Desculţi în zăpadă

Nu ştiu de ce ninge peste romaniţa şi ştergarul blogului meu, poate că aşa trebuie să fie. Ninsoarea este, după mine, un fenomen îngeresc. La fel ca florile de gheaţă de pe geamuri.

Acum vreo 4 ani, când marele psihopat instalat la Controceni (Nebunul cu ochii închişi, după propria-i aplecare) l-a extras pe Mihai Răzvan Ungureanu din PNL şi l-a numit şef la DIE, contrar opiniei generale, am considerat că acesta e MăRUl lui otrăvit. Iată că s-a dovedit otrăvit şi pentru alianţa disperată, un cipor de oi îngrămădite prin bătătura câte vreunui baron local PDL. Dar să nu subestimăm aceste fiare care, timp de 8 ani, ne-au sfidat, ne-au călcat în picioare ne-au dispreţuit, ne-au scuipat şi ne-au vânat în timp ce noi le plăteam salarii grase, sinecuri, stipendii, alifiile, unghierele, sticluţele cu pomezi şi călătoriile.

Nu ştiu ce proiect politic crede Băsescu că are. În disperare de cauză, s-a izbit de ecranele televizoarelor ca un fluture netrebnic încercând să ne convingă că pedeliştii lui nu sunt ceea ce sunt. Sau nici măcar n-a vrut să ne convingă de ceva anume. Pur şi simplu, bolnav de grandomanie, voia să se vadă-n obiectivul ce-l filmează într-o totală singuratate. Ca un actor cabotin care rosteşte replicile în oglinda băii impersonale. Dacă mai avea un minim instinct politic devenea pacifist şi superior, nu se mai amesteca în politică şi putea astfel să stea liniştit până-n 2014 la pupitrul lui cu draperii violet în fundal. Dar cum să se decupleze de la conducta cu parai care-l leagă de Elena Udrea şi al ei Cocoş? Dar cum să lase din mână toţi ofiţerii acoperiţi din Justiţie şi din Curtea Constituţională, să nu-i mai răspundă la „aport”?

Traian Băsescu a eşuat lamentabil din pricina încrederii exclusive în propriul orgoliu. Dus până la limita patologicului. Unde se va întâlni cu sfârşitul său politic. A început numărătoarea inversă…

Despre învingători? … Un fir mic de încredere, un firicel subţire pe această mare furioasă a votului negativ. Suntem fripţi, arşi şi jupuiţi; cum am mai crede că politicienii se vor preocupa de binele nostru când, până acum, s-au preocupat exclusiv de binele lor? Dar măcar să nu mai vedem feţele puhave, strâmbate de ură şi dispreţ. Măcar să vedem alte feţe care încă n-au învăţat rictusul superior, care nu s-au dedat cu dispreţul.

Ne vrem înapoi România noastră, îndelung răbdătoare şi etern iubitoare, România în care-am văzut lumina zilei şi am descoperit frumuseţea, dragostea, bucuria, plânsul. Vrem o ţară demnă, care nu stă în genunchi în faţa niciunei Puteri, oricare ar fi aceea, care nu acceptă să i se spună câţi cetăţeni trebuie să iasă „pe cale naturală din sistem”, în fiecare an. Vrem să ne reconstruim industria pe care-am dărâmat-o la cererea expresă a Fondului Monetar Internaţional. Nu vrem să fim conduşi de trădători de neam şi de ţară. Nu mai vrem să exportăm forţa nostră de muncă şi nici nu mai vrem să ne vindem ţarinile. Nu vrem să ne vedem bătrânii,  bolnavi, cu pensii mizere, murind la uşile spitalelor care n-au cu ce să-i salveze. Nu mai vrem un învăţământ exclusivist din care 10 % dintre copii performează iar restul se zbat în magma analfabetismului. E nevoie de un proiect de reconstrucţie a României şi momentul acestui proiect este acum când adie un vânticel am mândriei naţionale. Nu suntem proştii Europei şi nici slugile Americii, nici terenul de experimente sociale al FMI-ului!

Şi nu vrem să ne trezim după toată strădania nostră desculţi în zăpadă.

Nu ştiu ce poate să fie dincolo de răbdarea arhicunoscută a românului.

România glisând pe poante

Etichete

barosso, Comisia Europeana, mark gittenstein, phillip gordon

Sărman popor român! … În atâtea împrejurări vitrege ale istoriei ţi-ai dovedit uriaşa răbdare şi necontenita înţelepciune, lăsând să treacă, neridicând de jos sabia, ba chiar ţi-ai statuat o veritabilă filozofie a non-combatului drept ethos: „Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”.

Huni, pecenegi, cumani, vizigoţi, ostrogoţi, avari, romani, turci, greci, slavi, tătari au năvălit peste paşnica ta ţară şi i-au înhăţat bogăţiile, femeile, copiii.

Tot astfel se întâmplă şi astăzi, doar că mijloacele sunt sofisticate şi diplomatic justificate, alambicate şi prezentate de o media aflată în totală sclavie. Multinaţionalele ţi-au năruit industria, spolierea ţăranului a distrus agricultura, hoardele gulerelor albe ţi-au cerut să vinzi pe nimic, să-ţi înstrăinezi resursele, să-ţi defrişezi pădurile, să-ţi scoţi la mezat apa şi, mai ales să-ţi trimiţi în bejenie, în sclavie modernă, tinerii şi adulţii, plecaţi să sporească PIB-ul altor state. Acasă ţi-au rămas bătrânii – vânaţi prin toate mijloacele spre a fi decimaţi -, copiii, lăsaţi la voia întâmplării şi la mila soartei (pentru că nimănui nu-i pasă de ei) şi bolnavii – îndepărtaţi şi ei de mijloacele prin care ar putea să-şi lungească numărul zilelor.

România a devenit un lazaret în care se târăsc muribunzii, în care urlă de singurătate bătrânii cei neputincioşi şi în care copiii sunt prostituaţi şi îndemnaţi spre distrugere, droguri, sex şi promiscuitate încă de la cele mai fragede vârste.

Cei valizi, bucuroşi de plinătatea puterilor lor, trec înainte indiferenţi cu răceala fascistului cinic. „Ducă-se dracului cei neputincioşi, cei fără şansă, cei fără mijloace de a rezista! Să moară! Ce nevoie avem de bătrâni, de bolnavi şi de copii? De ce să educăm toţi nevolnicii? Doar cei viguroşi şi puternici să supravieţuiască!”

Acesta este mesajul subliminal al Noii Drepte, o adunătură de derbedei lipiţi de pulpana prezidenţială, fie ea şi suspendată. Peste turpitudinea instaurată şi multiplicată de regimul băsist în aceşti 8 ani de negare a oricărei valori şi de culpabilizare a oricărei entităţi care nu e de acord cu filozofia prostiei, a glumei groase, sexiste, a râgâitului şi băşitului în prime time, se adaugă interesul gregar – devenit explicit în ultima vreme – al Occidentului pentru păstrarea slugii preasupuse în fruntea României. S-au găsit tot felul de slugoi, feminini sau masculini, în engleză, germană sau altă limbă care să ne spună că nu-i adevărat ce trăim, doar ni se pare. Pentru că un întreg aparat de stat, diplomatic, cultural şi informativ le-a lins tălpile şi scuipatul în aceşti opt ani, au ajuns să-şi închipuie că întregul popor e unul de spinări încovoiate şi, eventual, decerebrat.

Nu există un bărbat de stat, în România. Nu există verticalitate. Ne-am topit şi diluat cu totul demnitatea, mereu atenţi, cu coada ochiului, la gesturile başibuzucilor de la Noua Poartă, fie ea din Europa sau de peste ocean. În orice democraţie de oriunde, ambasadorul Statelor Unite, mister Mark Gittenstein ar fi fost expulzat. Acesta e răspunsul firesc al imixtiunii impardonabile în politica noastră înternă. Dar nu are cine să-l dea. Noi nu dăm răspunsuri, noi facem sluj. Dansăm pe poante în baletul „Moartea lebedei”. Iar lebăda este, figurativ, chiar poporul român.

Cei care-şi închipuie că 7 milioane de cetăţeni vor accepta să fie călcaţi, pişaţi şi căcaţi pe cap de un ambasador obscur şi incult sau de câţiva inşi aflaţi în solda agenţiilor, inşi care vociferează isteric pe reţelele de socializare şi în gazete penibile, vor avea o surpriză. Poporul român nu poate fi ingorat, nu poate fi ucis, nu poate fi scos înafara istoriei.

Guvernul MRU

Etichete

guvernul MRU, mihai razvan ungureanu

La încrucişarea dintre ordinele FMI, disperarea lui Traian Băsescu de a rămâne, formal, la comandă, spaima PD-L de a pierde controlul asupra bugetului şi presiunea societăţii, s-a născut această combinaţie de cocălari generaţia 2.0. (vorba lui Lăzăroiu) adunaţi sub comanda unui domn care n-are nimic în comun cu politica.

Recomandări: Ioan Usca, Ela Roseni, Colecţionara Modoro, G1b2i3, VizualW, Schtiel, Shayna, Teo Negură, Rokssana, Foaie pentru minte.

„Iarna nu-i ca vara”

Etichete

baietii destepti din energie, depozitul de la margineni, gaz romanesc la preţ de import, mafia din energie, pretul gazului la consumator

Cred că nicio guvernare n-a reuşit cum a reuşit „Alianţa NU României” (PD-L, UNPR, UDMR, Minorităţi – altele decât cea maghiară) să ne dezvolte abilităţile de a citi în declaraţii, să ne determine să fim mereu în alertă. Pentru că ei sunt puşi mereu pe furat chiar şi din piatră seacă.

Un nou tun se prefigurează în orizontul acestei ierni complicate. Mană cerească pentru „băieţii deştepţi din energie”, şvaiţer în bugetele noastre şi-aşa ferfeniţă. Din declaraţiile oficialilor şi ale vorbitorilor de la firmele private, la debutul viscolului, România avea înmagazinate în depozite, 1,8 mld. de metri cubi. Adică, 1 800 000 000 000. Consumul zilnic intern este, în medie, de 60 de milioane ( 60 000 000) de metri cubi.

Facem o împărţire simplă: 1 800 000 000 mc: 60 000 000 mc = 30 zile.

Gorniştii de pe la firmele de gaz şi mai ales cei din distinsele noastre autorităţi care reglementeză şi dereglementează, care stabilesc şi analizează au început să ţipe mai în surdină, mai acut, cum că nu avem gaze destule şi suntem nevoiţi (ei sunt nevoiţi) să importăm, evident, la preţul pieţei.

Gazul din depozit (gazul intern) se tarifează la preţul de cca. 170 euro/ 1000 mc, cam 870 de lei noi mia de metri cubi. Gazul importat costa aproximativ 540 de euro/ mia de metri cubi. 540 x 4,40 = 2216 roni.

Asistăm la o şmecherie simplă, de bişniţar rudimentar. Este şi simplu şi eficient. Pentru firmele care distribuie gaz în România. Pentru noi, dependenţi de acest produs care, iată, a devenit de lux, nu e decât o altă împovărare.

Sigur, vine primăvara şi urmează să ne facem deconturile cu actuala putere care ne crede proşti, ne dispreţuieşte, încearcă să ne îmbrobodească şi e foarte şocată că nu stăm dracului la locurile noastre. Pentru ei nu suntem decât nişte handicapaţi mintal care nici măcar nu au voie să-şi ridice privirea din pământ şi să caute să înţeleagă şmecheriile şi hoţia care au dus România în pragul prăpastiei. Ei cred că vom înghiţi în continuare găluştile pe care ni le servesc, fără să crâcnim. Pentru că suntem nişte slăbănogi. Cred că vor asista la o minune şi la o revelaţie, numai să se topească nămeţii. Nu vor putea izola Bucureştiul la nesfârşit. Şi atunci, puterea portocalie va asista la miracolul vindecării slăbănogului. Care va umbla pe străzi după acest monstru inform şi cu cap de găină.

Îl rog pe domnul deputat Iulian Iancu să ne desluşească avatarurile costurilor gazului. Rog, de asemenea, televiziunile să mai lase analiza zăpezii şi chiciurei şi să se ocupe de problemele serioase ale realităţii de a fi român într-o ţară condusă de şnapani şi ticăloşi.

Pe aceiaşi temă: Regimul Băsescu cedează gratis combinatele energetice.

România, încotro?

 

Nu trebuie să fii un mare credul al teoriei conspiraţioniste şi nici un suporter fervent al „mâinii nevăzute” – nu vorbesc de keynesianism – ca să înţelegi că nu există întâmplare în politica mondială.

Am tot căutat dovezi şi semne ale declanşării „crizei economice mondiale”, statuate mediatic în 2008. Înafară de premiantul Nobel, Nouriel Roubini, nimeni n-a anticipat-o. Ce s-a întâmplat, de fapt? Au ars băncile? Au falimentat ele? A apărut o invazie de extratereştri humanoizi care au suplimentat brusc cu un miliard numărul locuitorilor Terrei? S-a scufundat un continent care deţinea resursele primare fundamentale pentru economia lumii? Nimic din toate acestea. Oamenii au lucrat în continuare ca până atunci, au consumat, au cumpărat şi au vândut la fel ca în 2006 sau în 2005. Atunci? Cine sau ce a declanşat criza? Oare nu e ea o invenţie a finanţei mondiale pentru a justifica experimente de tot felul? Poate să-mi dea cineva un răspuns argumentat?

În timp ce 10% din populaţia planetei deţine monopolul bogăţiilor (în bani şi posesiuni), restul de 90% trudesc pentru traiul zilnic. Nici România nu face excepţie. Şi nici nu poate fi desprinsă din contextul economic, social, şi politic global. Pentru că nu mai există independenţă, suveranitate, autodeterminare. Niciun stat (desenat convenţional în graniţele sale) nu-şi mai poate hotărî soarta de unul singur. Sau poate? Dacă o face, riscurile la care se expune sunt catastrofale.

În decembrie 1989, Republica România nu avea niciun dolar datorie externă. Nu depindea de banii nimănui şi nici de bunăvoinţa nimănui. Ba chiar avea excedent de 7 mld, bani ce trebuiau încasaţi. Nu facem din această realitate istorică economică vreun motiv de mândrie naţională, e doar un fapt. Regimul de la Bucureşti devenise indezirabil în exterior datorită pericolului potenţial pe care-l reprezenta, iniţiind demersuri pentru ca, împreună cu ţările arabe şi membre OPEC, să înfiinţeze o Bancă a ţărilor în curs de dezvoltare. În interior, popularitatea regimului s-a erodat pe de o parte datorită austerităţii impuse populaţiei: alimente raţionalizate, eliberate pe cartelă, economiile la energie electrică, încălzire şi restricţionarea accesului la informaţie şi, pe de altă parte, deşănţata propagandă comunistă care învelea şi distorsiona realitatea.  

În 22 de ani, România a pierdut treptat din suveranitate, ca preţ al integrării în NATO şi Uniunea Europeană. Resursele de petrol au fost „privatizate” ajungând în posesiunea statului austriac. Prelucrarea petrolului a fost şi ea vândută. Exploatarea gazului la fel. Cuprul a fost vândut, sau urmează (în martie). Industria românească a fost decimată sistematic până la extincţie. Astăzi nu mai producem nimic. Ne hrănim din alimentele importate – cele mai multe, complet chimizate, toxice pentru organismul uman, fabricate din organisme modificate genetic (celebrele OMG). Nemaiavând unde să muncească pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele, toată forţa de muncă activă a părăsit România şi s-a sclavizat pe teritoriul ţărilor europene, contribuind acolo la creşterea PIB-ului. S-au destrămat, astfel, familii, mii de copii au sufletele devastate.

România este teren de experimentare. Pentru oricine, pentru orice. Cum a fost posibil să dobândim, în locul libertăţii şi civilizaţiei pe care ni le doream cu ardoare doar tarele societăţilor civilizate, doar metehnele, ticăloşia, violenţa, incutura, lipsa de civism şi promiscuitatea morală? Cu concursul stăpânirilor pe care le-am avut. Iar, din 2005, înrobirea noastră a devenit şi evidentă şi trasparentă şi stare de fapt; nimeni nu se mai oboseşte să salveze măcar aparenţele. Băsescu şi gaşca lui de mafioţi, fără niciun dram de patriotism, fără nicio fărâmă de omenie, au pus România la dispoziţia ocultei internaţionale. Prin împrumuturi înrobitoare. Prin cedări ale unor sectoare strategice (electricitate, gaz, hidrocendrale, minereuri, fabrici de medicamente). Împrumuturi pe care le dijmuiesc şi le dirijează spre buzunarele lor şi ale familiilor lor. Şi regimul Ceauşescu a  împrumutat 10 mld. de dolari de la Banca Mondială. Dar nu i-a şterpelit să şi-i bage la saltea. Au fost investiţi în tehnologie, în industrie, în forţe de producţie şi nu în consum.

Ca să facă pe plac stăpânilor, Băsescu a numit cozi de topor, indivizi fără pregătire şi fără caracter  în domeniile strategice, în cele care reprezintă osatura unui popor: Educaţie, Sănătate, Cultură. Reforma în învăţământ, înafară de sifonarea banilor, urmăreşte îndepărtarea copiilor de valorile morale ale acestui popor şi construirea unor generaţii de apatrizi mediocri. Cultura a fost încredinţată maghiarilor care nu fac decât să deznaţionalizeze patrimoniul cultural naţional şi să lovească în spiritul creator al acestui popor. Au mai rămas câteva oaze: Tudor Gheorghe, Grigore Leşe, marii noştri actori. Sănătatea a fost predată în mâinile reformatorului hun Cseke Attila care şi-a îndeplinit obiectivul – a închis 67 de spitale din România. Urmează externalizarea asigurărilor de sănătate amânată în acest moment, de teama exploziei sociale. Obiectivul? Euthanasierea voalată a bătrânilor şi bolnavilor care reprezintă o povară pentru buget.

Nu ştiu dacă Opoziţia realizează care este cu adevărat starea României. Nu ştiu dacă înţelege că sunt foarte mulţi cetăţeni conştienţi că dezintegrarea ţării e în plină desfăşurare şi că vor întreprinde tot ce pot pentru a opri „istoria” . USL-ul balansează, mai degrabă, între dorinţa de a înlocui „prin noi înşine” puterea portocalie şi tentaţia de a ţine cont de revendicările societăţii civile (blocate, deocamdată, de condiţiile meteo) şi de a păşi spre un alt drum. Pe de altă parte nu putem să nu remarcăm micuţele „concursuri de frumuseţe” între formaţiunile politice care compun USL-ul. Aici se înscrie şi „lepădarea de Adrian Năstase”  (situaţie în care PSD-ul doar a pierdut fără să câştige nimic în schimb) dorită de Crin Antonescu, pusă în aparenţă pe seama imaginii, în fond, un politician cu experienţa şi abilităţile lui Năstase reprezintă un pericol real pentru dorinţa de a ocârmui exclusiv.

Suntem în ceasul al 12-lea. Suntem în ceasul înrobirii totale sau al ieşirii din robie.

##########

Ping: Teo Negură, Blogulise, Raza mea de soare, Idem, Nea Costache, VizualW, Schtiel, G1b2i3, Filumenie, Zamfir Pop, Gabriela Elena, Ioan Usca, Rokssana.

Fenomenul „Piaţa Universităţii – 2012”

Etichete

"plancarde", basescu despre societatea civila, basescu nu e dictator, discursul presedintelui, guvernul poc, interventia cu romanii, intoarcerea la popor, societatea civila de proasta calitate, societateacivila de buna calitate

Foto: Piaţa Universităţii

Protestele au scăzut în intensitate. În primul rând, din pricina condiţiilor meteo. Puterea a mizat pe diluarea furiei iniţiale provocate de agresiunea verbală şi instituţională asupra lui Raed Arafat şi i-a administrat mulţimii furioase câteva sedative: 1.) retragerea proiectului de Lege a Sănătăţii din dezbaterea publică de pe site-ul ministerului dar nu şi de pe site-ul preşedinţiei, 2.) întoarcerea lui Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii, 3.) demiterea lui Teodor Baconschi din fruntea Ministerului Afacerilor Externe.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a folosit prilejul ceremoniei de învestire a  lui Cristian Diaconescu pentru a încerca marea cu degetul. Acesta a fost scopul real al tiradei împotriva lui Iliescu care îi cerea „preşedintelui să răspundă aproape de pe masa de operaţie”. Discursul de la Cotroceni n-a fost deloc o efuziune şi-o rătăcire spontană. Imprecaţiile au avut chiar rolul de a încerca o nouă manipulare, de a stârni din tenebrele mentalului colectiv stihiile antirusismului şi antisecurismului. Preşedintele a aflat în aceiaşi seară că nu aceasta e calea, că delirul lui controlat nu şi-a atins obiectivele, că nu mai zgândăre pe nimeni cu fluturarea de fantoşe kaghebiste, cu ameninţări voroniniste şi nici cu eventualele manevre oculte ale unui om aflat într-o etate respectabilă. Ba chiar a aflat că s-a făcut de tot penibilul. Nici măcar „societatea civilă de bună calitate” nu a intervenit să-l susţină, neriscând să se umple de penibil din cap până-n papuci.

Aşa că a doua zi a schimbat macazul. A lăsat recuzita antirusească şi anticaghebe în debara şi-a luat-o cătinel – cătinel, puţin adus de spate şi legănându-se dezinvolt, către inima candrie a alegătorului român. Care îl alesese în 2009 (în străinătate, pentru că în interiorul graniţelor a pierdut) pentru carisma lui antistat şi antisistem. Discursul n-a convins pe nimeni. Ba aş zice că dimpotrivă. Numai corifeii „societăţii civile de bună calitate” au consemnat, neglijent şi fără tragere de inimă, gângăvelile prezidenţiale.

Deci Băsescu n-a zis nimic. Doar un cuvânt care înglobează şi defineşte ce crede el despre protestele din România: „plancarde”. Şi că nu e dictator, că de-ar fi, ne-ar spune.

Ar schimba el guvernul, dar nu-l lasă cei care i-au obţinut voturile ca să fie reales. Bomba Baconschi – dacă nu reuşeşte să-i taie repede firele – îi va exploda în faţă. Baconschi este cel care a făcut posibil al doilea mandat.  Nu e prima dată când se descotoroseşte ca de-o zdreanţă de cel pe care l-a folosit. A încercat şi cu Blaga, dar nu i-a mers decât până la un punct. Iar acum Blaga îi suflă în ceafă. Ştiţi câte kilograme – forţă are muşcătura unui buldog?

Ar mai fi amănuntul – deloc neglijabil – că Boc l-a retras pe Adrian – Victor Vevera de unde-l implementase în 17.01.2012, în C.A. la Transelectrica.

Societatea civilă – de slabă calitate, cum a insinuat domnul preşedinte – din România s-a trezit. Sunt abia primele semne, abia îşi dezmorţeşte oasele ca un uriaş care a dormit multă vreme. Nu foamea, frigul şi măsurile de austeritate ne-au înfuriat în primul rând. Ci lipsa de măsură a puterii, convingerea ei că umblă pe cadavre, opulenţa nesimţirii ei şi incalificabila ei imoralitate. Românii nu s-au revoltat când le-au fost amputate veniturile. Fiecare a mormăit în barbă şi a căutat să-şi încropească un mod de viaţă mai auster. Românii s-au revoltat când a devenit evident că un singur om taie, spânzură, numeşte, face, desface, îşi bagă nasul peste tot şi este priceput la toate, face legi, impune legi, arestează, eliberează, comandă Curţii Constituţionale, închide spitale şi, cine îndrăzneşte să i se împotrivească este terminat! N-o fi comportament de dictator. Atunci cum se numeşte, măi societate civilă de „bună calitate”?

Societatea civilă „de proastă calitate” solicită legi care să facă democraţia funcţională. (Ca să ne dovedească neamestecul în deciziile C.C., şi-a sunat „oamenii” şi le-a cerut să declare neconstituţională Legea comasării alegerilor, adicătelea, „iată, curtea nu m-ascultă”.)

Societatea civilă „de proastă calitate” doreşte o lege care să penalizeze migraţia politică. Eşti parlamentar ales sub culoarea unei ideologii, în numele unui program. Dacă ai părăsit condiţiile care te-au desemnat „ales”, îţi pierzi calitatea aceasta. Migraţia politică ne-a îngreţoşat până peste poate. Iar jocurile de glezne ale unor parlamentari, traşi ca vitele cu belciug în nas de câte un dosar penal, ne-a făcut să ne pierdem încrederea în parlamentarism.

Societatea civilă „de proastă calitate” nu mai vrea politicianism şi demagogie.

Vă las pe voi să adăugaţi.

La mulţi ani, Vania! , Atitudini, Achilianu, Shayna, Schtiel, Teo Negură, VizualW, Romanianuda, Gabriela Elena, Pluta cu paparude.

„Toţi oamenii preşedintelui”. Voronin

Traian Băsescu a folosit pretextul învestiturii lui Cristian Diaconescu (fost membru PSD, actualmente membru UNPR) pentru a ne spune câteva fraze. Preşedintele nostru a slăbit – îi atârnă un cercel de curcan sub bărbie -, s-a tras la faţă – i s-a ascuţit şi lungit nasul – şi aproape că l-a podidit plânsul. Mi-a fost milă, pentru câteva secunde.

E trist să constaţi că eşti părăsit de toţi.

„Uite şi tu! – îi zise unui interlocutor imaginar care-l însoţise în toate aceste 12 zile de solitudine. Elena s-a başoldit şi se îmbracă precum o precupeaţă, Roberta e aşa de proastă că-ţi vine s-o iei la palme, cu ochii ăia ai ei de vacă şi Boc e aşa de mic! Ăsta e Boc? Şi a mai venit şi Piedone în geacă! Oprea iar flutură din pleoape! Mă scoate din sărite! Din cauza lui, toată armata s-a întors împotriva mea! Uite şi la Boagioaica! Parcă mai ieri îi admiram chiloţeii albi din care ieşeau, grăsulii, picioruşele! S-a făcut şi asta cât casa şi s-a îmbrăcat cu o prelată. Ce lipsă de gust! Parcă-s adunaţi toţi de la solduri … Linişte, … ce dracu’?!” – le zise el, răstit, vocilor care-l asaltau din toate părţile.

„Trebuie să inventez ceva… Trebuie să mă ajutaţi” – scânci el la vocile care-l ascultaseră şi tăcuseră brusc lăsându-l singur în aerul sleit.

– Iliescu. Iliescu. Iliescu. Iliescu! – începură vocile, la început şoptit, apoi în crescendo.

„Iliescu şi KGB-ul, da! Ei sunt de vină! Ei au scos oamenii în stradă! Iliescu îi dă ordine lu’ Voiculescu, el îi manipulează pe toţi!… Nu ştiu cum face, da’ uite c-o face! Nu mai poooot, nu mai pot!” – se prăbuşi pe covor într-un hohot de plâns.

– Comuniştii. Comuniştii. Comuniştii.

– Plecaţi! Plecaţi! Nu vreau să vă mai aud! Halatul, cât e halatul? 

Cine ştie cât e halatul?:  Ioan Usca, Adina Huţanu, Almanahe, Cella, Cristian Dima, Dana Pătrănoiu, Diana Alzner, Ela Roseni, Geotax, Filumenie, Lecturi recenzate, Shayna, Marius Mina, Nea Costache, Adele Onete, Oana Stoica Mujea, Rokssana, Schtiel, Gabriela Elena.

Ce-aş face dacă aş fi Băsescu

Etichete

basescu, ciumpalaci, FMI, Jeffrey Franks, licuricii mari, oculta, Romania

Foto: Presidency

 

1. Aş convoca Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi aş propune retragerea trupelor româneşti din teatrele de operaţii străine şi, implicit, din structurile NATO;

2. Aş naţionaliza toate firmele care deţin resurse primare de pe teritoriul României (petrol, gaz, sare, apă minerală, apă plată, electricitate, medicamente, industria chimică, terenuri, ş.a.m.d., despăgubindu-le cu sumele de achiziţie plus cele investite);

3. Aş iniţia un dialog „intensificat” (că tot le place acest cuvânt celor din aparatul guvernamental) cu Federaţia Rusă, în vederea stabilirii condiţiilor parteneriatului strategic economic şi politic.

4. Aş declara Agricultura drept domeniul cu prioritate strategică naţională şi aş cere Parlamentului să propună, cât mai repede, legile care să determine relansarea acestui sector, comasarea terenurilor şi susţinerea financiară şi materială a familiilor care vor să muncească în agricultură, pentru revenirea în ţară a celor 3 milioane de români sclavizaţi, risipiţi prin Europa.

5. Aş susţine un discurs în care mi-aş cere scuze pentru tăcerea mea vinovată. Aş explica-o prin faptul că n-am ştiut ce atitudine să adopt pentru că îmi pasă de ţară, în acelaşi timp, am făcut multe greşeli care nu mă califică pentru onorabila funcţie de preşedinte. Aş explica furia verbală – şi nu numai – prin faptul că mereu am fost constrâns de anumite cercuri (oculte) să angajez România în împrumuturi înrobitoare iar ultima încercare, cea care a înfuriat populaţia, se datorează presiunii lui Jeffrey Franks. La rândul lui şi el este presat de conclavul firmelor de asigurări americane care vor să pătrundă şi să deţină piaţa de asigurări din România.

6. Aş recunoaşte că sunt bântuit, pe de o parte de setea de putere şi, pe de alta, de frica de a ieşi din graţiile „licuricilor mari”.

7. Aş iniţia o dezbatere naţională pe tema: „România încotro?”, o dezbatere serioasă nu de faţadă, la care aş invita toate capetele luminate ale acestei ţări, ignorate atâta vreme.

Acestea fiind spuse, mi-aş da demisia şi m-aş duce în Piaţa Universităţii pentru a protesta împotriva lui Boc şi a jandarmilor bătăuşi.

Să dăm mai departe: Ioan Usca, Almanahe, Ela Roseni, Schtiel, VizualW, Atitudini, Augustin Rădescu, Gabriela Elena, Jos cu sistemul!, Onu, G1b2i3, Achilianu, Năstase, Alex Mazilu, Cella,

Deasupra de Reşiţa

Deasupra de Reşiţa

Nu mai cântă nimenea,

Doar vreo patru ciumpalaci

Lipesc frunze în copaci,

Şi o gaşcă obosită,

Cântă-n frunza – ‘ngălbenită…

################

Pasărea Phoenix

Doarme-n Reşiţa,

Treziţi-vă din moarte,

Va învia şi ea!

################

În „Oraşul cu Poeţi”

Azi conduc vreo 3 ciumeţi!

#######################

Boc – piticu’,

Mangă – Chioru’

Ne-au vândut şi viitorul!

#########################

Nu mai suntem numere,

Am schimbat oferta,

Doar mulţimi şi radicali,

Să te văd, Roberta!

########################

Reşiţeni, nu staţi în casă,

Vine Boc şi are-o coasă!

#########################

Deasupra de Reşiţa,

Nu-i nici soare,

Nu-i nici stea,

Doar o frunză,

Vai de ea!

#########################

Băsescu, nu mai fuma

Ţigări de la fiică-ta!

#########################

Reşiţa nu mai dormi

Că n-ai nicio scuză!

Stai în casă şi-i primi

Coada de la frunză!

##########################

Băse,

Azi „ţăranii” s-au trezit,

Nu mai merg la sapă,

Cu mult drag ţi-au pregătit

Preacinstita ţeapă!

#########################

Reşiţa, Reşiţa,

Unde-i demnitatea ta???

#########################

„Ciumpalaci”, „ţărani”, „inculţi”

Ai uitat? „E proşti, da’ mulţi!”

#########################

Marele Reformator

A rămas fără popor!

#########################

România! Trezeşte-te!

Nu mai ai nimic de pierdut!

#########################

Suntem nevrotici, asta ştim

Cum ne spui tu, Cotoi – Voinescu.

Şi-o să ne ducem şi la film,

La „Moartea domnului Băsescu”!

###########################

Funeriule, măiastru,

Scoate pixelu’ albastru,

Du-l la Cotroceni, fecior,

Să-l salvezi pe dictator!

###########################

Unde eşti, U.C.M.R.?

Ţi-e frică de FR. Z. V.?

###########################

Doamna Udrea, nici „Pardon!”,

Ne-a vândut pe-un Vuitton!

############################

Udrea, vinde un Land Rover,

Ne luăm toţi câte-un pulover!

############################

Nu-i lumină nicări,

Or murit toţi oamenii.

Doar la noi, la Reşiţa,

Arde-o inimă de stea.

(Sau nu.)

###########################

Cam astea sunt. Rog reşiţenii care au imprimantă să le editeze şi să le multiplice, mie mi-a suspendat Securitatea accesul la imprimantă.

Istorie. Sfârşitul unui regim

Etichete

ciuma portocalie, PD-L, pedelicii

Imagine de aici

Regimul Băsescu (Get out common tike!) s-a legitimat încă de la început prin şmecherii, începând de la înlocuirea cu lacrimi de crocodil a lui Theodor Stolojan drept candidat al Alianţei DA de către şucarul Băse’, în 2004.  Întreaga elită intelectuală a căzut pe spate, sedusă de hăhăitul, înjurăturile şi discursul lui grosier. Până la un punct, este explicabilă această fascinaţie a literaţilor, a oamenilor cultivaţi şi rafinaţi pentru inşi vulgari, inculţi şi potenţial violenţi, exact pentru că asemenea indivizi ajută echilibrului interior al celor care plutesc printre concepte abstracte, idei şi noţiuni aproape imposibil de înţeles pentru profani.

Mai apoi, stilul chisnovat şi presărat cu insanităţi al prezidentului a cucerit inimile şi minţile tot mai multor români. Băse era cool, se lupta cu corupţia, avea ac de cojocul celor 322, dubla salariile profesorilor, îşi băga picioarele-n el de Parlament, comanda referendum-uri, urechea judecătorii, numea pe cine voia el unde voia el, era mare, era factotum, era infailibil! Era ireal!

Şi ireal s-a dovedit pentru că baloanele lui de încercare, lansate din curtea PD-ului brănduit şi rebrănduit, s-au dovedit nişte biete … băşini puturoase. Marele Jucător s-a transformat într-o penibilă mazetă.

Toată abureala cu criza şi cu centura de siguranţă şi cu grasul de la buget şi cu slabul de la multinaţionale şi cu pensiile nesimţite şi cu doctorii şpăgari, cu judecătorii mafioţi şi cu politicienii (cei care nu i se supun) corupţi şi fără coloană vertebrală, cu şcoala care scoate filozofi pe bandă rulantă, s-a risipit şi a lăsat vederii poporului marele rapt petrecut din 2005 încoace, sistemul statului mafiot abia înfiripat de PSD (mic şi modest copilaş) şi dus la perfecţiune de PD-L, ridicat la rangul de guvernare autocratică. Pentru că în spatele discursului antisistem al lui Băsescu s-au iţit mereu capetele băloase ale balaurilor portocalii, poftind la câte o parte a societăţii, la câte o halcă din bugetul ţării, înghiţind-o pe nemestecate.

Însă, de la o vreme, puterea a început să se transforme în nisip şi să-i curgă printre degete…

Jinduind la modificarea Constituţiei – trăgând cu coada ochiului la vecinul Vladimir Putin, ridicându-se pe vârfuri şi bombându-şi pieptul schilav în oglindă – „preşedintele tuturor român’lor” a ordonat Marea Racolare pusă în operă de Generalul Izmană. Nu i-a reuşit.

Cu ochii sclipind pofticios după comision, s-a transformat în lobbystul Gabriel Resources pentru privatizarea urgentă, pe nimic, a Roşiei Montane. Replica vehementă a societăţii civile l-a descumpănit. Iar a ratat.

A mânărit, a şantajat, a colportat, a denigrat, astfel încât Curtea Constituţională să devină căţelul lui de companie. Nu i-a reuşit.

A încercat să convingă (prin metode specifice) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării că avem urgentă şi neapărată nevoie să achiziţionăm 28 de avioane F16 second hand, dar n-a fost suficient de explicit.

A făcut presiuni, a intervenit în actul de justiţie, a ameninţat dorind să-l vadă pe Adrian Năstase la închisoare. Nu i-a reuşit. Nici judecătorii şi nici procurorii nu sunt cozile lui de topor.

Între multele acţiuni de lobby pentru firmele mafiei celor Doi Cocoşi, ultima i-a fost fatală. Încercarea de privatizare a sistemului medical – ce urma să fie depus cu pasive şi active în pălmuţa înmănuşată delicat a Elenei doamna – s-a oprit într-un om. Într-un „arab, care nici măcar nu e creştin” –  vorba lui Becali. (A propos, unde e Autoritatea pentru Combaterea Discriminării, vrăjeala aia de adunaţi cu nicio treabă? Nu se autosesizează? Sigur, ar trebui să se autosesizeze şi pentru „chiorul”, „piticu”, „javră ordinară”!) 

Raed Arafat este piatra de care şi-a rupt Băsescu dinţii.  Restul depinde numai de noi.

 Pinguri: Roxana Iordache, Ioan Usca, Gabriela Elena, Luna pătrată, Teo Negură, Cosmin Ştefănescu, Daurel, Don Quijote, Pluta cu paparude, Lecturi recenzate.

O recomandare: Corina.

Puţină arheologie politică

 

Am zis că nu mă abat de la crochiurile mele literare şi nu scriu nicio literă despre acest individ ignobil numit Mircea Geoană, încălzit la sân de PSD. Dar incalificabila sa atitudine, mai ales faţă de preşedintele Ion Iliescu, m-a scos din răbdări.

În 2004, PSD-ului i se urcase puterea la cap şi unii dintre corifeii grandomani îşi atribuiau cu emfază şi o cumplită îngâmfare România pentru următorii 100 de ani. Asta i-a şi pierdut pentru că devenise tot mai evident şi tot mai înfricoşător spectrul totalitarismului. De alt tip, desigur, dar partidul e format întotdeauna din oameni situaţi mai aproape sau mai departe de o anumită cenzură – iar cenzura şi autocenzura dispar când te-apucă nebunia puterii şi nebunia lui „orice e permis” atât de activă şi de efectivă acum. Pentru că Băsescu, în micimea lui de conducător obsedat de putere, n-a avut alt vis decât acela de a construi un duplicat perfect pentru ce reprezenta PSD-ul în momentul în care el a candidat. Spectrul totalitarismului, al unei puteri exclusive şi abuzive, iată, ne urmăreşte ca o fatalitate căreia aproape nu mai avem cum să-i facem faţă. A nu recunoaşte greşelile evidente de strategie şi de atitudine la timpul potrivit, a le băga sub preş cu prefăcută inocenţă nu poate avea alt rezultat decât cel de acum. De la eşecul lui Adrian Năstase la Preşedinţia României din 2004, alegeri precedate de cele legislative, Partidul Social Democrat nu şi-a făcut o analiză serioasă. Nici până astăzi. Acolo e rădăcina tuturor relelor, trădărilor, îndepărtărilor de electorat, malversaţiunilor şi experimentelor eşuate. A urmat ticăloşia şi simulacrul de alegeri la preşedinţia partidului din 2005. O ticăloşie mai mare nici că s-ar fi putut întâmpla. Această manevră prin învăluire a început în 2004 când Ioan Talpeş pleacă de la Cotroceni şi Adrian Năstase are nefericita inspiraţie să şi-l însuşească, încălţându-l în botforii de vice-premier. De unde domnul Talpeş a început „să lucreze”. A lucrat mai întâi pentru a-şi asigura un loc eligibil în viitorul Parlament, decapitând organizaţia de la Caraş-Severin, suspendându-l din funcţie pe Enache Barbu (care era şi prefect, funcţie din care a fost înlocuit, de asemenea) unde şi-a inserat ouăle otrăvite ale viitorului său politic. „Ouăle” se numeau, vremelnic, Gheorghe Cahniţă – fost director la Regia Romsilva. Din această poziţie, de mare maestru al deghizării politice, cameleonul Ioan Talpeş (om al locurilor, nu-i aşa?) a umplut primăriile judeţului cu sume din rectificări, deşi primarii se aflau în imposibilitatea de a cheltui banii, pentru a-şi pregăti mandatul de senator pe care l-a şi obţinut. Văzându-se cu sacii în căruţă, la alegerile prezidenţiale (la care a candidat Adrian Năstase), Talpeş n-a mai mişcat niciun deget, astfel că prezenţa la urne şi rezultatul votului s-a debalansat. Nu spun că un judeţ cu 320 de mii de locuitori ar fi putut schimba soarta alegerilor. Dar această operaţiune s-a derulat în mai multe organizaţii din ţară, după momentul în care senatorii şi deputaţii s-au văzut „rezolvaţi”. Următoarea manevră a lui Talpeş a fost să închege o coaliţie care să-i dea o lovitură (pe care el o considera de graţie) lui Ion Iliescu. Manevra a fost posibilă prin cooperarea trădătorilor de la Cluj, o grupare de neghiobi care se consideră ombilicul ideologiei de stânga. Astfel, la congresul din 21 aprilie 2005, preşedinţia partidului este încredinţată – prin trădare, cumpărare de voturi şi şantaj – lui Mircea Geoană. Mircea Geoană n-a avut niciodată niciun dram de legitimitate în a conduce partidul. A fost un implant, un corp străin şi aşa a şi rămas. Habar n-are ce înseamnă „poporul PSD”, habar n-are ce înseamnă însufleţire, habar n-are ce înseamnă să crezi într-un om, să nu trădezi indiferent ce ţi se promite sau cum eşti şatajat, ce înseamnă bătăliile politice şi câtă credinţă trebuie să ai în oameni, cât de mult suflet trebuie să le întorci celor care cred în tine. Mircea Geoană este un rebut politic. Din păcate, experimentul acesta a dizolvat coeziunea partidului, i-a destrămat fibra, a slăbit combativitatea şi a creat un nou monstru: cetăţeanul care vine la partid în schimbul unei funcţii. Nimeni nu mai vorbeşte de proiecte, de credinţă, de dorinţa de a face binele, totul se rezumă la Do ut des.

Nu mi-am închipuit că, odată cu pierderea unui privilegiu şi a planurilor (personale) răvăşite, un individ poate fi atât de mizerabil şi de imbecil, de turbat şi de infam. Disperarea cu care s-a agăţat de scaunul de „al doilea om în Stat” – scaun pe care l-a primit de la milioanele de militanţi care au votat un partid şi nu un individ – dejecţiile pe care le-a scos pe gură acest personaj care colcăie de mizerie morală, de frustrare şi parapon, m-au scârbit de-a dreptul.

Nenică, băi, Mirceo, dacă nu era Ion Iliescu în acest partid, n-aveai nicio zi nicio funcţie, băi idiotule! Eşti un nimeni, un obscur şi un trădător, alături de alţi trădători şi infami şi dacă nu te-ar fi scos PSD-ul din anonimat, PSD-ul  pe care-l umpli tu de balele tale murdare astăzi, nimeni n-ar fi auzit de Mircea Geoană!  La catafalcul tău nici măcar prietenul tău, Traian, nu va veni să scuipe. Blestemat fie în veci numele tău!

###

Poate că vor voi să subscrie: Ioan Usca, Max Peter, Stropi de suflet, Teo Negură, Zinnaida, Shayna, Răzvan Rinder, Nicu Scutaru, Rokssana, Gabriela Elena.

Cu Ferdinand la „produs”

Etichete

4, 5 mil. euro, Fregata Ferdinand, Guvernul Boc mai da un tun, Libia, Rayboiul din Libia, Traian Basescu

Sursa foto: marinarii.ro

Excelenţa Sa, Domnul Traian Băsescu, preşedinte al Republicii România, ne-a informat ritos şi considerabil wiskeizat că ne vom implica. Asta după ce s-a stuchit cu soţul Doamnei Carla Bruni, în plenul reuniunii extraordinare a Consiliului European din 11 martie a.c., prilej să-şi încaseze ce nu credea vreodată că-şi va auzi urechilor, după episodul „Ieşi afară, javră ordinară!”

Am bâlbâit-o ce-am bâlbâit-o din 11 până-n 22. Ba că ONU, ba că NATO, ba că insurgenţii înarmaţi sunt agenţi (o fi ştiind el ceva), ba că dictatorul să se ducă dracului dar noi nu, niciodată. În acest timp, se căuta o formulă. Avioane n-avem, ca să participăm şi noi cu ceva. De participat participăm, dar nu ne băgăm. Timp de unsprezece zile, „băieţii” au căutat formula potrivită. Nu pe cea diplomatică, nu fiţi copii! Formula optimă. Şi au găsit-o. Deci, ne implicăm în conflictul din Libia în sprijinul embargoului impus de NATO, cu fregata Ferdinand. Pentru echiparea Fregatei, guvernul trebuie să aloce – a alocat deja? – 4,5 milioane de euro. De unde ştia preşedintele marţi seara, după şedinţa CSAT când abia ce se luase decizia că participăm şi noi la demersurile Alianţei Nord Atlantice, de câţi bani este nevoie pentru a echipa fregata Ferdinand? Păi are contabili buni, i-au făcut repede, pe colţul unui şerveţel, o estimare. Fregata Ferdinand trebuie să fie echipată şi gata de a intra în dispozitiv pe 4 iunie. Vă reamintesc că suntem în 23 martie. Până în 4 iunie, mai mult ca sigur, conflictul din Libia se va fi stins demult. Şi atunci? De ce trebuie să cheltuim acum 4.5 milioane de euro? Păi ca să dăm cu încredinţare directă nişte fonduri unor firme. Aţi ghicit ale cui firme. Estimp ce s-a stabilit cu ce ocazie se şmenuieşte banul de la buget, madame ministresse Helene Oudrea a susţinut că va propune ridicarea plafonului sumei pentru încredinţarea directă la 12 milioane de euro. Deci, ai un proiect ale cărui costuri sunt evaluate la 11,9 milioane de euro? Te duci şi depui documentaţia şi primeşti încredinţare directă, fără licitaţii, oferte, şi tot felul de demersuri din astea care enervează lumea în criză. Având în vedere urgenţa misiunii noastre ONU sau NATO (preşedintele nu e foarte sigur), echiparea fregatei va fi încredinţată repejor unei firme prietene. Prietene de familie. Nu suntem noi, toţi, o mare familie? În timp ce banii au fost prăduiţi, conflictul din Libia se va fi încheiat demult. Nu-i nimic, în cazul unui alt conflict, noi vom fi, deja, pregătiţi!

Hai că-i foarte mişto să conduci România şi pe timp de pace, dar mai ales de război! E şi profitabil, e şi cool! Sunt atâtea ocazii faine de şmenuit banul public şi de a-l dirija spre conturile proprii!

Vreţi ping-uri? Poftim!

Ori la bal, ori la spital!; Fragilitate; Ziua Mondială împotriva tuberculozei epidemice; Giotto din Bondone; Un pic cu picătură valoroasă din dezvoltarea personală; Cât costă viaţa unui român? Oare China acceptă dubla cetăţenie? ; Înviorare mentală;  Frunza; PNL vrea să audă care e poziţia oficială a României faţă de atacurile din Libia; Dezastre … benefice!; Leapşa – despre blog; Ion Ţuculescu sau ochii magici ai culorilor; Galactica.

România sfâşiată

Etichete

Resita, Revolutia din 1989, revolutie, Romania sfasiata, sclavia moderna, Sfarsitul Capitalismului, UCMR

Foto: Alex Mazilu

Mi-a fost dat, în aceşti 22 de ani de după Revoluţie – Revoluţie pe care mi-am dorit-o, pe care am aşteptat-o cu ardoare, pentru că nu puteam să pricep cum nişte oameni pot accepta un aşa grad de umilinţă, practic, să trăiască în întuneric, foame şi frig sub un regim opresiv şi să nu crâcnească – mi-a fost dat, ziceam, să cunosc România din interior, să-i văd toate mecanismele ei delicate.

„După război, mulţi viteji s-arată!” – în virtutea acestui proverb, am ajuns astăzi să ne batem joc de marele miracol întâmplat în Decembrie 1989. Ba c-a fost orchestrat de servicii, ba c-a fost lovitură de stat. N-a fost nicio lovitură de stat. Pur şi simplu, oamenii şi-au găsit ultimul curaj şi au ieşit în număr foarte mare în stradă, în Timişoara şi-n Bucureşti. Dacă n-ar fi ieşit şi la Bucureşti, Revoluţia ar fi avut o soartă cruntă, cred că Timişoara ar fi fost rasă de pe faţa pământului.  Azi creşteau ciulini în Piaţa Operei. Dacă armata n-ar fi trecut de partea poporului, ar fi murit mii de oameni. Dacă serviciile (respectiv fosta Securitate) n-ar fi predat armele la unităţi şi n-ar fi ieşit din dispozitiv, ar fi fost alte mii de morţi. România ar fi fost o imensă rană sângerândă. În bâlbâiala generală din capitală din acele zile, dacă n-am fi avut un Ion Iliescu şi dacă el n-ar fi avut capacitatea de a media între toţi polii de putere care se înfiripau atunci, dacă n-ar fi existat imediat o comandă, ar fi murit, în continuare, oameni. Dacă n-ar fi ieşit muncitorii de pe platformele industriale – mii, zeci de mii – soarta Revoluţiei ar fi fost pecetluită, pentru că, doar cu cei câţiva pictori, scriitori, artişti şi revoltaţi aflaţi prin pieţele marilor oraşe nu s-ar fi făcut Revoluţia.

A urmat un răstimp al contestării – toţi voiam să contestăm ce acceptaserăm fără crâcnire; am avut o sarabandă de  greve, mitinguri cu elevi de şcoală primară; toată România era o revendicare şi-o contestare. Am mers prin acest fluviu al acelor ani în rând cu poporul din care fac parte. Chiar dacă sângele meu nu e întrutotul românesc, iubesc această ţară şi iubesc acest popor (aşa cum e el, genial în răbdare şi penibil în a se organiza şi a se urni) care m-a adoptat şi m-a făcut Om.

În răstimpul în care toată lumea contesta şi critica, fără să mai muncească (munca devenise ceva „comunist”), unii dintre conaţionalii noştri au fost extrem de orientaţi. Bine susţinuţi şi justificaţi de un premier venit dintre cărţi, de la Universitate, şi mă refer aici la Petre Roman care va rămâne în istoria României drept „marele distrugător al economiei”, profitorii marii dezordini au pornit ofensiva jafului naţional. A fost nevoie de forţa brută a minerilor pentru a-l înlătura pe acest premier care nici azi nu ştie ce anume a guvernat (l-am auzit aseară, la Antena3, că noi nu am fost niciodată în stare să producem generatoare electrice de mare putere –  deşi acestea există şi funcţionează!). Deja era târziu, cred, reţeaua era creată şi funcţiona. Reţeaua de „băieţi deştepţi”, nu doar din Energie ci din întreaga suprastructură, s-a capitalizat şi a devenit noua clasă a îmbogăţiţilor Revoluţiei. Aceste îmbogăţiri peste noapte nu au avut drept temei vreo superinteligenţă, geniu creator sau mari invenţii. Au avut drept sursă toată economia României. Toate bogăţiile construite cu trudă şi sudoare de poporul acesta, împilat astăzi de slugile acefale ale acelor şmecheri care controlează de facto România, urmărind s-o scoată la mezat. Am pus la pământ industria chimică. Am dărâmat construcţia  de maşini. Am spulberat agricultura industrială restituind pământurile unor oameni care nici nu puteau şi nici nu aveau cum să le lucreze. Am desfiinţat staţiuni de cercetare agricolă, am distrus zootehnia care dădea de mâncare (prin export, desigur) întregii Rusii. Am dărâmat tot. Elanul revoluţiei – care, după mine, ar fi trebuit canalizat spre retehnologizare şi modernizare a tuturor forţelor de producţie, astfel ca în câţiva ani să construim o ţară modernă şi prosperă precum Japonia, să zicem – a fost dirijat distructiv în beneficiul câtorva indivizi. Am altoit un capitalism degenerat, deşănţat, pe un trunchi economic anacronic (care putea fi funcţional). Că au fost interese externe, că a fost prostie românească, nimeni nu-ţi poate distruge casa din exterior dacă tu însuţi nu-l laşi în curte şi dacă nu accepţi să ţi-o distrugi. În 1989, din punct de vedere al tehnicii de vârf, eram la nivelul  ţărilor dezvoltate din Europa. La Uzina Constructoare de Maşini de la Reşiţa – ca să dau un exemplu la îndemână – se fabricau produse care concurau cu cele germane, daneze sau elveţiene. Aici s-a proiectat şi s-a fabricat scheletul întregii industrii româneşti. Utilaje pentru industria chimică, utilaj pentru industria de extracţie, pentru petrochimie, pentru industria de ţesături, aici s-au fabricat turbinele şi echipamentele hidro-energetice, hidro-agregate şi instalaţii pentru 280 de hidrocentrale. Din ţară.  Din Columbia. Din Turcia. Din Irak. Dacă nu credeţi, mergeţi şi întrebaţi.

Am avut mii de hectare de sere, în România. De ce le-am distrus? Ca să importăm, astăzi, morcovi din Egipt? Salată din Algeria? Flori din Olanda? De ce a fost nevoie să ne sărăcim noi pe noi înşine? Ca să construim capitalismul? Să construim un capitalism falimentar? Toţi marii economişti atrag atenţia că această polarizare excesivă, această concentrare a forţelor de producţie în mâna unui grup restrâns de patroni, pe când marea parte a celorlalţi „participanţi”  la producerea de capital nu  au de vânzare decât forţa lor de muncă  sunt din ce în ce mai săraci, va duce la o mare explozie socială. Această inventare hazardată a banilor virtuali care nu au corespondent în valori palpabile va împinge întreaga economie a lumii în colaps. Acest orgoliu nemăsurat al câtorva (ţări sau patroni de multinaţionale), această lăcomie nesăţioasă nu duce la niciun progres. Ne-am întors în istorie şi legiferăm sclavagismul. Un sclavagism cu sclipici şi ambalat în ţiplă, dar tot sclavagism. Omenirea aceasta nu învaţă nimic din istorie şi nu are nicio şansă. Dacă o ţinem tot aşa, vom sfârşi prin a ne autodistruge. Cât îi trebuie unui om ca să trăiască? Cât ne trebuie fiecăruia ca să trăim? Ne trebuie munţi de bani? Mâncăm 400 de kilograme de mâncare pe zi? Ne trebuie un pat de 20 de hectare ca să dormim? Avem nevoie de 365 de case ca să locuim? Cât îi trebuie unui om ca să trăiască şi să fie fericit? Ce e cu nebunia aceasta mondială a păcălelii, raptului, înrobirii, luptei pentru resurse peste vieţile unor oameni nevinovaţi? Ce ne împiedică pe noi să facem un plan şi să ne reconstruim România noastră? Pentru ce forţa noastră de muncă validă este exportată şi creează plusvaloare şi bunuri în statele europene cu preţul distrugerii atâtor suflete de copii rămaşi acasă de capul lor cu sufletul rănit? Unde duce acest cinism deşănţat? Chiar nu mai există niciun om politic responsabil în ţara aceasta? Chiar v-aţi culcat toţi pe laurii propriilor ticăloşii şi nu vă pasă? Vă va urmări în eternitate urletul de animal rănit, răpus, al acestei ţări. Nu veţi scăpa în veci, voi şi neamul vostru, de damnare.

Invit la meditaţie toţi marii bărbaţi politici ai ţării: Traian Băsescu, Adrian Năstase, Crin Antonescu şi, în special, Ion Iliescu.

Ar fi nemaipomenit dacă ar lua sfârşit acest război surd desfăşurat peste capetele noastre şi cu un preţ ce nu va putea fi răscumpărat niciodată şi cei care decid cu adevărat s-ar aduna, ar face armistiţiu şi ar gândi un plan de reconstrucţie a României. Tare mă tem că orgoliile sunt infinit mai mari decât responsabilitatea.

„Meşteşugarul S-a ascuns în atelierul clarviziunii şi non-existenţei(…)

Etichete

Adrian Chebutiu, Adrian Preda, Caras-Severin, CSR, Nobles Ventures, Said Baklini, Sorin Ovidiu Vîntu, UCMR, Uzinele Constructoare de Masini Resita

Abu Bakr al-Kalabadhi (380/990 – 385/995) a afirmat în Doctrina magiştrilor Sufi, XXI, că toţi marii magiştri Sufi au căzut de acord că „singurul ghid spre Dumnezeu este Dumnezeu Însuşi”. Al-Kalabadhi îl citează pe Al Junayid, care a postulat că gnoza Sufi despre Dumnezeu este de două feluri: „gnoză care are drept menire revelaţia de Sine, ta’aruf, şi gnoza care are drept menire instrucţia, ta’rif. Înţelesul celei dintâi rezidă în faptul că El face astfel încât ei să-L cunoască şi să cunoască lucrurile prin intermediul Lui. Înţelesul celei de-a doua decurge din faptul că el arată efectele puterii Lui în ceruri şi în suflete şi astfel sădeşte în ei o graţie deosebită, luft, prin care lucrurile materiale din cuprinsul creaţiei mărturisesc că El este Creatorul. (cf. Al Kalabadhi, Kitab al-Ta’arruf li madhhabahlal-tasawwuf, Arberry, p.46-48).

Pentru a descrie ta’rif în cadru poetic, Jalal-ud-din Rumi a invocat în Mathnawi imaginea Meşteşugarului, prin care Dumnezeu este simbolizat în calitate de Creator. Meşteşugarul S-a ascuns în atelier. Prin urmare, cei care Îl caută trebuie să intre în atelier pentru a-L vedea cu claritate. Textul oferă astfel o punte şi impune trecerea între cele două spaţii religioase primordiale: pe de-o parte, lumea materială sau lumea existenţei ireale, căzută în păcat, devenită o cetate în ruină; pe de altă parte, împărăţia lui Dumnezeu, universul non-existenţei, univers al existenţei reale sau realităţii reale, aflat dincolo de văl, dincolo de moarte şi de pragul care desparte lumea văzutelor de lumea nevăzutelor. Magistrul din Qonya îşi exhortează discipolii să pătrundă fără întârziere în atelierul non-existenţei pentru a-L întâlni pe Meşteşugar şi a opera transmutarea redemptoare a propriilor lor fiinţe: De vreme ce atelierul este reşedinţa Meşteşugarului, cel ce se află afară nu are habar despre existenţa lui. Intră atunci în atelier, adică în non-existenţă ca să poţi contempla deopotrivă lucrarea şi Meşteşugarul! Deoarece atelierul este locul clarviziunii, înafara atelierului nu se află nimic altceva decât orbire (cf. Rumi, Mathnawi, II, v.759-763, Nicholson, II/260).

Fiecare mitologie acordă focului, păzitorului, împărţitorului şi meşteşugarului un loc privilegiat. Dacă celelalte elemente primordiale (apa, aerul, pământul, metalul, lemnul) au primit o formulă a chimismului sau alcătuirii, nu ştim, nu am descoperit, ce este focul. Simbolic, el reprezintă purificarea, trecerea dinspre rudimentar înspre esenţializat, înlăturarea impurităţilor, căldură, tihnă, dar şi pedeapsa capitală (focul iadului). Focul este un element de tranziţie. De la negru spre alb, trecerea se face prin roşu. Focul este sacru în sine şi, deşi nu este materie, având nevoie de alte elemente pentru a se manifesta (apă, aer, lemn), este cel mai aproape de dematerializare.

Hefaistos (meşteşugarul), păzitorul focului din mitologia greacă, era şchiop şi urât. Era violent şi chiar Zeus se temea de mânia lui. Datorită măiestriei lui, puterilor lui magice – recunoscute chiar şi în „lumea” zeilor – Zeus i-a dat-o de soţie pe Afrodita, zeiţa graţiei, frumuseţii şi dragostei. Putem conchide că perfecţiunea erosului se realizează tot prin „arderea de tot”. Cei ce lucrează în preajma focului sunt firi rudimentare, pentru ca focul să-i spiritualizeze. Deopotrivă lumină şi transformare, focul a mijlocit oamenilor descoperirea materiei, a metamorfozelor ei, sublimarea vieţii, cunoaşterea de sine şi revelaţia.

Nu întâmplător Reşiţa este o enigmă şi un miracol. Şi un păstrător al focului. Toată istoria evoluţiei acestei vetre reprezintă avatarurile spaţiului spiritual pe care îl iradiază.

(Din Lucrarea de licenţă Uzinele Reşiţa – Studiu de imagologie, Concluzii ).

Data întemeierii industriale a oraşului şi naşterea metalurgiei româneşti este 3 iulie 1771, când au fost aprinse furnalele Franciscus şi Josephus, la poalele Dealului Crucii şi Ţărovei. În cadru sărbătoresc, s-a aşezat o placă memorială cu inscripţia: ” La ordinul Augustei Therezia, sub îngrijirea lui Müller şi Redange (primii administratori ai uzinei – n.n.) s-a ridicat acest furnal”.

Astăzi, creuzetul industriei româneşti – ne referim aici la construcţia de maşini – are capital majoritar străin (98%). Privatizarea s-a făptuit în 2005, după o luptă fără sorţi de izbândă pentru câştigarea statutului de „intreprindere strategică de interes naţional”. Mi-ar trebui mult spaţiu şi multe cuvinte să vă explic ce înseamnă UCMR. Şi v-aţi plictisi. Şi n-aţi înţelege. Şi aţi da din mână a lehamite, zicând: „Ducă-se! Un morman de fiare vechi!” Doar un morman, fiarele vechi au dispărut în gurile hulpave ale capitalismului sălbatec cu o mie de capete antagoniste. Vă mai spun atât: în anul 1872, la Reşiţa, a fost produsă prima locomotivă cu aburi din sud-estul Europei, pe baza unui model adus de la Viena, producţia de locomotive cu abur s-a încheiat în 1964, când a fost fabricată locomotiva cu numărul 1641, după care s-a trecut la producerea subansamblelor locomotivelor Diesel -electrice (sub licenţă).  Printre alte premiere, se mai poate consemna realizarea primului funicular din România (1943, Văliug – Semenic) şi fabricarea primelor motoare electrice din ţara noastră, în 1921. Tot aici s-au fabricat peste 180 de poduri feroviare şi peste 100 de poduri rutiere. În perioada 1962 – 1964 au fost realizate primele 24 de hidroagregate, pentru 11 hidrocentrale din amenajarea complexului Bistriţa – aval. Între anii 1965 şi 1971 s-au asigurat amenajările hidro de pe râul Argeş şi, mai ales, pregătirea sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I şim mai apoi Porţile de Fier II.

Ce se va alege de UCMR – membră a Inet Group? Nimeni nu ştie cu certitudine, poate doar cei care au pus în operă arestarea lui Said Baklini (reţinut în Bulgaria), Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda – pentru o presupusă returnare ilegală de TVA (care nici nu s-a petrecut).  Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda şi-au înaintat, ieri, demisiile.

Miza ar putea fi Hidroelectrica (care, sireaca, trebuie privatizată, doar aşa ne-a recomândat FMI-ul) sau măcar nişte procente din ea. Între 3500 de oameni furioşi  în stradă – şi Reşiţa a demonstrat că are antrenamentul grevelor – şi cedarea unei părţi din Hidroelectrica, oare ce va alege guvernaşul Boculeţ? Dacă mai apucă. Poate găseşte repede-repejor – dacă nu cumva i-a şi găsit deja – nişte Nobles Ventures, cum odinioară, pentru „măritişul” CSR.

Să ne amintim ce am spus la începutul acestei postări: „”Meşteşugarul S-a ascuns în atelier”.

Planul lui Băsescu

Etichete

Adrian Nastase, berceanu, Blaga, Elena Udrea, Frunzaverde, PD-L, Romania, Traian Basescu, traian basescu in inchisoare, Videanu

Adrian Năstase publică pe blogul personal un articol. Citiţi-l şi meditaţi. Şi acţionaţi, dacă aveţi posibilitatea. Popularizaţi-l. România e în mare cumpănă, aici nu mai e vorba de PDL, PSD, PNL, servicii sau mai ştiu eu ce.

Iată articolul. Citiţi-l şi daţi mai departe!

„Am primit zilele acestea, o analiza interesanta referitoare la ultimele evolutii politice. Iata o parte din acest text:

T.BASESCU si apropiaţii sai acţionează in prezent după un plan care vizează menţinerea la putere a sa si a PDL.

Planul respectiv cuprinde intre altele si următoarele elemente de strategie:

I. Actiuni la nivelul PDL

1. Diminuarea constanta a puterii si influentei lui V. BLAGA si a apropiaţilor sai, “pana la limita menţinerii unităţii partidului”;

2. “Trecerea in afara puterii de decizie “a lui V. BLAGA, R. BERCEANU, A. VIDEANU si a altora care nu se aliniază intocmai ideilor si acţiunilor lui T.BASESCU si E.UDREA. Un accent deosebit se pune pe preocuparea de a nu permite coeziunea si funcţionarea recent createi USL.

3. In acest context, se acţionează ca E.UDREA sa detina cat mai multe prerogative la nivelul PDL si in plan guvernamental.

In acest scop, liderii din teritoriu au fost informaţi “pe cai adecvate” despre faptul ca E. UDREA ar urma sa preia conducerea PDL, sa devină prim ministru sau sa acceada la alte funcţii in stat.

4. Pentru dezvoltarea grupului din jurul lui T. BASESCU si E. UDREA se pregătesc condiţiile pentru oferirea de funcţii in PDL si in “viitorul guvern”, lasandu-se “in ofsaid” greii din partid care se impotrivesc grupului respectiv.

5. La nivelul serviciilor secrete, procuraturii, justiţiei, etc. s-au lansat informaţii privind “riscurile” la care se vor expune foarte mulţi in cazul in care T. BASESCU si PDL vor pierde puterea. Pe aceasta linie, se va trece la masuri de promovare, cointeresare materiala, si punctual, la şantajarea celor care “nu tin aproape” din cadrul instituţiilor respective.

6. Vor fi exploatate datele existente si se vor obţine noi date care sa fie folosite la nevoie impotriva celor care, prin acţiunile si poziţiile lor, ar putea afecta “unitatea partidului in jurul lui T. BASESCU”, inclusiv celor care s-ar pregăti sa părăsească PDL. In acest sens, sunt atent monitorizate contactele cu reprezentanţi ai PSD, PNL si PC.

7. In perspectiva alegerilor din PDL, au fost elaborate mai multe soluţii alternative:

– se vor pregăti pentru a candida la preşedinţia PDL mai multe persoane care ar putea ceda, in final, in favoarea ELENEI UDREA;

– intrarea concomitenta in cursa a ELENEI UDREA si a lui GH. FALCA iar, in cazul in care condiţiile vor permite, retragerea acestuia din urma in favoarea primei;

– in cazul in care evoluţiile vor fi in defavoarea acestui obiectiv, se va acţiona de la inceput, pentru susţinerea realegerii lui E. BOC la conducerea PDL.

8. In perioada urmatoare, pe fondul acţiunilor anticoruptie, vor fi “sacrificaţi” unii membri ai PDL, care urmează sa fie deferiţi justiţiei pentru diferite fapte penale.Arestarile pe linia vămilor intra in acest context.

Sunt vizaţi:

– principalii oponenţi ai ideilor lui T. BASESCU si E. UDREA, care sunt cunoscuţi cu fapte ilegale;

– cei care, in ciuda averilor mari acumulate, “au contribuit insuficient la bugetul PDL”;

– cei care au conexiuni de afaceri cu V. BLAGA sau cu alti principali oponenţi ai cuplului T. BASESCU-E. UDREA;

9. La nivelul unor lideri din PDL, se fac comentarii negative privind iniţiativa recalculării pensiilor. Evenimentul este calificat ca o “gafa de proporţii”, cu consecinţe grave pentru PDL, principalul vinovat fiind considerat T. BASESCU. Acesta a dispus masuri de incetare a acestor comentarii, teama principala fiind aceea ca va fi afectata dezvoltarea grupului care ar trebui sa se construiască in jurul lui T. BASESCU si E. UDREA.

II. Actiuni la nivelul altor partide

1. Pentru menţinerea UNPR in sfera de influenta a lui T. BASESCU, s-au dispus masuri de “rezolvare a problemelor penale” cu care sunt cunoscuţi unii membri ai acestui partid.

“Finalizarea” acestor probleme urmează sa se producă efectiv cand PDL isi va asigura menţinerea la putere. Pana la momentul respectiv sunt menţinute condiţiile de şantaj asupra celor in cauza;

2. S-au dispus masuri care sa stopeze revenirea in prim-planul vieţii politice romaneşti a lui A. NASTASE si C. P. TARICEANU. Vor fi lansate inclusiv diversiuni la nivelul celor doua partide;

3. Se vor analiza cu atenţie diferentele de opinie existente la nivelul unor lideri PSD si PNL, cu scopul impiedicarii unei bune evoluţii a USL si chiar spargerea acestor partide;

4. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist la adresa grupurilor ILIESCU-NASTASE, V.PONTA, M.GEOANA, C.ANTONESCU, C.P.TARICEANU, L.ORBAN etc, cu scopul de a crea disensiuni intre grupurile respective, dar mai ales intre conducerile celor doua partide;

5. Se vor iniţia acţiuni de provocare pentru a se putea proba infracţiuni ca: mita, fals si uz de fals, abuz in serviciu etc, fiind vizate firme gestionate sau care au legaturi directe cu lideri ai opoziţiei.

6. Pentru discreditarea pe plan extern a USL se va acţiona pentru informarea instituţiilor europene despre activităţile ilegale comise de către lideri ai uniunii respective.

7. Au fost prevăzute fonduri pentru cointeresarea unor personalităţi ale societăţii civile, sponsorizarea unor ONG-uri etc, in scopul folosirii acestora, in tara si in strainatate, de a “ataca si contracara” acţiunile USL si de a compromite liderii acestei uniuni;

8. Principalele iniţiative ale lui V. PONTA si C. ANTONESCU vor fi puse in “directa conexiune” cu preocupările lui I. ILIESCU, A. NASTASE, V. HREBENCIUC si alti grei din PSD. Se va urmări acreditarea ideii ca aceştia impreuna cu C.P.TARICEANU “vor pune mana pe USL” iar PNL va fi “inghitit” de PSD;

9. Vor fi exploatate unele frustrări ale lui M. GEOANA cu scopul de a-i tempera criticile la adresa lui T. BASESCU si de a-l folosi impotriva lui V. PONTA,  A. NASTASE, I. ILIESCU si altii. Se va apela inclusiv la şantaj pentru a-l determina sa aiba o poziţie” cat mai favorabila PDL”.

10. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist si se va acţiona pe linia DNA pentru compromiterea unor primari PSD si PNL cu scopul final de a “sufoca” principalele centre de putere politica din tara ale celor doua partide. Argesul a fost doar un test;

11. Vor fi selectaţi patronii unor firme care au conexiuni cu liderii USL, vor fi ascultaţi prin mijloace tehnice cu scopul de a se ajunge la posibile fapte ilegale comise impreuna cu V. PONTA, C. ANTONESCU si persoane din anturajul lor;

12. Prin declanşarea campaniei de arestări la nivelul vămilor din România, T.BASESCU urmăreşte mai multe obiective si anume:

– sa-si creeze o imagine pozitiva de iniţiator si luptător impotriva corupţiei;

– sa scoată “la suprafata” vinovati care au conexiune cu oponenţii sai si ai ELENEI UDREA. Sunt vizaţi in mod direct V. BLAGA si apropiaţii sai, pentru a fi determinat la nevoie (V. BLAGA) sa renunţe la candidatura pentru preşedinţia PDL;

– sa se identifice martori si alte probe pentru “compromiterea” lui C.P.TARICEANU si a lui A. NASTASE cu scopul stopării revenirii lor in prim-planul vieţii politice romaneşti;

– sa obtina date cu caracter compromiţător despre alti lideri USL.

III. Actiuni la nivelul electoratului

1 . Organizarea de sondaje, acţiuni de propaganda etc. care sa evidenţieze “creşterea” in procente a PDL la cote care de fapt sa fie atinse prin furt electoral. Este mai mult decât edificatoare maniera in care A.VIDEANU a precizat recent “creşterea constanta” in sondaje a PDL. Aceste”previziuni” fixeaza, de fapt, cotele care vor fi atinse prin acţiunile de furt;

2. Strategia dupa care se va acţiona pe linia celor prezentate mai sus conţine intre altele următoarele:

– proiectarea in mentalul populaţiei a creşterii constante in sondaje a PDL pana la un nivel “sensibil apropiat” de cel al opoziţiei;

– pe măsura ce se desfăşoară procesul electoral, populaţia va fi “ţinuta la curent” cu existenta unei “diferente minime” intre PDL si USL in favoarea opoziţiei;

– pana la momentul incetarii votării, aceasta diferenţa va scadea, iar prin tehnica de fraudare, in final PDL “va devansa” USL cu un număr mic de voturi pentru a da credibilitate falsului proces;

3. Elementul de noutate al acestor preocupări il constituie modificarea legislaţiei privind organizarea alegerilor, cu accent pe votul prin corespondenta. Introducerea acestui sistem are in vedere doua aspecte:

– furtul de voturi din afara României ca intenţie de principiu;

– asigurarea mecanismului cu care spre finalul procesului de votare se va “ajusta” acea mica diferenţa, respectiv trecerea ei in favoarea PDL.

4. Prin promovări in plan politic, oferirea de funcţii la nivelul unor instituţii de stat si chiar şantaj, vor fi create noi centre de influenta la nivelul unor firme, companii etc. care sa promoveze metodele si formele practicate de PDL pentru atragere de electorat.

5. Declanşarea masurilor de racolare a unor primari si consilieri ai opoziţiei de la sate pentru a accepta atragerea votanţilor si falsificarea unor documente in favoarea PDL. Acest truc presupune:

– o intelegere care sa arate o prezenta mult mai mare la vot decât cea reala;

– impartirea falsa pe partide a numărului participanţilor la vot cu un avantaj cert pentru PDL.

– “logica” acestor falsuri in comun are la baza ideea de”a da bine la nivelul conducerilor partidelor respective”;

– intrarea, pe baza interesului material in aceste mecanisme, presupune o compromitere din care cei atraşi sa nu mai poată iesi;

– falsificarea documentelor de identitate a unor persoane pentru a vota in mai multe localităţi;

– folosirea numelor unor persoane plecate din tara, a persoanelor cu handicap, bătrâni sau bolnavi care nu se pot deplasa si trecerea lor in contul PDL;

– identificarea studenţilor plecaţi din cămine cu scopul consemnării lor ca votanţi in favoarea PDL, in principal prin falsificarea sau înlocuirea unor procese verbale;

6. Rezolvarea unor probleme de infrastructura, sănătate, dosare penale etc. in localităţile rurale, cu condiţia ca populaţia sa accepte votarea in favoarea PDL. Mecanismul a funcţionat cu succes la alegerile anterioare, cu interesul si acceptul primarilor si consilierilor corupţi din opoziţie.

7. Actiuni de descurajare pentru neparticiparea la vot a electoratului opoziţiei cu mobilizarea totala a militantilor PDL.

8. Angrenarea unităţilor de jandarmi pentru inlocuirea documentelor si a sacilor cu voturi inainte de a se ajunge la locul centralizării.

9. Constituirea unor noi partide, satelit, care se vor inscrie in cursa electorala. Scopul este acela de dispersare a electoratului si in final, sprijinirea PDL.

10. Ca element de psihologie sociala, T. BASESCU insista pe continuarea masurilor de austeritate si chiar aducerea majorităţii populaţiei in pragul foametei, sub legendele crizei economice, urmând ca in pragul alegerilor locale sa se procedeze la “relaxarea” acestei situaţii si chiar la pomeni electorale.

Aceasta diversiune are in vedere:

– crearea unei stări de disperare a populaţiei;

– proiectarea ideii ca masurile austere au fost de stricta necesitate, cu avantaje pe termen lung in favoarea populaţiei sărace;

– scoaterea la iveala a unor rezultate bune ale masurilor luate cu consecinţe in creşteri salariale, condiţii de munca, ajutoare etc. in pragul alegerilor.

– “iniţiatorul si susţinătorul” acestor masuri de “salvare a romanilor” va fi T. BASESCU.

11. Principala preocupare a lui T. BASESCU, in contextul acestor acţiuni, este asigurarea organizării alegerilor de către actuala putere dar mai ales de a se salva de la o eventuala suspendare si scoaterea sa in afara vieţii politice.

*

*           *

Atacul ANI asupra liderilor sindicali are ca scop deturnarea atentiei de la responsabilitatea PDL privind coruptia din vami si “fragezirea” liderilor sindicali in perspectiva unor miscari sindicale si a modificarii Codului Muncii.

Vom vedea, impreuna daca aceste scenarii vor fi puse in aplicare…”

Abator

Etichete

basescu isi ucide partidul, cazatura, Romania e un imens abator

Tablou de iarnă

George Bacovia

Ninge grozav pe câmp la abator
Şi sânge cald se scurge pe canal;
Plină-i zăpada de sânge animal -
Şi ninge mereu pe-un trist patinor...

E albul aprins de sânge-nchegat,
Şi corbii se plimbă prin sânge... şi sug;
Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug, -
Pe câmp la abator s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată...
Şi-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
- Iubito, sunt eu la uşa îngheţată.

Din volumul „Plumb”, 1916



Coincidenţe stranii

Etichete

Alianta Social Liberala, Emil Hurezeanu, FMI, Ion Iliescu, PSD, Realitatea tv, Romania politica, Traian Basescu, Uricani, USL A

Imagine de la basescul

Suntem în Oranjgutania, anul de graţie 2011, în luna lui Făurar. Se prefigurează dezgheţul şi trăitorii de pe aceste meleaguri, istoviţi de foamea şi frigul la care i-a supus natura  şi guvernul senilboc, nici nu îndrăznesc să mai spere.

Nu ştiu cum se face dar FMI-ul are un efect  halucinant asupra României, în istoria noastră recentă. La această vizită, discuţiile au vizat închiderea unor exploatări miniere, privatizarea CFR-ului, „eficientizarea” (id este fragmentarea şi privatizarea) regiilor de stat. Nici bine n-am apucat să citim discursurile liderilor Uniunii Social Liberale (USL-A)  – pentru că televiziunilor li s-a părut mult prea futil să ni le transmită – că ne-am trezit invadaţi de teroare, sânge, lignit şi noroi, din cap până-n picioare. USL s-a topit în zare şi tot weekendul ne-am delectat cu reproducerea, multiplicarea, amplificarea durerii unor oameni care poate ar fi vrut să-şi plângă morţii fără reflectoare. Cineva „a uitat” piciorul pe cablul de oxigen care aerează galeriile minei Uricani, se pare. Explozia aceasta a rezolvat multe. A îndepărtat televiziunile de dezbaterea – şi fixarea în mentalul colectiv – a acestui nou proiect politic, în stare să ne insufle un minim optimism. A acoperit solicitările reprezentanţilor FMI – nici nu ştim dacă sunt reale – şi i-a dat posibilitatea domnului preşedinte Băsescu să încheie seara de duminică în triumf, povestindu-ne cum că nu mai avem nevoie de bani de la FMI (Adevărul este că FMI-ul nu ne mai acordă această tranşă nu pentru că n-ar vrea Băsescu ci pentru că FMI-ul nu mai dă doi bani nici pe Băsescu, nici pe guvernarea lor şi aşteaptă o schimbare pentru a avea cu cine sta de vorbă serios).

Noroc cu „România politică” de la Realitatea, de aseară. A fost di granda. Ne-a venit inima la loc. Totuşi, România nu e condamnată la moarte. Totuşi, ne-au condus oameni luminaţi, nu doar arătări de grotă. Totuşi. Ştiu că o să-mi atrag antipatia unora dintre zombalăii oranj, dar privindu-l şi ascultându-l pe Ion Iliescu (asta după ce ne-am îngreţoşat, la orele 18, cu agramatismele şi fracturile de logică ale actualului preşedinte, cu înveninările şi ameninţările lui de doi bani) am simţit că respirăm într-un univers posibil. Aşa cum, după ce ai  stat 6 ore în mină, în întunericul şi frigul întretăiate doar de lumina lămpaşelor, când te ridică scripeţii „coliviei” şi zăreşti prima geană de lumină şi aerul devine mai proaspăt şi mai bogat, parcă şi inima ta se bucură fericită. Un sentiment absolut sublim că există viaţă şi după moarte.

 Poporul român a ajuns într-un hal fără de hal. De 5 ani încoace, nu e zi să nu fim hărţuiţi, intimidaţi, jefuiţi, batjocoriţi şi asmuţiţi unii împotriva altora. De parcă de aceea n-am avea noi o economie funcţională. Pentru că unii s-au îmbogăţit din pensiile fabuloase pe care le iau de la ăi’ săraci. De aceea nu avem agricultură performantă, europeană: pentru că sistemul privat, pipernicit şi schilav, îl ţine-n spinare pe bugetarul cel gras. De aceea nu reuşim să construim niciun kilometru de autostradă: pentru că politicienii corupţi, toţi aflaţi în Opoziţie, jefuiesc ţara. Întreb şi eu: Cine are la îndemână şi la discreţie bugetul României, din 2004, de la alegeri, încoace? Cine conduce tot ce mişcă-n ţara asta? Cine guvernează prin ordonanţe de urgenţă şi prin hotărâri de guvern? Cine are majoritatea parlamentară şi şi-a votat ce legi i-a trebuit, când i-a trebuit, postulând că, dacă în sală e doar un „membru al Puterii, se presupune că e toată”? Cine conduce toate instituţiile din România? Opoziţia, cumva?

Dirijând banii doar spre puşculiţele personale şi spre conturile personale şi spre firmele de partid, dacă nu eşti în stare de nimic, nu ai nicio viziune despre ce reprezintă ţara aceasta şi ce viitor poate avea, după ce ai jefuit tot, ai spoliat cetăţenii şi ai distrus tot, tu strigi că nu eşti lăsat să munceşti! Minunată manipulare! Vârstnicii sunt vinovaţi că tinerii nu au locuri de muncă – deşi vârstnicii nu mai lucrează nicăieri, îngrădindu-li-se un drept constituţional -, medicii sunt vinovaţi că nu există bază materială şi medicamente în spitale, profesorii sunt vinovaţi că legea educaţiei e o glogozenie înfricoşătoare, PSD-ul e vinovat că nu avem turism şi tot aşa! În esenţă, noi, cetăţenii României, îi deranjăm pe cei care guvernează cu simpla noastră existenţă. Ei ar vrea ca noi să murim, să ne sinucidem, să face ceva să nu mai existăm! Să nu le dăm lor bătăi de cap cu nevoile noastre! Aici a venit şi îndemnul părintesc al preşedintelui: Dacă nu ne place ţara lor, putem să ne ducem dracului!

Oare nu-i mai simplu să plece dumnealor?

Băsescu vrea să-l aresteze pe Ion Iliescu?

Etichete

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, arestari anuntate la Strasbourg, Asemblee parlementaire du Conseil de l'Europe, Basescu anunta arestari in februarie, Codul Penal, Constantin Nicolescu, interviu Monica Macovei, Ion Iliescu, Monica Macovei, PSD Arges, Romania libera, Traian Basescu

„Experimentul România” este pe cale să se înfăptuiască. Pus în operă de un derbedeu fără nimic sfânt, un golan fără scrupule, fără mamă şi fără tată, derbedeu care dirijează o armată de impostori în ale legii şi moralei, puşi pe rapt şi distrugere. Suntem săraci, dezbinaţi, epuizaţi, încărcaţi de ură şi clătinaţi de nesiguranţă. Trăim pe nisipurile mişcătoare ale zilei, nu ştim ce va fi mâine şi suntem siguri că nimic bun nu se poate întâmpla. Ne-am convins în aceşti 7 ani de hărţuire şi spoliere, de umilire şi distrugere că nimic bun nu ne aşteaptă. În fiecare zi ne este spulberat un drept fundamental. Dreptul la viaţă. Într-un regim de exterminare sistematică şi programată ce reprezintă dreptul la viaţă? Dreptul la muncă. Dreptul la muncă într-un regim neosclavagist? Să fim serioşi. Dreptul la educaţie? Cu Funebriu ministru? Haida, de!

Nu avem drepturi cetăţeneşti şi cred că nici drepturi naturale nu mai avem. Suntem la latitudinea şi hachiţele acestei armate portocalii condusă de un individ care urăşte poporul român şi România sau are ordine clare să decimeze poporul şi să transforme România în teren viran şi s-o scoată la mezat când va deveni insolvabilă.

Pentru înfăptuirea acestui plan s-au învălmăşit mai întâi valorile. Intelectualii – atâţia câţi or fi fost – au fost ademeniţi cu câteva mărgele colorate şi apoi compromişi. Peste tot, în toate sistemele, valorile au fost înlocuite cu lipitori de afişe şi cărători de servietă – evident uşor de manipulat şi de controlat -, corupţi, şantajabili  şi docili.  Astfel, s-au creat pârghiile şi mijloacele pentru a pune în operă orice măsură, oricât de aberantă.

Apoi s-a trecut în forţă la distrugerea reperelor. În ce crede poporul român? În Biserică şi în Armată, în primul rând. S-a trecut la compromiterea reprezentanţilor bisericii (şi încă mai urmează) şi în demonetizarea şi vânzolirea Armatei prin trucul recalculării pensiilor militare – din care nu se economiseşte nimic.

Arestarea preventivă a unui lider local PSD, arestare anunţată cu anticipaţie de către Traian Băsescu la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg este prima za a unui lanţ cu care-şi vânează Băsescu oponenţii politici sau chiar acoliţii care-l deranjează sau îi nesocotesc ordinele.

O idee năstruşnică i-a surâs în întunericul umed în care-şi petrece ceasurile de reverie. Şi, pentru punerea în operă a acestei idei (obsesive, dealtfel, pentru că e constant doar în ură) a apelat la unealta lui predilectă. Unealta s-a şi executat. Ea se numeşte Monica Macovei şi, în 31 ianuarie, acordă un interviu „regizat” ziarului România liberă (ce ironie!), interviu în care insistă asupra modificării Codului Penal (asumat de către guvern şi aflat la latitudinea acestuia) în sensul că termenul de prescriere pentru unele fapte penale ar trebui abolit. Interviul este „întărit” mai apoi printr-o dezbatere. În sprijinul acestei ipoteze de lucru, prin media a fost vânturat cazul unui nefericit care a fost incriminat şi condamnat pentru o faptă pe care n-a comis-o iar adevăratul făptuitor a beneficiat de avantajul prescrierii faptei. Ca să mistificăm şi să ne justificăm ticăloşia şi interesul, folosim un exemplu înduioşător, nu-i aşa?

Adevărata „ţintă” a acestui demers pare, însă, alta. La întâlnirea perfect constituţională a prezidentelui cu partidul drag inimii lui – dacă l-am putea bănui că are una – le-a ordonat să o sprijine pe unealta Monica în demersurile ei.

Să trăim bine şi să vedem dacă au curajul. Habar n-au pe ce butoi cu pulbere stau, cât de nemulţumiţi sunt aparent docilii oameni.  Şi că le lipseşte doar scânteia pentru a exploda şi a-i sfârteca pe toţi aceşti netrebnici care sunt de acord să-şi alăture vieţile (şi să le rişte) cu acest scelerat care e pus doar pe crimă jaf şi trădare. Înaltă trădare.

Suntem aproape toţi la limita răbdării, la limita limitelor. Mai avem puţin până când nu vom mai avea nimic de pierdut. Iar cei care nu mai au nimic de pierdut sunt de neoprit. Fără frică! Fără milă! Cine nu ştie cum arată o mulţime dezlănţuită, sau cine a uitat cum arată o mulţime dezlănţuită şi ostilă să continue inconştient că susţinerea acestor criminali care, după ce ne-au devalizat ţara, după ce au pus mâna prin rapt şi şmecherie pe bogăţiile ei, ne sfidează cu legile lor şi vor să ne ucidă bunicii, vor să ne extermine părinţii, vor să facă experimente cu copiii noştri şi să vândă ce-a mai rămas din pământurile noastre! Există în ţara aceasta a noastră, încă mai există, destui oameni care cred în valorile perene ale lumii: Normalitate, Înţelepciune, Bunătate. Care cred şi sunt capabili să renască România. Chiar aşa cum se află ea acum, în cenuşă. Pe aceia umblă să-i vâneze şi să-i ucidă acest scelerat cu mâinile scăldate în sângele atâtor nevinovaţi, morţi la netimp din pricina regimului lui de exterminare instaurat în România.

Să nu cutezaţi, mişeilor! Să nu cutezi, mişelule!

Bibliografie: Gheorghe Constantin, Victor Ciutacu, Dan Andronic, Dan Voiculescu, Moshe si Mordechai,  Adrian Năstase, România liberă,
Mediafax, Agerpres, Realitatea tv, Adevărul, Jurnalul naţional, BBC, CNN, Euronews, A.P.C.E..

Contra-pinguri şi reverenţe pentru: Teo Negură, George Şerban,  Gabriela Elena, Năbădăiosul, Cristian Dima, Nea Costache, Gabitzu, Mirela Pete,  Caius, Link-Ping, Noaptebunăcopii, Zinnaida, Ioan Usca,  Mircea Suman, Alegerea Sophiei, Gabriellajoy, Anamaria Deleanu,  Mihaela Man, G1b2i3, Supravieţuitor,  Răzvan Rider,  Rebusache, Răzvanrc, Dumitru Agachi, Gând licitat, Ioan Sorin Usca, Andi Bob, World of Solitaire, Domnul Nimeni,  Simion Cristian, Alexandru Marin, Ana Vero, Cosmin Ştefănescu, Munteanul, Ştiruţe, Mihai Likar, Michaelas’blog, Motanul filozof, Octavia Sandu, Simona Ionescu, Theodora0303, Cella, Elisa – Grădina mea de vis, Taclale cu Paul, Cammely, Flagellus, Bogdan Onin.

Stop Boc!

Etichete

Stop boc!

Sursa: Lilick

Update: Dacă mai aveaţi îndoieli în privinţa actualilor prostoboci ce siluesc România şi-o pradă, uitaţi-vă-n seara aceasta, la orele 21, la Realitatea Tv.

Brandy-ul de ţară

Etichete

arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu, Blaga, boc, Brand-ul Romaniei, clisee comuniste, Cotroceni, proteste, Videanu

Trăim într-o ţară a dihotomiilor – a opuşilor ireconciliabili. Dascăli versus ministrul Educaţiei (un Mengele în formare), bugetari versus bugetari, politicieni versus politicieni („pe ei, pe mama lor!” – scrâşnesc şi unii şi alţii). Discursul a coborât mu-u-ult sub minima politeţe, cu toţii sunt aroganţi, certăreţi, deţinători ai adevărului absolut şi ai soluţiei miraculoase, fiecare în parte. Nu ştii dacă să te cruceşti, să închizi televizorul, să vomiţi sau să prepari un Molotov sau să asamblezi Kalashnikov-ul  şi să iei calea răzbunării crâncene. De ce am ajuns aici? Am explicat în mai multe rînduri. Specialiştii sociologi ai locatarului de la Cotroceni lucrează minuţios şi cu aplicare. Ambiţia (sau porunca şi condiţia celui de-al doilea mandat?) de a discredita (la început), de a submina (asmuţind categorii unele împotriva altora şi indivizi unul împotriva altuia) şi în final de a distruge Statul, reducându-l la un flexibil şi suav 500 000 (acum are 1.200 000) de angajaţi. Este înfricoşător ce şi-a pus omul ăsta (sau a primit ordine clare) în capul lui să facă. Niciodată, în ultimii ani, n-am avut un guvern pornit cu înverşunare împotriva cetăţenilor pe care îi guvernează (aşa-zicând). Şi nici nu mi-am imaginat vreodată că vom fi loviţi în cap cu clişeele comuniste de genul: „toţi trebuie să fim egali”, „trebuie să existe egalitate în sistemul bugetar” emis din gurile prefăcute ale omnibocilor care par să aibă un cip implantat (mă întreb dacă nu cumva au) şi sunt comandaţi prin unde electromagnetice de telecomanda marelui vizionar distrugător al poporului român. Pentru a-şi vedea îndeplinite obiectivele, acest domn pricăjit şi suferind nu va menaja pe nimeni şi nimic. Văcuţa Alma, după ce va fi fost folosită în determinarea unei noi majorităţi în CD şi, după ce va fi numărat ca Pristanda în miez de noapte, simultan cu arestarea ultramediatică a lui Sorin Ovidiu Vântu, fără să ştie, însă, să-şi ascundă furăciunea de camerele de filmat,  va fi aruncată cât colo ca o zdreanţă inutilă. Nu-mi fac iluzii că Boc va avea o soartă mai bună. Mă mir doar că în simulacrul ăla de partid prezidenţial alcătuit din yesmani şi (şi …) nu are nimeni curajul să se ridice în picioare, măcar din reflexul de a-şi feri gura de jetul prezidenţial. Parcă-parcă se pregăteşte, neîncrezător, tovarăşul Blaga.  Dar nu e convins. Am aşteptat cu interes momentul când Boc îl va trăda pe băsescu. Nici măcar de-atât nu e în stare bietul nefericit. Şi-atunci, ne vom alege cu coana Cocoşoane premieră. Este următoarea mutare şi, pentru realizarea ei, se aşează acum piesele într-o oarecare devălmăşie. Dar, până când duducuţa va fi în poziţie să-şi lipească dosul de scaunul de prim-ministru (şi se va întâmpla şi asta dacă stăm, în continuare, cu degetul în gură) partidul prezidenţial îşi va lepăda pieile precum şarpele (a şi început, şi a lepădat deja pielea Videanu, pielea Blaga, pielea Berceanu) şi va ivi o altă făptură inocentă şi nou-nouţă – o făptură partinică, desigur, cu oameni noi, din noua garnitură. Până când preşedintele îşi reinventează partidul, s-ar putea să se trezească preşedinte peste o ţară fără supuşi (în fine, cu 15 milioane, cum sună „directiva” pe care-a primit-o). La ce-i va folosi, nu se ştie.

Update: Sper că n-aţi uitat de interviul anului!