Mă gândesc că aş fi vrut să fiu, în 30 aprilie, la Sala Palatului la concertul lui Enrico Macias. N-am cum să fiu; şi nu sunt în stare să fac o călătorie atât de lungă. Şi nici să rezist într-o mulţime (presupun, elevată) câteva ore.

În timp, toate călătoriile noastre de cunoaştere, toate pelerinajele, se mută din spaţiul extern, din distanţă şi durată într-un lăcaş interior.Acolo au loc marile dezbateri dintre spirit şi trup, marile revelaţii care aşează lumea în mai multe dimensiuni şi-i dau o direcţie de neconceput pe cale logică; acolo, în chilia mică mirosind a zimţi de stea şi a linişte se mută întreg universul.

Nu ştiu ce-aţi vrea să citiţi astăzi. Aş putea să continui povestea lui Eliodor. Aş putea să scriu un capitol din Filomela… Nu, nu pot. Aş putea să repostez o scriere mai veche, dar nici asta nu vreau să fac.

Azi o să ascult şansonetele lui Enrico Macias. S’il vous plaît.