Etichete

, , , ,

Imagine: Inobras

Ostenit după o zi întreagă de emoţii intense – se ştie că acestea te consumă mai abitir decât o cursă de marathon – Eliodor se aşeză, absorbit de gânduri, pe brâul de piatră al unui gard. Ziua se îngâna deja a înserare; zgomotele scădeau în intensitate şi frecvenţă, ici-colo câte un claxon sau o bufnitură de portieră, o frână bruscă sau un lătrat răzleţ al unui câine frângeau zumzetul tihnit şi egal al oraşului.

„Câtă prostie neverosimilă! Cum am putut să fiu aşa de idiot şi să-i povestesc ştoarfei ăleia toate amănuntele! Şi cu cât entuziasm aterizam negreşit la ea, după fiecare lovitură!… Sunt un idiot complet!” Îi venea să-şi ia capul în mâini şi să-l trântească de caldarâm, atât era de supărat. Iar supărarea i se amplifica prin fiecare cuvânt pe care-l gândea. „Acum ce-o să mă fac? Trebuie să aflu unde-s înregistrările, neapărat trebuie să aflu!… Le găsesc, le iau …, le ard şi gata!” – se şi vedea  izbăvit şi renăscut, ca un prunc ce abia-şi începe viaţa. Entuziasmul nu ţinu mult, cum niciun entuziasm clădit pe iluzii nu durează. Înţelegea din ce în ce mai bine că e pierdut şi că nu are nicio şansă adevărată să recupereze înregistrările care-l puteau compromite definitiv; pe el şi pe cei cu care pusese la cale şi realizase toate matrapazlâcurile şi ticăloşiile. „Deci ăsta mă termină!” – se îngrozi el şi faţa i se schimonosi de spaimă ca şi cum ar fi văzut o fantomă. „Mai bine mă duc să mă sinucid. Salut. Oricum mă va omorî. Dacă nu mă va omorî, mă va desfiinţa, aşa că-i tot aia”. Se mai gândi o vreme, cu coatele sprijinite de genunchi şi cu antebraţele fluturând prin aer şi închipuind tot felul de mişcări distorsionate. În interiorul lui se ducea lupta decisivă. „Mă duc să mă sinucid. Gata. Nu mă mai poate salva nici mama flăcării violet. Dar nu pot să mă sinucid aşa, treaz! Trebuie să-mi fac curaj …” – hotărî, şi se ridică brusc de pe brâul de piatră luând-o la întâmplare pe străzi.

####

Conversaţia lâncezea de minute bune. Vania se străduise timp de vreo oră să le desluşească modul în care Sfânta Rusie va salva omenirea, într-o românească presărată cu expresii ruseşti (cel puţin aşa bănuiau ascultătorii) dar scepticismul din privirile lor îl determină până la urmă să ia un aer senin şi superior şi începu să fredoneze, ca pentru el, Vecernîi Zvon. Nu se ştie de ce, inflexiunile cântecului – mai mult mormăit decât interpretat – induseră tuturor o stare de nelinişte amestecată cu un sentiment stăruitor al zădărniciei, al inutilului şi nimicului, al implacabilului ca va să vină, indiferent ce ar încerca fiecare să brodeze cu propriile-i puteri. Cu acest sentiment, se ridică fiecare, pe rând, înclină puţin capul către gazda lor dintotdeauna şi părăsiră casa ca nişte năluci de parcă n-ar fi fost niciodată acolo. În urmă, rămase înserarea de miere limpede şi mesele pline de ceşti, scrumiere, pahare cu urme de ruj şi de degete, bucăţi de prăjitură ce purtau forma potcoavei dentare – puteai chiar să ghiceşti forma boltită a incisivilor -, şerveţele mototolite şi sticle pe jumătate golite.

Terminându-şi cântecul, Vania se ridică, se uită în jur cu luare-aminte, se aplecă peste masă şi cărăbăni în buzunarele scurtei câte prăjituri reuşi să apuce cu mâinile, mormăi mulţumit sau poate nemulţumit un „Bifoi mati!” fără adresă şi un „Spasiba” către Vicki, clătină cu piciorul butoiul de lângă masă şi ridică din umeri, analiză sticlele de pe masă şi o apucă de gât pe una de wiskey plină pe trei sferturi şi ieşi cu paşi apăsaţi fără să privească în urmă.

###

Dintre cei cuprinşi de slava sufletului rusesc, s-au remarcat: Simon spune; Zalmoxys; Nea Costache;  Mirela Pete; Ragnar; Dumitru Agachi; Ioan Usca; G1b2i3; Ana Vero; Caius; George Valah; Luna pătrată; Michaela’s blog.