Pentru că e miercuri, e tăcere. Eu aş mai fi scris despre inima dragostei mele, Reşiţa, despre inima ei rănită, dar am înţeles că nu are rost. Ne-am blazat, sufletele ni s-au bătătorit, suntem vidaţi de speranţă şi credinţa în bine. Hăituiţi de real şi fără orizont. Aşa că voi păstra poveştile despre alchimişti şi magiile lor pentru mine sau pentru o viitoare carte.
Privim împreună spre miercuri sau spre nicăieri: Rokssana, Supravieţuitor, G1b2i3, Ioan Usca, Dictatura Justiţiei, Filumenie, Blogulise, Zamfir Pop, Atitudini, Shayna, Stropi de suflet, Teo Negură, Vizualw, Schtiel, Mirela Pete, Alex Mazilu, Liana10, Andi Bob, Clipe de Cluj, Diana Alzner.
Gabriela Savitsky 
Viitoarea cartea e cea de după Filomela?…
Cea de după Filomela e „Ana”. Eşti ironic, cumva?
Pingback: Cu umbre pe care trebuia să le lumineze cititorul « Andi Bob
Ironic? Nu, nerăbdător!
Pingback: Ceşcuţa | Raza mea de soare
Pingback: Edmund Leighton(21 septembrie 1853 – 1 septembrie 1922), pictor englez « my heart to your heart
Imi pare rau ca orasul tau iubit e trist.
Poate ca e ciudat ce spun, insa nu ma pot obisnui deloc cu orasul meu si imprejurimile lui din aceste vremuri.
O etitate nobilă are un aer demn şi în tristeţe. Cum sunt şamanii din deşertul Sonora, dincolo de tot şi de toate. Oraşul îşi duce viaţa lui la întretăierea istoriei cu modernitatea cea frivolă. Trişti sunt oamenii, însă.
Eu nu ştiu cum era odinioară dar am auzit din poveşti şi pot să găsesc similitudini cu oraşul meu natal, Rădăuţii – unde de asemenea locuia o comunitate multiculturală într-o fericită împletire. Cred că Banatul de munte are, însă, o magie specială, cu panglica Dunării legată ştrengăreşte la gât, cu munţii lui încărcaţi de înţelepciune şi cu apele lui şirete şi veşnice.
Iar Reşiţa este o măsură a încodării ambiţioase a omului de a îmblânzi natura pentru că sunt cartiere unde cu gândul n-ai gândi că se poate construi.
Sigur, uzina nu mai poate să fie. Este istoria ei eroică şi atât. Asta pot să înţeleg. Dar nu înseamnă că aşa trebuie să fie. Voiam să spun doar cum poate inconştienţa omenească şi lăcomia şi prostia să distrugă un mijloc de producţie care, în 1996 încă, rivaliza cu cele mai importante din lume – vorbesc de pregătirea oamenilor şi de tehnică.
Aşa se va întâmpla şi cu Regiile autonome la care vor fi implantaţi nişte asasini economici care le vor „sparge” în module şi le vor privatiza. Şi aici e vorba de Hidroelectrica, de Regia Pădurilor, de Apele Române şi de cine mai ştiţi voi. Suntem scoşi la mezat.
Am citit articolul precedent. Mare păcat! Cum să nu simţi blazarea!?
Mă tot întreb ce se întâmplă cu naţia asta. Şi de ce au dispărut toţi românii adevăraţi. Chiar nu mai avem niciun patriot în ţara aceasta?
În mod cert, nu au dispărut. Mai degrabă ei sunt blazaţi când văd toate grozăviile care se petrec. Ai impresia că toate sunt făcute în bătaia de joc a bunului simţ.
Poate că exact aşa sunt făcute, cu rea-voinţă şi cu cinism. Exact să ne descurajeze şi să ne dezarmeze.
Dar eu tot cred că există un punct critic din care vom considera că mai mult nu se poate.
Pingback: Alien Predator « O lume in imagini
Pingback: Dancing water « schtiel
Pingback: Pasarea chioara… « lunapatrata
Pingback: Recurs la Evidenţa-Sa « Teo Negură
Ce roşu aprins ! nefiresc pentru o frunză şi cu atât mai spectaculos. Reşiţa poate reînvia dacă un gospodar va ajunge să pastorească oraşul . Eu cred în zicala romanească: omul sfinţeşte locul. nu lăsa să moară speranţa. Ar fi prea trist.
Suntem la borduriada cu numărul III, cine-a zis că nu sunt gospodari?
Măcar au continuat, până la tăierea panglicilor, toate proiectele pe care le-am început noi.
Pingback: Proiect « Ioan Usca
Pingback: În România începe să se vorbească despre mediu « Un blog cu atitudine