Râul mi-a spus toate cuvintele lui
Şi a plecat în deşert.
Am închis într-o amforă albă
Două ce se iubesc.
Nu le-am dat de mâncare,
Nu le-am scos la lumină,
Nu le-am spus ce gândesc.
La mine în piept
Stăruie un plânset de plumb.
Sufletul meu cerşeşte în piaţă,
Mi l-am pierdut
Într-o zi de april întrutotul semeaţă,
Când am intrat în oraş.
Nu mai pot să îl iau înapoi;
Nu mă bagă în seamă,
Nu mă ascultă.
Trecătorii-i aruncă în scârbă
Câte-un cuvânt de prisos.
Le ia, le înnoadă-n năframă,
La ce i-or fi bune nu ştiu.
Chiar dacă nu mai e-al meu,
Mă bucur că-i viu şi-i dau zilnic târcoale.
Azi-dimineaţă m-am dus la amfora albă
Şi o am destupat.
În ea, doar o tăcere de scrum.
Şi cea mai curată iubire
Nu-şi este sieşi de-ajuns.
Am dat fuga în piaţă;
Mulţime, sacoşe, culori, gânduri răsfrânte şi goale,
Viaţă lipsită de viaţă.
Sufletul meu, întins pe pavele,
Disjuns.
Gabriela Savitsky 
La mine ajunsese varianta cu „ganuri rasfrante si goale”…
E o simtire superb de veridica, invelita in ceva nespus de duios si frumos .
Acum aproximativ o lună, în colţul străzii, lângă muzeu, se tânguia un cerşetor care avea cu aproximaţie vârsta mea. De obicei asemenea pete de culoare îmi sunt indiferente, dar acesta avea ceva … nu ştiu cum să zic, avea un „ceva” care-l scotea din starea lui de cerşetorie. Nu era nici prefăcut-umil, nici viclean. Avea pe chip o tristeţe senină şi împăcată. Picioarele vădeau nişte cangrene până la os. Mi-am amintit brusc de fratele meu. Şi, nu ştiu cum, am simţit că cerşetorul acela e sufletul meu demult plecat de la mine.
Şi astăzi a venit poemul.
Eşti un mare prieten. 🙂 Cred că ştiai poemul acesta de dinainte de a fi scris.
Ai ghicit, draga prietena (sunt fericit ca ma consideri prieten si te asigur ca nu gresesti deloc !).
Doar in doua cute ale inimii se insailase putin diferit :
„Raul mi-a lasat toate cuvintele lui si a plecat in desert (in loc de „mi-a spus” ),
Si „sufletul meu, intins pe pavele,
Rapus. (ucis?)”
Cu, si din dragoste…
Sufletul meu nu e ucis. Nici nu-mi mai aparţine, demult. De la 25 de ani nu mai e al meu. Cred că nu a fost al meu niciodată dar atunci am avut revelaţia că mi-a fost dăruit.
Oricum, cred că ştiai, sufletul e nemuritor. Şi nu e o metaforă. E singura particulă eternă ce vine cu noi, o vreme.
…mi-am permis sa scriu cele de mai sus !
Adică, cum ţi-ai permis? Scrii ce vrei să scrii. Câtă vreme nu înjuri pe nimeni, nu jigneşti pe nimeni, nu sunt nici măcar tentată să cenzurez.
In sfarsit te-ai intors, ma tot intrebam ce-o fi cu tine, cred ca am intrat zilnic…
Sper ca esti bine, Gabi! 🙂
Si eu tot despre rau… maine 🙂
N-am avut calculator, n-am avut ce spune, am tăcut şi eu. Oricum, vara e ucigaşă, soarele ei, aerul ei fierbinte… Ce frumoase erau verile din copilărie! Şi acestea sunt, poate, frumoase. Mă bucur să ştiu că sunteţi aici, bunii mei prieteni. Nu vrei să ştii cât de mult contează. E aproape singura legătură cu lumea exterioară micului meu univers. Sau poate chiar singura.
Esti bine Gabriela?
Cred că da, Theodora. Sper că da. Am început să arunc legăturile de prisos sau chiar nocive.
Bine ai revenit, Gabriela!
Mi s-a intamplat si mie sa intalnesc suflete ale celor plecati acolo sus.Asa simteam eu sau asa doream eu?
Multa sanatate!
Aşa era. E necesar să acceptăm comunicarea cu alte lumi.
Pingback: Peder Severin Krøyer (23 iulie 1851 – 21 noiembrie 1909), pictor norvegian « my heart to your heart
Pingback: Rokssana's Blog
Pingback: palatul mogoșoaia « freestyler
Pingback: Bianca C. Dan – Transplant de iubire « Ioan Usca
Bine ai revenit, Gabriela. Mă bucur să văd că scrii din nou, cum m-aş bucura să mă trezesc la usă cu o veche prietenă, pe care nu am văzut-o de prea mult timp. Cât de frumoasă poezie şi cât de…lipsită de speranţă. M-a întristat.
Nu e lipsită de speranţă, cel puţin aşa o văd eu. 🙂
E bine să fie absentă speranţa cu condiţia să fii viu. Un pic de speranţă tot apare ea de undeva…
Uneori o pauza de blog este binevenita. Mi se intampla si mie! Totu-i sa fii bine! Felicitari pentru poem!
Pingback: Cu ce se mai îndelednicește un blogger-țăran? | Blogul lui Nea Costache
Pingback: O noua “casa”,aceeasi gazda! | Michaelas Blog
Pingback: Bine v-am regasit ! | Mika Blog
Pingback: Nu pot să dorm pentru toţi… « Dispecer
Pingback: “Ziariştii” din România omoară copiii! « Un blog cu atitudine
Pingback: Feriti-vă de SMS-uri capcană! | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Miercurea fără cuvinte | Blogul lui Nea Costache
Pingback: miercurea fără cuvinte (10) – pescuitul interzis « freestyler
Bine ai venit! Frumos ai venit!
Pingback: Recomandare | Raza mea de soare
Pingback: Iulian Urban, senator PDL, sustine ca adevaratii criminali din Norvegia sunt liderii Uniunii Europene. Pe undeva cred ca ii dau dreptate « Rinder Razvan Catalin
Pingback: Zică-se că ar fi și români fericiți! | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Se întâmplă la alţii: prima restauraţie monarhică de la cea din Spania « Un blog cu atitudine
Pingback: Site de educatie si cultura antreprenoriala | Blogul lui Nea Costache
Pingback: superstitie « Rokssana's Blog
Pingback: Până la al treilea cântat al cocoşilor LECTURI DISTRACTIVE
şi sufletul meu cerşeşte-n piaţa
mai mult tînjeşte…
azi şi-a primit pomana şi-i abur oftat
Gabriela, e o vară aiurea
încă e bine
că nu ne-am uitat
Nu ştiu cum e, e o vară bună pentru guvernanţi şi ciudată pentru noi.
Nu mi se pare deosebită de alte veri – poate că am mai puţin timp decât altădată. E atâta iubire în jur, opreşte-te şi ascult-o.
Pingback: podul cu POEŢI s-a dărîmat la mine-n pridVOR, daţi cărămizile din mînă-n mînă- sufletele, nu « leneşrĂu's Blog ?
Pingback: Rezultatul expertizei « Rinder Razvan Catalin
Nici n-apuca lumea sa-ti spuna bun venit, ca ai si plecat !
Sa stii ca resimt ceva, ca o vina din partea-mi pentru ca mi-am permis sa vad putin diferit ceva, suparandu-te!
Ca altfel nu-mi explic tacerea ce razbate din toate spusele nespuse ….
Pingback: Bancuri de duminica | Blogul lui Nea Costache
Tăcerea mea (bloggeristică:D) nu are nicio legătură cu spusele tale sau cu vreo supărare. Până la jumătatea lui august sunt obligată să termin de scris romanul
(Filomela şi August) şi-i dau bătaie. Dacă mă împrăştii şi aici şi în carte, mi-e imposibil s-o scot la capăt.
Din când în când îmi dă şi muza poetică ghes.
Scriu. Atâta tot. Chiar îmi şi place. Sper să vă placă şi vouă când va fi gata şi tipărită.
Mircea,
Mi-am adus si calul alb.
🙂
Spor si inspiratie !
O teorie stupidă a unor „mucoşi bolnavi de ftizie” spune că artistul, pentru a fi inspirat, trebuie să fie sărac, răpciugos, nenorocit şi situat înfara rânduielii. Mie mi se pare şi penibilă şi utopică. Uite, marii barzi ai epocii noastre câştigă fabulos şi scriu cu incontinenţă ce le trece prin degete spre taste.
Ca să scrii, trebuie să fii senin şi fericit.
Mulţumesc!
Pingback: Miercurea fără cuvinte - Azi, Marin Sorescu | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Luminița de la capătul tunelului | Betivul de cuvinte
Pingback: Sosuri picante - ARTA CULINARA - ARTE @ Zinnaida