Etichete

, , , , , , , ,

Abu Bakr al-Kalabadhi (380/990 – 385/995) a afirmat în Doctrina magiştrilor Sufi, XXI, că toţi marii magiştri Sufi au căzut de acord că „singurul ghid spre Dumnezeu este Dumnezeu Însuşi”. Al-Kalabadhi îl citează pe Al Junayid, care a postulat că gnoza Sufi despre Dumnezeu este de două feluri: „gnoză care are drept menire revelaţia de Sine, ta’aruf, şi gnoza care are drept menire instrucţia, ta’rif. Înţelesul celei dintâi rezidă în faptul că El face astfel încât ei să-L cunoască şi să cunoască lucrurile prin intermediul Lui. Înţelesul celei de-a doua decurge din faptul că el arată efectele puterii Lui în ceruri şi în suflete şi astfel sădeşte în ei o graţie deosebită, luft, prin care lucrurile materiale din cuprinsul creaţiei mărturisesc că El este Creatorul. (cf. Al Kalabadhi, Kitab al-Ta’arruf li madhhabahlal-tasawwuf, Arberry, p.46-48).

Pentru a descrie ta’rif în cadru poetic, Jalal-ud-din Rumi a invocat în Mathnawi imaginea Meşteşugarului, prin care Dumnezeu este simbolizat în calitate de Creator. Meşteşugarul S-a ascuns în atelier. Prin urmare, cei care Îl caută trebuie să intre în atelier pentru a-L vedea cu claritate. Textul oferă astfel o punte şi impune trecerea între cele două spaţii religioase primordiale: pe de-o parte, lumea materială sau lumea existenţei ireale, căzută în păcat, devenită o cetate în ruină; pe de altă parte, împărăţia lui Dumnezeu, universul non-existenţei, univers al existenţei reale sau realităţii reale, aflat dincolo de văl, dincolo de moarte şi de pragul care desparte lumea văzutelor de lumea nevăzutelor. Magistrul din Qonya îşi exhortează discipolii să pătrundă fără întârziere în atelierul non-existenţei pentru a-L întâlni pe Meşteşugar şi a opera transmutarea redemptoare a propriilor lor fiinţe: De vreme ce atelierul este reşedinţa Meşteşugarului, cel ce se află afară nu are habar despre existenţa lui. Intră atunci în atelier, adică în non-existenţă ca să poţi contempla deopotrivă lucrarea şi Meşteşugarul! Deoarece atelierul este locul clarviziunii, înafara atelierului nu se află nimic altceva decât orbire (cf. Rumi, Mathnawi, II, v.759-763, Nicholson, II/260).

Fiecare mitologie acordă focului, păzitorului, împărţitorului şi meşteşugarului un loc privilegiat. Dacă celelalte elemente primordiale (apa, aerul, pământul, metalul, lemnul) au primit o formulă a chimismului sau alcătuirii, nu ştim, nu am descoperit, ce este focul. Simbolic, el reprezintă purificarea, trecerea dinspre rudimentar înspre esenţializat, înlăturarea impurităţilor, căldură, tihnă, dar şi pedeapsa capitală (focul iadului). Focul este un element de tranziţie. De la negru spre alb, trecerea se face prin roşu. Focul este sacru în sine şi, deşi nu este materie, având nevoie de alte elemente pentru a se manifesta (apă, aer, lemn), este cel mai aproape de dematerializare.

Hefaistos (meşteşugarul), păzitorul focului din mitologia greacă, era şchiop şi urât. Era violent şi chiar Zeus se temea de mânia lui. Datorită măiestriei lui, puterilor lui magice – recunoscute chiar şi în „lumea” zeilor – Zeus i-a dat-o de soţie pe Afrodita, zeiţa graţiei, frumuseţii şi dragostei. Putem conchide că perfecţiunea erosului se realizează tot prin „arderea de tot”. Cei ce lucrează în preajma focului sunt firi rudimentare, pentru ca focul să-i spiritualizeze. Deopotrivă lumină şi transformare, focul a mijlocit oamenilor descoperirea materiei, a metamorfozelor ei, sublimarea vieţii, cunoaşterea de sine şi revelaţia.

Nu întâmplător Reşiţa este o enigmă şi un miracol. Şi un păstrător al focului. Toată istoria evoluţiei acestei vetre reprezintă avatarurile spaţiului spiritual pe care îl iradiază.

(Din Lucrarea de licenţă Uzinele Reşiţa – Studiu de imagologie, Concluzii ).

Data întemeierii industriale a oraşului şi naşterea metalurgiei româneşti este 3 iulie 1771, când au fost aprinse furnalele Franciscus şi Josephus, la poalele Dealului Crucii şi Ţărovei. În cadru sărbătoresc, s-a aşezat o placă memorială cu inscripţia: ” La ordinul Augustei Therezia, sub îngrijirea lui Müller şi Redange (primii administratori ai uzinei – n.n.) s-a ridicat acest furnal”.

Astăzi, creuzetul industriei româneşti – ne referim aici la construcţia de maşini – are capital majoritar străin (98%). Privatizarea s-a făptuit în 2005, după o luptă fără sorţi de izbândă pentru câştigarea statutului de „intreprindere strategică de interes naţional”. Mi-ar trebui mult spaţiu şi multe cuvinte să vă explic ce înseamnă UCMR. Şi v-aţi plictisi. Şi n-aţi înţelege. Şi aţi da din mână a lehamite, zicând: „Ducă-se! Un morman de fiare vechi!” Doar un morman, fiarele vechi au dispărut în gurile hulpave ale capitalismului sălbatec cu o mie de capete antagoniste. Vă mai spun atât: în anul 1872, la Reşiţa, a fost produsă prima locomotivă cu aburi din sud-estul Europei, pe baza unui model adus de la Viena, producţia de locomotive cu abur s-a încheiat în 1964, când a fost fabricată locomotiva cu numărul 1641, după care s-a trecut la producerea subansamblelor locomotivelor Diesel -electrice (sub licenţă).  Printre alte premiere, se mai poate consemna realizarea primului funicular din România (1943, Văliug – Semenic) şi fabricarea primelor motoare electrice din ţara noastră, în 1921. Tot aici s-au fabricat peste 180 de poduri feroviare şi peste 100 de poduri rutiere. În perioada 1962 – 1964 au fost realizate primele 24 de hidroagregate, pentru 11 hidrocentrale din amenajarea complexului Bistriţa – aval. Între anii 1965 şi 1971 s-au asigurat amenajările hidro de pe râul Argeş şi, mai ales, pregătirea sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I şim mai apoi Porţile de Fier II.

Ce se va alege de UCMR – membră a Inet Group? Nimeni nu ştie cu certitudine, poate doar cei care au pus în operă arestarea lui Said Baklini (reţinut în Bulgaria), Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda – pentru o presupusă returnare ilegală de TVA (care nici nu s-a petrecut).  Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda şi-au înaintat, ieri, demisiile.

Miza ar putea fi Hidroelectrica (care, sireaca, trebuie privatizată, doar aşa ne-a recomândat FMI-ul) sau măcar nişte procente din ea. Între 3500 de oameni furioşi  în stradă – şi Reşiţa a demonstrat că are antrenamentul grevelor – şi cedarea unei părţi din Hidroelectrica, oare ce va alege guvernaşul Boculeţ? Dacă mai apucă. Poate găseşte repede-repejor – dacă nu cumva i-a şi găsit deja – nişte Nobles Ventures, cum odinioară, pentru „măritişul” CSR.

Să ne amintim ce am spus la începutul acestei postări: „”Meşteşugarul S-a ascuns în atelier”.