Iubeşte-mă
Dar nu mă poţi atinge.
Ca umbra unui stârc umblând pe ape;
Când înserarea se îmbracă-n sânge
Nici universul nu mă mai încape,
Oriîncotro m-aş duce, orice-aş face,
mereu îmi iese-n faţă chipul tău.
Lipit în ochii mei, nu-l ştiu desface
Şi dacă l-aş desface-ar fi mai greu…
O fi pe undeva vreo stea cuminte,
Cu bun răgaz să ne istorisim:
Ce-a scris în carne viaţa cea fierbinte,
Cum inima ne-a învăţat să-i fim…
Nici nu ştiu cine sunt, ce sunt, şi-mi pare
Că m-am ivit din tine ca să-ţi fiu
Renaştere şi sens şi spulberare
Şi să mă-nveţi ce ştiu şi ce nu ştiu…
Şi eu iubesc,
Dar nu te pot atinge.
Aşa ne-a fost ursit, aşa e scris.
Şi de n-ar fi aşa, pe loc ne-am stinge,
nedumeriţi, ca floarea dintr-un vis.