Foto: Inobras

###

De m-aş fi născut cal!…

Cum aş fi măcinat în copite troscotul moale

Şi aş fi tropotit de-a dreptul prin soare

Scântei de cremene albă în urma mea!…

Aş fi rupt iarbă din vânt

Şi-aş fi ştiut de la-nceput unde eşti

Zeul vieţilor mele!

Dar n-a fost să fie;

Am primit două tălpi boltite şi neputincioase

Până le-am învăţat să se potrivească-n ţărână

Te-am şi pierdut.

Am mers pe pământ cu fervoare şi patimă

Dar pământul n-a vrut să devină călcâie;

El nu vrea să fie decât pământ.

Am zburat toate zborurile:

Am zburat şi zborul de nor

prin cerul cel rece ca o cămaşă de in apretată cu cocă de grâu;

Am zburat şi zborul ciocârliei înalt şi nebun;

Şi pe-al gândului zbor până-n neant.

Cerul nu s-a făcut aripă, nici pădure, nici râu.

A rămas nepătruns

Şi nu te-am zărit.

Am plâns toate lacrimile:

Şi cele ca ploaia de vară – plâns de copil care uită pe loc;

Şi lacrima destinului anulat;

Şi durerile toate din lume le-am plâns.

Ochii nu s-au făcut izvoare sărate

Şi nici apa n-a înecat durerile lumii.

Am ars, când m-am uscat,

Un foc înalt de lumină, poate mă vezi.

Focul nu s-a-ntrupat, nu a râs, n-a vorbit.

Doar eu m-am prefăcut într-un altfel de stei, mai sonor şi mai neted.

Ce-aş putea să mai fac?

Stau pe ghizdul făcutului şi bălăbănesc din picioare ca un copil.

M-a învins viaţa, m-a cumpărat, m-a vândut, m-a tras şi la sorţi.

În spatele meu, milioane de morţi

Toţi şi-au pus, insistent, visul în mine.

Nu înţeleg ce vor.

Nu vorbesc limba visului lor

Dar îi pot auzi.

Un cal se aude venind prin iarba înaltă…

Pare să fie al tău.

Până sus, în streaşina cerului a sărit inima mea bucuroasă.

Doamne, cât de mult timp

Şi câtă viaţă am măcinat,

Să te caut!…

Trebuia doar să ştiu să aştept.

Acum ştiu.

Poate scriu.

Sau nu scriu.

Nici nu ştiu.

Vă mulţumesc tuturor pentru menţionări şi trimiteri; îmi veţi accepta scuzele pentru că nu am răgazul necesar să ping-ui, astăzi, fiind ocupată cu retrospectiva celor 42 de ani pe care i-am petrecut în această lume şi cu grija de a păşi semnificativ mai înţelept în acest cel de-al patruzecişitreilea.

Le mulţumesc colegilor mei: Gertrude, Monica, Florin şi Marian pentru urări.