Etichete
Angela Merkel, Barack Obama, Dmitri Medvedev, Dmitri Medvedev blog, Elena Udrea, jurnal de scriitor online, Life, literatura, politics, popor de legume, Posta Romana, relatari fanteziste, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e, Vladimir Putin, White House
Foto: Alice Drogoreanu
O mare imensă de creștete încremenite. Parcă ar fi fost un câmp acoperit cu bostani scobiți precum cei de la Halloween. Găvane goale din care ochii s-au scurs și s-au uscat, guri știrbite, rotunjite într-o mirare (sau prostrație) tâmpă. Cățărat pe spinarea unui pitic care stătea cocoșat, Traian, singurul îmbrăcat elegant ca un veritabil dandy, își purta privirea peste această masă încremenită.
”Ăsta-i poporul meu?” mormăi el ca pentru sine. Glasul nu i se auzi decât pentru cei din imediata preajmă. ”Pentru ăștia mă sacrific eu zi și noapte, futu-mi capu’ meu! Căcați! Gunoaie! Nu mă merită!” se tângui îndurerat și o lacrimă i se prinse de colțul genei, aruncând sclipiri. ”Nici să-i scuip nu merită! Uecs!” trase el o flegmă ce se lipi ca o marcă de scrisoare trimisă prin Poșta Română, de un bostan din apropiere.
– Vreau să aud doleanțele voastre! Sunt comandantul vostru! Al tuturor! încercă el să-i anime. Vă iubesc! gâjâi el și o grimasă de silă îi trecu precum o umbră, pe chip.
– Și noi te iubim Măria Ta! Excelența Voastră! se auzi un glas pițigăiat, singular, în mulțimea de mormăituri.
– Vrem pâine! îndrăzni o voce, surprinsă ea însăși de faptul că izbucnise. Găvanele dovleacului căutară ezitant înspre Regele de pe spinarea piticului.
– Ce-a zis ăsta? se întoarse el spre cei doi halebardieri aflați undeva, în planul secund, pe o vâlcea. Tăiați-i capul!
– Nu vrem nimic! Vrem să te slăvim! scandară câteva voci și ceilalți îi îngânară.
– -Mic! … Vim!… Mic!…
– Bine, hai, gata! Dacă nu vreți nimic, mă duc la Palat! Mitingul s-a încheiat, gata! La muncă, toată lumea! Gărzi, puneți-le lanțurile, să nu-mi fugă vreunul! Deja am omorât prea mulți! Montează cei doi sori alternativi, să nu li se pară ăstora că s-a-nserat și să tragă la somn! Nu doarme nimeni în Împărăția mea! Hai, la revedere! Să ne vedem cu bine!
”Vedea-te-aș cu vată-n nas!” se revoltă, în mintea lui, unul dintre gardieni. Traian se întoarse brusc, îi auzise gândul. ”E un exemplu prost să-i scot mațele aici…” îi fulgeră acestuia prin minte. ”Pot să citesc gândurile! Asta-i cu adevărat magistral!” se bucură el și păși țanțoș înspre Palat vizualizând cum o să-i mănânce creierii care-au gândit necuviințe, acestui necioplit.
Purtătorii de dovleci se îndreptau înșiruiți, cu umerii căzuți și abia târându-și picioarele, spre cele două porți. Acolo îi așteptau gărzile care îi montau fiecăruia cătușele legate cu lanțuri pe gleznă.
– De ce ne mai legați? Că și-așa nu avem unde ne duce… rosti șoptit o voce. Nu-i Imperiul lui peste tot? Unde să fugim? Am ajuns ca vitele…
– Eu zic să te abții de la asemenea aserțiuni, își împinse ochelarii spre rădăcina nasului și-l scrută scurt unul dintre supraveghetorii gărzilor. Împăratul ne aude și gândurile dacă vrei să știi. Am renunțat la mijloacele de interceptare. Nu mai aveau niciun sens! Te-am omorî dar nu mai e loc la bazinul de reciclare… mai spuse acesta plictisit, în timp ce-și îndreptă atenția spre unghiile pe care și le curăța tacticos cu o așchie de lemn.
Motivul adevărat era acela că, după ce omorâseră cu sârg aproape jumătate din dovlecime, nu mai aveau forță de muncă suficientă pentru a extrage aurul de care era atâta nevoie… și supraveghetorul își blocă gândul care tindea spre o idee împotriva sistemului. Acela că aurul era folosit exclusiv pentru concubina regală. Ce făcea cu el, când întregul pământ era la bunul lor plac, nu se știe. Și supraveghetorul nu avea chef să mai simtă menghina noetică tasându-i neuronii și vălmășindu-i dendritele. O pățise o singură dată și-i fusese de-ajuns.
Personajul subțiratec și cocoșat, cu privire haină și piezișă își răsfrânse nările în vânt și-și ciuli urechile. Mirosea a ceva bun dar nu-și dădea seama a ce anume, scormoni în minte să identifice mirosul. Și se auzea o unduire de râs cristalin. Traian se aburcă dintr-o săritură pe tronul de aur după ce urcase în fugă cele 11 trepte care duceau la el.
– Cine cântă?
– Mă duc să văd Luminăția Ta! se ploconi una dintre gărzi.
– Adu-mi aici sursa acestei voci!
Traian făcu un semn imperceptibil unei însoțitoare și aceasta se apropie imediat cu un clondir uriaș montat pe un cărucior, îl balansă și turnă într-un pahar de cristal cât o bardacă. Acesta se scotoci în buzunarul interior al hainei, scoase de-acolo un drapel împăturit, îl privi o clipă apoi îl aruncă în vasul cu foc nestins vădit nemulțumit, băgă iar mâna și scoase un furtunel. Mulțumit, se răsfrâse între perne și trase încântat din furtun.
– Aduce-mi-ți-l …ptiu drace! spurcată limbă! Aduceți-mi-l pe Volodea să fac un pokeraș cu el. După ce-l înving prin mijloace necinstite, îl dau la tigrii lui, Amur. Și aflați-mi ce se gătește azi la bucătăria planetară. Să nu mai văd conserve chinezești! Și ăla cu sursa muzicii unde p.. … mă-sii s-a dus? În Cosmos? Și zi-i Reginei să mai termine cu toaletele, să vină să-mi țină de urât!
– În aduc pe Volodea, mai întâi…
– Adu-o pe mă-ta! Vă mișcați ca niște reluări! și mai supse o dată cu sete din furtun, lăsându-se pe spate între perne și închizând ochii. Brusc îi reveni în minte prima lui zi de domnie. Coborî, din nou, odată cu imaginea atât de dragă din memorie, din Dacia Logan în fața Uniunii Statelor Planetare. Stătu, preț de o secundă, lângă mașină. Apoi se îndreptă cu pași hotărâți către Comitetul de Primire adunat în cinstea lui. El, care cucerise Lacul Rusesc și toate teritoriile până la Cape Town, se bucura acum de recunoaștere.
La capătul scărilor îl așteptau Hussein Barack Obama, Angela Merkel și Dmitri Medvedev, cu capetele plecate, rușinați, i se adresară, gudurându-se:
– Părintele și Binefăcătorul nostru! Ce bine arătați!
”Mă invidiază că eu îi fut pe-ai mei și nu se revoltă” își zisese satisfăcut. ”Sper că ăștia nu citesc gândurile” rânji el în sine.
– Da, arăt bine, normal! Voi ce p … mea arătați ca niște curci plouate? Și, tu, băi umflato – i se adresă Angelei – ce dracu’ bagi în tine ca sparta? Fă dracului o cură!
– Doriți să facem o fotografie? se aplecă, slugarnic, ca în fața Împăratului Japoniei, Obama.
– Du-te-n … …! Ce, tu ești Bercea Mondialu? Cu țigani împuțiți îmi fac eu poze?… Uite, cu Dmitri, da. Nu de-alta, da să i-o arăt lu Putin să se oftice în plus, când îl bat la poker!
(Va urma)