Autorul acestui proiect: Radu Cristian
Semnează şi dă mai departe!
27 Joi mai 2010
27 Joi mai 2010
Autorul acestui proiect: Radu Cristian
27 Joi mai 2010
Contragerea Statului (a aparatului prin care se administrează şi se conduce o naţiune) peste tot în ţările membre ale Uniunii Europene nu mai reprezintă un fenomen izolat. El a luat amploare şi se manifestă pe fondul sau fundalul crizei economice (create şi ea în laboratoarele celor care conduc în realitate lumea) din Grecia până în Marea Britanie, Finlanda sau Suedia.
Ce vrea această nouă variantă a statalităţii? Reducerea cheltuielilor bugetare până la un prag minimal ? Sau un Stat anemic, vulnerabil, uşor de controlat şi, mai ales, uşor de ignorat şi de manipulat? Şi dacă reducem statul şi externalizăm serviciile sociale (învăţământul, înfiinţând şcoli particulare, sistemul sanitar – pe acelaşi calapod, al spitalelor private; pensiile doar în sistem privat de asigurări) vom adânci şi mai mult prăpastia dintre bogaţi şi săraci. Din păcate, alternativele pentru săraci (sau, în fine, pentru cei de condiţie modestă) sunt ca şi inexistente – nu avem un sistem privat solid, capabil să creeze locuri de muncă şi nici perspectiva consolidării lui.
Deci. Deci o să avem o clasă socială de elită – formată (în cazul particular al României) din bogaţii portocalii care şi-au înfipt capul precum căpuşele în buget. Dacă-i smulgi corpul, capul continuă să taie cu cleştişorii şi să otrăvească organismul pe care-l parazitează şi căruia-i poate produce chiar şi paralizia. Dar cine să smulgă acest parazit când România este în pragul dictaturii iar întreg aparatul este pregătit de represiune? În cazul declarării stării de necesitate, a sinistrului sau în urma unei calamităţi, regimul devine unul militarizat. Nu ai voie să ieşi pe stradă după o anumită oră, poţi fi arestat, ridicat, omorât, împuşcat – în numele stării de necesitate. Preşedintele este cel care declară Starea de necesitate. Ieri, domnul Traian (Boc) ne-a anunţat că va recurge la această formulă constituţională, va institui starea de necesitate. În urma a ce? Datorită căror fenomene? E foarte simplu. În cazul grevelor generale, ţara ar fi paralizată, toate sistemele ar intra în colaps. Aceasta ar impune (în capul domnului ventriloc Boc) declararea unei atari stări. Fraza de ieri este un avertisment (cu roşu!) adresat sindicatelor. Un şantaj mizerabil. „Faceţi grevă, introducem stare de necesitate şi vă împuşcăm!” – acesta este subtextul declaraţiei de ieri.
Sigur, în Constituţia României mai scrie că România este un stat social… Dar pentru cine mai contează nişte cuvinte goale când pe Băsescu îl mână pofta de exterminare şi spaima de cei care l-au făcut preşedinte prin furt?
Singurele organisme sociale care se pot opune acum dictaturii personale a lui Băsescu sunt sindicatele. Partidele nu mai sunt agreate de nimeni în România, s-au golit de conţinut şi au fost spulberate cu tăvălugul de propaganda băsescistă.
Să ne aşteptăm, deci, la ce e mai rău.
Din tot mai multe guri am auzit aserţiunea conform căreia, „oricine ar veni, n-ar avea ce să facă pentru că nu sunt bani!” Păi unde sunt banii împrumutaţi până acum? Şi unde e bugetul nostru? Unde e bugetul României? Cum s-au putut plăti pensii, salarii şi alte drepturi băneşti până în 2009? Unde sunt banii ţării? Ce vor să facă nenorociţii ăştia cu părinţii noştri, cu copiii, cu tinerii, cu noi? Îi lăsăm să ne extermine în timp ce ei se umflă ca nişte dirijabile? Pentru asta au murit tinerii în decembrie 1989? Am riscat pentru a înlocui o dictatură a demagogiei cu o dictatură a sărăciei?
26 Miercuri mai 2010
Posted atitudine, Events, Government, History, PES, politica, Romania, Romania trezeste-te!, Traian Basescu, viata asa cum e, wikipedia
inDominique Strauss Kahn – Director IMF
În preşedintele nostru trăiesc mai multe persoane. Cu toţii am observat, pe rând, omul de afaceri rapace şi veros care n-a pregetat nicio fracţiune de secundă a vinde flota de pescadoare a României (273 de nave comerciale) unor offshore-uri personale de prin insule şi altor parteneri de Anvers de pe mapamond, primarul inspirat şi venal care şi-a repartizat singur sieşi casa din Mihăileanu, tatăl grijuliu şi condescendent cu nişte biete muieruşti care nu-şi pot purta singure de grijă, cobra agresivă zvâcnindu-se balelele otrăvitoare din adâncul fierii putrefacte, la o adică împotriva adversarilor politici văzuţi ca nişte duşmani personali, omul de lume glumeţ care ştie să spună şi un banc bun şi o „muie” Opoziţiei, la vremea ei. Nu i-a fost nici ruşine şi nici jenă să se şteargă la dosul prezidenţial cu Constituţia României după ce a violat-o mai întâi, şi recidivează aproape în fiecare zi. Şi alte faţete care-ar alcătui un caleidoscop – mană cerească pentru o echipă de psihiatri aplicaţi şi dornici să înveţe.
Mai zilele trecute scriam aici pe bloguleţul meu cum că principala noastră hibă acum (vorbesc de socialul nostru bezmetic şi acefal) este absenţa unui lider charismatic, în stare să însufleţească masele şi să le ridice la luptă dacă e cazul sau să arate o cale, alta decât labirintul Minotaurului matol de la Cotroceni. Şi, prin pânza cenuşie a acestei lipse generale de valori, parcă am zărit un chip. Spuneam (scriam) că Vasile Marica – liderul sindicatului funcţionarilor publici ar putea avea calităţile unui lider care să-i pună cizma pe grumaz „nebunului cu ochii închişi” (sau întredeschişi şi şpanchii, în fine). Completez acum: dacă s-ar lua mai în serios, dacă ar fi miştocar atunci când e cazul şi necruţător când e vorba de alergăturile pe miriştea bugetului ale cabinetului eternului şi fascinantului Boc, dacă ar îmbrăca de-a binelea haina responsabilităţii şi n-ar ţine-o numai atârnată de umeri. Şi, desigur, dacă vrea să se angajeze într-o aşa întreprindere riscantă – având în vedere că Serviciile, Ţuluşii şi Morarul sunt la tureatca băsească îmbătaţi (sau paralizaţi) de miroznă. Nici nu am apucat să-l studiez mai bine pe Vasile Marica (pe care, iată, nu-l cheamă în -escu) şi să mă gândesc cam pe unde ar putea s-o apuce şi cam de unde ar trebui să înceapă demascarea Experimetului România (l-am citat pe Mircea Geoană) şi cum ar reuşi să ne capaciteze să ne urnim din starea de prostraţie în care ne-am blocat nevenindu-ne să credem că avem un guvern criminal, că aseară domnul preşedinte (aşa cum e el, cu faţeta de bonom pus pe şotii) i-a şi sărit la jugulară. Deci aflăm din gura scrâşnitoare a domnului preşedinte – fumătoare şi ea, din leafa aferentă – că Vasile Marica ne-aduce tirurile de ţigări de contrabandă – dacă n-avem ce mânca şi nici medicamente n-avem, măcar să fumăm. Că el îi ţine-n braţe pe funcţionarii vamali corupţi şi pe toţi funcţionarii corupţi din săraca Românică. De-aia n-avem creştere economică! De-aia n-avem PIB! Deci de aceea sărăcia capătă accente de epidemie în România! Din cauza lui Marica şi a funcţionarilor lui! Jos cu el! Jos cu funcţionarii corupţi pe care-i ţine Marica în braţe! Pe principiul „Calomniază cu îndrăzneală , pînă la urmă tot va rămâne ceva” (proverb grecesc), asemeni servanţilor pe care-i ţine-n lesă, Băsescu l-a umplut de bale şi de scârnă pe Vasile Marica. Nu era acolo, deci nu putea să se apere; calomnia pusă în operă e perfectă. Arunci o fumigenă şi dispari. Ce-a uitat onor prezidentele să precizeze este că funcţionarii de la vamă – cei corupţi de care face vorbire – sunt ai ministrului Blaga. El îi numeşte, el îi destituie, el îi mută disciplinar şi aşa mai departe. Un sindicalist, oricât de tare ar fi el şi oricât de blindat, nu poate decât să susţină interesele unui funcţionar aflat în litigiu cu angajatorul. În rest … doar vrăjeală băsescistă. Oricum, făcându-l ţintă mişcătoare, Băsescu l-a „identificat”. Adică l-a scos din mulţime, ni l-a pus în faţă.
Nu m-am uitat ce-au scris ziarele pe acest subiect, dar Marica ar greşi dacă ar ieşi să explice, să expliciteze, să demonteze calomnia prezidenţială.
Al doilea subiect accentuat – altul decât funcţionarii corupţi ai lui Marica, funcţionari nenorociţi care-l împiedică pe Boc să distrugă complet România – după „încălzirea” sumară din conferinţa de presă nocturnă a preşedintelui, l-a reprezentat ceva ce nu ştiu încă să numesc. Atacul la adresa lui Dominique Strauss Kahn – directorul Fondului Monetar Internaţional m-a lăsat fără gânduri. Dominique Strauss Kahn nu este un ţuţăr de prin media noastră, nu este nici membru la PSD Darabani, nici bragagiu la poarta palatului Cotroceni, nici telal în Băneasa, nici ofiţer acoperit la noi în instituţie – cum ar fi tentat să creadă cineva care n-a auzit decât atacul de după sticlă de-azi-noapte. Este directorului unei prestigioase bănci internaţionale care a avut curajul să crediteze România. Sigur, banii împrumutaţi s-au volatilizat; Banca Naţională a României a eliberat garanţiile băncilor străine iar acestea au repatriat fondurile care erau menite să susţină economia României. Şi-uite-aşa, am rămas ca proasta la marginea drumului: şi bătută, şi cu banii împrumutaţi fără rost. Bani pe care or să-i restituie copiii şi nepoţii noştri – dacă nu cumva dă Băsescu, la schimb, Transilvania,în contul insolvabilităţii.
Asta a avut Băsescu să ne comunice la miezul nopţii – lăsându-se aşteptat, vânat, ca o cochetă (sau cocotă?) de la Hollywood.
Sperând că sunt în asentimetul vostru: Supravieţuitor, Ioan Usca, Mirela Pete, Cosmin Ştefănescu, Sectorul Şase, Gabriela Elena, Dispecer, Paul G. Sandu, Presa în blugi, Atitudini, Theodora0303, Gabriela Joy, Noaptebunacopii, Răzvan, World of Solitaire, Andi Bob, Simion Cristian, Dumitru Agachi, Mircea Suman, Gabitzu, Teo Negură, Blog de prost, Dan Pătraşcu cu un articol excelent despre ce se întâmplă în realitate după cortina acestor vociferări publice, Consiliul Naţional al Blogosferei, Orry, Elisa – cu un legitim şi superb îndemn, Lisandru, Cati Lupaşcu, Cristian Dima, Băsescul.
Update: Am aflat secretul lui Polichinelle!
21 Vineri mai 2010
Etichete
Adrian Nastase, Elena Udrea, Emil Boc, Guvern, jurnal de scriitor online, Life, PD-L, politica, politics, presedintele Romaniei, PSD, Romania, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e
La învestirea în cea mai înaltă funcţie a statului, persoana aleasă pentru această supremă demnitate depune un jurământ cu mâna dreaptă pe Biblia şi Constituţia statului respectiv.
Preşedintele Federaţiei Ruse rosteşte următorul jurământ:
În timpul îndeplinirii datoriilor de Preşedinte al Federaţiei Ruse, jur să respect şi să apăr drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor, să respect şi să protejez Constituţia Federaţiei Ruse, să apăr suveranitatea şi independenţa, securitatea şi integritatea statului şi să slujesc cu credinţă poporul.” |
Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii rosteşte, la învestire, un Legământ cu naţiunea numit „Legământul funcţiei„, care constă într-o fraza de doar 25 de cuvinte: „Jur (sau afirm) solemn că voi îndeplini cu credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi voi menţine, proteja şi apăra Constituţia Statelor Unite cum voi putea mai bine.„
Jurământul Preşedintelui Republicii România are următorul conţinut:
Am folosit cele două exemple ilustre, pentru că Jurământul (Legământul Sacru cu poporul) are o lungă tradiţie în istorie şi izvorăşte din legămintele Evului Mediu. Când, prin jurământ de credinţă, cavalerii şi nobilii îşi declarau supunerea, loialitatea şi vasalitatea faţă de un nobil, de un stăpân. Încălcarea jurământului de credinţă era egală cu dezonoarea şi pierderea vieţii.
În contemporaneitate, jurământul a devenit simbolic şi s-a golit de sacralitate. În cazul Republicii România, s-a golit şi de sens şi de conţinut. Pentru că actualul preşedinte a scuipat, şi-a suflat mucii (aş mai folosi şi alţi termeni mai scabroşi însă n-o fac din respect pentru blogul meu) pe acest Jurământ.
„(…) pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român” se traduce în viziunea preşedintelui nostru cel sperjur în „propăşirea spre Cer” prin exterminarea poporului său.
„(…) să respect Constituţia şi legile ţării” însemnă, în viziunea acestui decrepit cu nervii ţăndări şi cu suportul fizic al minţii sale răsfirate grevat de toate boalele, să-şi umfle buzunare şi conturile pe spatele poporului român, el şi camarila lui pedelistă.
„(…) să apăr drepturile fundamentale ale cetăţenilor” – jură domnul preşedinte portocaliu şi cu fierea revăsată până-n albul ochiului îi învrăjbeşte pe români împotriva românilor. Dreptul fundamental la muncă este încălcat prin simpla realitate că preşedintele se interpune în guvernare şi hotărăşte câţi oameni trebuie să muncească, pentru că există limitări şi economice şi guvernamentale ale dreptului de a munci – singura alternativă este aceea de a pleca în Europa să slugărim şi să ne umilim pentru pâinea cea de toate zilele. Dreptul la viaţă privată este încălcat pentru că ne sunt ascultate telefoanele şi ne este interceptată corespondenţa electronică. Dreptul la educaţie este încălcat prin diminuarea posturilor din învăţământ, prin decimarea programelor şcolare, prin umilirea sistematică a dascălilor, prin sărăcirea părinţilor, printr-un plan bine pus la punct de slăbire a fibrei poporului român, lovind la bază, în copii. Dreptul la libera exprimare a opiniilor este îngrădit prin ditirambele dirijate împotriva posturilor de televiziune care nu-i laudă măreaţa personalitate şi ilustrele-i realizări, care nu-i hrănesc orgoliul nemăsurat de paranoic.
„(…) jur să apăr democraţia, integritatea, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.” – spunea Traian Băsescu, aproape podidindu-l plânsul.
„Lăsaţi-l dracu, e-un actor!” – am citat noi dintr-un superb poem al lui Adrian Păunescu, cu o mică speranţă că la al doilea mandat (ultimul, în ordine Constituţională, dacă nu cumva modificarea preconizată a Constituţiei va fi un pretext pentru tipicul salt grupat înapoi 360°), zurbagiul va face un minim efort de a deveni echidistant.
Astfel, din dorinţa de apărare a suveranităţii, ne-am trezit cu economia făcută cioburi, cu maţul gros al bugetului conectat la gurile pedeliştilor de Curte prin care vine în valuri hrana cea atât de necesară corpului unui partid putred şi canceros, cu un împrumut înrobitor la aproape-defunctul Fond Monetar Internaţional drept „centură de siguranţă”. Centură de siguranţă care s-a transformat într-un soi de zgardă ce se strânge la orice mişcare voit independentă. Trebuie să executăm întocmai comenzile stăpânului (board-ul FMI) altfel vom sfârşi în chinuri.
Cum Executivul (id est Traian Băsescu) nu doreşte să ia nicio măsură de redresare economică (pentru ca nu cumva să supărăm „stăpânul”), vom ajunge în incapacitate de plată. Incapacitatea de plată se va traduce prin dinamitarea „unităţii şi integrităţii teritoriale a României”, pentru că neavând cu ce plăti, vom plăti cu teritorii din actualul stat România, respectiv cu Transilvania. Şi, poate, cu Moldova (cea de dincoace de Prut) şi cu Banatul (cel vestit pentru zăcămintele de uraniu atât de necesare viitorului civilizaţiei).
Astfel, cu un preşedinte scelerat, sperjur, cinic, cu o jigodie implantată şi conectată la aparate de Serviciile Speciale care au ajuns un soi de ţucal atârnat de dosul prezidenţial, se pune în operă întocmai şi la timp „planul dinainte stabilit”.
În tot acest timp, noi suntem asmuţiţi unii împotriva altora, cei cu pensii mici împotriva celor cu pensii mari, copiii împotriva părinţilor, dascălii împotriva medicilor şi poliţiştii împotriva securiştilor ( norocuţ (?!) armată nu mai există), mamele împotriva bunicilor, bugetarii împotriva privaţilor, bloggerii împotriva jurnaliştilor, televiziunile una împotriva alteia; poporul român este spart ca o oglindă veneţiană ale cărei cioburi nu vor mai putea fi lipite niciodată la loc.
Sntem capabili să ne ridicăm? Există un lider providenţial în stare să ridice România în picioare? Va înceta Opoziţia să se canibalizeze (observ că odată ajunşi în funcţii de conducere, liderii formali ai partidului „primesc” împreună cu fucţia şi o filoxeră în ureche – şi mă refer aici la orgoliosul Crin Antonescu – ce a devenit „altcineva” de când e preşedintele PNL)? Suntem în stare să ne scuturăm din minte ideile introduse cu tolcerul prezidenţial? Mai suntem oameni, sau suntem roboţii unui sistem criminal? Acestea sunt întrebările mele şi îl rog pe fiecare cititor să treacă – cu un efort de voinţă – zidul prejudecăţii că „nu-i nimic de făcut”. Orice altceva e infinit mai bine decât această guvernare şi decât acest preşedinte. Români! Treziţi-vă!
Îi felicit pe cei care sunt deja treji: Noaptebunăcopii, Supravieţuitor, Cristian Lisandru, Ioan Usca, Lucia Verona, Băsescul, Român frustrat, şi către cei care dau semne că s-ar trezi: Atitudini, G1b2i3, Link-Ping, Elisa, Orry, Gabitzu, Theodora0303, Dumitru Agachi, Cristian Dima, Gabriela Elena (La mulţi ani, Om frumos!), Dan Pătraşcu.
20 Joi mai 2010
Mă întreb şi eu ca Lenin, fără să am cinismul şi forţa neagră, malefică (deşi uneori mi-aş dori-o, preţ de câteva secunde) a acestui personaj odios.
Înainte şi în timpul campaniei electorale prezidenţiale, domnul preşedinte avea pasiunea referendum-urilor. Între timp, pasiunile dumnealui s-au îndreptat către domenii mai pragmatice: să băgăm la puşcărie sau măcar să plimbăm pe la Parchet pe oricine strâmbă din nas la cererile (oneroase(ale)) doamnei udrea sau pe oricine îndrăzneşte să ceară banii negri investiţi în aceiaşi campanie. Başca pe cine mai are curaj să spună că domnul preşedinte nu este farul călăuzitor spre înalte culmi de progres şi civilizaţie al ţării. Al ţării formate din pedelişti, pentru că ceilalţi nu au dreptul să trăiască. Ori eşti pedelist, ori mori!
În această lumină, noi, cei care îndrăznim să trăim în pofida dorinţei de exterminare a acestui scelerat, ne-am consultat şi, după deliberări, ne-am amintit brusc de vechea pasiune a conducătorului nostru fortuit. Referendumul.
Aşa că, dragă blogosferă, ce-ar fi să propunem noi parlamentarilor noştri, în care abia se mai ţine democraţia ca-ntr-un fir de aţă, organizarea unui Referendum pentru Demiterea Preşedintelui Republicii România? Motive şi temeiuri legale avem de nu încap pe-o coală A3. Daţi sfoară-n ţară şi hai să scăpăm de derbedeu prin mijlocul democratic ce ne-a mai rămas (încă).
Facem demersul de persuadare asupra personalităţilor politice cu blog care au calitatea şi posibilitatea de a iniţia acest Referendum care ar fi cheia de aur cu care am putea deschide calea României către normalitate: Adrian Năstase, Crin Antonescu, Adina Vălean, Zoe Petre, Ion Iliescu, George Şerban, Dan Mihalache, Corina Creţu, Cătălin Ivan, Cătălin Nechifor, Gheorghe Constantin, Daciana Sârbu, Adrian Severin, Ecaterina Andronescu, Lucia Verona, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Alina Gorghiu.
Acelaşi apel prietenesc bloggerilor:
Oana Stoica-Mujea (căreia-i urăm La mulţi ani! şi multe cărţi bune;) SgReader; Elisa; Şilavarăcald; Consiliul Naţional al Blogosferei; Madi; Mirela Pete, Răzvanrc; Cristian Lisandru; Supravieţuitor; Ioan Usca; Roxana Iordache; Noaptebunăcopii; Simion Cristian; Gabriela Elena; Cristian Dima; Nea Costache, G1b2i3; Epistole pentru Zeus; Andi Bob; Theodora0303; Opriţi planeta, vreau să cobor!; Link-Ping; L’Avantgarde; Nobasescuday; Pamflezistul.
19 Miercuri mai 2010
Etichete
Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, Life, no basescu day, politica, politics, presedintele Romaniei, Romania, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e
Iată, consecvenţa celor care au propus No Băsescu Day a crescut precum mareea şi vine o zi când va mătura actualul staff al României – o adunătură ignobilă, furişându-şi privirile piezişe către ce-a mai rămas de cotropit şi furat din biata noastră ţărişoară. Chiar dacă Boc pare împăiat este, totuşi, mâna lungă şi criminală a lui Băsescu. Mână cu care, de la primul guvern din care a făcut parte (făcând parte din toate, până în 2000), a căutat să înşface pentru el şi famiglia lui. Cu un tupeu de bişniţar de Dorobanţi, te „face” din ochi şi din vorbe – mai ales că nu ştii exact unde se uită -, te minte şi răstălmăceşte cu seninănatea unuia care nu are niciun reper moral. La toate mineriadele – cum declara Miron Cozma aseară – Băsescu a fost ministru sau secretar de stat. El a dirijat şi a condus minerii către „numele” pe care îl au astăzi, el este artizanul da facto al mineriadelor – pentru că minerii nu puteau să zboare la Bucureşti. Deci îi plăceau masele, dezordinea, videul de autoritate şi îmbârligăturile. Azi, când în Piaţa Victoriei i se construieşte eşafodul, sunetul ciocanelor ce izbesc în cuie îi pare nemeritat. Cine seamănă vânt culege furtună. Din 2004, avem şase ani de gâlceavă, de scandal, de forţare a voinţei lui paranoice, de consolidare a serviciilor secrete, de măcinare şi făinire a structurilor Statului. Băsescu confundă cu nonşalanţă funcţia de şef al Statului cu aceea de şef al tuturor Puterilor Statului – cum spunea pe blogul său, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Băsescu se crede „jmeker” eludând Constituţia şi căcându-se frecvent în blidele noastre. Sigur, românii sunt un popor răbdător şi paşnic, cu mult umor. Dar nu când sunt sfidaţi şi călcaţi în picioare. Nimeni nu-i oprea să fure, dacă nu căutau să ne calce pe cap şi să ne umble prin buzunare şi să ne scotocească prin simplele noastre vieţi necăjite. Până aici! Ajunge! Jos Băsescu!
Transmitem îndemnul prietenilor: Mirela Pete, Andi Bob, G1b2i3, Cosmin Ştefăneascu, Dispecer Blogosferă, Consiliul Naţional al Blogosferei, Nea Costache, Cristian Lisandru, Noaptebunăcopii, World of Solitaire, Ioan Usca, Gabitzu, Elisa, Noaptea Iguanei, Atitudini, Dumitru Agachi, Cristian Dima.
Radu Humor are mai multă elocvenţă:
Radu Humor // 19/05/2010 la 09:34 | Răspunde (modifică)
Sa se duca dupa Ceausesti , el cu toata famiglia lui !
Un tradator de neam si tara , care a reusit in doar sase ani sa-l reabiliteze pana si pe Ceausescu.
Acum sunt de doua ori mai multe motive de a iesi in strada si a matura scena politica :
In ’89 romanii aveau locuinte, aveau slujbe , iar frigul si foamea de-atunci, vor fi mai cumplite in vremurile ce vin daca-i nu-i vom arunca la ghena istoriei pe acesti monstrii portocalii !
Curaj romani !
Vreau o judecata dreapta, prima acuzatie fiind tradarea intereselor neamului romanesc si distrugerea cu buna stiinta a Romaniei cu acordul pe fata a unor foruri mondiale ce ne inrobesc pentru inca vreo 3 generatii.
Si-a inchipuit cineva ca o tara atat de bogata poate ajunge sluga la straini ?
Se pare ca unii gandeau de mult asta , dar pana n-au gasit cozile de topor , care sa le puna in aplicare programele demente, n-au reusit sa-si bata joc de un popor ce era liber si putea sa fie si prosper.
Suntem un popor de 85% romani si ne conduc niste straini !
Ajunge !
18 Marți mai 2010
Posted atitudine, Government, Ion Iliescu, politica, Romania, Romania trezeste-te!, Traian Basescu, viata asa cum e, wikipedia
inEtichete
Antena3, Dan Voiculescu, Ion Iliescu, Lester Brown, Mogulu, singurul politician roman, Worldwatch Institute
Cum spuneam şi ieri, cred că mi-am permis (nepermis) să cobor în smârcuri, printre lighioane decerebrate. Nu se face şi cititorii (sau cititorul meu) mei nu merită asemenea „plonjoane”. Când eram mici şi mergeam la râu, la bulboană (acela era un loc mai adânc) făceam asemenea „plonjoane” – sărituri cu capul în jos şi ochii închişi. Când ajungeai aproape de fundul bulboanei şi deschideai ochii, o lume de alge, mătăsuri de jad şi mici particule de nisip te înconjura din toate părţile. O algă de mătasea-broaştei, rece, lipicioasă şi gelatinoasă, ţi se lipea de braţ sau de spate şi, din pricina fiorului silei şi spaimei, ţâşneai la suprafaţa apei ca o rachetă.
Aseară, Dan Voiculescu – mogulul, de el vorbesc -, i-a administrat o lecţie de economie aplicată actualului ministru al Finanţelor româneşti. Pur şi simplu l-a umilit, l-a copleşit şi l-a băgat în buzunar. Există variante de relansare economică – adică să produci – dând de lucru oamenilor, să vinzi – stimulând consumul şi să capitalizezi. Dar pentru asta – vorba lui Vasile Marica (cât îmi place omul ăsta!) – trebuie să închizi robinetul la furăciuni şi să te apuci de treabă. Soluţii economice există – le văd până şi eu care ştiu doar economia învăţată în liceu – dar pentru asta e nevoie de Voinţă Politică. Ori voinţa politică a actualului guvern este să fure şi să dosească. Puţin le pasă lor de economie, puţin le pasă de copii, puţin le pasă de bolnavi, îi doare la kilometrul 7 de pensionari. Ei au conturi, sunt la putere şi vor să le umple. Ce nu ştiu ei bine este că secretul bancar este pe cale de a fi devoalat peste tot în lumea civilizată. sigur, poţi să-ţi transferi banii în insulele paradis-fiscal, însă nu ai nicio certitudine în privinţa conservării lor. Mai au şi „caietul de sarcini” de la FMI – caiet în care se stipulează clar că trebuie să fie exterminaţi „neproductivii” (bătrânii, bolnavii, copiii – cei care nu sunt buni de muncă) conform „experimentului România” – aşa cum „s-a scăpat” Mircea Geoană într-o emisiune la RRA. Când îl chemau drept martor pe la Parchet.
Deci, concluzia logică este că avem nevoie de un alt guvern. Care-o fi el, din specialişti, de largă respiraţie, de consens, dar să fie altul. Pentru că actualul urmăreşte să ne extermine, să depopuleze România şi apoi s-o vândă pe bucăţele.
Sinteza Zilei de aseară a fost di granda. Mihai Gâdea a avut doi invitaţi de marcă; marele gânditor Lester Brown – fondatorul Worldwatch Institute, un om ilustru preocupat de soarta Pământului şi a civilizaţiei noastre, şi fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Nivelul discuţiilor a fost unul mult peste gângăveala continuă din audio-vizualul nostru şi, evident, pe înţelesul tuturor. Lester Brown – un îndrăzneţ şi un vizionar cu picioarele aici, pe pământul nostru şi cu mintea cuprinzând civilizaţia care va exista peste cinci sute de ani – dacă va exista, mergând în ritmul acesta – a avertizat nu o dată asupra limitelor resurselor şi a distrugerii pe care o presupune consumismul deşănţat în care trăim. În ritmul acesta, peste 70 de ani nu vor mai exista surse de apă nepoluată, apă bună de băut, încălzirea globală va modifica harta lumii iar omul cel dependent de consum şi de resursele fosile se va găsi în faţa unui pământ sterp, secătuit, care nu-i va mai putea asigura supravieţuirea. Scenariul nu este unul apocaliptic, el este descris în cărţile lui, cărţi care dau şi soluţii. Soluţiile sunt: raţionalizarea consumurilor de resurse neregenerabile, reciclarea şi refolosirea. Cei trei „R”. Şi, evident, la concluzia că bogaţii vor deveni tot mai bogaţi şi săracii şi mai săraci, e nevoie de o echilibrare a acestor extreme, de aducerea lor la un numitor comun fie prin impozitare progresivă (aici am revenit pe terenul nostru) fie prin reducerea decalajelor dintre clasele sociale prin politici publice. Dacă vrem să conservăm viaţa pe pământ, ar fi cazul să începem să facem ceva…
Mâine se declanşează seria de proteste a marilor confederaţii sindicale. Este exact axa acestui conflict: cei bogaţi (din bani publici, unii dintre ei) vor să-şi conserve privilegiile şi poziţia la putere, sunt surzi, orbi şi muţi şi marea masă a celor nevoiaşi care nu mai pot suporta costul şi povara acestor îmbogăţiţi ai democraţiei originale. Sper că la capătul acestor demonstraţii să avem un nou guvern, unul interesat de adevărata stare a naţiunii şi capabil să genereze proiecte de redresare. Ar trebui să confiscăm averile „prostocaliilor” – cred că însumate, acoperă datora externă a României care e una uriaşă.
Am citit astăzi: Atitudini, Consiliul Naţional al Blogosferei, Solif (un blog interesant, n.m.), Cristian Lisandru, Noaptebunăcopii, Ioan Usca – cu un legitim îndemn la revoltă, Geanina Lisandru, Gabriela Elena – cu un superb post despre testamentul Mariei Tănase, Theodora0303 – cu acelaşi îndemn la luptă şi solidaritate, Rodica – întorcând calendarul, Mirela Pete – draga şi sensibila Mirela, Teo Negură – cu minunatele lui piese muzicale, Răzvanrc, Simion Cristian, Dan Pătraşcu – aplicat şi avizat ca de obicei, Călin Hera, Cristian Dima, ProAtitudine, G1b2i3 – cu frumuseţile pe care le izvodeşte mereu, Dispecer Blogosferă, Oana Stoica Mujea, Mihaela Man, Cati Lupaşcu, World of Solitaire, Expertul Gigi, Paul G. Sandu, Madimcm, Andi Bob, Dumitru Agachi, Nea Costache.
17 Luni mai 2010
Posted atitudine, Blog, nimic deosebit
inEtichete
La nouveauté mi-a sunat întotdeauna precum un ambalaj de cadou. Ca o mireasmă de cireşi înfloriţi ce-ţi întră brusc prin geamuri deşi afară-i toamnă. La nouveauté este că Zelistul e-o afacere ca-ntre măgari. Conform proverbului străbun, magariu pre magariu scarchină. Nu m-au interesat niciodată clasamentele, pentru simplul motiv că n-am nicio chemare să mă măsor cu cineva. Asemenea curiozităţi au pierit demult. Deşi mai mulţi prieteni mi-au spus că e o aiureală între amici, că în faţă sunt aşezaţi nişte iepuri tăvăliţi prin untură (care s-a transformat, nu ştiu cum, în căcat) după care alergăm bezmetici noi, deştepţii, am lăsat o vreme codul şi m-am amuzat de creşterea unora care nu scriu nimic şi descreşterea celor care chiar se pricep să mânuiască limba română şi sunt capabili să scrie un text cu conţinut. Ies din discuţie. Pentru mine, orice clasament al blogurilor – altul decât cel bazat pe trafic – este un nonsens.
Să-i lăsăm deci pe zelişti să se scarchine unul pe altul pe burtă şi să ne vedem de scrisul nostru. V-as sugera dacă nu aş crede că vă cer prea mult să le scoateţi bannerul, să le scadă şi lor cota. 😀
În rest, vorba lu băsescu: „Afară plouă!”
12 Miercuri mai 2010
Posted viata asa cum e
in12 Miercuri mai 2010
Etichete
adevaruri pe jumatate, consultari, demonstratie, greva, impotriva poporului roman, lideri sindicali, revolutie, Sindicate, Traian Basescu
Foto: Alice Drogoreanu
„Ce zi o fi astăzi?…- se întinse pe spate flectând braţele şi lungindu-se pe scaun, câteva secunde. Să mă uit în agendă… Stai că degeaba mă uit, dacă nu ştiu nici ce dată e, nici ce zi. Oricum, suntem sigur în luna mai… Deci briefing de presă … n-ar putea şi ăştia să scrie conferinţă? … întâlnire cu sindicaliştii – futu-vă muma-n cur de mm-mm… -mm … ne… mm… ticăloşi! ” – sări el ca ars, amintindu-şi întâlnirea la care fusese băgat în corzi, umilit, încălecat de gureştii ăia care nici măcar respectul datorat locului în care se aflau n-au dovedit. Mai ales ăla subţire, creţ şi negricios, cu ochii piezişi, Marica, parcă, ăla îl enervase rău de tot încât după întâlnire a fost nevoit să se ducă să se-mbete ca să evite o lovitură militară… Ce lovitură militară să faci? Poate numa cu securiştii mei!… Că armata am desfiinţat-o. Na! I-am arătat io lu tată-miu, târâie-sabie ce era el! Acu nu mai sare cu centura la mine, aiai cu catarame de fier care intră în carne! Nah! Armata scoate om din tine! Acu nu mai ai armată, babacule! … – continuă, în minte cu un năduf ce i se citea în ochii ce aruncau scântei, e drept, împrăştiate.
„Azi e întâlnire cu patronatele, măcar pe ăştia i-am gâdilat pe burtă… Ce se plânge pulimea asta atâta? Eu nici 50 de lei pe zi nu cheltuiesc! Şi ei, că le trebie un milion pe zi – na c-am început să vorbesc ca Împuşcatu… Ce pusese ăsta biciul pe ei! Las c-aşa şi merită! Nespălaţi, gargaragii, fufe, cretini, oligofreni! Are dreptate Patapievici! Popor de căcat! Ia să fi făcut eu ce fac aici în Polonia sau în Ungaria! Başca în Bulgaria! Mă zburau ăia-ntr-o noapte. Ăştia… poţi să beleşti pielea de pe ei, dacă le torni nişte vrăjeli şi-i ameţeşti, o scot ei singuri şi ţi-o dau de bună voie… Ia să văd ce mai fac, de unde mai scotocesc nişte mărunţiş că Nuţi şi-a păpat deja 4 miliarde de euro pe achiziţii… Cheltuitoare mai sunt şi femeile astea!… Mai bine-o făceam prim-ministru şi-avea pe mână tot bugetul, avea de unde cheltui, nu mă cicălea pe mine toată ziulica… O făceam eu, dar mă lasă Buldogu şi cu albinosul ăla bordurist? Ce să mai zic de Boss? Mai vedeam eu un mandat prin gaura cheii de la uşa puşcăriei… Sau poate apucam s-o şterg cu vaporaşul… Ce bine-ar fi să fiu acum pe mare! Să mă mângâie briza şi să îi muştruluiesc pe fraieri… Au început să nu-mi mai iasă nici glumele mele. Auzi la ei: că ăsta-i program de exterminare a poporului român! Păi să mai scadă-n pizda măsii că şi-aşa-s prea mulţi! Dacă ar fi vreo două milioane de copii, vreo 5.000 de bătrâni, fără handicapaţi – ăştia trebuie exterminaţi până la unul -, şi cu ăia care lucrează pe-afară, 4 miliarde, e destul! Vreo 10.000 de bugetari să muncească 16 ore ca la patron nu să frece manganul… am rezolvat treaba. Bă! Aşa ceva! Aşa ceva nu s-a văzut! Ăştia nu vor să moară! Ce dracu de fibră au în ei că orice le-ai face, ei tot se mai ţin de viaţă!? Dacă n-aş fi dependent de uniune, aş introduce un program de euthanasiere cum am făcut cu câinii… Poa să vină şi Shakira nu Brigitt Bardot… Îi bagi în cămine spital şi uşor uşor le faci câte-o injecţie… Pe rând, la câteva zile, să nu bată la ochi. Şi am degrevat bugetul… Şi avem bani să plătim alea 24 de F16- Lockheed Martin pe care mi le-a băgat Rasmussen – o fi nepotul exploratorului! – pe gât. Cât o fi şpaga la un miliard trei sute de milioane? … hm! … zece la sută din 13, un fleac. Mai puţin decât a zecea parte din cât am eu în Azore… Uah, ce-aş pleca, mâine aş pleca!… Da mă caută ăştia acu, cu mijloacele moderne… Pe Dudaev l-au găsit după telefonul mobil… şi, dacă nu mai eşti preşedinte, n-ai acces la facilităţi. Iar viaţa de fugar urmărit internaţional nu e simplă. Acum nu mai sunt insule nelocuite şi necunoscute… poate vreun atol… – alungă acest gând dând din mână de parcă ar fi alungat o muscă supărătoare. Cum să dispar, când ăştia nu se mai satură? Dă-mi! fă-mi! dă-mi! deschide-mi!…
– Vărzarule! Măh! Unde-i cafeaua şi micul dejun, aţi trimis în Columbia după ele?!?
– Imediat, şefu, să trăiţi! Credeam că nu v-aţi sculat… – murmură acesta, adus de spate şi scotocind cu privirea chipul şefului celui năbădăios. Să vă aduc ceva de citit? – întâmpină el nervozitatea cu care se întorsese, ca o cobră, şeful.
– Da! – zise acesta înciudat că nu mai apucase să-i spună ceva cu sculatul fiindcă-i zburase din minte. Adu-mi aşa: dosarele – ştii tu care – lu: Hossu, Marica, Cornea, Nedelcu. Nu se poate să nu fi călcat vreo mâţă cu maşina ]n toată viaţa lor, să nu aibă vreo amantă, să nu fi umblat în adolescenţă cu plete! Îi dau pe mâna procurorilor. ‘Tu-le mama lor de bandiţi!
Invităm la demonstraţie: Caius, Adakiss, Cati Lupaşcu, Supravieţuitor, Gând licitat, Cristian Lisandru, Black Angel, Elisa, Geotax, Andi Bob, Anavero, Link-Ping, Nataşa, Mirela Pete, Atitudini, Theodora Marinescu, Dumitru Agachi, Cristian Dima, Ioan Usca, Ioan Sorin Usca, Orfiv, Gabriela Elena, Noaptea Iguanei, G1b2i3, Dispeceriţa, Dispecerul, World of Solitaire,
11 Marți mai 2010
Posted amintiri, Blog, History, literatura, viata asa cum e
inTablou: Mirela Pete
Mirela mi-a scris câteva cuvinte care m-au răscolit. Am vrut să-i răspund aseară dar am amânat, simţeam că nu e momentul optim. Îi răspund astăzi cu acest articol, şi ca să mă vindec de acea umbră a copilăriei care mă urmăreşte necontenit şi o povestesc aici ca s-o sting.
Ca să fii comandant de unitate – şi nu ştiu de ce unii susţin astăzi că ar trebui să ne fie ruşine sau chiar să fim „lustraţi”! – era suficient să înveţi foarte bine, adică perfect. Să aduni colectivul în jurul tău, să-l determini să creadă în tine şi să te urmeze, să fii generos – adică să-i ajuţi la lecţii şi pe cei mai înceţi la minte şi să fii exigent – adică să nu tolerezi măgăriile. Legat de această realitate – a comandantului de pionieri – am trăit prima experienţă socială revelatorie. Deşi eram mereu sărăcuţ şi peticit îmbrăcată (asta din vina mea, eu agăţam hainele în toţi pomii şi în toate gardurile iar pantalonii erau veşnic rupţi în genunchi din pricina căzăturilor de la fotbal) dar curat, deşi eram prima la năzbâtii (cum ar fi să te caţeri pe atelierul şcolii) eram şi prima la învăţătură. Nu pot să spun că ai mei îmi dădeau meditaţii – pe atunci nu se practica acest sport, e drept şi dascălii erau respectaţi, aveau un statut social de frunte, nu erau paria.
La alegerile pioniereşti, colegii mei, 35 la număr (eram 36 într-o clasă) m-au ales şi m-au votat comandant. Şnurul portocaliu împletit, cu două ghinde îmbrăcate în mătase atârnând peste marginea catedrei lucea cuminte parcă făcându-mi cu ochiul. Opţiunea colegilor a fost o surpriză şi pentru mine şi pentru învăţătoare. Ea a intervenit şi a încercat să abată opţiunile către o altă colegă – fiică de ştabi la partid şi prietenă a mea, pe care o preţuiam mult pentru că era isteaţă şi nu-i păsa cine ziceau cu toţii că este. După o oră de lupte şi de argumente, învăţătoarea a fost nevoită să se dea bătută. Am primit şnurul galben şi toată responsabilitatea ce decurgea din această sarcină. Era o iarnă cum numai la Rădăuţi este. Cu minus 25 de grade aproape în fiecare noapte. Mama era plecată în vremea aceea în staţiune, la tratament – dacă n-ar fi fost, azi nu cred că m-aş mai fi bucurat de realitatea că este, diagnosticul fiind unul grav. Cum la 7 când plecam eu la şcoală nu era nimeni acasă, m-am îmbrăcat mai gros pe dedesubt şi m-am dus la şcoală doar în costumul pionieresc. Atât de mare era dorinţa mea de a dezlipi stigmatul sărăciei cu care ne etichetaseră cei de pe strada mea. Voiam să dovedesc că în pofida sărăciei, eu eram deja „cineva”. Sau, cine ştie ce vanitate creştea de atunci în mica mea inimă… Nu am reuşit nici astăzi să înţeleg deplin ce anume m-a făcut să defilez într-o zi de iarnă cumplită doar în cămaşa albă ce se confunda cu zăpada.
Au urmat câteva săptămâni în care învăţătoarea m-a hăituit sistematic, punându-mă mereu în comparaţie cu colega mea (şi de bancă), arătându-le cât de frumos scrie ea şi cât de urât scriu eu, indicându-le ce frumos desenează ea şi cât de imperfect desenez eu, ce penar ordonat are ea iar al meu e doar un prăpădit de penar de lemn, cât de curat şi elegant e îmbrăcată ea în timp ce eu port şoşoni, etc., persecutându-mă în fiecare zi şi voind să le demonstreze că alegerea lor a fost una stupidă. Interesant este că nu s-a lăsat manipulaţi şi nu au cedat. Şi că aveau voce, la doar 8 ani cât aveam cu toţii, şi-au dat seama ce urmăreşte şi nu au vrut să-i facă jocul. În pauze, discutam cu colega mea; eu îi spuneam că îi cedez „şnurul” – pe care am aflat că îl cumpăraseră părinţii ei -, ea spunea că n-o interesează şi că i se pare o prostie ce face învăţătoarea, aflându-se, desigur, între nicovala părinţilor care voiau pentru ea ceva ce credeau că i se cuvine de drept şi ciocanul colegilor care săreau cu toţii cu o mie de argumente, poate pentru că eu eram una „de-a lor” – eram cu toţii la fel de săraci. Evident că toată şcoala aflase despre offsaid-ul în care se afla tovarăşa învăţătoare din cauză că Doina era prima în opţiunile elevilor ei, nu se ştie de ce. Mă uit la acest tablou vivant cu un zâmbet. Câte pasiuni şi cât efort suscita un biet şnur împletit!…
În iarna aceea ne-a vizitat acasă învăţătoarea. Era obligată să facă vizite la domiciliul tuturor elevilor, dar cred că era şi curioasă – în clasa I avusesem o altă învăţătoare care se mutase la altă şcoală şi ea ne preluase fără să ne cunoască în amănunt. Casa noastră era ultima din oraş. Acum s-au construit tot felul de vile şi nu mai are poezia pe care-o avea atunci. Nu aveam curent electric, îmi făceam temele la lumina unei lămpi cu gaz (natf – cum îi zicea bunica), în casă era frig şi, când am deschis uşa şi-am văzut-o zâmbind satisfăcut (cu sensul: Te-am priii-ins!), n-am ştiut ce să fac. L-am chemat pe tata care era în atelierul lui. Au vorbit ceva despre mine – că nu mă străduiesc destul, că m-au votat colegii comandantă dar eu nu-mi fac datoria cum trebuie, ea îmi aducea reproşul că exist şi îi stric planurile ei fireşti cu capul meu cel mare şi rotund iar tatăl meu îşi tot ştergea mâinile de pantalonii de salopetă murdari şi peticiţi, de parcă s-ar fi ruşinat de mâinile lui, reproşându-mi din ochi tot ce-i recita învăţătoarea.
Drept să vă spun, mă ruşinez să vă spun, am 42 de ani şi încă n-am înţeles cum „funcţionează” oamenii. Eu cred că funcţionează ca mine şi nici pe mine n-am reuşit să mă cunosc îndeajuns. Iarna aceea de clasa a doua a trecut cum a trecut, cu ostilitatea făţişă a învăţătoarei şi cu secretul sărăciei mele pe care nici măcar ea n-a avut curajul să-l dezvăluie în clasă. Nu era niciun mare secret – la urma – urmei, noi locuiam toţi în aceiaşi mahala şi ne ştiam unii altora sărăcia, însă pe atunci nu conta asta în evaluările noastre. Confortul era sau nu era; pe tăpşan sau pe tolocuţă nu conta (şi cred că nici azi nu contează) cât de bogaţi sunt ai tăi, conta cât de abil erai să tragi cu praştia în sticlele atârnate în stâlpii de gard, să dai goluri şi echipa ta să câştige, să fugi destul de repede încât să nu te prindă paznicul de la uzină, să ştii să faci o vârşă cu dibăcie, fără să strici sticla, să nu cazi în pârâu când te dau cu cablul făcând precum Tarzan şi, mai ales, mai ales, să ştii să povesteşti şi să ai imaginaţie. Dacă îi fascinam cu ceva pe copiii de pe stradă, mulţi fiindu-mi colegi, atunci îi fascinam cu poveşti. După ce osteneam de alergătură, ne adunam „la piatră” (un pietroi de L-2/l-0,6/h-0,8) şi eu le povesteam. Le povesteam, bineînţeles, din cărţile pe care eu le citeam (iar ei nu) cu nesaţ. În plus, într-o zi mi-am câştigat respectul lor veşnic umplându-l de sânge pe cel mai rău copil de pe stradă, care-i teroriza pe toţi. Era într-o duminică după-amiază şi eu veneam de la „film”, îmbrăcată în cele mai bune haine – adică un singur rând de haine pe care le aveam pentru duminică. Văzusem Rocky şi eram încă sub puternica lui impresie. În mijlocul drumului, mă aştepta „Ştralică” – aşa-i ziceam noi, în timp ce în spatele meu creştea grupul de copii care se temeau cu toţii de el pentru că-i ciomăgise pe fiecare în parte. Şi ei mă rugau cu toţii: „Doina, nu te duce, că te bate! Nu te duce! Lasă-l să se ducă în casă!” Ei, eu nu m-am oprit şi acesta a fost momentul decisiv al copilăriei când mi-am învins frica. Poate l-aş fi ignorat şi poate că hotărârea mea l-ar fi determinat să-şi ia tălpăşiţa. Dar era liota de copii acolo, nimeni nu putea da înapoi. A luat o mână de noroi dintr-o băltoacă şi mi l-a aruncat pe bluza mea albastră. M-am apropiat cu paşi decişi şi i-am repezit o stângă-n nas. Restul a fost uşor, în câteva minute era ghemuit în timp ce toţi copii erau grămadă pe el. Abia l-am salvat şi l-am protejat până la poarta lui. Pietrele şuierau prin aer, la fel scuipaţii, văzduhul era numai ţipete şi înjurături.
În primăvară, cred că după 8 Mai când se organizau tot felul de aiureli propagandistice la care participau evident şi pionierii şi, cu această ilustră ocazie, învăţătoarea care era şefa pionierilor din şcoală a găsit că am întârziat afişarea Programului de activităţi pioniereşti al detaşamentului clasei noastre şi intrând în clasă peste învăţătoarea noastră, fără alegeri, fără consultări, fără propuneri, a decis că nu mai sunt comandantă de detaşament şi mi-a cerut să-i predau şnurul colegei mele. Evident că m-am executat. În mintea colegilor mei care nu au mai îndrăznit să protesteze făţiş am rămas, însă, tot „comandanta”, până când ne-am despărţit şi ne-am dus fiecare pe drumul nostru.
(Recunosc, am cochetat cu gândul de a le scrie numele aici celor două „zmăoaice” care şi-au băgat bocancii plini de noroiul cinismului specific adulţilor bătuţi în cap în sufletul meu de copil. Ceea ce m-a oprit a fost gândul că or fi făcut şi lucruri mai bune. Au educat generaţii de bolovani, le-au pus condeiul în mână şi le-au dat o direcţie. În raport cu asta, micul meu deranj e ca şi inexistent. Oricum, eu am biruit şi fără şnurul acela. 🙂 )
Punem Ping-uri la paritate: Gabriela Elena, Cristian Lisandru, Link-Ping, Elisa, Istoria Banatului, Noaptebunăcopii, Hai că se poate!, World of Solitaire, Natasha, ATP, Atitudini, Cosmin Ştefănescu (te-ai înşelat, nu suntem chiar aşa de săraci), Dumitru Agachi, Cristian Dima, Ioan Usca, ISU, Caius, G1b2i3, Cati Lupaşcu, Geanina Lisandru, Dispecerul.
10 Luni mai 2010
Foto: Alice Drogoreanu
Au dinamitat relaţiile interumane determinându-ne să ne pândim, să ne invidiem, să ne urâm, să ne suspectăm, să ne călcăm pe gât, să ne vânăm, evident, din pricina banilor. Ne dirijează automat, cu cârdul, către mallurile din care, prin firmele lor de export import deci pe profitul lor, ne cumpărăm cele trebuitoare (sau, mai ales, netrebuitoare). Au tăiat pădurile ţării, au cojit şi defrişat munţii lăsându-ne casele şi agoniseala în calea viiturilor şi a inundaţiilor şi acum promovează campanii de împădurire, de parcă noi am fi vinovaţi şi trebuie să corectăm realitatea că ei au făcut averi vânzând buşteni.
Au destabilizat învăţământul românesc – un învăţământ de prestigiu care punea în inferioritate învăţământul din alte ţări. L-au pus la pământ şi pentru că elevii noştri erau o ameninţare pentru viitorul altora şi pentru că un om educat, un tânăr educat, care ştie, care citeşte, care gândeşte, e mult mai greu de manipulat decât o gâlmă cu creierul lisă. Au vânat profesorii, i-au umilit, i-au învrăjbit astfel că astăzi mai mult ca oricând dascălii copiilor noştri nu depăşesc cu mult condiţia de paria. Ei îşi trimit odraslele să înveţe în străinătate, sau îi pregătesc în şcoli particulare.
Au distrus industria românească – izvorul bunăstării şi temelia economiei unui stat – sub pretextul că e un morman de fiare vechi. Pentru că inginerii români reprezentau o ameninţare pentru averile pe care şi le visau. Cum să importăm de la detergent la autobuz prin firmele lor, dacă acestea se produc în ţară? Aşa că le-au distrus cu ajutorul prostiei omeneşti în primul rând şi mai ales cu ajutorul vânzătorilor de ţară, a trădătorilor, din interiorul grupurilor industriale.
Au închis minele româneşti (le-au pus în conservare) sub pretextul că nu sunt productive, au înstrăinat resursele primare (petrolul, marmura, aurul, argintul, uraniul) şi ne-au făcut dependenţi de firme străine (care-s tot ale lor, cu participaţiune) în privinţa energiei electrice.
Au distrus baza de turism construită de Sindicate în zeci de ani, pentru a se împroprietări ei şi neamurile lor, evident, din dorinţa de a se îmbogăţi. Au falsificat acte şi au revendicat proprietăţi naţionalizate dar despăgubite la timpul respectiv. Astăzi apar de neunde moştenitorii care revendică bucăţi din ţară şi obiective în care statul român a investit pentru întreţinerea lor în toţi anii de până la Revoluţie.
Au împărţit România în pogoane, ca în anii ’30. Tot printr-o mare manipulare, s-au reîmproprietărit pe vechile amplasamente, foştii ceapişti. În timp ce toată Uniunea Europeană face agricultură prin asociaţii, agricultură industrializată, iar marii latifundiari pot fi număraţi pe degete, noi ne-am întors la agricultura de subzistenţă, cu plugul de lemn tras de boi şi cu parcela lucrată cu sapa. Satul românesc se apropie de extincţie, locuit de bătrâni neputincioşi şi înconjurat de o imensă pârloagă care, dacă ar fi cultivată, ar putea hrăni – cu produse ecologice, că tot sunt la modă – populaţia întregii Europe.
Au distrus protecţia socială şi sanitară a populaţiei, subfinanţând sistemul medical, distrugând cercetarea românească – una de prestigiu şi avansată -, vânând medicii, hăituind medicii de familie, impunând un regim de eugenie şi euthanasiere a bolnavilor, bătrânilor şi a neputincioşilor. Spartanii ar fi mândri să afle că un popor le urmează metoda (e drept, nu prin proprie voinţă) la distanţa de mii de ani. În plus, populaţia este supusă unei vaccinări ucigaşe, mânată spre seringi tot prin marea manipulare.
Au înmormântat fibra gânditoare a acestei naţii – cei care au ţinut-o trează şi informată în toate regimurile – distrugând presa românească profesionistă şi reducând cultura (cultura care a creat Patrimoniul acestui neam!) la un soi de hobby de duminică. Distrugerea s-a făcut prin promovarea cozilor de topor şi a duşmanilor eticii şi esteticii. Aceşti corifei ai underground-ului cultural scot din subsolurile promiscuie în care şi-au dus existenţele venale, produşi degradaţi care stigmatizează România în lume.
Au demonizat credinţa ortodoxă fabricând preoţi sceleraţi şi introducând şi în Biserică secularizarea, şpaga, necurăţia, laxismul, inducând în poporul credincios ideea că e inutilă orice încercare de a fi conectat cu Dumnezeirea, pentru că ea, conectarea, se face tot prin intermediul Satanei.
A mai rămas ceva nemurdărit, neîntinat, nevândut, întreg, limpede, puternic, durabil? A mai rămas generaţia mea. O generaţie înseamnă 30-40 de ani. Generaţia care era tânără la Revoluţie a fost cu un picior în celălalt regim şi a parcurs maturitatea în cel în care ne târâm de 20 de ani. Cred că avem obligaţia să oprim această dezrădăcinare a României. Avem datoria morală de a salva ce mai poate fi salvat. Avem această datorie faţă de părinţii noştri care au muncit ca nişte robi în comunism şi au construit – iată – baza averilor acestor sceleraţi care rod precum viermii trupul patriei şi care sunt consideraţi astăzi – culmea! – asistaţi sociali! Avem dreptul de a ne apăra Patria, aşa cum am cunoscut-o noi împotriva invaziei acestor alogeni care nici nu fac parte din poporul român. Avem datoria de a reda România copiilor noştri pentru ca să nu fie nevoiţi să emigreze şi să mânânce o pâine amară de ausslanderi pe unde s-or duce.
Invit la meditaţie: Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Dumitru Agachi, Dan Chichernea, Ioan Usca, Noaptebunăcopii, World of Solitaire, Aschiutta, Dispecerul, Atitudini, Elisa, Mihaela Man, Gigi Rusu, Razvan Rc, Black Angel Costel, ISU, Theodora0303, Papillon, Elena Agachi, Ioan Sorin Usca – Teologie, Caius, Orfiv, Cati Lupaşcu, Natasha, Gabriela Elena, Consiliul Naţional al Blogosferei, Dispeceriţa, G1b2i3, Mirela Pete, Gabitzu, Cristian Dima, Link-Ping, Simion Cristian, Cristian, Cosmin Stefănescu, Băsescul, Noaptea Iguanei, Andi Bob, Cella, Roxana Iordache, Mircea Badea, Tudor Chirilă.
07 Vineri mai 2010
Etichete
Boc liliputanul, contrabada, guvernul taie 20% din salarii, guvernul ucigas, ploaia, tigari la negru, totul la negru
Foto: Alice Drogoreanu
În faptul dimineții, sub umbrelele ponosite, decolorate pe alocuri și cu tija metalică mâncată de rugină, doi bătrânei curăței dar ponosiți, cu hainele la fel ca umbrelele, s-au oprit în locul în care stau de obicei „contrabandiștii”. Unul dintre ei, cu un cap rotund și chipul emaciat de romurile ieftine îngurgitate de-a lungul vieții, se scotocește în fundul buzunarelor, scoate o țigare scuturată și ciuciulită, o privește gânditor apoi, punând-o la colțul gurii se întoarce spre celălalt.
– ‘Neața. N-ai un foc, cumva?
Acesta, un bătrânel cu părul alb, astenic și ceva mai în etate, îl privește condescendent și, scotocindu-se alene în buzunarele gecii de doc, scoate o brichetă și i-o întinde.
– După ce-și aprinde țigarea și trage un fum lung, îndrăznețul tușește dregându-și glasul dogit:
– Ai auzit că ne taie ăștia?
După câteva momente de meditație în care se gândi dacă să-l pună la punct pe tupeist sau să-i răspundă, bătrânelul răspunse într-o doară:
– Cine?
– Bășinescu.
– Poate de Crăciun… – replică interlocutorul. Numa că … tre să ne fiarbă mult, că-i carnea ațoasă – rânji el ceva mai colocvial arătând câțiva incisivi îngălbeniți. Nu mai ai o țigare?
– Asta a fost ultima. Vrei un fum? – îi întinse rotofeiul capătul de chiștoc.
Bătrânelul ezită între pofta ce-i ardea coșul pieptului și scârba de filtrul îmbăloșat; sila învinse.
– Nu, nu vreau, mulțam. Auzi, dar unde-or fi ăștia?
– E boieri. S-a boierit! Cum să iasă pe ploaie? Știe că nu loăm de la măgăzin. Îi așteptăm aci. Știi c-a zis Bășescu să nu mai fumăm de la cotrabandă? Și să nu mai bem de la contrabandă. – asta își zise ca pentru el.
– Păi da. Că el și le ia țigările din salariu! Acu ar trebui să fumeze și el cu douășcinci la sută mai puțin. El își scade salariul cu douășcinci la sută? Că e tot bugetar!
– Noi, numa cu cinșpe mai puțin – rânji rotofeiul ivind o gură edentată. Că ne taie cinșpe la sută.
– Auzi, dacă din nimic tai cinșpe la sută cât rămâne? – râse, jovial, bătrânelul cel cărunt.
– Da ce? N-ai penzie? Și cine te ține? Te ține copiii? – îl privi, uimit, evaluându-l din cap până-n tălpi, rotofeiul.
– Ziceam de ce-o să ne taie ăștia.
– Aha. Adică …? …
– Îhî. Tot atâta o să și-o taie și lor. Se duc la ăla, Ciontu.
– Ciomu.
– Așa, cum zici. Și adunăm tot ce se taie de la toți și facem buget – completă, doct, bătrânelul.
– Și bugetul ăsta, nou, din tăieturi, îl împarte iar la miniștrii, așa-i?
– Da. O parte mai mare că are două ministere, i-o dă lu Nuți.
– Lasă că lu Nuți îi dă el…
– Ce să-i mai dea cu 25 la sută mai puțin? Fugi de-aci! Nu știi povestea aia?
– Care poveste?
– Stai să ți-o zic. Dă-mi și mie totuși un fum. Trase două fumuri din chiștocul umed ca mirosea deja a plastic ars și, răcorit, continuă. Cică un pescar prinde peștișorul de aur. Peștișoru-i zice că e peștișorul de aur și că să-i dea drumul că-i îndeplinește trei dorințe. Ăsta, pescarul, îl pune în hârdăul cu apă și dă fuga la nevastă-sa, fără de care nu făcea un pas.
– Asta așa-i! – întări, înciudat, rotofeiul, scotocindu-se în adâncul buzunarelor și gândindu-se la nevastă-sa cea cicălitoare și-a dracului care-avea tot timpul dreptate.
– Nevastă! Nevastă! Uite, am prins peștișorul de aur! Și zice că-mi îndeplinește trei dorințe! Hai să ne socotim ce dorințe să ne îndeplinească. Nevastă-sa, cu gândul la fericirea ei, îi zise: ”Uite, măi bărbate, am trăit bine și ne-am înțeles în toate privințele, n-am a-ți aduce vreun reproș. Dar parcă scula ta se micșorează de-o vreme și nu mai e cum era odată. Cere să-ți facă o sculă temeinică și zdravănă. Pescarul, care n-avea multă minte și vrând să-i facă nevestei pe plac, îi ceru peștișorului să-i facă o sculă cum n-a avut nimeni, cam cum îi ceruse nevasta. Nici nu apucă bine să rostească dorința și nădragii săriră de pe el cât colo. Îl locul sculei lui obișnuite, îi crescuse o mătărângă ce nici nu putea fi purtată de mare ce era. Nevastă-sa, văzând acestea, se îngrozi. ”Om nebun, și netrebnic! Uite ce-ai făcut! Eu ce să fac cu asta, că nu-s elefantă?! Zi-i să te scape de tulumba asta, altfel, zile nu mai ai cu mine!” Pescarul, speriat și el de ce neom devenise, îi ceru peștișorului celui de aur să-l scape de necuviința cea prea de tot. Și, într-o clipită, pescarul se trezi neted ca o fetișoară între picioare. Se uită nedumerit, nici scula lui de și-o știa n-o mai avea, și aceea mare peste măsură dispăruse. Nevastă-sa, văzând acestea, se puse pe plâns și tânguit. ”Acuma, ce-o să mă fac cu tine? O să trăim ca schimnicii și eu nicio bucurie n-o să mai am de la tine! … Să te duci de la casa mea, așa eunuc și scopit eu n-am trebuință de tine! … Cere-i să-ți facă la loc ce-ai avut, măcar așa cum era!…” – se miorlăi muierea cu totul nefericită. Pescarul se execută și-i ceru peștișorului să-i facă înapoi scula lui ce pe care și-o știa de când era. Peștișorul îi îndeplini această ultimă dorință și, conform înțelegerii, îi ceru să-l arunce în râu unde dispăru nevăzut.
– Ha, ha, ha! – izbucni rotofeiul în hohote. S-a ales cu ce-a avut dintâi! Ce muiere necugetată! – se veseli el, gândindu-se să-i spună și nevestei pilda când o ajunge acasă, că mereu îl bombănea că nu mai e bun de nimic.
– Așa și cu ăștia. Or să taie, o să facă lumea vânzol, or să pună la loc. Uite c-au apărut ăștia cu țigările. Salut! – mai zise vesel bătrânelul și se îndreptă, voios, spre cei doi negricioși care vindeau țigări după care, își văzu de drumul lui.
Dăm 25% spamuri: Ioan Usca, Dispecerița, Natasha, Noaptebunăcopii, Cristian Lisandru, Elisa, World of Solitaire, Dumitru Agachi, Link-Ping, Dan Pătrașcu, Andi Bob, Dispecerul, Consiliulnaționalalblogosferei, Gabriela Elena, Cristian Dima, Mircea Rusnac, Ioan Usca Teologie, G1b2i3, Caius , Orfiv, Mihaela Man.
06 Joi mai 2010
Posted amintiri, Art, fantezii literare, viata asa cum e
inEtichete
amintiri din copilarie, castan, copilarie, drumul carelor, flori de castan, ploaia, Resita
Foto: Alice Drogoreanu
Trei zile, orașul a stat ca-ntr-un cazan încins. Din pricina betoanelor înfierbântate de soarele nefiresc de strălucitor, a asfaltului peticit și găurit încins și el și a „capacului” de nori de deasupra, aerul se făcuse dens, siropos și greoi.
Azi-noapte a plouat fără crize de isterie, a plouat molcom și stăruitor. Acum, prin fereastra deschisă, îmi zâmbește un pui de castan. S-a învrednicit și el să ridice un candelabru parfumat – are o singură floare de care văd că-i tare mândru. S-a spălat pe frunze și flutură din ele de parcă și-ar înfoia crinolinele înainte de bal. Nu pleacă la niciun bal, cu rădăcinile lui statornice, dar poate visează sau poate-i aduc vești păsările ce poposesc între crengile lui.
Pe când umpleam ghiozdanul cu castane … ploile erau miracolul miracolului. Pe atunci nu-mi plăcea umbrela și nici nu-mi păsa dacă năvăleam prin băltoace și mă stropeam până la ceafă. Ploile de primăvară cărau aluviuni și, pe drumul căruțelor se închega praful mătăsos transformându-se într-o pastă călduță. În băltoacele uriașe – cărora noi le ziceam „lacuri” – apăreau, de nu se știe unde, câțiva broscoi verzi cu inserturi maronii. Era vremea de făcut „turtițe” pe care le coceam pe iarba udă în care luceau diamante, în soarele intens și arzător. Azi, castanul acesta, geamăn cu aceia de pe strada copilăriei, are doar o floare. Nu știu dacă din ea va apărea la toamnă castana maronie și tandră ca un umăr de nubiană.
Nu mai alerg prin ploaie cu picioarele goale cu hainele ude și reci lipite de piele – deși cred că aș putea face o-ncercare. Sau mai bine nu. Nici turtițe n-am mai făcut de treizeci și ceva de ani – nu cred c-aș mai avea dexteritate. Pot să mă uit la funiile de apă și să-mi amintesc. Câțiva porumbei și-au făcut cuib în apropiere și uguie fericiți. Se aud și sticleții țivlind undeva în copaci. Doar glasurile oamenilor și uruitul motorului unei mașini sparg acest cor foșnitor și fericit al vieții libere și împrospătate de binefacerea apei. Un tren mănâncă metri de cale ferată și sunetul sacadat ajunge, din cauză aerului încărcat cu particule de apă, până aici. Orașul a primit cu bucurie și înfiorare această binecuvântată ploaie. S-a spălat pe ochi, pe obraji, pe mâini, pe trup, pe coapse, pe picioare și pășește cu umblet vesel și alintat, ca o fetișcană care se duce la fântână. A fost o primăvară grăbită. Nici n-au apucat copacii să se dezmeticească din frig, într-o zi au înflorit și-n altă zi s-au trezit cu gurguiele alungite ale fructelor împungând aerul. N-a fost timp pentru dezmorțire; toate s-au întâmplat mult prea repede. Parcă și ele simt că pământul e mai grăbit, că-n mișcarea lui accelerată a resortului (imaginar) ce se strânge în jurul axului – ca la ceasurile mecanice – se presimte un șoc și apoi o relaxare. Și noi suntem accelerați; nu mai avem timp, nu mai avem adăstări, nu mai avem pace. Parcă ne mână din urmă obsesia că trebuie să facem ceva dar nu ne amintim ce. Dacă ne-am aminti …
Recomandări: Eexergy, 2blackjack, Litere Libere, Ada Kiss, Ada Rus, Adela Sîrghie, Noaptebunăcopii, Adi Verona, Adina Huțanu, Adina (blogspot), Adina Photography, Adrian Voicu, Alice Drogoreanu, Teekani, Almanahe, Amalgammax, Ana Pauper, AnaVero, Veronicisme, Anamaria Bobeică, Ama, Andi Bob, Arta de a face nimic, Atitudini, Băsescul, Black Angel Costel, Blackelephant, Blidaru net, Blog absurd, Blog de prost, Burghi, Caius, Călin Hera, Călin (blogspot), Camelcutza, Carmen201063, Vis și realitate 2, Cati Lupașcu, Cell61, Cella, Cioburi de chihlimbar, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Cristina tm, Cugetări stocate, Cărți dragi, Dan Chichernea, Dan Pătrașcu, Dennisel, Diana Alzner, Dispecerița, Dispecerul, [D][S] [N], Dumitru Agachi, Elena Agachi, Elisa – grădina mea de vis, Rebusache, Piticul Jenikă, Flavius Obeadă, Flavius Obeadă poetry, Achilianu, Român frustrat, Băiatul Ciudat, Gabriel Săvulescu, Gabitzu, G1b2i3, Geanina Lisandru, Gheorghe Constantin, Giani Blue, Expert Gigi, Hobbitia Land, Cum vă place, Noaptea Iguanei, Inelul lui Gyges, Ioan Usca, Ioan Sorin Usca – teologie, Ionuțu, Irizații, Isabellelorelai, Istoria Banatului, Iulia Diana, Iulian Sîrbu, Joaca de-a mine, Kismikismi, Secunde, Licuriciul Orb, Link Ping, Lucia Verona, Madimcm, Mirela Pete, Motanul filozof, Natasha Usca, Octavia Sandu, Opriți planeta vreau să cobor, Paul G. Sandu, Să ne citim, Simion Cristian, Simona Ionescu, World of Solitaire, Tabăra Altfel, Teo Negură, Theodorao3o3, Vanilla Moon, Vladimir Ionaș, Voglia di cucinare, Gazeta de perete, Zoe Petre.
05 Miercuri mai 2010
Posted viata asa cum e
inEtichete
cactus, cactus inflorit, Filomela, frumusete inselatoare, privighetoare
Ca orice om care locuiește într-un apartament la bloc, mi-am improvizat în balcon o mică grădiniță. Nu pot spune că am o pasiune deosebită pentru flori – pasiunea constă mai mult în a le privi și a le ști acolo, companioni discreți ai tăcerilor mele de zile întregi. Am tot felul de flori – majoritatea sunt din lăstari de pe la prieteni – pe unde trec, rup o tulpină de floare… Majoritatea – ce zic eu majoritatea? – aproape toate nu fac flori. Sau n-au făcut până acum. Una dintre ele o am din 2005. A fost la început un lob mic și țepos; apoi a crescut și a făcut limburi. Mărturisesc că uit adesea să le pun apa necesară însă ele nu se supără pe mine și, până îmi amintesc de ele, se descurcă cum pot. Săptămâna trecută, această ciudățenie destul de urâțică și stranie a făcut în capătul unuia dintre lobi doi muguri. I-am așteptat în fiecare zi să crească. Într-un final, s-au deschis. Nu cred că există ceva mai spectaculos și mai neverosimil ca dintr-o tijă verzulie, aricioasă și ternă – care nu anunța nimic – să iasă așa niște minuni de flori.
Frumusețea poate izbucni din cele mai anoste și aride locuri. La fel cum urâțenia poate să te izbească în față cu duhoarea-i pâcloasă, de după un chip angelic sau de după niște vorbe mieroase. Există o armonie și un echilibru și aici. Cele mai colorate și mai spectaculoase ciuperci sunt otrăvitoare. La fel, florile carnivore atrag prin coloritul lor minunat. Regina incontestabilă a cântecului este privighetoarea – o păsăruică micuță, brun-cenușie, care nu atrage atenția prin nimic. Dar când începe să glăsuiască… La originea lui grecească, filomela însemna cuvânt poetic. Trecând în franțuzescul philomele a însemnat privighetoare. Să urmărim prefacerea.
Mulțumesc pentru ping-uri:
Mirela Pete – al cărei blog artistic aniversează astăzi, Orfiv – cel cu incantațiile magice , Noaptebunacopii – care mă rasfata cu pinguri si premii, Dumitru Agachi – care-a adus soarele-n Bruxelles, Razvan rc – preocupat de viața cetății, Gabriela Hellen – preocupată de ieșirea din apele dulci ale somnului, cu delicatețe, Cati Lupașcu – dându-ne (încă) un motiv să chefuim, Ioan Usca – s-a apucat să scrie librete de operă, Natasha – care are premiu!, Per Aspera ad Astram – care e aproape, Mihaela Man – care a primit un premiu pentru poezie, Black Angel Costel – care se declară fericit, Siblondelegandesc – invitându-ne să aflăm cine a pus coada la prună, Cosmin Stefanescu – ocupându-se, poetic, de furnici, Theodora0303 – cu aceiași nestăpânită pasiune pentru politică, World of Solitaire – glosând pe tema veseliei și randamentului muncii la români, Griska – și el premiat, Atitudini – exultând, Cristian Lisandru – literaturizând, caricaturizând, râzând.
03 Luni mai 2010
Posted viata asa cum e
inEtichete
Uluitoarea fotografie: Alex Mazilu
Cum am „chiulit” de pe blog plecând într-o vacanță pe Sirius sau Vega, toate cele ale internetului m-au așteptat cuminți.
În această vacanță, am observat două realități. Una, că devenim din ce în ce mai singuri, mai egoiști și mai avari, incapabili de empatie – nu știu de ce, probabil din pricină că ne torsionează resorturile capitalismului fără reguli și ne schimonosesc – și doi: că doar prin Iubire omul se poate ridica deasupra condiției sale cotidiene de lucrător pentru ale gurii și de leneș mânat doar de nevoi, instincte și plăcere. Am aflat că Iubirea, până să ajungă la seninănatea celestă, trece prin toate stadiile materiei (care-i o formă de energie și ea): prin mlaștina instinctelor, prin frângerea compasiunii, prin furcile caudine ale realismului (când, dând jos vălul îndrăgostirii, îl vezi pe celălalt că nu e înger și e un om la fel de supus umanului ca și tine, deci nu e zeu), prin durerea dezamăgirii și prin puterea lui A Dărui.
Or mai fi și alte avataruri, dar încă nu le-am parcurs, probabil că urmează și mai am până la Lumină. Sper să reușesc să ard în mine toate relele și tot egoismul și să vă pot împărtăși, la un moment dat, secretul fericirii veșnice aici, pe pământ. Pentru că venim din veșnicie și, dacă suntem destul de atenți cu sufletul nostru și îndrăznim, ne întoarcem în aceiași veșnicie al cărei drum de început se află chiar în centrul inimii noastre. Ascultați-o. Orice inimă deschisă și rezonantă știe calea stelelor.
Comunic aceste impresii fulgurante bloggerilor care mă citesc sau nu mă citesc:
http://adakiss.wordpress.com/2010/05/02/dupa-1-mai/
http://adiverona.blogspot.com/2010/04/fost-odata-ca-niciodata-fara-poveste.html
http://blog.adrianvoicu.ro/index.php/2010/05/02/ceai-viril-pentru-impresionat-femeia/
http://alexandrachiorean.wordpress.com/2010/04/29/1-mai/
http://amalgammax.wordpress.com/2010/05/02/“va-place-basescu-…-eu-il-prefer-pe-grieg”/
http://anapauper.wordpress.com/2010/04/29/miss-qwerty-reflexii/
http://anapetrache.wordpress.com/2010/05/02/roma-vaticanul-catolicismul/
http://anaveronica.wordpress.com/2010/04/30/surpriza-placuta/
http://andibob.wordpress.com/2010/04/30/when-andi-met-sally/
http://www.andressa.ro/2010/04/fantana-dragostei.html
http://artadeafacenimic.blogspot.com/2010/04/google.html
http://atitudini.wordpress.com/2010/05/02/cei-uitati-tinerii-normali/
http://asociatiatraianpopovici.blogspot.com/2010/04/manifest-de-1-mai.html
http://anavero.wordpress.com/2010/05/02/multa-muzica/
http://black-angel-costel.blogspot.com/2010/05/i-want-to-break-free-queen.html
http://blogdeprost.wordpress.com/2010/05/01/top-10-muzica-de-prost-mai/
http://burghi.wordpress.com/2010/05/02/song-of-the-week/
http://caius67.wordpress.com/2010/05/02/ioan-usca-ultimul-mitropolit-–-20/
http://camelcutza.blogspot.com/2010/04/lol-kitty-likes-food.html
http://caramea.wordpress.com/2010/04/22/revizie-asupra-vietii/
http://catilupascu.wordpress.com/2010/04/29/la-magica-fantana/
http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2010/04/freinacht.html
http://blogu.lu/celmare/index.php/2010/04/28/romania-interioara/
http://consiliulnationalalblogosferei.wordpress.com/2010/05/01/ruga-pentru-atei/
http://constiinte.ro/orientari
http://corinacretu.wordpress.com/2010/05/01/un-inceput-de-mai-frumos/
http://cosminstefanescu.wordpress.com/2010/05/02/artificiu-sange-balcanic-74-poem/
http://cristinatm.net/2010/04/30/o-șansa-doua-șanse/
http://cristiandima.wordpress.com/2010/05/01/carte-de-vizita-2/
http://lisandrulisandru.wordpress.com/2010/05/02/anunț-2/
http://bazavan.tabu.ro/2010/05/02/domnul-radu-cosasu/
http://cugetaristocate.blogspot.com/2010/04/narghileaua-buclucasa.html
http://cum-va-place.blogspot.com/2010/04/13-incotro.html
http://danpatrascu.eu/2010/05/02/cuvinte-pentru-suflet-cinstirea-icoanelor/
(un loc gol în care nu există viață)
http://dennisel.blogspot.com/2010/05/pe-cand-un-site-de-stiri-pe-bune.html
http://diacritica.wordpress.com/2009/08/10/limba-romana-terms-of-use/
http://dianaalzner.blogspot.com/2010/03/jocuri-de-societate.html
http://www.dianastoleru.ro/2010/04/26/daca-mai-cred-in-povesti-cu-final-fericit/
http://geotax.wordpress.com/2010/05/01/dare-de-seama-despre-norbi-1/
http://dispecerita.wordpress.com/2010/04/25/de-ce/
http://dojoblog.info/2010/04/26/weve-got-big-balls/
http://dumitruagachi.wordpress.com/2010/05/02/tunelul-primaverii-14/
http://evergreenstory.wordpress.com/2010/04/30/surprise-party/
http://easypeasy.ro/2010/04/friday-friday/
http://elenaagachi.wordpress.com/2010/05/02/drama-club-și-maine-i-o-zi/
http://elenaciric.ro/2010/youre-one-in-a-million.html
http://elisagradinameadevis.wordpress.com/2010/05/02/gradina-lui-stefan-in-2010/
http://gabitzu.eu/2010/05/umbra/
http://g1b2i3.wordpress.com/2010/05/02/galewrie-de-pictura-karoly-patko-pictor-maghiar/
http://gabryellehelen.wordpress.com/2010/04/30/valuri-de-pace/
http://www.gandlicitat.ro/?p=999
http://geeo.ro/2010/04/30/cu-scuterul-la-plimbare-reguli/
http://iulia-diana-mihai.blogspot.com/2010/05/kelt-song-19.html
http://griska.wordpress.com/2010/04/29/de-ziua-natasei/
http://www.hobbitu.ro/index.php/2010/05/02/imi-oferiti-un-ajutor/
http://www.innocente.ro/2010/04/28/100-muieresc-3/
http://ioanuscateol.wordpress.com/2010/05/02/comentarii-la-facerea-–-15/
http://irizatii.wordpress.com/2010/04/29/dafina-43-tu-ori-esti-curva-ori-virgina/
http://istoriiregasite.wordpress.com/2010/05/02/inventii-in-istorie-tancul/
http://linkping.wordpress.com/2010/05/02/contraatac/
http://gabriellajoy.wordpress.com/2010/04/27/diva-desculta-superb/
http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2010/05/muzica-clasica.html
http://secunde.com/2010/04/30/pierdut-echilibru-se-declara-nul/
http://licuriciulorb.com/2010/05/frate-frate/
http://lilick-auftakt.blogspot.com/2010/04/pd-l-incalca-legea-partidelor.html
http://madimcm.wordpress.com/2010/04/30/man-gave-names-to-all-the-animals/
http://mesterulmanole.wordpress.com/2010/05/02/cu-farmec/
http://mirelapete.dexign.ro/2010/05/armindeni/
http://matilda-altfelderespirari.blogspot.com/2010/04/euthanasierea-politica.html
http://silavaracald.cotcodacii.ro/2010/05/01/laura-bucatarul-international/
http://www.mihaelaman.com/2010/04/24/vernisajul-gandurilor/
http://mikaeleon.wordpress.com/2010/04/28/un-firav-semn-de-viata/
http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/05/01/mircea-rusnac-amintire-de-la-u-d-r/
http://natashauska.wordpress.com/2010/05/01/dupa-o-seara-de-chef/
http://nebuloasa.info/am-ajuns-2
http://gazetadeperete.blogspot.com/2010/04/vine-prima-zi-de-mai.html
http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/05/02/cine-l-a-ntepat-pe-azorel/
http://www.noapteaiguanei.ro/?p=3920
http://nuclearrr.wordpress.com/2010/05/02/1189-micul-paradis-de-sambata/
http://octaviasandu.wordpress.com/2010/04/30/lanul-de-grau/
http://orfiv.wordpress.com/2010/05/02/eugenio-montale-1896-1981-in-somn/
http://opritiplanetavreausacobor.wordpress.com/2010/04/29/gabriel/
http://sirb.net/2010/personal/ziua-doi-la-arsenal-park/
http://ridiculoustruths.blogspot.com/2010/04/responsabilitati.html
http://paulgsandu.wordpress.com/2010/05/01/caietul-de-poezii-al-micului-print/
http://petraspriceag.wordpress.com/2010/04/28/jumatatea/
http://asteptandlasemafor.wordpress.com/2010/05/02/nu-nu-ma-marit/
http://pisicaroz.ro/2010/05/cocalari-cocalari/#content
http://pitikuljenika.com/2010/03/24/maine/
http://plano10.wordpress.com/2010/05/01/i-g-duca-casa-memoriala-de-la-maldaresti-horezu/
http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/04/27/orez-cu-legume-in-zece-minute/
http://www.iarnatuestimareamea.ro/index.php/2010/04/30/esti-soare/
http://raekasworld.wordpress.com/2010/04/22/cereri-in-casatorie-in-functie-de-muzica-preferata/
http://ragnarslife.wordpress.com/2010/05/01/nu-inca/
http://rebusache.wordpress.com/2010/05/01/unu-mai/
http://inelulluigyges.wordpress.com/2010/05/01/cand-realitatea-palpaie/
http://expertgigi.wordpress.com/2010/04/29/deochiul/
http://sanuca.ro/uncategorized/pe-langa-liliacul-fara-sot-2/
http://www.romanfrustrat.ro/2010/04/29/houston-we-have-problem-…/
http://simioncristian.wordpress.com/2010/04/29/2056/
http://www.simonaionescu.ro/?p=2035
http://www.simonatache.ro/2010/05/02/umor-britanic/
http://son1ofthe3earth.wordpress.com/2010/04/28/tinerețe-fara-batranețe-și-viața-fara-de-moarte/
http://supravietuitor.wordpress.com/2010/05/01/1-mai/
http://tasha-cutiutacuiluzii.blogspot.com/2010/05/parfumul.html
http://teonegura.wordpress.com/2010/04/30/strigatul-ne-cuvantului-sau-despre-blogul-adei-rus/
http://bijuteriileteodorei.wordpress.com/2010/04/02/sarbatori-fericite/
http://ivanuska.wordpress.com/2010/05/03/regina-arkuda-si-amuletele-puterii/
http://blogulutequila.blogspot.com/2010/05/despre-femei.html
http://theophylepoliteia.wordpress.com/2010/05/02/dinastia-–-cele-trei-cincinaluri-ale-lui-cici/
http://www.tomatacuscufita.com/2010/05/02/daisy-miller/
http://trandafirescu.wordpress.com/2010/04/29/conferinta-sustinuta-de-ovidiu-hurduzeu-la-pitești/
http://transildania.wordpress.com/2010/05/02/electorale-gb-ro-2-votul-tactic/
http://gandurifabricate.wordpress.com/2010/04/28/toutes-les-directions-3/
http://utopiabalcanica.net/2010/05/02/tambal-mascat/
http://usadinspate.blogspot.com/2010/04/dupa-blocuri.html
http://vanillamoon.wordpress.com/2010/05/01/asfintit/
http://worldofsolitaire.wordpress.com/2010/05/01/de-1-mai-2010/
http://siblondelegandesc.ro/2010/04/29/v-as-povesti-atatea-lucruri/