Etichete

, , , , ,

Sursa foto

Tot trăgând din sticlă și scotocind prin bloguri după muzică și pictură – așa îi spusese domnul plutonier-major Onici că se acumulează cultura – Caius nici nu băgă de seamă că noaptea înfășurase orașul într-o pânză cernită spartă ici și colo de o bufnitură, de scrâșnetul unor roți pe asfalt sau de lătratul îndepărtat al unui câine. Oarecum mirat de toate întâmplările zilei, le așeză în minte, în ordinea importanței. N-o să mai spele closete la Dinar și n-o să mai fie nici bătaia de joc și nici milogul „trupei”. Chiar dacă-l miștocăreau și-l umileau permanent, învățase multe lucruri utile de la ei. Și, într-un colț secret al inimii lui, știa că ei erau atât de cinici și de batjocoritori pentru că el îi întrecea în inocență – era curat la suflet ca un înger – ceea ce nu se putea spune despre niciunul dintre ei. Această concluzie a lui, secretă, nu-i dădea nicio clipă vreun sentiment de superioritate sau de mândrie. Pur și simplu așa era el și așa știa că va rămâne. Chiar să-l bată cu vergile sau să-l închidă-n closetul portocaliu și infect cu orele, el tot avea să-i ierte. Pentru că ei nu știau ce fac, nu știau că el nu pune la suflet asemenea renghiuri și tot prietenii lui dragi ca niște frați rămâneau. Mestecând asemenea gânduri, se gândi cum să sărbătorească prima lui zi la o slujbă în care, până acum, nu se întâmplase nimic deosebit.

„Ce-ar fi să-i invit aici și pe ei? … Să petrecem până dimineață. Nu cred că s-ar supăra patronul”. Zis și făcut. Scoase mobilul și caută în agendă litera „o”. La capătul celălalt, o voce somnoroasă și răgușită îi răspunse după un timp.

– Ce bă, n-ai somn? Ai neliniști metafizice și mă trezești pe mine în crucea nopții să-ți țin companie?

– Nu, domnu plutonier, n-am neliniști de care ziceți dumneavoastră, sunt la servici și mă gândeam că mai sunteți la Dinar cu prietenii și …

– Da’ de unde ai dedus tu că noi suntem stâlpi de cafenea, mă rog? Adică ce vrei să insinuezi? Că aș fi un bețiv declasat care stă noaptea prin cârciumi? – îl simți din ce în ce mai iritat pe Onici și aproape că-i venea să-i închidă telefonul.

– Nu, dar ziceam că ne-am putea aduna aici să …

– Asta-i cu totul altceva, dacă ne inviți… – deveni Onici ceva mai cooperant. Eu am plecat și i-am lăsat la Dinar, tot acolo or fi… Hai că-i sun și venim. Zici c-ai pregătit?

– Nu, dar …

– Păi cum ne inviți așa la masa goală? Ai serviciu, deci ești salariat. Pe cale de consecință, dacă vrei să sărbătorești ceva… Sau ne inviți să ne uităm la tine cum te zgâiești pe bloguri? Hai, mișcare!… Să găsim așa: … pateuri cu ciuperci, caviar – dar nu din ăla din cutie de tablă, salată de ton, pâté de Foie Gras,  și vezi că lui Vania nu-i place berea filtrată. Iar mie nu-mi place cognacul rece! În 20 de minute să fii pregătit! Invită-l și pe Flavius, vezi că e ziua lui, mai vine și cu el o ruladă din piept de curcan și niște Camembert – sună-l și dă-i sugestia! … – mai zise Onici și tranc! telefonul rămase mut.

Pus în fața unui asemenea alternative, Caius rămase pironit câteva minute scotocind prin minte cum să facă rost de bani pentru a comanda un asemenea meniu și mai ales de unde să găsească el asemenea delicatese. Își blestemă, în minte, proasta inspirație de a-l fi sunat pe Onici și, în general, toate proastele lui inspirații. Își aminti că Onici îi spusese ceva de Flavius… Îi dădu buzz lui Teo și-i ceru cu tupeu ID-ul lui Flavius. Acesta, nu se știe de ce, i-l scrise. Îl introduse în lista lui și, după ce se gândi câteva secunde scrise:

„Caius67: Salut! Probabil ești la chef, nu pe mess.

BUZZ!

Dar țin să-ți urez La mulți ani fericiți cu sănătate și bucurii!”

Într-o stare de prostrație, se uita în gol în monitor și își imagina ce-i va păți pielea când vor apărea amicii lui. Oricât ar fi scotocit în minte, nu dădea peste nicio soluție practică. Să fure bani din casa de marcat nu se punea problema; nu-i stătea în fire așa ceva și-apoi, trebuia să-i predea dimineața. El n-avea nici lescaie iar de împrumutat la ora asta nici nu putea fi vorba, cine să-ți împrumute câteva sute de lei noi în miezul nopții? Și, înafară de prietenii aceștia ai lui boemi, nu prea cunoștea multă lume… Nu mică îi fu mirarea când ferestruica trasă în bară se aprinse:

”flavius_68: Nu, nu sunt la niciun chef. Mă uit și eu pe bloguri, poate-mi vine somnul.

Merci de urare. Dar tu ce faci la ora asta?”

„Caius67: Sunt la servici. N-ai vrea să sărbătorim ziua ta aici, la mine?” – se riscă el, în disperare de cauză.

flavius_68:  „Ar fi o idee… Chiar! Cine mai vine?”

„Caius67: Păi … vine așa, dintre fete: Alexandra,  Ada,  Ana, mai vine hobbitu, și Ionuțu a zis că vine, evident, Vania, și cu Onici, să-l întreb și pe …”

„flavius_68: Bine. Hai că vin. Îl chem și pe Alex, să facem și poze. Aduc ceva de mâncare?”

„Caius67: Dacă poți… Niște caviar acolo, niște Camembert, bere Chimay și coniac Courvoisier… ”

„Cine dracu m-a îmboldit să răspund? – se gândi Flavius încercând să-și dea seama de unde ar putea cumpăra toate produsele sugerate de Caius. Da, na!  Dacă vin și fetele… O fi deschis la Carrefour… Ia să mă uit pe bloguri, să văd dacă nu mai e aniversarea cuiva … așa, pe din două, mai …”- și scrise la search: aniversare bloggeri 24 feb.  Se lumină ca de- revelație.

„flavius_68: Bine. Hai că vin. Dă-mi adresa!”- scrise acesta și formă numărul Iguanei.

Caius îi scrise adresa, nemaiîncăpându-și în piele de fericire.