Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

Foto: Alice Drogoreanu

Patruzeci de mucenici VI Patruzeci de mucenici V Patruzeci de mucenici IV Patruzeci de mucenici III Patruzeci de mucenici II Patruzeci de mucenici I

Cum se întâmplă adesea când suntem într-o stare de intensificare a conștiinței, personajul nostru, deschizând ușa grupului sanitar și aruncând o privire-n oglindă, își zări aura. Pentru o clipă gândi că oglinda e de vină, distorsionându-i imaginea, așa că o lustrui cu mâneca. Nu oglinda era pricina. Rămase acolo neputându-și dezlipi ochii de conturul ca de abur violaceu vrâstat cu albastru și, pe alocurea, cu auriu și verde.

– Să-mi fut una! – exclamă acesta. De unde să fie verde în aura mea? …  O fi că de la absint. Și auriu? Auriu de unde, de la ce?

– De la cognac, de unde crezi? – auzi el o voce în minte. O voce blândă care-i părea familiară dar n-ar fi știut să spună a cui e.

– Acum vorbesc cu mine! Asta-i dedublare! Parcă Oana aude voci. Să-mi amintesc cum zicea ea că le face să plece… Cum dracu făcea? S-o sun s-o întreb. Sper că n-am înnebunit!

– N-ai înnebunit, ești într-o stare de intensificare a conștiinței. Acum o să vezi suferința victimelor tale. O s-o vezi și o s-o trăiești.

– Ce victime? Nu am nicio victimă! Eu n-am omorât pe nimeni în viața mea! E drept, m-am gândit la câțiva cum ar arăta întinși pe năsălie… Dar ăia erau dușmanii Sfintei Rusii!…Și nici nu vorbesc cu tine, că nu exiști! Așa mi-a zis Oana, să nu vorbesc cu tine dacă apari. Dacă îți acord atenție și reacționez ca și cum ai exista, te materializezi. Ia să te văd! Ce ești? Hai! Să te văd! – pufni Vania, aflându-se într-o stare paroxistică și trăgând mai departe cu ochiul în oglindă, să țină minte bine cum arată aura lui și să scrie pe blog.

– Ei, nu exist!… Ce să-ți spun! … Parcă n-ai ști! Eu sunt în orice ființă vie roasă de îndoială … O îndemn la cele mai nefirești acte, de se minunează chiar ea singură de ce a făcut. Sunt aici. Nu mă vezi? Mă simți?

Într-adevăr, aerul din fața chipului se mișca. Îi putea simți vibrația. Își zise în minte că o fi de la curent. Aruncă o privire spre geamlâc, acesta era întredeschis. „E de la curent, clar! Nu vorbesc cu nimeni și nu există nimeni aici!” Brusc, o durere sfâșietoare îi cutremură trupul ce se chirci pe gresie. „Gresie arămie” – mai apucă să gândească înainte ca o fulgerare să-l despartă de realitate. Simți o liniște de capăt de lume. Înainta printr-un tunel oranj – „nici aici nu scap de ăștia„ – gândi în interiorul plutirii și observă că tunelul devine alb-gălbui. „Așa-i mai bine. Oare unde mă duc?” Înaintă parcă purtat de un curent cald și ajunse în fața unui glob de lumină albă, stăbătut de vinișoare aurii. Sta acolo prostit și parcă se vedea de undeva de sus și aștepta. Se auzea zvonul unui muzici în surdină; părea să fie Vecernâi Zvon – dar nu putea fi sigur. Simți, cu toate capilarele de pe pielea lui făcută dintr-o energie pufoasă acum – pentru că nu mai era un trup, ci doar un contur pentru un vârtej de energie vibrantă – că globul acela îl cercetează. Și îl cunoaște cu toate fărâmele vieții trăite până atunci. Îl cerceta într-un mod mustrător dar, în același timp, blând și iertător. Un glas în intră în minte, fără să fi trecut prin urechi, un glas blând, de părinte necăjit:

– Ce-ai făcut?

Și parcă întrebarea aceea nu i se adresa lui ci întregii lui vieți, mai ales acelor zone ale propriei vieți unde nici măcar el singur nu poposea cu gândul.

– Păi… Mmmm … Gî…. Î… Bî…. Mîgî… Am … Na, am mai și … Am … Mnî.

– Păi ți-am zis să păzești lumina, adică așa am pus în tine… Și Viața Veșnică… Și Darurile… Și Harul… Măi, copile. Ce să-ți mai fi dat? – continuă vocea, tot părintească dar cu o nuanță de supărare. La ce ți-o fi fost ție bun să nesocotești taina spovedaniei?

– Păi era pe mess! Nu era spovedanie! Îmi ziceau și ele că au bărbați bețivi, că nu le satisfac, că nu au orgasm! Ce!? Adică astea sunt taine? Carne, carne, carne și frustrare!!! Să mă lase dracu-n pace!… Ce pula mea mă interesează pe mine orgasmul lor? Dacă sunt asta … adică am fost … ce? Trebuie să mi se scurgă mie în urechi toate dejecțiile vieților lor proaste și lipsite de lumină?! – se revoltă Vania și simți că toate undele trupului energetic se tensionează să se rupă.

– Sunt viețile lor. Nu ai tu deaface cu viețile altora. Dacă nu le poți îndrepta, dacă nu le poți sfătui bine, lasă-le-n pace! Fiecare își ispășește singur ce are de ispășit. Dar să iscodești… Asta nu a fost bine.

– Păi n-am iscodit. Am zis și eu, „bună ziua”, „sunt Vania”, „sunt preot”… Ei, cum auzeau asta, cum începeau să care hârdaiele de murdărie și să mi le verse mie! Da ce pula mea? Eu-s vidanjor? Să-și curețe fiecare murdăria și să și-o-ngroape! Să și-o recicleze! Nu să mi-o verse mie! Slabi de înger! Nici nu merită să trăiască!

– Vorbește cuviincios! Nu te-ai dezbărat de năravuri, măcar că te-am mustrat în multe rânduri! – se mânie vocea globului de lumină. Tu să hotărăști cine merită să trăiască și cine nu?! Asta-i chiar îndrăzneală și trufie! Tu să-ți vezi de bloggereala ta și atâta! Dacă vrei să te întorci. Dacă nu, dincolo de acest loc care nu cunoaște întristare și necaz – dar văd că tu nici gând să intri în rezonanță – se află unul mai potrivit cu năravurile tale…

Vania, pentru prima oară de când se știa, se simți mic, neînsemnat, părăsit, singur și lipsit de putere, voință, argumente.

– Mă întorc la bloggingul meu. E mai interesant decât să umblu fleaura cu un trup care nu-i trup.  Nici măcar nu pot să beau un absint sau o bere. Ce să mai zic de un cognac?…Chit că ăsta nu trebuie spălat și îmbrăcat.

– Du-te și nu mai păcătui! – îi zise globul.

– Păi dacă mă scoate vreunul din blogroll?! Și dacă nu-mi dă niciun Ping!? Ei, drăcie! Cum să nu păcătuiesc?! Cine-a mai văzut blogger să nu colporteze informații de pe blog pe mess și invers?!… Cine a văzut manipulare fără fraieri care să pună botul?! Voi cu ale voastre și eu cu Zelistul! Auzi, n-ai putea să-mi dai vreo douăsute cinșpe ping-uri? Vreau să-i depășesc pe Chinezu și Ciutacu. Plus că Năstase îmi amenință poziția! Nu cred că n-ai putea! – i se adresă, dornic să încheie conversația.

– Nu cred că mai e nimic de făcut cu tine, fiule…

– Ei, nu!… Să-mi pui Ping-uri, cum ți-am zis!

Întorc reverența Doamnelor: Andi Bob,  Geanina Lisandru, Octavia Sandu, Cella, Theodora Marinescu, Ana Peride, Michaela, Mirela Pete, G1b2i3,  Sebra, Noaptea Iguanei, Elena Agachi, Secunde ,  Orry, Domnilor: Cristian Lisandru, Dumitru Agachi, Răzvan Rc, Geotax, Caius, Paul G. Sandu, Nea Costache, Atitudini, Dan Pătrașcu, Hobbitu, Rebusache și Pisicuței Vrăjite, Natașa.