Foto: Alex Mazilu
Maria a venit pe lume cu un preţ uriaş – viaţa mamei ei – şi sub auspicii înnegurate. Ca orice copil rămas fără mamă, a primit atenţie doar când a răcnit din toţi rărunchii. Fie o mătuşă, fie o rudă îndepărtată, fără tragere de inimă şi mai mult din obligaţie, i-a aruncat cele de trebuinţă. Întreaga ei copilărie a purtat stigmatul celui nedorit, al celui aducător de năpastă, a îndurat şi a învăţat să înfrunte privirile acuzatoare, încărcate de reproş ale celor mari. Tatăl ei, tânăr şi în putere, şi-a adus o altă femeie; nu putea să îngrijească singur de gospodărie. Portretul mamei ei, cu ochii ei melancolici şi parcă însemnaţi de moarte, a fost coborât din perete şi înlocuit cu portretul noii stăpâne a casei.
Dacă, până atunci, Maria fusese tratată prost dar cu indiferenţă de rudele ce-şi făceau milă să o ia câte o săptămână sau în vacanţă, sau veneau să deretice şi să aducă un blid de mâncare, de-acum soarta ei a devenit cu totul crudă. În mintea celei noi, Maria nu era doar un copil, ci prelungirea celeilalte, Ioanei, celei care se dusese şi-i lăsase ei locul. Şi această fetişoară bălaie şi slabă ca o joardă îi ştirbea stăpânirea, o făcea să nu se simtă în largul ei, îi umbrea zilele şi îi amăra sufletul. Aşa încât trebuia nimicită. Nicio pedeapsă nu era prea aspră şi nicio muncă nu era prea grea. Batjocorită şi bătută, înfometată şi alungată, Maria nu găsea niciun rost vieţii sale de câine fără stăpân. Încercase să-i spună tatei; tatăl o alungase şi-o privise cu ură. „Vrei să mă pui rău cu muierea mea, spurcăciune?” – atât găsise să-i spună. Ea nu mai era a lui, era a nimănui, era un adaos al vieţii lor şi al casei, cu totul de prisos.
Cu poza mamei în buzunarul rochiţei murdare şi zdrenţuite, fugea departe, pe câmp, se aşeza în iarbă, scotea fotografia şi plângea ca la sfârşit de lume, întrebându-se de ce, de ce ea trebuie să trăiască aşa o viaţă. S-a gândit să-şi pună capăt zilelor, dar n-a avut curaj şi nici nu se pricepea cum s-o facă. Când se gândea mai bine, îşi dădea seama că n-ar face decât să dea satisfacţie asupritorilor săi.
Avea un singur prieten, Arsulică, un câine vesel şi jucăuş, care ştia totdeauna cum să-i usuce lacrimile din obraz şi s-o facă să surâdă. Nu o dată au împărţit bucuroşi un coltuc de pâine sau un cartof fiert, furat din oala pentru porci. Şi-apoi, lunca şi păduricea erau pline de pomi de tot felul: corcoduşi, zarzări, meri, cireşi, peri şi, în toamnă, nuci, şi toţi abia aşteptau să rodească fie şi crud, să-şi dea obolul fetiţei subţiri şi bălaie, mereu plânsă, care se căţăra ca o mâţă până-n ultima lor creangă.
Urmele bătăilor şi muncilor grele se topeau în bucuria colindatului, în iureşul jocului cu ceilalţi copii, la scăldat sau călărind caii, pe islaz. Dintre toţi, Maria era cea mai neînfricată, mai puternică şi cu o voinţă de neclintit.
Şi-n chin şi în fericire, zilele şi nopţile se trag unele pe altele şi se adaugă cursului fiecărei vieţuitoare. Şi Maria a adăugat, odată cu râurile de lacrimi, vânătăile care veneau şi treceau lăsând locul altora, batjocurii şi mâncatului pe apucate, zile şi nopţi şi, dintr-o „stârpitură”, nu se ştie cum, s-a ivit o fetişcană frumoasă şi mlădie, cu ochi strălucitori şi cu o voinţă de neînfrânt.
(va continua)
Cred că e cazul să-mi salut tovarăşii de blogosferă care compătimesc, au uitat, sau îşi văd pur şi simplu de blogging: Zinnaida, Vis şi realitate, Theodora Marinescu, Teo Negură, Schtiel, Rokssana, Raza mea de soare, Răzvan Rinder, Parfum de vis, Noaptea Iguanei, Adele Onete, Nicu Scutaru, Motanul filozof, Mirela Pete, Shayna, Lecturi recenzate, Ioan Usca, Gabriela Elena, Elena Agachi, G1b2i3, Dana Pătrănoiu, Cu Elisa, Cella.
zinnaidas a spus:
N-am uitat, nu te-am uitat și îmi e rușine ca te-am vizitat atât de rar, deși îmi place atât de mult cum scrii. Nu mai fac, ai să vezi !
Iți doresc din suflet sănătate, Gabriela !
Gabriela Savitsky a spus:
Zinnaida,
N-ai pierdut mare lucru, nu am scris nimic notabil în ultimele două luni. Martie a fost ca presimţirea unei nenorociri şi, într-adevăr, a venit.
Zina a spus:
Nu te cunosc, dar imi esti draga. Imi pare rau pentru tine. Mi se pare ca, intr-adevar, s-au adunat multe rele in jurul tau in ultimul timp. A spus bine „motanul incaltat”, schimbi locul, schimbi norocul. Ce-ar fi…
razvanrc a spus:
Reblogged this on The truth is beyond us and commented:
Cititi…cititi…cititi!
Gabriela Savitsky a spus:
Esti un dragut, Razvan. 🙂
razvanrc a spus:
Multumesc!
Asterisc a spus:
Maria merită o soartă mai bună, așa că ai grijă cum o conduci în partea a doua.
P.S. De ce ai scos scrierea precedentă? Era în regulă.
Gabriela Savitsky a spus:
N-avea rost.
Probabil că era în regulă, dar asta o să vedem curând.
Referitor la Maria, m-am inspirat dintr-un caz real, sfâşietor şi şocant. Nu se termină bine. Au bănăţenii o vorbă: „Cine n-are noroc în răsărit, n-are nici în asfinţit.”
CELLA a spus:
de ce mai nimic nu se ”termină” bine?
ce poveri de greșeli și-ale cui (le) purtăm
fără vină?
n-am nicio rază de orice de care să mă prind
dacă-s frunză-n vînt în atîta doar rău
de ce să mă(ai) plîng …
Carmen a spus:
sensibile rânduri, emotionanta poveste…
„Destin înseamnă a lupta deasupra sau alături de viaţă, a-i face concurenţă în pasiune, răzvrătire şi suferinţă.” Emil Cioran
Pingback: Rugăciunea tuturor simţurilor – 1 | innerspacejournal
Motanul Incaltat a spus:
Nu te-am uitat, dar nici tu nu prea ai mai scris…
Astept continuarea povestirii! 🙂
Mi-a placut cum ai zis:
De ce ai pus acest titlu: „Cine n-are noroc în răsărit …” ? La ce te-ai gandit?
Gabriela Savitsky a spus:
Am explicat într-un comentariu, mai sus. E o zicere de-aici, din Banat.
E valabilă, cred, şi pentru mine pentru că oricât am încercat să-mi „îmbunătăţesc” destinul, n-am reuşit decât să-mi multiplic şi să-mi adâncesc nenorocul cu care am venit pe lume. Povestea nu e despre mine, e literatură hrănită cu realitate. Îmi fac datoria scriind-o pentru o fată la care am ţinut foarte mult. Eu n-am prea avut prietene – fiind un băieţoi sălbatic şi bătăuş – doar câteva, ca nişte mărgăritare de-a lungul unui fir. Rare.
Motanul Incaltat a spus:
Aha! Scuza-ma, n-am fost prea atent la comentarii.
Da… Unii spun ca „norocul si-l face omul cu mana lui”, dar interesant este ca vorba aceasta din Banat e in coordonate geografice, ca sa zic asa: rasarit, asfintit… Ma gandeam la emigratia masiva care a caracterizat ultimii ani… In fond, de ce omul nu si-ar cauta norocul? Stii cum se spune: „schimbi locul, schimbi norocul”. Unii au incercat si au reusit. Unii… e adevarat, n-au reusit. Trebuie sa fii pesimist/a?
Pingback: SuperLuna… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…
Pingback: Separeul « Ioan Usca
Pingback: sărata buzăului. și alte locuri la pas și popas. (1) | DAP
rhorvath a spus:
ZIARISTUL ROBERT HORVATH ARE O AUDIENTA LA DIRECTORUL FMI.
SUBIECTUL DISUSCUTIEI – BANII LUI CEAUSESCU. CEA MAI MARE EXCROCHERIE
FINANCIARA DIN ISTORIE. BANII FURATI DE DAN VOICULESU APARTIN STATULUI ROMAN !
FMI
International Monetary Fund, 700 19th Street, N.W., Washington, D.C. 20431
email: publicaffairs@imf.org
Doama Director Cristine Legarde
Ma numesc Kiyoko Horvath si sunt jurnalist de investigatii.
Reprezint impreuna cu sotul meu media japoneza la ONU.
Sunt vicepresedintele Devartes Film Internationa Tpkyo New York
Va rog sa-mi acordati o audienta.
Subiectul Romania. Conspiratie politica la toate nivelele statului pentru
a impiedica preluarea de catre statului Roman a banilor lui Nicolae
Ceausescu. Asistam la cea mai mare excrocherie din istorie.
Cateva miliarde de dolari au fost transferati catre Dan Voiculescu , fost general in serviciul secret Ceausescu si contabilul personal al acestuia.
Actualmente din banii furati a reusit sa creieze un imperiu financiar urias.
Este Vice Presedintele Senatului Romaniei.
Trimit spre atentia dumneavostra cercetarile si concluzia investigatorilor canadieni care la invitatia guvernului roman au studiat acest caz.
Mentionez ca sotul meu cetatean american originar din Romania a atentionat guvernul Romaniei dar nu a primit nici un raspuns mai bine de un an. Romania dupa cum bine stiti este intr-o situatie economica dificila.
Recuperarea acestor bani poate ameliora situatia. Trimit in avans toata documentatia necesara. Sper ca reprezentantii FMI sa participe la aceasta intalnire.
Va multumesc anticipat.
Pingback: găteala miresei din Nunta Însîngerată (la teatrul Relâche fără tine) « leneşrĂu's Blog ?
Pingback: Sanglot « schtiel
Pingback: Giovanni Antonio Guardi (1699 – 23 ianuarie 1760), pictor italian « my heart to your heart
g1b2i3 a spus:
O poveste trista.Ce e mai trist decat un copil fara parinti?Tatal Mariei nu poate fi numit tata.
Pingback: Book « schtiel
Pingback: Little world « schtiel
Pingback: Zăpadă însângerată « Gabriela Savitsky