Etichete
apa, apa cristalizeaza in forma de fulg, cristal, fulg, inger, inger de zapada, memoria apei, Poezie
Am văzut un înger
Pe jumătate înger.
Stătea pe un dâmb de cristal, în livadă.
M-am apropiat ca un fur
Cu privirea-ntr-o parte
Să îl pipăi cu mâna
Să văd în ce fel îmi răspunde.
Şi-a răsfirat penele toate
Fiecare fulg era precum bradul în ger.
– Eşti de gheaţă? – am murmurat,
Atingându-l cu indexul pe degetul alb, delicat.
Nu mi-a zis nimic
Doar şi-a coborât pleoapele îngreunate.
M-am uitat, în jur, după vreascuri,
Le-am adunat, în grabă, verzi şi uscate,
Am scăpărat din amnar.
În pălălaia albastră
S-a desfăcut – nu ştiu cum – o fereastră.
În rama de aur arzând
Sta o femeie nespus de frumoasă.
Am ştiut cine este fără să-ntreb.
„Am venit să îl duc înapoi…”, a şoptit, cu glas moale.
– Se va aprinde cu totul – am gândit, fără glas.
Îngerul cel pe jumătate a păşit pe jăratec cum pe zăpadă.
Aripele i s-au făcut fulgi de ger.
……………………………………………………………………
Nu mai am nimic de la el.
Doar semnul albastru, pe deget
Şi focul care, de-atuncea, arde doar în formă de cadră.
Gabriela Savitsky 
„Nu mai am nimic de la el.
Doar semnul albastru, pe deget
Şi focul care, de-atuncea, arde doar în formă de cadră” – nu numai finalul este frumos, chiar dacă am selectat acest pasaj…
Zi cât mai bună vă doresc…
Cristian,
de cele mai multe ori nu ştiu ce scriu. Exact aşa.
Cuvintele vin de undeva închipuind aceste imagini.
În copilărie aveam o „crescătorie” de îngeri. Îi scoteam din vatră (cuptorul unde se coceau pâinea şi cozonacii de sărbători) când nu era nimeni acasă şi mă jucam ore în şir cu ei.
Am recitit zilele trecute un zodiac foarte interesant, un zodiac al zilelor de naştere. Cei născuţi în 19 aprilie au o cumpănă mare (care poate însemna pierderea vieţii) în jurul vârstei de 42 de ani. Şi, într 18 şi 20 de ani se întâlnesc cu o importanta cotitura in destin, cu o şansă deosebită. pe care eu se pare că am ratat-o. Presupun că era vorba de literatură. Am crezut atunci că nu am experienţa necesară pentru a scrie. N-o aveam. Acum constat că puteam să mă lipsesc de ea. Pentru că trăitul creşte ca o junglă sălbatecă şi sufocantă peste luciditatea şi acuitatea pe care o ai când nu ai niciun fel de experienţă.
Aşa că m-am hotărât să salvez ce se mai poate salva.
Despre cei nascuti in alte zile de „19” nu se spunea nimic?
M-ar interesa sursa …
PS. Nu cred ca ai ratat sansa literaturii.
Exista (si) scriitori care au debutat la peste cincizeci de ani :).
Pingback: Tweets that mention Semnul « Gabriela Savitsky -- Topsy.com
Sa intalnesti un inger pe jumatate inger – asta da expererienta; eu ma intreb ce era pe cealalta jumatate:)..
imi place cum suna „cum-ul” in loc de „ca si cand”
Paul,
risc: Cealaltă jumătate era o jumătate incompletă. 😀
De aceea au apărut metaforele.
Am mai folosit, dar mi-au scos editorii „cum”-ul.
„U” este o vocală specială. A zgomotelor interioare. 🙂
Poemul a început aşa: Ieri-seară am găsit un fulg ce ieşise din coşul pernei. Am suflat în el să-l răsfir şi m-am cutremurat. Arăta ca o creangă încărcată cu chiciură. Ca desenele de pe geam ale iernii. Ca o aripă de înger. Azi-noapte am visat un alt final – uluitor! – pentru poemul Căline roşii, dar evident că l-am uitat până dimineaţă.
De două zile încerc să-mi recompun sentimentul nedesluşit pe care-l aveam când mă urcam în cireşul din faţa casei bunicilor (o casă superbă, mirosind a „bun”, a lemn şi a sfinţenie) crezând că mai am puţin şi ajung în cer.
Restul … s-a scris singur. 🙂
finalul este genial 😀 ca si poezia de altfel 😉
Băiatul ciudat,
fireşte că exagerezi. 🙂
Niciodată n-am avut iluzia că însăilările mele ar putea fi cum spui. Să fim serioşi.
Gabriela, din pacate eu nu vad ingeri… dar uneori ma simt atins de ei! Oare nu-i merit?
Simion,
Nici eu nu-i văd dar în copilărie locuiau cu mine … Am pierdut simţul îngerilor.
nu ma pricep la poezie dar suna frumos…
gabi, te astept la mine pe blog unde discutam despre interzicerea corridelor in spania
De mult nu am mai citit o poezie. Frumos!
neinfectat,
da ce-aveţi cu corridele?
Cristina,
uite, ai citit acum.
Mă bucur că ţi-a plăcut. 🙂
E sumbru să-ţi imaginezi o lume cu Poezie, îngeri, dar fără corride!…
chiar nu exagerez 😀
de obicei raman impresionat foarte greu 😀
Băiatul ciudat,
Mă bucur că e aşa.
-X-
am publicat trei cărţi de poezie. Una, prima, sinistrissimă. Critica literară n-a auzit de mine. Cititorul meu standard este omul obişnuit; nu scriu pentru zei. De fapt, 1% dintre adulţi citesc poezie.
Alex Ştefănescu mi-a răspuns că nu are timp să se ocupe de promovarea mea (poate dacă eram mai tânără…). Sigur, fiecare scriitor are un destin literar al lui. Ion Chichere (un poet reşiţean deosebit, foarte talentat şi poet în carne şi oase) mi-a spus să plec la Bucureşti, pentru că niciun poet din provincie nu se poate impune din exterior. Şi Şerban Foarţă mi-a recomandat acelaşi lucru. Eu nu cred în această reţetă. Nici nu cred că mă interesează succesul. Mă interesează să înaintez în legenda mea personală, să mă iert, să reuşesc să transform experienţa într-o literatură cu valoare apotropaică capabilă să apere cititorul de … tentaţii negre.
Îmi place acest oraş micuţ în care nu cunosc mai pe nimeni – pentru că am venit aici în 2002. Îmi plac mai ales împrejurimile încărcate de-o magie indescriptibilă. Alte „amănunte” mă împiedică să scriu. Trebuie să mă lupt să supravieţuiesc într-o lume strict prozaică. Şi asta nu face decât să mă obosească şi să-mi scadă cheful de scris.
🙂
… cred ca stii ca ai multi cititori in virtual.
Chiar mai sus unul din ei marturisea ca se lasa greu impresionat :).
Tu scrie, lasa cititul in seama noastra.
-X-
Pentru cititorii mei virtuali şi scriu. E mai uşor să receptezi poezia fără s-o asociezi cu un chip.
La sfârşitul lui 2007 m-a apucat aşa un impuls să-mi fac PR („piar” – cum se zice-n popor) şi am trimis un plic cu cărţi la redacţiile revistelor literare, însoţite de câteva cuvinte. Cineva mi-a răspuns că probabil sunt foarte tânără und so weiter. Asta m-a distrat foarte tare. Dacă nu eşti foarte tânăr, oare de ce n-ai putea trăi dragostea la fel de intens ca atunci când ai fi?. Sper că n-o să devin niciodată un om care să spună că iubirea e o prostie. Iubirea e magia prin care devenim dumnezeieşti şi puri. E singurul sentiment omenesc care adoarme fiara din noi.
Scriu. Am impresia că scriu tâmpenii – dar asta e, trebuie să mi le asum. 🙂
Vania,
din partea mea, corridele pot să nu fie. Nu înţeleg ce dovedeşte un om care întărâtă o matahală nevinovată.
Este poezie adevarata.
Mircea Suman,
Reverenţă.
Mulţumesc îngerului care mi-o spune. Eu doar o transcriu.
Pingback: Joaca de-a MiNe « lenesrau's Blog