru minte
Pingback: Miercurea fără cuvinte - azi, Beethoven | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Bacio la "Românii au talent"! | Blogul lui Nea Costache
Pingback: David Copperfield ARTE @ Zinnaida
Pingback: VITEAZUL IN PIELE DE TIGRU -1- Legendă georgiană povestită de Al.Mitru