Tibi rătăcea grăbit pe holuri, izbindu-se de funcţionarii ce purtau mape cu documente, la rândul lor grăbiţi, dar din alte pricini. O doamnă de culoare, corpolentă, pe care-o izbise cu umărul,  scăpă mapa pe hol şi zeci de hârtii plutiră prin aer cum frunzele toamna.

– Fuck you! – i se adresă, înciudată, duduia corpolentă, aruncându-i o uitătură ucigaşă.

– Să te ia dracu, ţigancă împuţită! – îi aruncă în treacăt, gemând.

Mai făcu câţiva paşi şi zări, în sfârşit, uşa cu inscripţia WC. Preocupat cum era de propriile-i necesităţi, nu remarcă o altă prezenţă.

– Wiskey-ul stimulează diureza – rosti o voce complice, într-o engleză guturală.

„De unde îi ştiu eu vocea ăstuia?” – căută el în minte în timp ce jubila de plăcerea eliberării presiunii uriaşe ce-l mânase nebuneşte pe holuri. „Poate ne-am nimerit  în Somalia, la abordaj …”, mai adăugă, după ce aruncase o uitătură piezişă către vecinul de pisoar.

Operaţiunea fiind încheiată, se îndreptă cu aer absent, legănându-se uşor, către chiuvetă. Nu putu să nu remarce  semnele şi gesturile ciudate ale colegului lui fortuit, către gură, de parcă ar fi închis un fermoar imaginar şi către tavan, de parcă de-acolo i-ar fi pândit un mare pericol.  Ridică din umeri fluturând o mână în jurul tâmplei.

– Are You ok, mister Tee Bee? – continuă să caute vorbă negroteiul cel lung pe care Tibi nu-şi putea aminti de unde-l cunoaşte.

„Dracu s-o ia de tiroidă, mai bine mi-o scoteau pe toată! M-am tâmpit complet, nici sticlele nu mai ştiu pe unde le pun!… Trebuie să-mi las câte una în fiecare sertar! Şi unde dracu sunt aici  şi, mai ales, ce caut, de ce m-a adus Florian unde m-a adus?”

– Where we are here? – îl cadorisi, brusc, cu interes pe înăltogul cu alură de voleibalist şi piele ciocolatie, nu fără o vagă nuanţă de dispreţ.

– In toilet – îi răspunse acesta prompt.

– I see it. Eşti cam prost – adăugă ca pentru sine şi, după ce îşi spălă mâinile, dădu să plece.

– Forget dry – îl opri ferm, cu mâna pe antebraţ, ciudatul. Îi arătă cu indexul celeilalte mâini un desen.

Tibi căscă ochii fără să înţeleagă. Ciudatul vorbea neîntrerupt despre vremea frumoasă de la Washington, despre crizantemele care înfloriseră devreme anul acesta, semn de toamnă scurtă, în timp ce-i arăta insistent desenul de pe faianţă, pe care-l făcuse cu un marker pe care-l avusese, probabil, în buzunar şi spre tavan, de parcă de acolo i-ar fi văzut o entitate de care era bine să se ferească. Mânat de curiozitate dar şi pentru că plăvanul preluase controlul, se apropie de faianţă, se căută în buzunare şi-şi puse ochelarii. Pe faianţă erau schiţate nişte semne: 20 urmat de ceva ce semăna a rândunică, apoi semnul egal şi 3,5 mld $.

Ciudatul îi făcu semn din cap ridicând bărbia cu sensul de „Ce zici?”, în timp ce turuia în continuare despre gazonul proaspăt tuns şi despre nu ştiu ce necazuri la şcoală ale unuia dintre copiii lui.

Tibi izbucni într-un hăhăit gros înţelegând în capul lui că tipul e bine dus cu pluta. Luă un şerveţel, şterse numerele şi-i ceru markerul. Lunganul se execută rapid şi Tibi scrise 24 unde fusese 20, apoi, după ce-l privi chiorâş o secundă, scrise 10,7 unde fusese 3,5. Îi înapoie markerul, repetă şi el gestul de mai ‘nainte al aceluia, ridicând bărbia cu sensul de „Ei, ce zici?”. Ciudatul încuviinţă bucuros şi-i întinse mâna:

– Good deal! Thank you!

– Thank you to! – zise şi Tibi, bucuros că poate părăsi, în sfârşit, toaleta şi că a scăpat de căpiatul cu desenele şi cu semnele.

„Bă …  Mulţi nebuni în America asta!”

###

Nu pot să nu-i mulţumesc lui Mircea Badea – lui îi datorez ideea.

Apoi, îi salut pe bloggerii care ştiu exact pe ce lume trăiesc: Teo Negură, Shayna, Ioan Usca, Gabriela Elena, Zinnaida, Rokssana, Scurtul, Andi Bob, Lecturi recenzate, Nea Costache, Vizualw.

Anunțuri