Foto: Inobras

Capriciosul April nu se dezminţi nici în acest an, ba am putea zice că a dat un adevărat recital al toanelor. Dacă dimineaţa senină şi rece promitea o zi cu soare arzător şi efluvii parfumate încolţindu-te pe toate aleile şi străduţele ca un duh nevăzut al miresmei, cam la vremea când cetăţenii bufnesc uşile apartamentelor şi ale lifturilor şi apoi ale maşinilor, se înnoră.

Maiorul Decuseară ieşi din casă, ultimul. Soţia plecase bufnind uşile, luând-o cu ea şi pe fetiţă, s-o lase la şcoală. Seara trecută – de fapt, noaptea trecută -, venise destul de ebrietat şi mirosind a parfum străin – după spusele soţiei – şi trăseseră o ceartă zdravănă cu reproşuri istorice, de-acum 15 ani. Constată că liftul e defect.

– Bine’nţeles. Ce începe prost, se termină şi mai prost! – pufni, şi o luă pe scări. Dacă nu am şi eu casă, ca toată lumea deşteaptă! – îşi continuă monologul. Stau la bloc, ca neisprăviţii! O viaţă de muncă şi tone de căcat înghiţite şi …, pentru ce? Auzi la ea! Că n-am dus-o eu în niciun concediu în insule! Acuma-i trebe insule, Europa nu-i mai ajunge! … După ce că e o ţoapă pe care-am luat-o eu din sărăcie şi am făcut-o doamnă …! Uite, doamna, a scos ghearele! Da’ ea, când cheltuieşte ca înecata 5000 de euro într-o zi, la shoping, aia nu se pune! Prostul e bun doar să aducă bani! Bani, bani, bani!

Ajuns la parter, încheie rechizitoriul; dar nu era cu nimic mai împăcat, ba chiar simţea, odată cu vârtejul gândurilor, că se amplifică şi enervarea. Intră în maşină bombănind: „Bine că avem două maşini! Măcar nu trebuie să-i suport mutrele!” Demară şi intră în fluxul înţesat al traficului. „Şi Iolanda ce-o fi având? … Câte femei, atâtea belele! O femeie în plus în viaţa ta, o belea în plus! Dracu ‘ să le înţeleagă!… Când crezi că ai descifrat-o, pac! – întoarce foaia şi rămâi ca boul la poartă nouă! Zici că n-ai cunoscut-o niciodată şi acuma o vezi pentru prima oară! De-aia femeile supravieţuiesc şi bărbaţii mor ca proştii!” – îşi continuă el, înciudat, şirul gândurilor. „Adică ce mai vrea? – se indignă el, simţindu-şi tâmplele zvâcnind. A vrut aia, i-am luat, a vrut astalaltă, i-am luat, a vrut concediu în Egipt, am fost în concediu în Egipt … că are dreptate şi nevastă-mea, recunoscut el, cu jumătate de gând. Şi acuma? …  se uită la mine ca prin geam. Greu e Doamne, două fete să-ă-ă iubeştiiii/ Floricele dintre spini ai săăă culegi/ Am culeeees şi mâna rău mi-am înspina-a-a-at” – mormăi el, amuzat deodată nu se ştie de ce. „Dă-le-n pizda mă-si! Văd eu cum fac. O duc pe nevastă-mea, la vară, în insule… Poate o las acolo, să se sature!” – izbucni în râs, fără să-şi explice schimbarea de dispoziţie. „Iar cu Iolanda… văd eu ce vrea, o descos … dracu’ s-o înţeleagă şi pe asta!” – alungă un gând supărător.

Ploaia se porni parcă din nimic, cu o răpăială sacadată, învelind oraşul într-o peliculă semitransparentă şi rece. Frământat de gânduri, maiorul Decuseară nu aprecie corect distanţa şi şterse viguros cu aripa din faţă un alt autovehicul.

– Na, băga-mi-aş să-mi bag! Ce-am zis eu? Ce începe prost, se termină şi mai prost! Acu’ mi-am stricat şi maşina! Căută un loc să tragă pe dreapta şi coborî geamul. Apoi, se răzgândi, coborî şi-i mai trase maşinii două şuturi, izbind şi cu portiera cât putu de tare. Îi dădu, proprietarului maşinii lovite talonul de asigurare, se urcă înapoi în automobil şi demară în trombă. Ajuns la Cotroceni, încărcat cu adrenalină, se stropşi la soldatul aflat în gardă, ceru condica de prezenţă şi le tăie tacticos, tuturor, la rând prima oră.

La sfârşitul programului, avea să constate cu stupoare că anvelopele Michelin suferiseră şi ele aceiaşi operaţiune. Erau tăiate, toate patru. Maşina, cu tabla înfundată, stătea ca o raţă oloagă, pe jante.

„Ce începe prost, se termină şi mai prost” – îşi zise şi o luă agale pe jos, căutând în minte locaţia unei crâşme în care să-şi înece amarul.

– Ce zi! Auzi, să-i tai eu Preşedintelui ora! Bă, cât de cretin pot să fiu!… Probabil că nu mai am slujbă!… Da’, şi ce? Ia mai dă-i în mă-sa pe toţi! – rosti el, parcă eliberat de-o povară uriaşă. Să se descuce şi fără mine! Las’ că-i văd eu!