Tablou: Mirela Pete

(Patruzeci de mucenici I)

Cum în scrumieră nu mai era loc să stingi niciun chiștoc pentru că Vania fumase cu ochii pierduți undeva în tavan una de la alta neîntrerupt, o stinse căznit pe a opta și se pregăti să iasă. Trase ușile șifonierului dar cum hainele erau împachetate impecabil de parcă cineva le-ar fi așezat măsurând cu șublerul, le închise la loc năpădit de-un sentiment de culpă.

„Mai bine le iau tot pe alea de săptămâna trecută… Ce are, că n-am ieșit nicăieri, nu-s murdare!” – se dezvinovăți el în fața unui auditoriu imaginar. Lepădă cum fac copiii pijamalele cu avionașe verzi și norișori mov și se îndreptă spre baie.

„Oare să mă spăl? De bărbierit, n-are sens… Dau cu un pic de apă de colonie … Dacă mă apuc cu spălatul, o să termin diseară… Și am multe de făcut azi.”  Dădu cu peria prin păr, se holbă în oglindă cam cu neîncredere și hotărî că e bine așa: „Doar nu sunt securist să mă barbieresc trei milimetri sub piele și să miros a spălătorie chimică! Miros a rus, la urma-urmei!” – se încurajă Vania adulmecându-și subțiorile de la o distanță rezonabilă. Mulțumit de cele statornicite, își trase hainele atârnate în cuierul de pe ușă. Mai dădu o dată cu degetele prin păr și prin barbă, ieși din baie și se duse la comp.

– Natașa, pe cine zici că pot să mă bazez?

– Depinde pentru ce anume. Că nu mi-ai spus ce vrei să faci… Dar, dacă te-ai îmbrăcat de oraș, logic că o să ieși iar la Dinar. Dacă te duci la Dinar și iei toți banii cu tine, nu mai vii o săptămână. Și s-a dus pe copcă consola mea de jocuri și camera web și Kittcat-ul… începu Natașa să se tânguie.

– La Dinar mă duc, într-adevăr. Dar nu mă duc să flitui banii. O dată, trebuie să avertizez cât mai mulți bloggeri că sunt (sau vor fi) supravegheați. A doua, trebuie să aflăm care e lista anterioară  pentru care ăsta a fost plătit și au ajuns banii la mine …

– Deci ăștia nu-s banii pe lucrările alea trei pe care le-ai făcut?

– Ei, pe alea iau cel mult 2000 de lei… Cum să fie trei lucrări un milion de euro? Ce eu îs Marco Bella? Și trebuie să găsim pe cineva care-l poate aborda pe Ross ăsta. Să scoată lista de la el…

– Chinezu ar fi potrivit pentru asta…

– Deci îl chem pe Chinezu. Apoi, îmi trebuie cineva care se pricepe la electronice. Trebuie să-i interceptez tipului toate mijloacele de comunicare: telefoane, internet, televizor, radio…

– Pentru asta cred că ar fi bun Dispecerul.

– Apoi, îmi trebuie o trupă pentru diversiuni. Unul să-l urmărească pe Ross când umblă brambura. Unul să-l urmărească la serviciu. Și cineva la telecomunicații…

– Pe ăștia îi știi tu… Să nu uiți de consolă…Dacă te-ajută cu ceva, ia din listele mele de lecturi. Și să nu uiți de O mie și una de nopți – volumul III, că nu l-ai luat și mă dor ochii de la citit pe display!

– Asta-i, că nu prea-i știu! Dar, aflăm la Dinar… Invit mai mulți și văd eu în cine pot avea încredere…

Ceva mai relaxat, Vania se așeză la computer și închipui un text:

„Dacă tot am sărbătorit Ziua Femeii și Ziua Bărbatului, ar fi cazul să ne dregem. Ne întâlnim la 12 a.m. la Dinar!” Trimise mesajul, în ordinea alfabetică în care-i avea înscriși în mess la:

1. Aby

2. Achilianu

3. Al 2lea

4. Adrian Voicu

5. Atitudini

6. Black Angel

7. Blackjack

8. Blog de Banat

9. Blog pierdut

10. Blogolumea

11. Boghi

12. Băiatul ciudat

Când ajunse aici, Vania se gândi că-l va prinde ora patru punând linkuri și îi veni o idee. Tot și-a pus Cabral telefon la blog. Și el e și vedetă, dacă le face convocarea se mobilizează imediat. Așa că îi scrise acestuia pe un ton politicos: ”Cabral, noi ne adunăm la 12 la Dinar să-i sărbătorim cei 2500 de votanți care au ales numărul de telefon al blogului tău. Invită și tu pe cine crezi că merită să te cunoască. Să nu-i uiți pe Caius, am văzut că ți-e simpatic că pe el l-ai pus în blogroll, pe Cinabru să mai coloreze petrecerea, pe Cosmin care o să ne pună la curent cu mersul liberalismului, pe Cristian, poate ne face o hologramă a Courvoisierului și nu mai trebuie să plătim, pe Cristian Lisandru să ne declame poeme-n limba spargă, și pe Chinezu. Chinezului poți să-i recomanzi să vină la costum și să repete bancul cu ciorapii pe care doar el știe să-l spună fain.”

Lăsându-i mai departe lui Cabral libertatea de a invita pe cine dorește, îl sună pe Dan și-l incită să construiască niște capcane, pe Dragoș căruia-i zise să aducă și-un tonomat, pe George care îi povesti că fusese în weekend în România și, înafară de asta, putea să dea o notă respectabilă adunării, pe Mikael – pe care voia să-l consulte pentru o mai bună traducere din engleză a scrisorii se gândi că-s destui ca să-și poarte singuri de grijă și să fie o atmosferă animată în care el își va putea desluși căile de abordare a problemei, o salută pe Natașa și, după ce-și îndesă un teanc de bancnote în buzunar, ieși și coborî fluierând scările.

”Să nu uit să-l sun pe Teo să-l invit. Are muzică faină…”