Etichete

, ,

Încordarea lipăie cu picioarele goale

prin toate băltoacele lăsând curcubeie rotunde,

cum desenează stropii  benzinei,

colorate, figurate magnolii, în apă.

Umblu prin ploaia greoaie

fără de inimă şi fără de sens.

Am stat odinioară

două boabe rubinii

în uterul rodiei;

nici măcar nu ne cunoşteam

dar am crescut împreună

sevă lângă sevă, perete roşu-n perete roşu…

Cine-a umplut cerul cu noi despărţiţi, multiplicaţi,

astfel că nici nu ne putem recunoaşte

printre mrejele grele de-ntuneric şi somn?…

Există o singură cale să aflăm

dacă noi suntem boabele de mai demult.

În tine-i mai compactă lumina.

În mine penumbra-i stăpână

amăruie şi lipsită de sine.

Eu nu am, ca şi tine, un roşu cursiv şi distinct…

Sunt un sunet fără de margini

şi îmi lipseşte orice instinct

să mă-nfig  într-o pală de vânt,

să mă poarte uşor în pământ,

să te cuprind şi să trecem în statornicită răbdare

desenând un copac ce transformă roşul carmin

în globuri cu stele mustoase prinse mănunchi.

Luna strânge la piept lumina soarelui din altă parte

Să ne-o arate.

Nu am ştiut că vei sufla peste mine

o nouă-nflorire,

cum Domnul a suflat duh de viaţă, uşure

peste-o mână de lut.

Acum tu meştereşti, pentru stele,

coroniţe din romaniţă.

Sărut.

Anunțuri