Te iubesc atât de frumos şi înalt,
Am uitat cine sunt, cum mă cheamă şi ce caut aici,
Am uitat tot ce-am ştiut,
Ce-am trăit mai ‘nainte.
Sunt de-o dată cu primul cuvânt pe care l-ai spus.
Cu o putere de neîngăduit
Am pornit cu hergheliile soarelui
Pe sub pământ
Şi le mân peste pajişti cu iarba albastră.
Dacă nu am fi fost din aceiaşi lumină,
Universul n-ar fi avut niciun rost,
Cred că nici n-ar fi existat.
Nu putem înceta.
Uneori, după ce s-a-nnoptat,
Înţeleg că noi nu suntem ca fiinţe distincte.
Suntem o singură tijă, un lujer,
O spirală înceată
Încărcată cu flori iubitoare
Pentru cei ce le văd.
Pentru prima şi ultima dată.

992798_143111012560591_151302119_n

Stampa: Jang-won Kang